Marius Manole : "Capul plecat, sabia nu-l taie- este mottoul oamenilor care nu cred în ei înșiși"

Marius Manole Fotografii: Alex Gâlmeanu

Este actorul cel mai vocal din ultima vreme, a susținut campania #fărăpenali în funcțiile publice, adunând în stradă semnături pentru ea, dar nu singur, ci împreună cu alți colegi care au demonstrat în ”săptămâna actorilor”, cerând oamenilor să se gândească la valori, la morală…

În toate bulele din social media se vorbește despre asta, unii îl aprobă, alții îl critică. Marius spune că atunci când actorii ajung să coboare în stradă de pe scenă, înseamnă că lucrurile sunt la limită. Actorii sunt ființe visătoare, iar mersul în stradă le rupe aripile pe care le au pe scenă și care îi ajută să zboare. E un fel de jertfă.

De la Revoluție încoace, nu mai țin minte ca actorii să fi ieșit în stradă asumat ca să schimbe lucrurile în societate… Cum ți-a venit ideea asta de a susține campania #fărăpenali? Nu ți-a fost frică?
Frica domină peste tot, în toate instituțiile de stat… Frica de a face ceva, nu împotrivă, neapărat, ci pentru o cauză în care tu crezi. Aflasem de inițiativa #fărăpenali, am semnat la început pentru ea. Apoi am uitat că există. La un moment dat, am întrebat câte semnături s-au strâns. „S-au strâns 500 000?” „Nu, nici 220 000”… Și-am zis, „cum adică?” „Păi, da, mi s-a răspuns. Unii nu sunt interesați, alții nu vor, altora le e frică să-și dea CNP ul…”
În seara aceea am văzut din întâmplare și cazul băiatului care a murit din cauza transplantului de plămâni și am avut o cădere nervoasă, mi-am dat seama că trăiesc într-o țară unde sistemul e periculos realmente pentru viața oamenilor. Și că, dacă nu facem ceva, intrăm în colaps. Nu am dormit deloc în noaptea aia, m-am dus la teatru a doua zi la repetiții și, în timp ce repetam, îmi spuneam trebuie să facem ceva, trebuie să facem ceva….
Și atunci, într-un exces de zel și un acces de furie, fără să mă sfătuiesc cu nimeni, am scris pe fb „colegi actori, care vrea, cine vrea, eu mă duc o săptămână să semnăm, să îndemn lumea, să explic ce înseamnă, măcar atât putem face în momentul ăsta pentru România”. Surpriza a fost că mulți actori pe care nu-i cunoșteam au venit alături de mine și au făcut asta, alți actori pe care îi cunoșteam și în care aveam încredere, nu au venit… Motivele sunt diferite. Unii de frică, unii că au plecat în vacanță, alții că nu știu ce se întâmplă și de care parte să se situeze, … Bucuria mare a fost că actorii din afara Bucureștiului, din Sfântu Gheorghe, Tg Mureș, Teatrul Național din Timișoara, de la Iași, profesorul meu de la Iași, au ieșit în stradă și au înțeles că săptămâna actorilor demonstrează că actorii au o voce puternică și că, dacă ei se implică, făgașul lucrurilor se poate schimba!

Dar văd că e un model care se repetă în toată lumea. Și despre Trump actorii americani au avut reacții publice puternice…
Da, la noi a fost o perioadă în care mulți actori erau aserviți sistemului. Nu știu de ce. Sper că au făcut-o din credință și nu au făcut-o pentru că, nu-i așa? „capul plecat, sabia nu-l taie”, sau pentru funcții, sau să fie tolerați… Cred că expresia asta „capul plecat, sabia nu-l taie” este motoul oamenilor care nu cred în ei și sunt, cel puțin în breasla mea, actori mediocri, sau actori care simt că sunt tolerați de sistem, pentru că altfel nu ai niciun motiv să te temi. Oricând îți faci un one man show și joci pe stradă. Nu ai cum să mori de foame! Mă duc oriunde și joc. Și în gară, și în aeroport, și în parc. Strâng de-o pâine. Numai dacă nu ai nimic de zis, atunci zici că mai bine cu ăștia, decât fără ei.

Mă ajută credința. Toate formele de credință: credința că merităm un viitor mai bun, credința credință, credința în oameni… Și mă mai ajută faptul că sunt mulți oameni care mă iubesc și eu simt asta ca pe o responsabilitate.

Ce te mână pe tine în luptă?
Faptul că am doi părinți care au făcut toate eforturile din lume ca să mă crească frumos, să mă învețe principiile de bază, să mă învețe adevăratele valori, să mă învețe că nu e bine să fur. Îmi aduc aminte o poveste cu tata… Dormea și eu i-am luat 5 lei din buzunar ca să mă duc să îmi iau o înghețată. Aproape o jumătate de an, tata, zi de zi, mi-a atras atenția că ce am făcut eu este extrem de grav, pe lângă bătaia de rigoare, pe lângă pedepse, zi de zi îmi amintea asta. Crescând cu regulile astea, făcând o facultate, străduindu-mă să vorbesc o limbă română corectă, să îmi fac profesionist treaba la teatru și oriunde, nu îngădui și nu vreau să îngădui să mă conducă cineva care nu are aceste calități. Nu vreau. Și nu merit asta. Părinții mei nu merită asta. Și nici părinții tăi.

Ce semn este acela pentru o țară când actorii ei ies în stradă?
Actorii ies foarte greu în stradă. Locul lor este pe scenă. Știm asta. E bine să nu ne băgăm în politică și nici să stăm pe străzi. Dar când pe actori îi veți vedea în stradă, înseamnă că se întâmplă ceva foarte grav în societate. Actorii sunt de regulă foarte fricoși. Pentru că sunt artiști, pentru că preferă să viseze… Și nu au frică numai de sistem, ci au și o frică de faptul că atunci când coboară foarte tare în cotidian, se rupe ceva din aripile pe care le au pe scenă. Actorii refuză gândurile astea nu am ce mânca, e greu, etc…, chiar dacă nu avem sau ne trebuie, chiar dacă părintele ne e bolnav, sau avem o problemă, noi ne desprindem de lucrurile astea pe scenă și așa reușim să zburăm.
Dar în momentul în care mă pui să stau în stradă, îmi tai din aripi. Și de aia, de multe ori, nu coborâm în stradă. Când noi renunțăm la aripile astea și suntem gata să coborâm în stradă și stăm alături de oameni și simțim toate greutățile astea, înseamnă că țara e foarte jos. Înseamnă că situația e foarte gravă și nici măcar noi nu mai vrem să zburăm.

Unul dintre colegii tăi de la teatru a prezentat „mitingul alb” din Piața Victoriei…
Da, domnul Costel Constantin. Eu am avut un șoc văzându-l prezentând acest miting. Șoc, de ce? Pentru că eu cred că actorii sunt oameni care văd corect lucrurile, care le simt corect… Și mi-e greu să cred că domnul Costel Constantin nu vede ce se întâmplă în partea aia unde s-a aruncat el. O face din credință?- mă întreb… Că dacă da, nu am nicio problemă. Dar dacă o face doar să aibă el o bătrânețe fericită și liniștită, atunci e cam mizerabil lucrul acesta. Am fost certat de actorii în vârstă și de alți oameni din teatru că am scris să vă fie rușine domnule Costel Constantin, dar eu cred că am fost chiar blând… În continuare susțin asta. Am spectacol în care joc cu dumnealui. Singura mea formă de revoltă este să nu-l salut. Și sper să nu discutăm în afara spectacolului…

Dar jucați împreună.
Da, suntem profesioniști… După gustul meu, aș scoate acest spectacol, dar doar după gustul meu… Știi ceva? Foarte mult timp am fost drăguț, am îngăduit, am zis asta e, le au și ei pe ale lor… Uite, vine o perioadă când ei devin foarte periculoși. Tu, Costel Constantin, ditamai actorul… L-ai jucat pe Ștefan cel Mare… Cum susții tu un premier ca Viorica Dăncilă, un om care nu are un minimum de cunoștințe? Cum? Deci vine o perioadă în care nu mai ai de ce să fii tolerant. Răul trebuie tăiat de la rădăcină, pentru că noi actorii, sau jurnaliștii, fotografii sau muzicienii am zis să ne facem treaba bine acolo unde suntem noi … Și ne-am făcut treaba bine, numai că țara ne-am lăsat-o pe mâinile unor hoți. Și nu o să ne mai putem face treaba bine pentru că în curând, sistemul politic și toată situația din România o să ne afecteze meseriile noastre pe care noi încercăm să le facem profesionist. Și nu o să mai avem nici pentru cine, nici pentru ce să le mai facem!

S-a terminat campania, care e rezultatul?
Vreau să spun de la început că această campanie este o inițiativă civică susținută de un partid ca USR și de o formațiune ca GDS. Eu le mulțumesc. Noi, în contextul acesta, ce am făcut? Noi am adus un suflu nou, atât. De ce? Oamenii nu mai cred în politicieni. Oamenii au venit pentru noi, că ne știu de la teatru și știu că nu am apărut niciodată să mințim, sau să furăm, sau să apărem în situații compromițătoare. Veneau și spuneau semnez doar pentru că ești tu aici. Am adunat într-o săptămână 100 000 de semnături, ceea ce e mare lucru. Mai mult decât atât, am inspirat tineri voluntari să vină alături de noi în această cauză. Mai sunt 20 de zile de campanie. Am depășit pragul de 400 000 de semnături. Ideea e că aceste semnături, chiar dacă nu își vor întruni numărul, ele nu se vor pierde. Cineva le va putea folosi să facă o schimbare. Pe baza lor ar trebui să mergem în Parlament, să cerem un referendum și pe baza lui să cerem o lege care să spună că niciun om condamnat penal definitiv să nu aibă dreptul să candideze într-o funcție publică.

Actorii sunt de regulă foarte fricoși. Pentru că sunt artiști, pentru că preferă să viseze… Și nu au frică numai de sistem, ci au și o frică de faptul că atunci când coboară foarte tare în cotidian, se rupe ceva din aripile pe care le au pe scenă.

Nu ți se pare ciudat că această lege nu există incă?
Ba da. A fost punctul 8 de la Timișoara pe care dacă atunci l-am fi votat, alta ar fi fost…

Tot în fața teatrului s-a manifestat și atunci…
Da, tot acolo… Nu s-a vrut atunci, nu se vrea acum și nu o să se vrea niciodată atâta vreme cât poporul nu o s-o ceară…

Ai primit mesaje urâte?
Da. M-au făcut cu ou cu oțet pe facebook, m-au făcut actoraș, lasă că o să-ți vină ție cineva de hac odată, fii liniștiti că o să zbori din sistem, ce crezi tu, mă, că tu și cu Rebengiuc și Oana Pellea…ce ați făcut voi, mă nulităților, petru țara asta… Da, domnul Pleșoianu, că acu zicem și nume că nu ne mai este frică, a scris cine e domnul Rebengiuc, o nulitate, cine să fie?

Să revenim la teatru, să ne relaxăm un pic… Cine te-a inspirat în ultima vreme?
Păi uite, în ultima vreme am lucrat cu Dabija și am avut o colaborare extrem de interesantă, el fiind un regizor extrem de cinstit, căutător și curios. Și a făcut un „Vifor” la TNB foate controversat și mă bucur că e un spectacol controversat. Mai nou, am înțeles că spectacolele care nu plac tututror, au ceva… „Viforul” e un spectacol pe text clasic, dar în care regizorul a preferat să nu mințim, așa cum am fost învățați în școală, să nu aducem o istorie falsă, ci să arătăm o istorie de-adevăratelea în care Șefan cel Mare, Ștefăniță erau niște oameni reali, cu defecte, cu calități. Noi am arătat asta. Oamenii nu sunt dispuși să vadă chiar asta. Lor le place ca la teatru Ștefan cel Mare să fie cu sabia în mână, să stea pe un tron frumos, să vorbească clar, cu voce bună Moldova nu e a mea, nu e a voastră
Am terminat lucrul la Romeo și Julieta și m-am reîntâlnit cu Yuri Kordonsky, cel cu care am făcut Inimă de cîine și Crimă și Pedeapsă. Și iar m-am adus aminte de ce-i frumos teatrul, și iarăși mi-am adus aminte de ce fac teatru și mi-am adus aminte de ce e necesar teatrul într-o societate. El nu are voie să moară, pentru că e singurul mod în care poți să-ți cureți sufletul, să pleci din mizeria de afară. Multe lucruri și oameni mă inspiră. Avem artiști minunați, intelectuali, elită… E păcat să lăsam țara asta să se ducă într-o zonă în care nu are ce căuta.

Ce te ajută pe tine să fii așa cum ești?
Mă ajută credința. Toate formele de credință: credința că merităm un viitor mai bun, credința credință, credința în oameni… Și mă mai ajută faptul că sunt mulți oameni care mă iubesc și eu simt asta ca pe o responsabilitate. Simt că nu trebuie să-i dezamăgesc. Și simt că pentru ei eu trebuie să fac în permanență lucruri care să-i încarce și să-i ajute să treacă de momentele grele, să-i inspir cumva. Când devii un model pentru niște oameni, din ei te încarci și tot lor le dai mai departe.

Cuvintele și gândurile cheamă realitatea?
Da.

Ai o replică pe care o suprapui realității de azi?
Da, una din Regele Lear: ”E boala vremii noastre când nebunii îi conduc pe orbi.”

Lasă un comentariu: