Lorena și George Buhnici : "Căsnicia noastră e fermă și frumoasă"

Lorena și George Buhnici Foto Matei Buță

Am auzit, citit și văzut atâtea despre casa Buhnici, încât atunci când m-am gândit la o familie  care petrecere Crăciunul și pe care să v-o arăt, m-am gândit imediat la ei.

Cum arată familia Buhnici la ea acasă, în casa hi-tech, casa care se ține cu câteva butoane?

Am intrat împreună cu fotograful Matei Buță în curtea casei. De acolo, repede în casă. Ne-a deschis Lorena care ne-a spus să intrăm repede fiindcă altfel va ieși căldura.

Am aflat în doar câteva minute că așa este într-o casă pasivă.

Casa Buhnici este o astfel de casă. O casă care nu consumă, ci produce. Căldură, energie, aer curat. Da. Aer curat. Prin sistemul de ventilație pe care l-am văzut (dar nu l-am înțeles) aerul din casă e mai curat ca la Sinaia. (Am zis și eu Sinaia, că mi-a venit la îndemână, nu că ar fi un etalon de aer pur în România).

George nu venise încă, așa că ne-am așezat noi două la o mică discuție, cât Matei a aranjat luminile.

Lorena, e greu ca cineva să fie soțul tău? Pentru că nu te voi întreba dacă e greu să fii soția lui George.

Eu cred că el și-a dorit să fie soțul meu. Prima oară când am vorbit noi doi, am vorbit pe un mail.

Dar tu ce făceai atunci?

Eu eram purtător de cuvânt la Registrul Auto Român și preluasem și biroul de presă. Și prima noastră discuție a fost pe un mail în care eu anunțam pe toată lumea cine sunt și ce fac și primul care mi-a răspuns a fost George. Mi-a scris că el e George Buhnici de la PRO TV și că speră să colaborăm bine. Așa a spus (râde). După aceea, la 3 sau 4 zile a ținut neapărat să facă o știre.

Dar te știa?

Nu Era perioada aceea cu taxa auto din 2007 și era o nebunie de mașini, programări, etc. El a simțit în chestia asta o știre, a simțit că poate scoate ceva de la RAR. M-a sunat și mi-a spus că se va duce la reprezentanța din Voluntari ca să facă o știre, că acolo crede el că e mai bine. Acolo era mereu multă lume, multe masini, aglomerație… Știam eu ce vrea, așa că i-am zis că nu trebuie să se ducă acolo, pentru că nu va găsi nimic. El s-a dus, dar eu sunasem deja să nu-l lase înăuntru. M-a sunat și mi-a zis că nu poate intra și i-am zis să vină la mine, în Grivița, că poate filma știrea foarte bine și de la mine. Și a venit.

Ai împiedicat presa să-și facă treaba!

Da, pentru că am simțit ce vrea să scoată de acolo și nu era ok.

El a vrut un pic de senzațional.

A vrut (râde). Dar nu i-a ieșit.

Cum arată George când își pierde capul?

Arată… pierdut (râde). Mi-am dat seama atunci că îl cucerisem ca prieten, dar nu se punea problema de altceva… După alte câteva zile, m-a sunat din nou, că vrea să mai facă o știre, și atunci mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat în el… La un moment dat, m-a anunțat că va pleca în Italia pentru o serie de reportaje și după ce se va întoarce, mă va căuta. Și m-a căutat. A venit cu o ciocolată Ritter Sport mare, mare, mare. Și i-am zis că eu nu mănânc ciocolată.

„Există și posibilitatea unei case ca aceasta, dar mai mică, în oraș”

Cât a durat „curtea” pe care George ți-a făcut-o?

Un an.

Un an???

Da. Mi-a zis că l-am chinuit, dar mie nu mi s-a părut. Eu sunt ori Da, ori Nu. Și la vremea aceea era o nebunie la mine la serviciu. Eu lucram într-o instituție de stat unde totul era politic, nu? Și lucram cu Directorul General. Nu prea aveam cum să fiu prietenă cu un jurnalist. Și eu am încercat să-mi păstrez poziția și rolul. Dar nu i-am spus asta atunci, ci mult mai târziu.

Și când ai simțit că te-ai îndrăgostit de el?

Când i-am dat cheia. Eu stăteam în Drumul Taberei, el undeva pe lângă PRO. Eram niște oameni foarte conștiincioși, nu amestecam lucrurile, nu ne afișam împreună. Până când, nu am mai putut și… Și i-am dat cheia. S-a bucurat. Și după ce i-am dat cheia, la 2 săptămâni, ne-am mutat împreună în Banu Manta, într-un apartament foarte drăguț.

Nici tu nu ești genul pasional. Vă trăiți adânc sentimentele, nu la vedere. Cum te-ai obișnuit cu această tehnologie veșnică în jurul tău? Îți afectează feminitatea?

Nu, nu feminitatea. Creierii (râde). Pentru că trebuie să deslușesc lucrurile și de fiecare dată se întâmplă când sunt singură aici, acasă. Și am avut niște situații în primul an, când ne-am mutat aici, în casa nouă.. că îți dai seama că nu totul funcționa perfect chiar de la început. Noi am fost și cobaii propriului nostru proiect (râde). Și am rămas la un moment dat singură în casă anul trecut când a și nins prima oară prin noiembrie și… nu mergea degivrarea. (Până anul trecut eu am trăit la bloc). Ce a fost în prima zi cu mine aici și ce cuvinte am scos… nu pot zice.  Iar după ce am dat la zăpadă, am intrat în casă și am zăcut. După aceea, încălzirea în baia cea mare, în pardoseală, nu mergea când voiam eu, ci când voia ea. Nu erau adică puse la punct cu toatele.

Acum sunt?

Acum sunt. Și îl sunam pe George și el îmi spunea să apăs acolo și acolo pe nu știu ce buton… Și am zis că nu pot face asta, că cine știe pe ce apăs și ce se întâmplă…

Eu am muncit foarte mult pentru ce am astăzi. Foarte mult! La 15 ani, în primul an de liceu, am stat fără ai mei. Pentru că ei erau foarte ocupați, eu am locuit la mătușa și unchiul meu. De la 15 ani m-am cam pus singură pe picioare.

Voi nu consumați nimic dela stat în această casă, nu?

Doar apa.

Ești semn de pământ. Ai descoperit lucrul în grădină?

Repet. Eu am crescut la bloc. Da, am descoperit ce e cu grădina și florile, dar mai întâi m-am iritat pe mâini, nu știam că planta aia zgârâie, că alta taie…

Îți lipsește blocul?

Nu blocul. Doar orașul. Și îmi lipsesc ieșirile. Dar viața la bloc nu îmi lipsește.

Dar copilul când se va face mare și va trebui dus la diverse activități?

Îl voi duce cu mașina. Sau, Cristina, există și posibilitatea unei case ca aceasta, dar mai mică, în oraș.

Cum ai defini căsnicia voastră?

Fermă și frumoasă. Fiecare știe ce vrea, fiecare își cunoaște limitele și personale și ale celuilalt.

Vă certați?

Nu prea. Însă cel mai mult ne-am certat când am făcut această casă. Cel mai mult, cel mai des, cel mai urât.

Ce spune copilul despre voi?

Că suntem cei mai tari părinți. Nu a fost niciodată o discuție că nu am fi ce trebuie. Ea vorbește foarte mult despre noi și la școală. Și ne seacă de informație…(râde). Seamănă cu taică-su.

Ce fel de femeie ești?

Fermă. Firea mea e foarte pragmatică. Visez mai puțin. De altfel, eu am muncit foarte mult pentru ce am astăzi. Foarte mult! La 15 ani, în primul an de liceu am stat fără ai mei. Pentru că ei erau foarte ocupați, eu am locuit la mătușa și unchiul meu. De la 15 ani m-am cam pus singură pe picioare.

Ce aduci în casă?

Veselie. Eu sunt și foarte veselă din fire, îmi place distracția!

Între timp au venit George împreună cu fetița Ariana. Am râs, ne-am așezat la masă, apoi ei la poze… Recunosc că atâta tehnologie pe mine mă cam intimida… George m-a luat de mână și a început să-mi arate ca unui copil, toate cele care fac această casă specială. Luminile de gătit (?!), luminile de atmosferă, ventilația, camera cu diverse sisteme, bucătăria, televizorul, geamurile… Am ascultat , am căscat gura de uluire. Casa e decorată în stil minimalist. Dar sistemele tehnologice care țin întreaga clădire în viață au fost invidiate, admirate și cerute. Nu de noi,. De oameni din afară.

George, în ce casă ai copilărit?

M-am născut la bloc și la 6 ani ne-am mutat într-o casă săsească de la 1873 din Vulcan care a aparținut unor sași care plecaseră în Germania. Așa că am crescut între sași, români, unguri și țigani în spatele casei.

Și cum era Crăciunurile voastre?

Păi de la noi de acolo se văd Postăvarul, Poiana Brașov, Bucegi, Măgura. De aceea, eu când mă uit pe geam aici sunt un pic deprimat, că mi-ar plăcea să văd măcar un deal, o ridicătură… Un copac, o pădure. Din acest motiv am și făcut casa lângă pădure, de aia am și adus stâlpii pe care îi vezi dintr-o casă veche, săsească, o casă care se demola.

„Eu sunt ca un dulap mare cu multe sertare mici”

Și anul acesta cum veți face Crăciunul?

Cu familia. Aici. Am rugat-o pe mama să aducă un prapur de la un vecin că nu găsesc aici, ca să-l gătesc (zâmbește)

Ai o minte foarte structurată. Așa ai fost mereu?

Nu, eu nu sunt așa de structurat. Am o minte cu multe sertare mici. Eu sunt ca un dulap mare cu multe sertare mici. Nu sunt excepțional în niciun domeniu luat separat. Cu excepția jurnalismului. Dar nici jurnalismul nu este o meserie adevărată. Eu știu puține din foarte multe și am învățat să fac, ca o centralistă, legăturile între ele.

Și ce ți-ai dorit de la casa asta pentru familia ta?

În primul rând, mi-am dorit o casă pe pământ. Și mi-am dorit să văd soarele. Mi-am dorit să intre lumina pe geam și mi-am dorit să joc prinseala cu fetița și când afară e foarte frig. Noi ne jucăm aproape zilnic. Și pe Calea Victoriei, unde stăteam înainte, nu se prea putea asta. Abia după ce s-a născut copilul, ne-am dat seama că nu avem soare acolo unde locuiam. Și când aeriseam intra în casă fum, miros de pisici din spate, praf…

Și de ce o casă Hi Tech, din moment ce și acum, la Corbeanca sunt oameni care trăiesc în casele pe care le vedem…

Pentru că am o dorință greu de săturat, am o foame… cum să zic? Obsesie, pasiune… Sunt mult prea curios! Și am stat și m-am uitat la casa de peste drum care a costat mai mult ca asta. Și mi-am zis, dacă tot fac o casă nouă, de ce aș face-o cum se făcea acum 100 de ani? Toată lumea construiește ca acum 100 de ani în România! Noi, când ne gândim la o casă, ne gândim la 4 pereți! Și un acoperiș ca să nu te plouă. Nu vreau același lucru, mi-am zis. Și nu am plecat nici de la ideea de suprafață. Și nici de la buget. Am plecat de la „cum aș vrea să mă simt în ea”.

Abia după ce s-a născut copilul, ne-am dat seama că nu avem soare acolo unde locuiam. Și când aeriseam intra în casă fum, miros de pisici din spate, praf…

Cum ai vrut să te simți în ea și cum te simți?

Tu cum te simți?

Sincer? Cam intimidată…

Dă-ți un pic de timp. Cum respiri?

Foarte bine.

Au venit oameni în casa asta și ne-au spus că nu au mai respirat așa de bine de săptămâni! Lorena, când ne-am mutat aici, a venit cu alergia din oraș. Nu o mai are. Am vrut deci o casă românească nouă. Am făcut-o doar cu români, plecând de la arhitecură românească și am adus și ceva vechi în interior, ca să mă simt ca acasă. Și recunosc bârnele astea, că ai mei au așa ceva în beci.

În ce an te afli cu mintea?

Eu mă simt foarte frustrat de prezent, într-adevăr.

E o vorbă care zice că viitorul este aici, dar nu e bine distribuit. Iar eu sunt foarte frustrat de felul în care trăim. Avem tot ce ne trebuie ca să trăim vieți mult, mult mai bune. Ne obișnuim așa de ușor cu ce e prost, și nu avem ambiția de a cere acel bine care se poate obține, pentru că ne blocăm în ideea că sigur e scump. Sigur nu se poate face, sigur nu am cu cine. Noi am demonstrat că se poate face și la cel mai înalt nivel de eficiență din lume! Nu există în America o casă ca asta. De altfel suntem în discuții să exportăm acest proiect în State… Nici măcar nu trebuie să te duci în Silicon Valley să te inspiri, tot ce trebuie să spui este „vreau altfel!”.

Au venit la noi în casă de curând ziariști care sunt specializați în sustenabilitate din Chile, Portugalia, Brazilia, State, de prin toată lumea și spunea unul dintre ei că a remarcat aerul din casă, că el este foarte alergic și că e pentru prima dată când simte că respiră.

Da, se simte… Casa asta este o formă a iubirii tale?

Da. Este fructul. Am făcut-o pentru fetele mele și pentru mine.

Și văd că și pentru lume, că ești dispus să share-uiești modelul.

Am stat de vorbă cu cineva care m-a făcut să înțeleg că nu mai este cale de întoarcere, sunt jurnalist.(râsete)

Care este viitorul sustenabilității pe planeta asta, că spuneai că te-ai întâlnit cu ziariști din domeniu.

E mai nasol decât pare. Tot ce auzi de rău, e mai rău în realitate. Am vorbit la un moment dat cu un tip care e la Harvard, în grupul acela de cercetare de la cel mai înalt nivel și omul este diver, face scufundări. Mi-a zis că specii de animale marine dispar, că apar rechini unde nu erau, fiindcă oceanele se încălzesc. Coralii dispar… Și l-am provocat să spună asta în fața camerei și nu a vrut, atât era de speriat.

Eu mi-am făcut partea mea. Știi că inclusiv dacă depozitezi lemn vechi în casă, nu emani, ci salvezi emiterea de CO2 în atmosferă? De când am făcut casa asta, uite aplicația îmi spune nu numai că nu am emis CO2 în atmosferă, ci că am salvat 12000 de tone care s-ar fi putut emite. Noi producem de 5 ori mai multă energie decât consumăm! Casa noastră produce energie verde și pentru comunitate. Când noi nu suntem acasă, energia intră în rețea. Și de acolo o folosește oricine.

Cum e Lorena?

E soft power.

Cum ai defini căsnicia voastră?

Noi ne respectăm foarte bine teritoriile. suntem o familie normală în care fiecare se poate exprima. Ne respectăm unii pe alții, aici e o democrație adevărată.

Ce nebunie ai făcut pentru Lorena?

I-am cumpărat inelul de logodnă pe credit. (râsete)

Lasă un comentariu: