Ioan T. Morar : "De 7 ani în Provence: În această lume agitată, fragilă sentimental, nevrozată și infidelă, eu mă bucur de stabilitatea familiei mele"

Ioan T. Morar

Trăiești în continuare în La Ciotat, Provence, Franța…

Da, trăiesc în continuare în La Ciotat, în Provence, în departamentul francez 13. (Pentru un om născut în data de 13, ăsta poate fi un semn. Cînd m-am căsătorit, în Lugoj, am primit garsoniera nr 13, în care am locuit o scurtă perioadă). Sînt “ciotățean”, ca să zic așa. Un român din la Ciotat.

Nu te mai întorci deloc în Ro? Gata? Ești un imigrant?

Nu sînt un imigrant. Sînt, tehnic vorbind, un cetățean român cu domiciliul în străinătate. CRDS, prescurtat pre limbaj consular. În principiu am ales să-mi continui viața aici. Nu intru în detaliile acestei alegeri, vreau să cred că sînt întemeiate. Pînă acum nu se zărește în orizontul biografiei mele întoarcerea definitivă în România. Vin din cînd în cînd în țară, am o locuință în București, dar partea principală a vieții mele se desfășoară aici, în Provence, la malul Mediteranei. Aici scriu, acolo lansez cărțile. Am podul meu pe care trec dintr-o parte în alta.

Ai și scris o carte, „7 ani în Provence”… Lansarea curând… Ce scrii acolo?

Da, voi lansa, în partea a doua lunii mai, Șapte ani în Provence (Polirom), în București, Arad, Timișoara și Iași. Scriu, acolo, despre experiențele mele culturale, despre întîlnirile suprinzătoare, despre locuri, obiceiuri, oameni… Nu e un jurnal, nu e un ghid de călătorie. Dar poate fi citit și așa… E o carte a instalării într-un loc nou. Co-autorul acestei cărți este curiozitatea.

Cum au fost acești 7 ani?

Dacă ne luăm după pilda biblică cu cele șapte vaci grase și șapte vaci slabe, nu știu să spun cum au fost anii ăștia. Ani buni? Ani slabi? Amestecați… Ani care m-au instalat în partea finală a vieții. Am ajuns într-o regiune unde văd în jurul meu că se îmbătrînește frumos… Asta mi-a mai rămas… Vorba unui vechi prieten, e locul în care poți juca finala.

 

Acum sînt alături de soția mea în permanență. Da, sună siropos, dar după 32 de ani de căsnicie încă ne simțim bine, foarte bine împreună. Mă bucur de acest privilegiu, într-o lume (Franța, cu precădere) în care cuplurile sînt fluide, relațiile ard repede, familiile se “recompun” în viteză, divorțurile sînt de întîlnit la tot pasul

 

E bine că poți trăi departe… Se cheamă ca ești adaptabil. Cum se vede Ro de departe?
Ideea de „departe” e relativă… pot ajunge în București în trei ore cu avionul… cum, pentru a-mi vizita tatăl și fratele la Arad, cu mașina, din București, fac peste opt ore…care-i mai departe? Și, acum, cu atîtea aplicații pe internet, depărtarea contează tot mai puțin. Avem o apropiere digitală, virtuală, care compensează depărtarea geografică… Departe de ce? Văd România numai pe internet, n-am nici un program tv românesc, sînt mulțumit cu oferta franțuzească.
Apoi, eu vorbesc mult despre România, aici. Pentru că, repet, sînt român, așa m-am născut… Un terminal românesc pîlpîind, cu bune, cu rele, în Provence.
Fac parte (ca președinte de onoare) dintr-o asociație de prietenie franco-română care organizează evenimente de promovare. Mă învîrt printre oameni care sînt interesați de România. Cum am spus cu altă ocazie, sînt un patriot pe persoană fizică. Iubesc România pe banii mei. Mă deplasez, pentru a ține steagul, sus prin toată regiunea. Și asta costă, taxe de autostradă, combustibil, parcări… Nu, nu mă plîng, vreau doar să subliniez.
Chiar acum, în mai, avem trei prezențe românești: în festivalul anual Camargue (Delta Ronului), anul ăsta invitată e Delta Dunării. Sîntem implicați, vom avea un stand de prezentare a României, lîngă standul Deltei noastre, vom asigura un spectacol de folcor și o masă românească, pe 8 mai. Apoi, pe 9 mai, la Aix en Provence, de Ziua Europei, din nou vom avea un stand al asociației și, cu asociația Casa Românescă din Marsilia, vom asigura și animații folclorice. Apoi, pe 19 mai, în colaborare cu catedra de limba română de la Universitatea Aix-Marseille vom fi prezenți la Forumul Limbilor Lumii, la Marsilia. Anul acesta, în primul weekend din iunie vom avea a doua ediție a Festivalului provensal Fest’Aqui, festival des Pays latins, unde vom avea un stand despre România, vom asigura un program de animație și vom vorbi despre limba română, despre cultura noastră. Sînt cofondator al acestui Festival care se ține în la Ciotat, Provence. La începutul toamnei vom avea o delegație românească (invitată de onoare) la Festivalul Scriitori în Provence, de la Fuveau (Blandiana, Adameșteanu, Vosganian, Vișniec). Bun, sper că nu te-am amețit cu toate datele astea. A, uitam ce e mai frumos, acum vreo două săptămîni am fost la un club Rotary din zonă la o prezentare de vinuri românești susținută de Julia Scavo, somelier celebru în Franța, compatrioată de-a noastră. În iunie sînt invitat la Lion’s clubul din Hyeres ca să vorbesc despre Centenar. Chiar nu mă plictisesc.

Ce ai aflat despre tine în acești 7 ani?

Bună întrebare… Pot spune că m-am reajustat, mi-am rearanjat reperele, mi-am restructurat prioritățile. Mi-am propus să fiu un om mai bun. Sper că am reușit în parte. Mi-am cîștigat o oarecare detașare în raport cu lumea, mă bucur mult mai intens de viața în cuplu. Cît am stat în România, cu slujbele pe care le-am avut, uneori deodată, veneam acasă ca la hotel, eram plecat mai tot timpul. Acum sînt alături de soția mea în permanență. Da, sună siropos, dar după 32 de ani de căsnicie încă ne simțim bine, foarte bine împreună. Mă bucur de acest privilegiu, într-o lume (Franța, cu precădere) în care cuplurile sînt fluide, relațiile ard repede, familiile se “recompun” în viteză, divorțurile sînt de întîlnit la tot pasul. În această lume agitată, fragilă sentimental, nevrozată și infidelă, eu mă bucur de stabilitatea familiei mele. Din acest punct de vedere cei șapte ani au devenit pentru mine șapte ani de acasă. Am un acasă mai intens decît pană acum.

Ce ai aflat despre alții în acești 7 ani?

Am avut, de la distanță, cîteva dezamăgiri. Mi-am dat seama că nu sînt un bun investitor în ceea ce privește capitalul de încredere. Am investit uneori aiurea. Am șters cuvîntul “prieten” din dreptul mai multor persoane. Pe de altă parte, am descoperit, aici, oameni minunați, cu care-mi face plăcere să mă văd, să schimb idei. Am reușit să mă ancorez în comunitatea românească din Provence, m-a ajutat și faptul că am fost în post la Marsilia. Am descoperit, apoi, pe Twitter cîteva persoane din România (și români din toată lumea) pe care nu le știam de dinainte și cu care mă simt foarte confortabil în ceea ce privește setul de valori comune. Am învățat să-mi amplific toleranța și să mi-o nuanțez. În același timp, mi-am putut stabili mai bine locul meu printre ceilalți.

De ce anume râd oamenii în La Ciotat? Ai facut atât timp umor… Cum și de ce se râde acolo?

Am descoperit, în texte mai vechi, în cadrul atelierelor de provensală, cîteva mostre de umor… Cei din la Ciotat rîdeau, evident, de vecinii din Ceyreste și Cassis. Glume sănătoase, care acum n-ar mai putea fi făcute din cauza corectitudinii politice. Lumea rîde, pe aici, nu văd mulți oameni încruntați pe stradă. Mă uit la spectacolele de umor de la televiziune, sînt unii care-mi plac foarte mult, alți umoriști mi se par vulgari… Privesc, în fiecare seară, pe TF1 Emisiunea C’est Canteloup, unde un singur umorist (cu o echipă în spate, cu un prezentator care-i dă replica) reușește să imite mai toate personajele politice, fără să de machieze, fără peruci sau te miri ce accesorii, în aproximativ cinci minute de emisiune. E un umor foarte bun, adaptat fiecărei zile, ancorat în politică, necruțător cu prostia. Cam cum făcea Divertisul pe vremuri… iaca nostalgia.

Ce banc mai știi?

Unul primit recent: Cineva bate la porţile raiului.
Sfântul Petru deschide şi vede un jucător de fotbal.
– Tu cine eşti ?
– Sînt jucător în echipa naţională a României.
– Şi cum de ai nimerit poarta ?

Planeta suferă. La La Ciotat se simte asta?

De ce suferă planeta? Poate că ni se pare nouă că suferă… Nu sînt activist ecologist, dar am o atitudine responsabilă… Dacă te referi la poluare, la noi în La Ciotat (și nu numai) se organizează acțiuni de adunare a deșeurilor, am văzut clase de liceu curățînd malurile de ceea ce marea a readus pe țărm. În plus, lumea pare civilizată. Sînt sute de oameni care, seara, mănîncă pe plajă, dar nu lasă semne că au trecut pe acolo. Singura suferință a planetei mi se pare supra-popularea… Și aici nu putem face nimic…
Se construiește foarte mult, Provence este o regiune foarte atrăgătoare, se trăiește bine, lumea vine aici ca într-un loc paradisiac. Și așa este… am constatat că sînt din ce în ce mai multe mașini, bușoanele sînt tot mai frecvente… vin grevele de la căile ferate care obligă lumea să apeleze la mașini… Planeta suferă, poate, de un exces de stîngism… Grevele din Franța fac parte din acest peisaj. Nu vreau să intru în politică, așa că, vorba cuiva, voi spune: „Altă întrebare?”

Ce s -a schimbat in viața francezilor de când a venit la putere Macron?

E un val de dezamăgire, observ eu, lumea credea că după insuccesul guvernării Hollande (un mediocru înfumurat, după părerea mea, un molîu și un amoral) va curge lapte și miere. Nu e chiar așa, de aceea grevele, un bun indicator social, au început să muște din liniștea francezilor. Aș avea mai multe de spus, dar nu facem politică.

Cu cine ții legatura dintre colegii din Divertis și Academia Cațavencu? Despre ce vorbiți?

Din Divertis sînt în legătură foarte bună cu Toni Grecu, eu am fost de partea lui total atunci cînd s-a destrămat grupul. De la Academia Cațavencu țin legătura cu Doru Bușcu, cu Octav Mardale, cu Stelian Nistor, sporadic cu Iaru (strict în probleme de IT), cu Eugen Istodor, cu Viorel Moțoc (cînd ne întîlnim, deoarece el nu are adresă de e-mail!), cu Dan Stanciu. În general, cu ei, ne amintim că trebuie să rîdem în continuare. Și rîdem. De fiecare dată cînd mă gîndesc la foștii mei colegi, îmi dau seama că am avut șansa de a rîde alături de cei mai buni.

Unde și ce manânci/bei în La Ciotat? Care e stilul tău de viață?

Înainte, acum vreo doi ani, pînă cînd prietena noastră Voica (din Baia Mare) nu a vîndut restaurantul din la Ciotat, mîncam la ea mai ales scoici. Avem un restaurant favorit, Au Chantier, cu o vedere superbă spre port și cu o bucătărie rafinată. Cînd avem de sărbătorit ceva, o facem acolo, mai ales cînd vine în vacanțe fiul nostru David, aflat în SUA, unde-și termină doctoratul. De cîte ori plecăm în “expediții” prin jur încercăm să descoperim restaurantele locale, meniurile provensale. Din păcate, din rațiuni de regim diabetic, am restricții alimentare care se respectă mai mult acasă… De băut, nu mă plîng, am început să înțeleg pastisul, vara e sezonul rosé-ului, în rest minunate vinuri roșii, cu moderație. Apopo de vinuri, Franța produce peste 8 miliarde de sticle de vin în fiecare an. Avem de unde alege.
Stilul meu de viață cuprinde un marș zilnic de minimum 6 kilometri, de-a lungul plajelor. Uneori chiar dublu… Sînt activ, fac mișcare, și vreau să mă bucur cît mai mult timp de acest colț binecuvîntat al lumii. Și să pot scrie tot ce mai am de scris.

Lasă un comentariu: