Mircea Cioponea și Petru Coca : "Un pantof bespoke durează până la 60 de ani, dacă e îngrijit corect"

Mircea Cioponea și Petru Coca

Mircea Cioponea și Petru Coca. Mircea Cioponea este din România, Petru Coca din Republica Moldova. Niciunul nu a avut  legătură directă cu industria bespoke, adică a manufacturii, Mircea venind din lumea serviciilor financiare, iar Petru din lumea businessului. Legatura cu pantofii s-a născut  din pasiune, Mircea având un blog internațional numit claymoorslist.com, iar Petru devenind un consumator asiduu după primul contact cu pantoful bespoke. Împreună au ajuns să creeze o afacere de lux, numită Petru&Claymoor deschisă într-o clădire neoromânească din Aleea Alexandru 7.

Amândoi sunt uniți de pasiunea pentru pantofii bespoke, pantofii bărbătești făcuți pe comandă, pantofii aceia care țin generații și care au început să fie din nou în tendințe. După ce consumerismul a pus stăpânire pe gusturile și portofele noastre, după ce ne-a făcut sclavii lui, iată că acum o parte a omenirii, o nișă a ei, simte nevoia să se relaxeze, să încetinească ritmul nebun în care trăiește și să înceapă să vadă din nou drumul pe care merge. Pentru mine, pantofii bărbătești sunt un mister. Pentru o femeie care își schimbă modelele încălțăminte atât de des, pentru care pantofii trebuie să acopere doar un sezon, care adoră brandurile și face shopping cu orice ocazie, un pantof menit să reziste 3 generații, este de neînțeles. Și de văzut doar în filme cu conți, regi, sau președinți… Dar nu e așa.

Mi-au explicat cei doi antreprenori

 

Cum se face că modelele acestor pantofi nu s-au schimbat? Care este istoria modelelor?

P. C: Mai întâi a apărut gheata si pantoful elegant, clasic, modelul Oxford. Apoi, derby, loferul… Dar nu s-a schimbat nimic în istoria pantofului, a evoluat doar combinația de culori, jocul lor, modul de construcție, dar modelele, da, au rămas aceleași.

M.C: Mai sunt câteva care s-au schimbat, dar foarte discret. De exemplu, francezii au făcut modelul Derby de la patru, la două găuri. Dar astea sunt optiuni exotice, pentru că dintr-o sută de clienți poate doar 7 vor dori așa ceva. În general clientul nostru optează pentru box-calf sau pielea albă numită crust pe care o vopsim in-house.

Ce piele se folosește în meșteșugul acesta?

P.C: În bespoke se folosește pielea tăbăcită vegetal. Se numește „vegetal” pentru că în procesul de tăbăcire se folosesc fibre vegetale, nu substanțe chimice cum ar fi crom. Meșterii mari lucrează cu pieile franțuzești tratate într-un anume mod. Interiorul pantofului este din piele de vițel. Se mai folosesc piei de cal numită cordovan de la orasul Cordoba, foarte frumoase, rezistente, grase. Intrăm apoi în pieile exotice: crocodilul de Nil, iguană, pisica de mare, rechin, aligator, elefant, hipopotam care sunt pe liste de așteptare cu durată și de 25 de ani pentru că nu este o piele obișnuită obținută prin vânătoare, ci prin moartea naturală a animalului. Manufacturarea pantofului este mult mai grijulrie cu mediul decât producerea industrială a încălțămintei.

Pentru a crea în final un pantof care să îndeplinească visul clientului, nici o etapă nu este mai puțin importantă. Consilierea, luarea măsurilor, proba, fabricarea calapodului, pregătirea materialelor, construcția, finisarea.

De ce?

P. C: Pentru că un pantof bespoke durează până la 60 de ani dacă e îngrijit corect. Câți pantofi ia un bărbat în acești 60 de ani din magazinele de larg consum? Cine sacrifică animalele de fapt? Desigur că cea mai folosită este vita, dar pentru bespoke animalul trebuie crescut ca în spa, să nu fie stresat, zgâriat, să nu aibă căpușe, răni, boli… Deci avem grijă de animale, pe când industria mare poluează mediul și decimează animalele.

M.C: Până în secolul al 19-lea, cea mai bună piele era cea rusească. Și din această piele își făceau pantofi cei mai bogați oameni ai lumii.

Dar de ce era pielea rusească cea mai bună?

P. C: Fiindcă la tratarea ei se folosea ulei de mesteacăn precum și alți muguri de arbori. Există o rețetă rămasă secretă care conferă pielii calități deosebite. Pielea era foarte rezistentă, durabilă, avea o bună rezistență la apă, și datorită faptului ca era impregnată cu ulei, era ocolită de insecte. În secolele 17 si 18 era o piele foarte căutată. Rețeta tăbăcirii fiind ținută sub lacăt, există deci un monopol rusesc. Mai târziu, prin 1807, în Germania s-a putut replica metoda de tăbăcire.

Pe lângă pantofi, pielea ruseasca se folosea mult si la tapițerii, în special în perioada Puritanismului englez, fiind văzută mai puțin ostentativă ca bogat ornamentatele stofe.

M.C: La noi echivalentă ar fi pielea de cerb, care are aceeași textură. Interesant este că în toamna anului 1786 a plecat un transport de piele de rusească din Rusia în Anglia. Vasul, o brigantina pe numele lui Die Frau Metta Catharina von Flensburg avea să se scufunde cu toată încărcătura datorită unei furtuni în Marea Mânecii. Zona în care s-a scufundat aparține în prezent Prințului Charles așa încât el a devenit în mod legal proprietarul epavei. Din 1973 s-a început un larg proces de recuperare a părților navei, precum și a încărcăturii. Pielea a fost deci vândută pentru a susține financiar acest proiect. Mediul fiind salin, pielea s-a păstrat peste ani, iar pe la 1950  a fost scoasă, retratată și de atunci se mai fac pantofi din ea și azi! Prințul Charles are asemenea pantofi. Dar acum, așa numita piele rusească este o piele ștanțată cu modelul ei original, care este foarte asemănător, cum am spus, cu pielea de cerb.

De ce un bărbat ar alege bespoke și de ce luxul suprem ar fi acesta, când la dispoziție sunt atâtea branduri de lux poate chiar mai ieftine decât un pantof bespoke? Cine este acel bărbat care ar alege asta?

M.C: Noi avem un mare respect pentru branduri, fostul lor client fiind în prezent actualul nostru client. Pana la urmă, brandurile au un rol important pe aceasta curba a educației.

Stilul unui om evoluează pe o curbă a învățării: pornește cu haine și pantofi din magazine, apoi descoperă că vrea să adauge o picanterie hainelor și trece în zona de brand, apoi iese din zona de brand și merge în cea de made to measure, unde vrea ca haina să aibă personalitate, dar acolo găsește niște limitări, pentru că se lucrează cu niște modele ajustabile, și ajunge apoi la luxul pur unde toate sunt pe măsura lui.

Acesta este luxul pur?

M.C: Da, lucrul făcut pe măsura ta, dar executat impecabil, pentru că nu orice este pe măsura ta, poate fi denumit lux. Îl putem numi artizanat, nu bespoke. În bespoke este vorba despre atenția spre detaliu, de materiale, de perfecțiunea execuției și de pasiunea care se transferă în obiectului manufacturat. Clienții noștri sunt aceia care au trecut de perioada în care trebuie să demonstreze ceva, acum ajung să se răsplătească pe ei înșiși. Sunt oameni care nu mai au nevoie de validare exterioară și care vor să aibă pe ei lucruri fără etichete, poate doar cu monograme discrete…

Ce este considerat blasfemie în bespoke?

M.C: Un pantof bespoke este executat de la A la Z numai cu mâna, exceptând coaserea feței, unde este permisă vechea mașină de cusut. Deci blasfemie ar fi ca mașina să înlocuiască meșterul ca în cazul metodei de coasere a tălpii Goodyear welting. Sau ca materialele folosite să fie de proastă calitate. În România însă puține lucruri pot fi socotite blasfemii. Noi trecem relativ ușor peste evenimente pentru care la Londra sau Viena ai fi declarat nefrecventabil de ăatre client. Există pantofari care produc pantofi cu o calitate oribilă, dar care se împăunează cu termenul bespoke, croitori sartoriali care pretind a face costume dupa metoda bespoke folosind lipituri în interiorul sacoului, sau cazuri extreme în care pur și simplu se fură imaginea altor branduri. La porțile Orientului, totul este luat în mod ușuratic.

 

Clienții noștri sunt aceia care au trecut de perioada în care trebuie să demonstreze ceva, acum ajung să se răsplătească pe ei înșiși. Sunt oameni care nu mai au nevoie de validare exterioară și care vor să aibă pe ei lucruri fără etichete, poate doar cu monograme discrete…

 

 

Lucrurile însă nu vor mai ține mult. Pentru ca sunt tot mai mulți educated customers care penalizează lipsa de onestitate. Pentru că primul lucru pe care trebui să îl transmiți ca meșter este onestitate. De abia apoi poți proba măsura calității.

George Glasgow, proprietarul actual al firmei George Cleverley spunea odată într-un interviu, semnul egal între pantofar, croitor și medic. Într-o lume civilizată aceștia rămân alături de tine ani de zile, fiind aceia care îți cunosc cel mai bine imperfecțiunile sau preferințele.

Cum îți dai seama că cel care a făcut pantoful este un maestru? 

M.C: Cusătura trebuie sa fie curată, deasă și egală. Sunt acum fabrici care imită cusătura asta, așa este de specifică. Apoi se vad detaliile: cum sunt cusute fețele, ce piele a fost folosită, cum este echilibrat modelul, cum îmbracă piciorul, ce suport oferă piciorului, cum este finisată talpa și așa mai departe.

În showroom văd perechi de pantofi. De ce nu faceți numai un pantof din cei doi pentru a fi prezentat ca model? De ce faceți perechi?

M.C: Pantofii se fac pentru ambele picioare, pentru a se vedea măiestria mesterului. Când faci doi pantofi, observi echilibru, cutele cad exact la fel la ambii, ce există la un pantof, există și la celălalt. La multe concursuri internaționale se trimite doar un pantof.Eu nu sunt de accrd cu aceasta abordare. Un meșter bun își demonstrează măiestria făcând doi pantofi.

Ce materiale se folosesc în construcția unui pantof?

P. C: Ața este din in, cuiele din lemn, piele, plută, talpa care e tot din piele.

Se pot folosi acești pantofi pe străzile din București?

M.C: Da, categoric.

Cât trebuie să țină un pantof?

P. C: Noi spunem 28 de ani, dar am putea spune și 48, că depinde cum are grijă proprietarul de el. Pantoful se poartă o zi, seara se șterge de praf, se lasă o zi să se odihnească pe șanuri. Pantoful primește tot șocul străzii, absoarbe toată transpirația piciorului. Ajungând acasă, se pune șanul pe el. Piciorul, dar și pantoful au nevoie să se odihnească. Iar umezeala pantofului este preluată de șan. Pantoful se poate retălpui, se face întreținerea lui. Pielea trebuie hidratată… Sunt pantofi care se poartă din 1930! E un club în Londra în care intri doar dacă ai un anume model de pantof in picioare. Și nu acela pe care l-ai cumpărat azi de la John Lobb că ai câștigat aseară la casino, ci cel purtat ani de zile… Asta spune ceva despre tine. Pantoful construit prin metoda bespoke îmbătrânește frumos, de la sine, și spune multe despre cei care l-au purtat.

Pantofi mai ieftini sunt mult mai scumpi decât cei de lux, făcuți de noi

 

Acest tip de educație nu se oferă la școală, ci în familie.

P.C: Da, în familie, sau dacă ești o persoană autodidactă în grupul din care faci parte. Aș vrea să clarificăm un pic și problema prețului respectiv a valorii unui produs bespoke. Valoarea pantofului nu este acea catre se plătește la meșter, ci numărul purtărilor lui. De câte ori l-ai purtat. Pantoful de consum, de ce este „de consum”? Cu cât se uzează mai repede, cu atât se cumpără mai multe perechi. În cazul pantofului bespoke timpul îl face mai nobil, mai frumos și, dacă vei face un calcul, vei vedea că un pantof considerat scump iese, per purtare, mai ieftin decât un pantof de brand de exemplu. De fapt, pantofi mai ieftini sunt mult mai scumpi decât cei făcuți de noi.

M.C: Îmi aduc aminte că Prințul Charles a venit la noi și, la un moment dat, cineva a văzut că avea costumul stopat. Și s-a râs de el, că nu are bani să-și cumpere costum… Mă rog. Numai că acel costum fusese croit la un anume croitor și Prințul înțelegea ce poartă!

Acel costum era demonstrația măiestriei celui care l-a făcut. 

M.C: Exact! Și când îl cumperi, tu cumperi de fapt, un produs impregnat cu o parte din sufletul meșterului. Primul pantof de la John Lobb…. Îl vei purta toată viața, îl vei lăsa moștenire. Poartă în el o tradiție! O poveste de viață…

Luxul trebuie să aibă și tradiție?

M.C: Da. Dar adevărată, nu fabricată. Luxul, la modul general, se vinde prin povești. Dar există povești adevărate și povești de marketing. În domeniul pantofilor sunt câteva povești adevărate, restul sunt fabricate. Brandurile se lipesc de câte un pantofar care le creează acestora linii „by..”, linii de lux care se atașează de povestea pantofarului validat și cu experiență. Și produc pantofi de 100 de euro pe care îi vând cu 2000. Și gata povestea.

Unde se găsesc cei mai buni pantofari astăzi?

M.C: În Europa și în zona asiatică. Europa e plină de calfe din Japonia care se întorc în țară și fac niște pantofi perfecți. Atenția pentru detaliu e obsesivă acolo, dar comparativ cu Europa, prețurile sunt de peste 7 ori mai mari. Își permit să facă numai o pereche pe lună, pe când aici nu sunt asemenea prețuri, fiindcă oamenii nu mai au putere de cumpărare. Și atunci, s-a ajuns și în această industrie să se facă compromisuri. Alții care nu și-au permis să scadă calitatea și care sunt nume consacrate, trec printr-o perioadă grea. Dacă scazi calitatea, în primul rând te păcălești pe tine. Dar lucrul prost se vede în timp. Iar clientii comunică între ei și clientul păcălit nu se va mai întoarce.

P.C: Muzica urechilor mele a fost când un client mi-a spus că senzația pe care o are în pantofi este exact așa cum i-am spus că va fi.

 

Luxul, la modul general, se vinde prin povești. Dar există povești adevărate și povești de marketing. În domeniul pantofilor sunt câteva povești adevărate, restul sunt fabricate.

 

Cum a fost piața de lux în România din punctul acesta de vedere?

M.C: În anii 45 erau meșteri foarte buni, existau magazine care făceau pantofi foarte buni. Apoi clientul s-a schimbat. Din avocat, industriaș, om politic, a virat spre secretarul de partid. Meșterii care au fost în anii aceia, făceau compromisuri pentru că nimeni nu se prindea.  În anii 90 oamenii nu au mai vrut pantofii așa numiți „meteșugărești”. Am vrut consum, calitateașsa zis italiană, cu toate că marfa livrată era o marfă de calitate discutabilă.. O dată cu trecerea timpului, a apărut o categorie de oameni cu posibilități financiare are au început să călătorească, să-și cumpere produse de lux din afară. Treptat contactul cu viziunea occidentală a educat. Astăzi lumea începe să înțeleagă care sunt avantajele unui pantof făcut pe calapodul tău, ce înseamnă un costum full canvas, ce proprietăți au stofele, pieile și așa mai departe.

Începem sa revenim după 50 de ani la normalitate. Adică la un mod elegant de a privi viața de zi cu zi. Pentru că eleganța nu este afectarea care se obține la un eveniment când îmbraci un costum, ci modul în care te porți și îți porți hainele zi de zi.

Am observat asta la Nicolae al României. Când ne trece pragul, aduce cu el o eleganță aristocratică venită din modul în care interacționează: simplu, direct și firesc. Ne povestea odată ca Regele Mihai nu lăsa pe nimeni să se atingă de pantofii lui pe care îi curăța singur și era foarte ordonat cu ei. Modul acesta de comportament vine dintr-o educație masculină pe care astăzi ne străduim să o recuperăm.

Care sunt cei mai eleganți pantofi?

P. C: Modelul Oxford cu vârf, cel care se potrivește perfect unei ținute formale.

Petru&Claymoor fac și mănuși sau curele

Pentru toată ziua?

M.C: Derby brogue care e un pantof versatil. Dar la această întrebare eu nu pot răspunde, ci clientul. Noi aici nu vindem colecții, noi facem un model. Pantoful este manufacturat de noi, dar noi ne mândrim că putem aduce în realitate visul clientului. Dar visul e al lui!

Ce se poartă seara?

M.C: La dress code black tie se poartă un Oxford negru sau wholecut negru.

Pentru business?

M.C: „No brown în town”, este o vorbă englezească care însă nu mai este foarte valabilă astazi. În schimb, în zona italiană se poate purta orice, până la sneakers cu costum, dar în general maroul este văzut ca o culoare de business. În zona de business nu se poartă loafer. Modelul se poartă în general vara. Se poate purta și la business, depinde însă ce business ai. Loafer cu ciucurei nu aș recomanda decât în după amiezele de vară la mare…

Cum se face un pantof?

P.C: Se ia amprenta piciorului, se creează calapodul din lemn, apoi trecem la crearea machetei, a pantofului de probă, vedem că toate lucrurile sunt perfecte și clientul se simte bine în pantof și apoi trecem la faza de producție a lui. Dar asta durează. Totul se face cu mâna, ciocanul, cleștele și cuiele si multă răbdare. Lucrurile în bespoke pentru a ieși cum trebuie, nu trebuie grăbite. De pildă, după ce s-a tras tot, se lasă să prindă forma. Fața trasă pe calapod poate sta și 7 zile, apoi începe procedura de a închega fața și branțul cu rama și se coase cu ață de in. După aceea se lasă iar să se odihnească. Apoi se pune umplutura de pluta dintre branț și talpă. Se bat cuiele de lemn, se pune talpa, se face iar o cusătură în unghi, …sunt  zeci de detalii care trebuie avute în vedere. Pentru a crea în final un pantof care să îndeplinească visul clientului, nici o etapă nu este mai puțin importantă. Consilierea, luarea măsurilor, proba, fabricarea calapodului, pregătirea materialelor, construcția, finisarea..

Cât durează?

P. C: La primul pantof aproximativ 9 săptămâni, pentru ca aici se contruieste calapodul. De la al doilea pantof, având calapodul,  timpul de așteptare este de 5 săptămâni. Timpii de așteptare sunt însă foarte mici în comparație cu shoemakerii de peste graniță unde o așteptare de 4-6 luni este ceva normal. Lucrurile bune cer timp și răbdare.

Cu ce rezonează termenul de bespoke în viață?

M.C: Cu „gentleman”. Când spui gentleman, spui un bărbat care se comportă într-un anume fel, un om bun -gentle… E foarte interesant că în Anglia, industria de manufactura de pantofi bespoke  poartă denumirea de the gentlecraft. Este cea care creează frumosul, ca o privire „gentle” asupra lumii. Nu creează ceva efemer.

 

Lasă un comentariu: