Marta Ușurelu : "Managerul le spune altora ce să facă. Liderul face el"

Marta Ușurelu

Antreprenor de nevoie la început, Marta Ușurelu a devenit un reper în presa de business și nu numai. A reușit să mențină revista Biz pe piața de presă din România în care print-ul moare, sau, de cele mai multe ori, se compromite editorial pentru a trăi. Puține sunt titlurile care au rămas cu fruntea sus. Marta Ușurelu are o echipă de jurnaliști care îi este alături încă de la început, de 20 de ani 

Business înseamnă să faci bani…

În principiu, da, asta înseamnă, dar, ca să faci bani, înseamnă de fapt foarte multă muncă, nervi, o grămadă de probleme pe care le întâlnești zilnic și pe care trebuie să le rezolvi… Și multă tenacitate, pentru că, dacă azi rezolvi ceva, mâine apare o altă problemă, diferită de cea de azi. Și, dacă nu ai o pregătire de business, ceea ce a fost în cazul meu, am ajuns antreprenor de nevoie, trebuie să înveți tot timpul! Că, dacă mă duc la o întâlnire, nu pot să mai dau niște telefoane, ci trebuie să spun da sau nu atunci și ajungi așa, ca antreprenor, un fel un one man show.

În cazul tău un one woman show…

Da, dar sună mai bine un one man show.

De ce?

Pentru că, dacă te duci undeva și spui că ești domnul director, sună mai bine decât dacă spui că ești doamna director.

Simți asta?

Se simte peste tot, nu o simt numai eu. Eu am trecut de stadiul în care mă afecta. Mă duceam la întâlniri și aveam interlocutori bărbați care vorbeau peste mine, deși ei aveau întâlnire cu mine. Și mi s-a părut ciudat, am crezut că poate nu sunt eu suficient de bine pregătită, sau că ar trebui să vorbesc altfel, și tot timpul am încercat să fiu mai bărbătoasă. Ceea ce mi-a prins bine pentru o perioadă, dar ulterior mi-am dat seama că feminitatea este foarte importantă.

Asta înseamnă emoții expuse?

Nu, înseamnă emoții ascunse bine. Tu te prezinți elegantă, echilibrată, chiar dacă în interiorul tău emoțiile se zbat. Și accepți cam tot ce ți se impune, mai ales dacă faci business cu un partener de discuție foarte „greu”. Contează foarte mult ce fel de om este interlocutorul tău, iar dacă el, pentru că îți dă un contract mare, consideră că trebuie să se poarte și urât…

De-a lungul timpului, am probat vorba  „apa trece, pietrele rămân”, că au fost oameni care au ocupat, la un moment dat, poziții foarte bune, erau ca Dumnezeu pe pământ și bugetul companiei era în buzunarul lor și, după ce au plecat, și-au dat seama că ei nu sunt ceea ce scria pe cartea lor de vizită. 

Accepți?

… Da, de multe ori accepți, pentru că vrei să semnezi acel contract, vrei să faci proiectul respectiv. E vorba de o aroganță pe care o au anumiți oameni care consideră că, dacă sunt într-o poziție asta înseamnă și că bugetul din companie este al lor, de la ei de acasă. Și cu foarte mulți trebuie să ajungi să te înțelegi, să ai o chimie. Au fost foarte mulți oameni de afaceri din mediul românesc care la început mă desconsiderau.

De ce?

Pentru că aveau o putere pe care voiau să o arate. Nu sunt toți așa, dar sunt cei mai mulți. Și de multe ori, când vorbești cu ei trebuie, să reușești să le arăți că ai ceva în cap. Dar nu trebuie cumva să le arăți că ești mai bun, că nu mai ajungi nicăieri… Ci trebuie să fii empatică, prezentă, să ai idei și să fii acolo cu ei. Și am câștigat astfel încrederea lor, am ajuns să ne purtăm ca de la egal la egal și cu unii chiar m-am împrietenit, ceea ce a fost mare lucru. Însă, de-a lungul timpului, am probat vorba  „apa trece, pietrele rămân”, că au fost oameni care au ocupat la un moment dat poziții foarte bune, erau ca Dumnezeu pe pământ și bugetul companiei era în buzunarul lor și, după ce au plecat, și-au dat seama că ei nu sunt ceea ce scria pe cartea lor de vizită. Și au pierdut. Și m-au sunat, apoi, întrebându-mă dacă îi pot recomanda la alte companii:)… Uite, nu e laudă, sau orgoliu, dar nu mai las pe nimeni să se poarte urât. Ține de noi să nu-i lăsăm pe alții să ne calce în picioare. La început toți suntem mici și eu am fost la început, știu ce înseamnă să iei un business cu 80 000 de euro datorie…  Știu ce înseamnă să nu ai cu ce să plătești salariile oamenilor. Știu ce înseamnă să nu dormi, să te gândești la cei cu care muncești, să cauți soluții să le dai și banii, să plătești și taxele, și asta de două ori pe lună, în fiecare lună de 20 de ani. Și asta am făcut-o având lângă mine parteneri de cursă lungă. Pe cei aroganți i-am îndepărtat și atunci când am învățat să spun nu, viața mea a devenit mai ușoară.

„Există încă mentalitatea că dacă spui că ți-a fost greu, nu ești un manager bun”

 

Ce reprezintă banii pentru tine și ce relație ai cu ei?

Cei care mă cunosc știu că de câte ori plec undeva, nu am geantă la mine. Și când plec în oraș, în străinătate sau vacanță, e la fel. Pentru că trebuie să fiu liberă. Sunt un spirit agitat și liber, vreau să mă mișc, de aceea când îmi iau, totuși geanta, îmi pun în ea telefonul, dar uit cardurile, banii. Mi s-a întâmplat, da, dar m-am descurcat. Banii sunt acel ceva prin care îi facem fericiți pe cei din jurul nostru. Rezolvăm probleme, facem lucruri pentru noi, da, dar ei în sine, nu sunt importanți. Eu niciodată nu am mizat pe bani. Dar am ajuns să apreciez partea financiară, asta da. Când am demarat evenimentele Biz, am ajuns să calculez fiecare pas, că trebuia să fac asta, mai ales în timpul crizei care ne-a distrus pe toți cei din print. Am acoperit costurile evenimentelor, dar am avut și noroc atunci. Acum însă, dacă am un proiect care nu pare a fi cel mai mare proiect al meu, îl pun în hold. Maturitatea m-a învățat să mă raportez mult mai echilibrat la bani.

Și ce te-a mai învățat maturitatea?

Că, după foarte mulți ani când am muncit să devin bărbătoasă ca să mă pot lupta de la egal la egal cu bărbații, azi apreciez mai mult feminitatea. Azi m-am împăcat cu mine. Au fost mulți ani în care îmi spuneam că nu sunt suficient de frumoasă, de slabă, că nu sunt cum sunt fetele astea considerate simbolul frumuseții. Vedeam fotografii cu mine de la evenimente și nu-mi plăcea cum arătam. Deloc. Și acum, dacă văd o poză cu mine de acum doi ani, îmi spun ce tânără eram, ce frumoasă eram… Am început să mă plac deci, și mi se pare că ăsta este un semn de maturitate.

După foarte mulți ani în care am muncit să devin bărbătoasă ca să mă pot lupta de la egal la egal cu bărbații, azi apreciez mai mult feminitatea.

La împăcarea cu tine ai ajuns datorită succesului?

Multă lume are senzația asta, că, dacă ești undeva acolo sus, ești și fericit. Nu e așa. Poți avea o cifră de afaceri cu care să te simți confortabil, dar să nu te simți fericit. Poți fi chiar chinuit. Noi oricum ne chinuim singuri:) Pentru mine, succesul înseamnă că am reușit să fac proiecte care păreau imposibile, că am mers pe acest drum cu aceeași echipă cu care am început, ceea ce este incredibil, mai ales în România, că am reușit să ducem Biz la nivel internațional, ceea ce iar este incredibil, mai ales că totul a pornit așa, dintr-un vis, dintr-o idee, dintr-o glumă, poate. Succes înseamnă că mi-am transpus visele în realitate. Unul dintre ele a fost CEO Biz Exchange după modelul schimb de mame, am invitat CEO din diverse mari companii să facă schimb între ei pentru o zi. La început, ideea li s-a părut celor din redacție bună, dar unii nu au crezut că acești oameni vor accepta, și atunci  le-am spus că îi voi suna eu pe acești CEO. Și, când m-au auzit vorbind cu ei, au început să creadă. Exemplul personal este important în echipa pe care o conduci. Managerul le spune altora ce să facă. Liderul face el.

Tu ai văzut mai multe tipuri de manageri. Care au fost cei care au reușit?

Cei onești. Cei care au putut recunoaște greșeli și slăbiciuni. Sunt puțini. Noi am încercat și la Zilele Biz pe care le facem de 18 ani încoace să aducem CEO care să spună cu ce au greșit, sau cât de greu le-a fost. Cred că nici 5% nu fac asta. Vin și spun că, dacă există strategie… că dacă echipa… că momentele grele au trecut, dar că… Și îi întreb dar ce anume a fost greu? Cu ce ai greșit? Ai greșit? Ei bine, la asta nu prea se răspunde. Există încă mentalitatea că dacă spui că ți-a fost greu, nu ești un manager bun. Și oamenij trăiesc în continuare marcați de ceea ce pot spune alții despre ei.

Ți-ai ascultat intuiția?

Întotdeauna. Simt în stomac când nu e bine. Ori de câte ori am simțit că trebuie să fac ceva, dar intuiția mi-a spus nu, am ascultat intuiția. Mai bine greșesc pe mâna mea, decât pe a altora. Am regretat de câteva ori că nu mi-am ascultat-o, dar nu a fost de multe ori. Noi la Biz vindem idei. Noi asta facem! A trebuit să ne găsim un loc al nostru care să ne definească, nu să prezentăm doar business și atât. 

Dar cum prezentați lumea afacerilor?

Scoatem în față oamenii, strategia, ideea nebună în care nu crede nimeni și care se dovedește a fi reală.

Ah, și voi sunteți niște #peopleperson:)…

Da, la fel ca tine:). Oamenii, echipele, ideile, șansele, astea sunt subiectele noastre, abordările noastre,

Ce rol are șansa?

Oh, Doamne, foarte mare! Cunosc antreprenori care au avut aceeași idee cu alți 5 antreprenori din America sau din altă parte și care au plâns în pumni că s-au născut aici. Contează mult contextul, să fii omul potrivit în locul și momentul potrivite.

Și cum ați ieșit din graniță cu proiectele voastre?

Simplu, eram în avion, veneam de la un eveniment de la Timișoara și în avion erau mulți influenceri. Și am zis așa, într-o doară… cum ar fi să facem și noi un eveniment în afară, să zicem în Venezuela, Biz Venezuela. A sunat așa, exotic, am râs… dar de vineri până luni, deși am râs, undeva în mintea noastră subiectul a rulat. Era în 2010, exact în criză, când la Bruxelles se discutau subiectele care priveau economia, deci priveau și România. Noi aici, în țară, vorbeam cu analiștii care ne spuneau, nu, criza nu vine la noi, noi suntem la 2 ani distanță de economia mondială. Și scriam informația asta, publicam interviuri cu analiști de macroeconomie. Și apărea revista și în ziua aia creștea euro… De fiecare dată se întâmpla la fel. Exista riscul de a se spune că cei de la Biz scriu greșit, că nu sunt informați. Și atunci ne-am dus la Bruxelles. Și așa a apărut Biz Bruxelles. Prima ediție internațională Biz făcută integral la Bruxelles. Inițial trebuia să plece un jurnalist cu un fotograf. Și jurnalistul a făcut 10 solicitări de interviuri și a primit 7 răspunsuri din 10! Nu putea face un om atât. Și atunci am zis, ok, vă duceți 2, dar mai faceți niște materiale. Numai că au primit atâtea răspunsuri pozitive, încât a fost nevoie de toată redația. Nu am plănuit, dar așa a ieșit!

Și ați făcut și Biz Venezuela?

(râde) Nuu, nu e încă așa de relevantă pentru România.

Și cum a fost să faci o revistă la Bruxelles?

O nebunie, pentru că dacă tot eram acolo, ca să vezi unde duce focul, pasiunea, nebunia, până la urmă, am trimis invitații de interviuri la primarul orașului, la miniștri, inclusiv la Rege! Da, la Rege! Și ne-a răspuns de la Casa Regală foarte frumos că Regele nu dă interviuri, dar că ne sunt recomandate alte persoane. În fine, ne-a răspuns, ceea ce ni s-a părut extraordinar. Ne-am bucurat că am primit răspuns de la un rege, că de la mulți manageri din România nu primeam uneori nimic, nu răspundeau la mailuri, după cum bine știi… Am fost fericiți că am scos revista, a fost extraordinar de bine primită de comunitatea de afaceri din România și am trimis revista și la Casa Regală a Belgiei. Și am primit din nou răspuns, de data asta scrisoare de felicitare pentru ce am făcut. Deci am demonstrat cumva că ideile noastre din redacție nu rămân doar în redacție, că ele pot deveni realitate, că aduc și recunoastere, dar și bani. Și așa a fost mereu de atunci, iar culmea a fost atunci când Biz și Brandient au luat premiul Red Dot Design, cel mai mare premiu în domeniu, pentru coperta Biz Singapore!

Când ai simțit că te-ai topit?

Mi-e frică să mă topesc. Și orice om care e puternic parcă nu are curaj să mai spună că se topește. Mie mi-e frică. De câte ori vreau să fac un proiect mare, mi-e frică, fiindcă mă gândesc, prima dată, dacă nu o să iasă cum vreau eu? Pentru că știu că cea mai supărată o să fiu eu. Am ajuns în stadiul în care, după ce am avut atâtea probleme, părerea celorlalți nu mai contează așa de mult. Am aici cu mine 20 de oameni și toți muncim ca la finalul lunii să avem un salariu. Și, dacă aș sta să plec urechea la ce zice unul sau altul, mi-aș pierde focusul și nu aș mai face fix ceea ce am eu de făcut. Și am început să mă bucur sau să mă sperii cu măsură.

Până la ce literă merg planurile tale? Ai planul A, planul B…

Am și C și D. Sunt de 16 ani redactor șef la Biz. De anul ăsta nu mai sunt:). Dar la început mă ocupam de oameni, dar nu și de bătăila contabilă din spate, că nu era treaba mea. Când a venit criza și revista s-a închis și eu am luat-o, luptându-mă cu toată lumea, aveam planul A, planul B, C și D. Ce puteam face? Să plecăm acasă? Eram deja plecați acasă:) Nu ne mai luaserăm salariile de 3, 4 luni! Numai cei care sunt de-o seamă cu noi pot înțelege cum poți veni la lucru câteva luni la rând fără să-ți iei banii. Tânăra generație nu știe. Noi suntem o generație ciudată:) Deci aveam datorii mari, și am stat cu toții să ne gândim ce să facem, ce ar putea să meargă. Acum, când avem proiecte, avem planul A , dar și B; știm că, dacă se întâmplă ceva, suntem relaxați, găsim soluții. Ce mi-a arătat toată perioada de antreprenoriat, este că pot găsi soluții. De 20 de ani există Biz, iar de 10 am preluat-o eu. Acești ultimi 10 au fost cei mai grei, pentru că în momentul în care s-a lansat Biz, a fost un regal pe piață, a fost prima revistă glossy de business, cu fotografii superbe, cu concept! Toată lumea voia în Biz și foștii acționari au făcut o grămadă de bani cu revista și cu evenimentele. Dar în criză nu mai voia nimeni print, nici nu mai răspundeau la telefon!

Cum arată revistele viitorului?

Reviste smart care îmbină tehnologia și tiparul. Nu poți arunca totul în online. Onlineul este minunat, dar este imens. Și, pe lângă informația corectă, poți găsi o grămadă de alte lucruri urâte despre tine. Dar companiile de business vor în reviste de business, asta e clar. Cred că cel mai important este să arătăm cititorului, celor care vor informație reală, că trebuie să stea lângă noi. Avem anuare de directori de marketing, de mai performanți CEO, avem anuare cu companii de PR, avem anuare cu antreprenorii pe județe, avem digital report, noi am fost în toate zonele astea în care era întuneric și am aprins lumina!

Care sunt fricile viitorului?

Frica viitorului este viitorul însuși. A fost multă vreme chestia aia cum te vezi peste 5 ani, acum dacă m-ai întreba, n-aș ști ce să răspund. Cred că ar trebui să ai un plan, să fii bine cu tine, să fii relaxat. De multe ori ajungi în stadiul în care zici gata, nu mai pot, mă duc și mă angajez, vreau program de la 9 la 5 și seara să stau pe canapea… Dar pe urmă îți revii și zici, ok, o s-o fac dacă nu mai merge, dar acum încă merge. Dar știi că, dacă mâine nu mai merge, și dacă ești Om, vei reuși în orice îți propui. Sună a clișeu, dar la naiba, este adevărat.

Motorul vostru este speranța, sau disperarea?

Am fost disperați la început, foamea este cel mai puternic motor. Dar de vreo 5 ani încoace nu mai suntem disperați. Suntem însă determinați. Proiectele noastre trebuie să fie diferite, avem un twist de marcă, nu facem ce fac alții, inovăm, inventăm, suntem ca o agenție de creație. Iar determinarea de a face lucruri se vede, se transmite, se simte.

 

Lasă un comentariu: