Ina Solomon : "Șura Șușara nu este un brand, este o poveste"

Ina Solomon

Ina Solomon este creatoarea caftanelor Șura Șușara.

Când auzi Șura Șușara, pronunțat cu accent pe ultimul „a”, ai senzația că e numele unei zâne dintr-o poveste păgână. Nu, este numele străbunicii sale materne, care era tătăroaică și care s-a refugiat din Odesa (Ucraina), din calea rușilor – cum se repetă istoria!- venind la București în 1944.

Străbunica făcea caftane, tiparele ei au rămas, Ina le-a găsit și le-a copiat și acum repetă, la rândul ei meșteșugul. Numai că e la început, nu are shop online, ci vinde cu succes în showroomul din strada Roma 21 și pe paginile de social media pentru că, mai întâi vrea să se conecteze cu clientele ei, să afle ce le place, să le cunoască. Site-ul său este în lucru, abia aștept să-i dea drumul.

Eu am două astfel de caftane. Nu vă imaginați cum mă simt purtându-le! Am decis ca, în fiecare lună, din acest an să-mi comand câte unul.

Dar Ina Solomon este și o corporatistă fericită, cum spune ea, lucrează în comunicare corporate de când se știe. Și-a propus să plece din corporație la un moment dat, când va simți.

Ina Solomon scrie poezii, texte, se caută pe sine, are un master în analiza Jungiană, o facultate de psihologie. Este o femeie care m-a intrigat. Mi s-a părut mereu prea liniștită pentru a fi chiar așa și am avut dreptate. În spatele liniștii ei sunt ape adânci în care înoată pești colorați:)

Ina Solomon este un amestec de tătari, ucraineni, ruși, polonezi, armeni și români. A luat spiritul creativ de la toți cei din familie și l-a legat de povestea numită Șura Șușara.


Ina Solomon, despre caftanele Șura Șușara se știe de ceva vreme, dar nu se găsesc ușor. Sunt ca niște pietre prețioase pe care le cauți bine înainte de a le avea. De ce nu ai dat drumul unui business mai mare?

Pentru că Șura Șușara nu are nici măcar un an. Va împlini un an pe 24 iunie. Este încă un „baby business”, o afacere pe care o cresc ca pe propriul meu copil. Și, ca orice copil, are nevoie de spațiu și timp pentru a crește.

De unde vine denumirea și care este povestea acestor caftane?

De la străbunica mea din partea mamei pe care o chema chiar așa: Șușara Șușara. Șura este alintul în rusește, de la Alexandra, și Șușara era numele ei de fată. Era tătăroaică. Și pe mine m-a fascinat acest nume, prima dată când l-am auzit spus așa, întreg, nu mi-a venit să cred. Iar caftanul făcut de ea este o piesă specific tătărească, o piesă care a călătorit cu tătarii spre estul Europei.

Deci așa au intrat caftanele în viața ta?

Da, am avut două caftane de la ea cusute în anii 70 pe care le-a purtat bunica, mama și de vreo 10 ani, eu. Sunt exact așa cum le-a făcut ea atunci, fără nicio urmă a timpului pe ele.

Cum te simțeai când le purtai?

Foarte bine, pentru că îmi dădeau un sentiment de libertate și pentru că atrăgeam toate privirile! Caftanul are o croială simplă, dar tocmai pentru că este așa de simplă, lasă loc femeii să îl înnobileze cu atitudinea ei, cu felul în care îl poartă. Străbunica lucra cu filosofia asta, spunea că era vorba despre femeie, nu despre rochie. Complimenta femeia prin rochia pe care i-o făcea.

Povestea ei este fascinantă…

Da, și actuală în aceeași măsură, pentru că acum 80 de ani s-a refugiat de lângă Odesa, din Ucraina, din Cetatea Albă, la București. Au venit, ea și străbunicul, cu trenul în Gara de Nord, cu două valize care i-au fost furate, pentru că au ajuns pe 4 aprilie 1944, seara, exact când se bombarda orașul. Au fugit în adăpost și, când au ieșit, nu mai aveau nimic, doar hainele de pe ei.

Și?

Și a trebuit să facă haine cu mâna ei. Și să-și construiască o viață:)

În care a intrat și cusutul caftanelor…

Nu, pentru că am auzit o poveste despre motivul pentru care s-a lăsat de cusut pentru alții. Ea făcea rochii soțiilor de demnitari și, la un moment dat, a făcut una neagră, de seară, din mătase, cu o trenă pe care a brodat un păun stilizat (de aceea eu pun și o pană de păun pe ambalaje). Numai că acelei doamne nu i-a plăcut și Șura, foarte orgolioasă, a zis că nu mai coase la comandă, ci numai pentru cei din familie. Din acest motiv nu și-a transformat pasiunea în profesie și asta este, de fapt,  povestea multor femei din familia mea.

Caftanul are o croială simplă, dar tocmai pentru că este așa de simplă, lasă loc femeii să îl înnobileze cu atitudinea ei, cu felul în care îl poartă.

Și tiparele?

Le-am copiat și adaptat și am găsit o doamnă care coase costume de film și care, datorită acestui lucru, are libertatea de a înțelege o piesă vestimentară dincolo de tipar. La ea am ajuns mai întâi cu povestea Șurei Șușara și abia apoi am început colaborarea.

O parte importantă a caftanului este materialul, textura. Ce fel de materiale îți alegi?

Pentru că am vrut să fac cum făcea ea, adică sustenabil (fără să știe că asta va de veni un stil mai târziu) luând capete de linii și materiale care prisoseau altora, anul trecut am colindat mai multe depozite căutând materiale organice, naturale, care să „cadă” bine. E necesar un astfel de material care să nu încarce nici produsul, nici prețul, pentru că ideea este ca femeile să-și poată permite să cumpere un caftan.

Dar materialele naturale sunt scumpe și atunci am căutat și noi capete de linie sau stocuri rămase din ce a fost comandat prea mult. Așa se face că astă iarnă am făcut caftane din materiale de costume, le-am reinterpretat, am lucrat inuri și vâscoze care erau aduse pentru alte colecții, dar am și comandat în Italia mătasea și catifeaua.

Într-o modă în plină deconstrucție, ce loc are caftanul tău?

Mulțumesc pentru întrebarea asta. Dar să știi că răspunsul va începe cu altceva… Acum 12 ani am început un proces de dezvoltare personală în terapie. Acum 10 ani am intrat în analiză Jungiană care este, din punctul meu de vedere, cea mai holistică formă de terapie, pentru că integrează zona de spiritualitate, credință, misticism, astrologie, simbolistică, tot…

Procesul acesta a fost completat și cu maternitatea (am un băiat de 12 ani) și toate acestea m-au schimbat și m-au făcut să simt că-mi pot exprima stilul personal dincolo de timp și spațiu. Caftanul m-a ajutat pentru că este o astfel de piesă care a trecut prin toate etapele și timpurile, de la tătari la hipioții anilor 60, de la YSL la Halston care l-a transformat într-un adevărat  bussines…

Caftanul este piesa mișcării, a expresiei, a libertății. Este o piesă care te arată așa cum ești tu, cu totul. Te pune în lume în felul în care ești tu! De aceea clientele Șura sunt femei de peste 30 de ani, chiar 35, asumate și mature.

Nu cumva la tine ajung femeile care știu deja cam cine sunt și care s-au acceptat?

Ba da! Am și câteva cliente până în 20 de ani care au dat niște interpretări senzaționale caftanelor. Au făcut cu ele ce au vrut. Piesa asta poate fi purtată cu tocuri, sau nu, cu lenjerie, sau nu, cu bijuterii sau nu. Și de aceea este preferată de femeile care au trecut prin multe etape de cunoaștere. Sunt femei care au așa de multe de zis și de arătat și de povestit, încât libertatea oferită de acest caftan este exact ce le trebuie! Și, mai mult, sunt femei care atrag privirea astfel. Pentru că trebuie să spun un lucru important: caftanul nu ascunde senzualitatea, ci dimpotritvă!

În viața de zi cu zi ce faci?

Sunt o corporatistă fericită! Și zic asta pentru tocmai am făcut o schimbare de job, o schimbare care a venit exact când a trebuit. Lucrez în comunicare corporate de când mă știu și de 7 ani integrez și zona de CSR, adică am includ și binele în ceea ce fac.

Lucrez mult cu oamenii și încerc să aduc în asta tot ceea ce am experimentat până acum: zona de psihologie integrată, felul în care lucrăm, etc. Eu știu că, la un moment dat, voi ieși din corporație, dar atâta timp cât lucrez în ea, vreau să învăț cât mai mult de la oamenii din jur.

Tu ești un om al comunicării: al comunicării peste timp prin caftanul istoric, dar și al comunicării ca profesie.

Exact!

Și unde vei duce acest caftan? Către ce?

Încercăm broderiile, căutăm doamne care brodează și vreau să merg și pe zona de macrameuri… Vreau să le pun într-o poveste foarte actuală, foarte „a zilelor noastre”. Vreau să readuc la viață povestea pieselor, a meșteșugurilor pierdute sau uitate. Eu, cumva, adun tot „sucul” ăsta creativ din familia mea care e ne-spus, ne-arătat pe care vreau să-l leg de povestea Șurei.

Încrederea în tine vine din curajul de a te arăta cu toate părțile de lumină și întuneric pe care le ai

 

Ce sânge ai în tine? Din câte locuri?

Din partea mamei am tătari, armeni, ruși, ucraineni și polonezi și din partea tatălui… e toată România: Ardeal, Gorj, Muntenia și… răzeșii din partea de nord a Moldovei. Acoperim cam tot spectrul:)

Senzația pe care o am când vorbesc cu tine este că, dincolo de aparența ta liniștită, este o minte căutătoare și vie care nu are nicio secundă de liniște.

Da, m-ai citit bine:) În mine clocotește viața. Așa am fost mereu și de aceea în ultimii trei ani, pe lângă copil, casă, job, am făcut și facultatea de psihologie, masterul în analiză jungiană și m-am ocupat de Șura în timpul liber. Nici nu mai știu de când nu am avut un weekend…

Câți ani ai?

36.

Ai avut criza de 30, există așa ceva?

Nu, eu am avut-o de pe la 28 până pe la 35, când am trăit intens procesul de „mothering others”. De la 35, viața m-a împins însă spre a avea grijă de mine și am început să lucrez la „mothering myself”. Ceea ce e destul de greu, să știi, pentru că asta vine cu multe transformări la pachet…

De unde vine numele Ina?

De la Mădălina. Mi-am zis singură Ina pe la 3 ani. Mama mi-a pus numele Mădălina după sora unui prieten bun de-ai ei, care a trăit toată viața la Paris și care a fost o femeie atipică anilor 80. Era o femeie independentă, superbă! Sunt convinsă că mama a proiectat ceva pe Mădălina aceea, numai că îmi place că m-am detașat de acest nume…

Și amintirile cele mai importante le ai legate de… ?

De bunicii mei materni și de copilăria de la Breaza unde libertatea era totală! Grădini fără garduri, dealuri și hoinărit toată ziua. Eram o tomboy în copilărie, asta până când bunica mea mi-a spus la un moment dat că nu mai pot să am vânătăi pe picioare, că se uită băieții:) Numai că eu nu prea înțelegeam legătura dintre picioarele mele și băieți:) Îmi plăcea să fiu liberă și să fiu tomboy, dacă voiam:)

Și acum?

Acum am decis că mă pot juca în continuare cu feminitatea mea și de aceea, o dată la 7 ani, mă tund scurt. Nu-mi plac schimbările, de aceea mi le provoc, tocmai pentru a nu mă obișnui cu o stare de confort. Și am învățat mult din asta.

Și de la Șura ce ai învățat ?

Am învățat multe despre feminitate, pentru că am văzut femei superbe care, cu toate astea nu aveau încredere în ele și care se trasformau imediat ce probau un caftan, femei care râdeau și aveau o energie care umpleau toată camera! Toate întâlnirile pe care mi le-a prilejuit Șura Șușara, uite, și asta cu tine, în această dimineață, sau cu clientele mele, sunt întâlniri care au un filon de matriarhat, aș zice. Și este nevoie azi în lume de dragostea asta maternă, dar și de libertatea pe care numai o mamă bună ți-o oferă. De aceea spun că Șura Șușara nu e un brand, ci este o poveste!

Caftanul se potrivește pe orice trup de femeie?

În acest moment, eu le lucrez one size și evident le ajustez dacă e cazul. Dar vom lucra două mărimi în curând, deja vreau să experimentez asta, pe lângă altele, dar ce vreau să spun este că materialele, fiind fluide și de calitate, curg cu eleganță pe orice forme.

Proporția se păstrează, indiferent că vorbim despre un trup voluminos sau mai subțire. Dar este important ca femeile să vină mai întâi să le probeze, din acest motiv încă nu le vând online.

Foto by Noemi Meilman. Port caftanul alb de mătase, Șura Șușara, la Hotel Internațional Iași, în timpul #RCW22

Ai vorbit mult despre încredere. De fapt, în general vorbind, de unde vine încrederea în sine și, mai ales, când?

Așa cum simt eu acum, la 36 de ani, cred că vine din curajul de a te arăta cu toate părțile de lumină și întuneric din tine.

Colecția de caftane de anul acesta se va chema Unio și Unia. Și în ea vreau să pun laolaltă aceste două părți. Cel mai greu pentru noi în viață este să ne acceptăm „umbra”, deși și ea are rostul ei… Iar zona dintre întuneric și lumină, nu este seacă și goală, ci este mereu plină de nuanțe.

Eu am crescut sub „trebuie să fiu”…o tânără perfectă, o soție perfectă, o mamă perfectă, etc. Dar asta nu este uman posibil și, din cauza presiunii acesteia, ratezi multe, intri în nevroze și depresie, deci calea nu este asta.

Și atunci încrederea în tine vine când dispare frica?

Nu, vine din îmbrățișarea fricii și din curajul de a face lucruri tocmai pentru că ți-e frică! Vine din curajul de a face lucrurile din inimă, adică de a le face pentru că, pur și simplu, le simți.

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published.