(#mamecuclasa) Adela Pârvu : "Noi credem că îți ajuți copilul atunci când îl înveți să fie independent și când îi dai voie să greșească în mediul familiei"

(#mamecuclasa) Adela Pârvu Foto: Laszlo Raduly pentru life.ro

Adela Pârvu este un om care caută mereu. Caută frumosul pe care să-l dăruiască prin casele pe care le decorează (este designer de interior, o vedeți în echipa Visuri la cheie de la PRO TV), caută gestul potrivit pe care să-l facă celor care au nevoie de el, caută dreptatea și logica în fiecare pas și vorbă. Este mama a doi gemeni de 18 ani, elevi la liceu. Spune că a făcut oameni din ei.  Și, în felu-i direct și sincer, mi-a spus și cum.

Cum a fost prima ta zi de școala, ce amintire specială ai din acea zi?

Nu-mi mai amintesc despre prima mea zi de școală. N-am nicio amintire legată de asta.

Cum a fost prima zi de școala a copiilor tăi? Ce ai simțit?

Pentru gemenii mei am simțit că s-a terminat copilăria și că urmează mulți ani chinuitori, că vor fi parte dintr-un sistem din care îmi doream cu ardoare să evadeze. Norocul nostru a fost că am găsit o școală unde erau puțini în clasă, iar învățătoarea un om extraordinar. I-am dat la școala maghiară din București Ady Endre, iar doamna învățătoare Eniko Bonesch este și acum un super profesionist, iar la vremea când gemenii au început școala, ea a știut cum să-i cucerească pe copii și pe părinții, astfel încât să devenim cu toții o mare familie. M-am bucurat că toate sentimentele mele de îngrijorare din prima zi au fost spulberate și că gemenii abia așteptau să meargă la școală.

Ce relație au copiii tăi cu școala, ce spun despre ea când vin acasa?

Gemenii mei sunt în clasa a XII-a la liceu de artă Dimitrie Paciurea din București și pentru ei programul de elevi este concentrat în jurul a ceea ce le place, adică 3 zile pe săptămână ateliere, iar 2 zile ore la alte materii. Nu discutăm acum despre școală, ci despre viitor și mă interesează să-i ajut să identifice profesia sau măcar una dintre profesii pe care le-ar face cu plăcere și prin care ar putea fi de folos altora, modul cum ar putea ei, prin profesia lor, să facă lumea asta într-un fel mai bună, mai frumoasă, mai adevărată – adică să-și aducă contribuția din punct de vedere valoric în societate.

Noi credem că îți ajuți copilul atunci când îl înveți să fie independent și când îi dai voie să greșească în mediul familiei, unde este iubit și apreciat indiferent de situație.

Care au fost așteptările tale legate de educația oferita de școala copiilor tăi? Au fost ele atinse? Depășite? Dimpotrivă?

Împreună cu soțul meu, Adrian Pârvu, scriitor, ne-am concentrat pe educația pe care noi ca și părinți le-o oferim gemenilor noștri. Obiectivele noastre au fost să formăm oameni. Ce înseamnă asta? Înseamnă să fie empatici, să judece mai puțin, dar să înțeleagă mai multe, să fie atenți și respectuoși cu ceilalți, să fie cu alți copii și tineri prieteni de nădejde, să facă în fiecare zi lucruri prin care pot deveni oameni mai buni – de la gesturi mici, dar importante prin care să-i ajute pe alții (de la deschisul unei la uși, la căratul sacoșelor oamenilor în vârstă) la lucruri de substanță – să citească, pentru că prin intermediul cărților ajungi să trăiești ceea ce nu ai timp în propria ta viață – și să purtăm împreună discuții oneste ca familie despre ceea ce simțim, gândim și ne imaginăm în această lume. Și da, pot spune că la 18 ani gemenii noștri sunt oameni, iar noi ne-am îndeplinit obiectivul. Școala? Sincer, nu mă interesează pentru că asta îi privește exclusiv pe ei. Notele, cunoștințele sunt doar niște cifre și date, dar ceea ce îi înveți tu ca părinte pe copii rămâne pentru totdeauna.

Care sunt temerile tale legate de același subiect?

În general nu am temeri.

Către ce se îndreaptă copiii tăi, ce talente au, ce materii le fac cu ochiul?

Sunt clar firi artistice și mă bucur că au ales o școală vocațională. E mare lucru ca la finalul liceului să știi să faci ceva cu propriile tale mâini. Asta îți oferă încredere în tine, știi clar că te poți baza pe abilități concrete. Nu știu ce vor să aleagă mai departe și nici nu vreau să-i presez. Dacă vor să se mai gândească, foarte bine. Prefer să nu dea imediat după liceu la facultate și să aleagă greșit. Mai bine își iau un timp de gândire, mai bine experimentează un an sau doi și apoi să meargă țintit, decât să opteze pentru ceva pe motiv că așa face toată lumea. De asemenea, nu țin neapărat să facă facultate. Pot oricând să-și aleagă o meserie pe care să o facă extraordinar.

Obiectivele noastre au fost să formăm oameni. Ce înseamnă asta? Înseamnă să fie empatici, să judece mai puțin, dar să înțeleagă mai multe, să fie atenți și respectuoși cu ceilalți, să fie cu alți copii și tineri prieteni de nădejde, să facă în fiecare zi lucruri prin care pot deveni oameni mai buni

Cum arată o dimineață înainte de plecare, cum va pregătiți ieșirea din casă?

Fiecare și-o pregătește în stil propriu. Gemenii noștri sunt deja mari. Dacă apucăm să ne bem împreună ceaiul sau cafeaua de dimineață se lasă cu glume, iar la plecare întotdeauna aveam același dialog: „Ți-am spus azi că te iubesc?”, iar răspunsul este „Chiar acum!”.

Ce le-ai pus tu în rucsac, ce-și pun ei? I-ai ajutat cu asta? Îi mai întrebi pe drum dacă au uitat ceva?

I-am învățat de mici să se ocupe singuri de asta. Dacă au uitat lucruri acasă, au învățat că trebuie să verifice dinainte. Altfel, dacă aveam noi grijă de asta nu mai aveau ei, așa că fiecare părinte înțelege prin ajutor ceea ce consideră. Noi credem că îți ajuți copilul atunci când îl înveți să fie independent și când îi dai voie să greșească în mediul familiei, unde este iubit și apreciat indiferent de situație. Când greșește pentru că-și asumă responsabilități, pornind de la cele mici și terminând cu cele importante, învață mai bine, mai repede și se descurcă mai lesne în viață.

Notele, cunoștințele sunt doar niște cifre și date, dar ceea ce îi înveți tu ca părinte pe copii rămâne pentru totdeauna.

Cum le explici situațiile ivite la școală? Cum le „traduci” lumea în care se află? Îmi poți da un exemplu?

Aveau în jur de 10 ani când, unul dintre gemeni, Lucian, ne-a adunat dimineața, în timp ce făceam sandvișurile cu Adrian, la bucătărie, să ne spună că nu mai vrea la școală. L-am întrebat care este problema, iar el ne-a spus așa: „Noi ne trezim dimineața, mergem la școală, după aceea la judo, engleză sau muzică, venind acasă facem teme, ne uităm puțin la desene, ne spălam și ne culcăm. Vreți să spuneți că asta este viața noastră?”. Desigur, am fost foarte triști să constatăm că avea dreptate, dar ne-am și bucurat pentru că și-a pus problema așa de devreme. Ce am făcut? I-am spus adevărul, că nu știm dacă asta e viața lor pentru că ei decid ce e cu viața lor și, dacă vor altceva, iar noi îi putem ajuta, o să ne străduim să facem asta. Așa că am continuat dialogul și el ne-a spus: „Eu nu sunt de acord cu această viață. Eu vreau să mă joc, vreau să călătoresc, vreau să fac lucruri care nu sunt plictisitoare, dar tot ceea ce facem este foarte plictisitor.” Soluția lor? Mai mult timp pentru joacă și gata cu judo, gata cu engleza, gata cu muzica. Am fost de acord cu primele, dar am insistat pentru muzică și le-am explicat că e foarte frumos să-ți poți exprima sentimentele prin intermediul muzicii, fie că ești fericit, fie că ești trist și că muzica te ajută să-ți faci prieteni chiar și atunci când nu le cunoști limba, ori cultura pentru că muzica este universală (mi-au multumit la 14-15 ani pentru ca i-am îndrumat cu muzica). Așa că acesta a fost rezolvarea: mai mult timp de joacă și mai puțin timp ocupat cu diverse activități extrașcolare. Ba mai mult, de fiecare dată când nu au vrut să meargă la școală i-am învoit, pe principiul că anii copilăriei trec repede, dar să chiulești de la școală ca să mergi cu mami sau tati la film ori la joacă este de neuitat, nu-i așa?

Care au fost materiile tale preferate și ce profesori ți-au rămas în minte? Cu ce anume?

Nu mi-a plăcut la școală, mă refer la cea primară, gimanziu și liceu. Cred că am greșit foarte mult că mi-am ales să merg la un liceu teoretic în loc să aleg un liceu de artă, așa cum simțeam că mi s-ar potrivi. N-am avut materii preferate pentru că majoritatea la profilul de matematică fizică erau din zona științelor exacte. Singurele la care învățam cu drag erau limba română, istorie, geografie, biologie și apoi când am făcut un an de filosofie și pshilogie – astea mi-au plăcut foarte mult. Nu mi-am înțeles profesorii decât mult timp de la terminarea gimaziului și liceului. Mi-a rămas în minte învățătoarea din clasa a 4 a care avea o metodă foarte diferită de predare. Mi-e rușine că nu-mi aduc aminte numele ei. Apoi profesoara de engleză din generală pentru că se îmbrăca foarte artistic și pentru că preda într-un mod creativ materia ei și profesorul de istorie domnul Monoran din liceu pe care îl am în sufletul meu pentru deschiderea, jovialitatea și talentul său de povestitor.

#mamecuclasa, un proiect sustinut de TEX, dovedește că, indiferent de meseriile pe care le au toate aceste femei, fie că este vorba de jurnalism, artă, antreprenoriat, show biz, fashion, etc., cea mai importantă meserie a lor rămâne cea de mamă. Prin acest proiect, brandul TEX, disponibil exclusiv la Carrefour, sprijină seria de 10 interviuri, dedicată educației, copiilor și amintirilor legate de școală. Astfel, TEX susține #mamecuclasa de pretutindeni și se alătură noului început de an școlar cu o colecție Back to School 2018, special creată pentru acestea și micuții lor.

Lasă un comentariu: