Mihaela Bilic : "Slăbitul începe când îți dai seama de diferența dintre foame și mâncatul emoțional."

Mihaela Bilic

Mihaela Bilic studiază psihonutriția. Adică felul în care mâncăm atunci când… nu ne e foame. Și, mai ales, de ce nu respectăm dietele, sau de ce ele sunt, de cele mai multe ori ineficiente?

De ce dietele sunt atât de multe și atât de ineficiente?

În momentul în care nu explici unui om cât de complexă este relația lui cu mâncarea și ce reprezintă ea și  nu-l ajuți să-și răspundă la întrebarea de ce mănânc și nu la întrebarea ce să mănânc, atunci degeaba îl infantilizezi și-i dai liste întregi de alimente permise și interzise. El le va respecta ca un roboțel, dar pentru un scurt timp. Iar când va obosi, pentru că nu putem face din mâncare tot centrul existenței noastre, este clar că va lăsa baltă acele liste, iar kilogramele se vor întoarce, pentru că el nu și-a rezolvat niciuna din problemele reale. În prezent mâncarea este instrumentul cel mai simplu și eficient pentru problemele sufletului. Nu ne dăm seama, dar mâncarea spune totul despre noi, iar relația pe care o avem cu ea ține de esența noastră ca oameni.

Și înainte de lista cu alimentele permise sau interzise trebuie mai întâi să ne cunoaștem pe noi, cum spun francezii foarte frumos: „ca să scazi în greutate pe cântar, trebuie să iei kilograme în viață.”

Adică trebuie să-ți trăiești viața cu mai multă greutate.

Eu am încercat diete… Multe…

Da, și eu! (râde)

În prezent mâncarea este instrumentul cel mai simplu și eficient pentru problemele sufletului. Nu ne dăm seama, dar mâncarea spune totul despre noi, iar relația pe care o avem cu ea ține de esența noastră ca oameni.

Dar de fapt, eu nu prea vreau să slăbesc, pentru că mă gândesc că pielea se va rida, că hormonii vor dispărea…

Dar e adevărat, e chiar o vorbă românească: după 40 de ani, femeia are de ales ori fața, ori fundul…(râde). Nu le poți avea pe amândouă. Și nu-ți va spune nimeni că ești bine așa cum ești pentru că încă media și societatea pun preț pe siluetă și kilograme, crând presiune. Lucrul acesta chiar dacă vrem sau nu, continuă să ne influențeze.

„Oamenii sunt încă judecați după siluetă și nu se înțelege că suntem diferiți”

Au început să apară și siluete mai generoase pe catwalkuri și în reviste.

Da, dar ține de forța unei persoane care vrea să apară în fața publicului asumându-și comentariile. Să nu uităm că și Adele, celebra cântăreață a suferit de depresie din cauza faptului că fanii îi spuneau să slăbească…

Oamenii sunt încă judecați după siluetă și nu se acceptă că suntem diferiți chiar și la acest capitol al siluetei și nu putem pune un șablon, că nu suntem niște naziști. Cine nu intră în șablon, îi tăiem părți din corp ca să se încadreze.

Dar de ce sunt judecați oamenii în funcție de greutatea lor, de grăsimea lor?

Pentru că acești oameni pare că nu au voință, pare că au slăbiciuni și slăbiciunea va fi mereu taxată. Uitați-vă la haitele de animale. Cel care nu-i bun este înlăturat. Așa și la oameni. Cel care mănâncă mult, cel care are niște vulnerabilități sau slăbiciuni, va fi judecat. Omul respectiv mănâncă pentru că fie nu se poate adapta, fie este supus stresului sau nedreptății, fie este într-o nemulțumire cu propriul eu pe care și-l protejează prin grăsime sau și-l anesteziază cu ajutorul mâncării, deci are o suferință și o fragilitate.

În momentul acela noi toți ceilalți, în mod automat, îi pedepsim respectiva slăbiciunea. În grupul de psihonutriție din Franța unde am învățat extraordinar de multe lucruri, la un moment dat s-a discutat despre un experiment. S-au arătat niște fotografii cu oameni care suferă de obezitare morbidă și oameni care suferă de anorexie și s-a studiat reacția la vederea acestor imagini. La vederea unei imagini cu un anorexic, se simte milă și compasiune, la vederea unei imagini cu obezitate morbidă, se simte dezgust și repulsie. Deși și într-un caz și în celălalt, este vorba despre suferință, de ce omul slab ne provoacă milă și cel gras ne provoacă silă? În mintea noastră ecuația slab egal tânăr, egal sănătos, nu poate fi schimbată.

Și atunci, trebuie să smulgem like-urile mergând la sală? Dând kilogramele jos? Demonstrând că suntem mai presus de slăbiciunea noastră?

Absolut. Despre asta este vorba. După sistemul american, dacă vrei, poți, trebuie să arătăm că suntem în control. Fie cu diete, fie cu operații estetice. Doar să vrei. Și să ai și bani. Nu avem cum scăpa de această prejudecată. Oamenii grași vor fi judecați, nedrept, dar judecați. De la un interviu de angajare, până la ce vrei tu, ei vor pleca de pe o poziție ingrată.

„Este mai ușor să le spui oamenilor că e cool să mănânci vegetale, decât să le spui că nu va fi carne pentru toți”

Care va fi viitorul mâncării?

Suntem extrem de mulți, resursele sunt limitate. Nu întâmplător începe să fie ridicată în slăvi alimentația vegetariană. Este mai ușor să le spui oamenilor că e cool să mănânci vegetale, decât să le spui că nu va fi carne pentru toți. Și atunci se lansează un trend. Trendul e să mâncăm cu toții frunze, e mai simplu așa. Totul e pe cifre și pe business. Probabil că mințile diabolice care conduc omenirea s-au gândit la asta luând în calcul resursele, cât se cheltuiește cu creșterea animalelor, ce consum există. Nu se gândește nimeni să crească prețul cărnii, ci toată lumea se gândește că mai bine e ieftină, pentru ca clientul să fie mulțumit. Industria alimentară trebuie să rezolve această ipocrizie făcând compromisuri,. Nu vom mai avea mâncare naturală, pentru că nimeni nu mai are răbdare să crească un purcel 9 luni sau o găină 3 luni sau mai mult. Și, deși vrem totul proaspăt, tot noi suntem cei care cerem totul repede. Când vreodată a mai fost mâncarea atât de multă și de ieftină?

După cartea dedicată alimentației copilului ai avut feedback? S-a întâmplat ceva?

Eu am sperat că, după ce am făcut, hai să zicem un abecedar al nutriției, o carte didactică, cei care spun- că spun cu toții, nu-i așa?- că-i intersează alimentația copiilor, să o fi folosit mai mult în școli. Nu cred că a fost așa. Diferența dintre ce afirmăm și ceea ce facem e atât de mare, încât, chiar dacă sunt de atâția ani în „piață”, tot mă mai mir, pentru că eu tot mai am așteptări.

În esență, de fapt, alimentația este sub forma unei cereri și a unei oferte. Nu putem înghiți mai mult decât consumăm, pentru că se va depune. E o lege pe care noi o îngropăm…

Sub o grămadă de fraze frumoase…

„Omul fericit nu este un om care consumă!”

Deși avem la îndemână uite, device-uri prin care ne calculăm caloriile. Uite, scanez cu telefonul alimentele și îmi spune câte calorii au.

Da, pentru că noi am rămas niște copii și ne place să ne jucăm. Dar deviceul tău nu face diferența dintre mălai și mămăligă. Că una e mălaiul, alta e mălaiul procesat. Se schimbă numărul caloriilor. Una e mărul, alta e mărul copt. Dar ne place să ne jucăm, asta e adevărat. Gândiți-vă că toate aceste tabele sunt făcute de niște programatori și conțin multe greșeli. Oricum, nu cu calculul și nici cu telefonul facem ordine în alimentația noastră. Ci cu palma. Uită-te la palma ta. Atâta trebuie să mănânci. Nu mă refer la frunze, la supe, ci la făinoase sau la alimente care conține grăsimi. De ce credeți că toate persoanele care își taie stomacul slăbesc? Pentru că ele ulterior nu mai pot mânca mult. Ia încercați să mâncați în fiecare zi cât vă încape în plamă la o masă și vorbim după aia.

Ce se află între cuvânt și faptă? Între „vreau să slăbesc” și „slăbesc de-adevăratelea”?

Cuvântul vine din rațiune, dorința din suflet. Noi suntem și una și alta… Ele sunt două entăti diferite, care au obiective diferite, moduri de exprimare diferite și dacă noi nu avem răbdare și înțelegere, între cele două se va declanșa un război. Când ascultăm una, o nedreptățim pe cealaltă și invers. Rațiunea ne va îndepărta de ființa noastră, de emoțional și e mult mai ușor de motivat, de răsplătit, de pus la treabă. Pe când oamenii care sunt împăcați, fericiți și dornici să admire asfințitul de soare și le ajunge puțin, nu consumă! Omul fericit nu este un om care consumă!

Și societatea nu are nevoie de oameni fericiți!

Mâncarea este deci un business…

Da, dar nu numai pentru producători și pentru consumatori. Mâncarea este un business și pentru industria farma! La acest capitol este un complot. Americanii vor să dea la fast food, la finalul unei mese o pastilă de scăzut colesterol. Pentru că oamenii care consumă. vor ajunge tot la farma. Ce s-ar face ei fără diabetici, fără boli cardiovasculare, ce s-ar face industria dietelor, ce s-ar face industria chirurgiei estetice și a cosmeticelor?

„Ai nevoie să-ți hrănești simțurile!”

Și fericirea care ni se vinde la pachet?

Fericirea este peste tot. Mâncarea te face fericit. Consumul te face fericit. Cel puțin așa ți se spune, nu-i așa? Noi suntem făcuți de natură să mâncăm oricât, oricând, oriunde, pentru că venim dintr-o perioadă în care mâncarea nu se găsea. Cum să creadă ea, natura, că în secolul 21 nu avem numai abundență, ci o adevărată „pornografie alimentară!

Da, a și apărut un termen de acest gen #pornfood … Cum îl traduci?

O supraexpunere a mâncării, o stimulare a lăcomiei... Dar trebuie să ne protejăm de această supraexpunere a mâncării și să ne întrebăm de ce nu ne e bine, ce ne-ar trebui, de ce nu ne aducem bucurie și altfel decât alimentar. Pentru că mâncarea ne va da o stare de bine care să ne împiedice să intrăm într-o neîmplinire tragică. Foarte puțini oameni, dacă își dau mâncarea la o parte, nu prea mai știu ce le aduce fericire, ce anume îi mai bucură. Ăsta este adevărul într-o societate dramatic de needucată și neîngrijită în România. Câți oameni sunt necăjiți, câți sunt în suferință… dacă le otrăvești și mâncarea atunci ce le mai rămâne? Românilor le lipseste acest abecedar nutriționalo-emoționalo-psihologic.

Mintea nu simte. Tot ce simțim e în corpul nostru. El ne trimite semnale, el trimite informații. Cu cât ne ascultăm mintea mai mult, cu atât ne îndepărtăm de corpul nostru care are senzații. În secolul 21 noi mâncăm mâncarea cu mintea, nu cu simțurile. Se numește restricție cognitivă.

Noroc cu mâncarea sănătoasă.

Nu există mâncare nesănătoasă! Mâncarea dietetică nu e „sănătoasă”, e dietetică. Înainte, mâncarea dietetică era dată pacienților în spital. Acum a devenit o modă. Iar boala secolului 21 este mâncatul preventiv. Să nu ni se facă, Doamne ferește, foame. De ce? Pentru că mulți nutriționiști îndepărtează omul de ființa lui.

Și atunci slăbitul de unde începe? La nutriționist?

Nu. Slăbitul începe când îți dai seama de diferența dintre foame și mâncatul emoțional. Că noi mâncăm, în 80 la sută, nu de foame, ci pentru că avem o stare, că suntem obișnuiți, că am mânca ceva bun la televizor… Sau când stăm la birou și facem o activitate de rutină care ne plictisește mental și nu avem wow în viața noastră, mintea  zice… parcă aș mânca ceva. Poftele nu sunt din cauză că avem o nevoie nutrițională, ci că ceva trebuie să ne extragă din starea de rutină, plictisitoare. În momentul în care faci ceva ce-ți place, muncești de 10 ori mai mult și ai un motor care parcă se încarcă nonstop. Câteodată mâncarea este și instrumentul care ne ține în grup… Mâncarea din familie, sau de la serviciu cu colegii… Toleranța e meținută prin mâncare.

Dacă mâine ni s-ar lua mâncarea, am cere, am țipa de durere, am deveni autentici. Mâncarea ne ține într-un funcțional, dar și într-o comă socială. Dați un pic mâncarea la o parte, după ea va începe viața. Steve Jobs spunea: stay foolish, stay hungry. Flămânzeala simțurilor care caută. Ai nevoie să-ți hrănești simțurile!

Lasă un comentariu: