Gabriela Alexandrescu : "Noi am învățat că bătaia e bună, că umilirea e bună, că părintele e cel care te face și cel care te omoară"

Gabriela Alexandrescu Foto: Călin Tudor

De unde a venit această idee a campaniei #DesființațiRecreațiile, a campaniei împotriva bullying-ului? Ați primit multe sesizări?

„Salvați copiii” s-a implicat în lupta împotriva violenței de mulți ani, chiar am dezvoltat centre de consiliere în 5 județe ale țării, unde se fac evaluări, terapie, suport, iar în ultima vreme au venit foarte multe cazuri către noi… Îți voi da un exemplu care pe mine m-a marcat: un băiat care acum are 15 ani, dar care, pe la 13 ani, era tot timpul tratat de ceilalți copii cu multă superioritate, era izolat și anulat ca personalitate… I se vorbea urât, i se spunea mereu „caută-mă pe afară”, „du-te în altă parte”… Nu prea mai voia să meargă la școală, avea un sentiment de teamă, de neîncredere totală în el și în colegii care, chiar de la un anumit moment încolo, nici nu au mai vorbit cu el! Devenise copilul invizibil… Spre sfârșitul clasei a 8-a au făcut un filmuleț de sfârșit de an, filmuleț în care toată lumea zicea ceva, copii, profesorii. Firește că și el a înregistrat câteva cuvinte, dar când a venit seara respectivă, filmul a început, s-a sfârșit, dar secvența cu el n-a apărut. Părinții au întrebat de ce nu apare și Ionuț în film? Li s-a răspuns că oricum lui nu-i place să apară, deci au considerat că nu e nicio problemă dacă nu îl bagă și pe el. De atunci, de la serbarea aceea, nu s-a mai dus la școală. Și-a dat capacitatea, a intrat la liceu și de când a intrat la liceu, nu s-a mai apropiat de nimeni, nu are niciun prieten.

Ce se întâmplă cu copilul care devine victimă a bullying-ului?

Acești copii devin reținuți, nu pot dezvolta relații sociale, se duc cu o mare durere, cu o mare frică la școală… În loc să se concentreze pe învățat, se concentrează să-și dezvolte niște mecanisme prin care să facă față agresiunii din jur care nu trebuie să fie dură, cu vânătăi, cu sânge. Nu! Esența bullying-ului este o agresiune și o umilire repetată care încet-încet distruge echilibrul emoțional, astfel încât se ajunge la a nu mai fi apt de a învăța sau chiar de a merge la școală.

OMS a făcut o cercetare în 2016 în rândul a 42 de țări europene. Locul pe care îl ocupă România la capitolul bullying este îngrijorător.

Da. Suntem pe locul 3 în Europa, ca urmare a acestui studiu. Doar Letonia și Lituania sunt înaintea noastră. Din studiile noastre reies lucruri îngrijorătoare: că 1 din 4 copii este umilit în clasă, 3 din 10 sunt excluși, 3 din 10 sunt amenințați cu bătaia, 73% dintre copii sunt martorii unor situații de bullying. Dar toți devin într-un fel vulnerabili. Și agresorul și copilul agresat și martorii. Toți sunt victime, toți cred că așa trebuie să se întâmple lucrurile.

Cum îți explici că s-a ajuns la un asemenea fenomen?

Și noi, ca societate, avem o carență de educație. Am învățat că umilirea e bună, că bătaia e bună, părintele e cel care te face și cel care te omoară…

A mai rămas asta?

Da… Atunci când am făcut noi primul studiu, în 2002, reieșea că 83% dintre copii sunt educați acasă cu violență. În 2012, la 10 ani după, 63% dintre copii au declarat lucrul ăsta, deci cumva cu educație, cu informare se reduce acest tip de atitudine, dar valorile sunt încă foarte mari. Noi avem deci un pattern agresiv, iar din ambele studii reiese că avem un grup dur de părinți (cam 20%), care chiar cred că nu îți poți educa copilul fără băț. Mai avem și mecanisme slabe de suport al copilului. Foarte puțini copii știu de comisiile de combatere a violenței din școli sau de alte persoane la care pot apela atunci când sunt victime ale unor astfel de situații. Deci nu există niște mecanisme compuse din oameni la care copilul să se adreseze. Lucrurile nu se discută, școlile se acoperă în general de o mulțime de documente, prezintă copiilor broșurile, statutul elevului etc., dar nimeni nu le discută!

Și noi, ca societate, avem o carență de educație. Am învățat că umilirea e bună, că bătaia e bună, părintele e cel care te face și cel care te omoară…

Fenomenul de bullying nu are legătură cu tipul școlii, nu?

Nu, nu are legătură. Am avut cazuri și de la școli private, copii care deveniseră, nu știu de la ce, un fel de „copii invizibili”, gașca, grupul ignorând la un moment dat persoanele respective. Am avut un caz cu o fată. Un an de zile nu au vorbit cu ea.

Agresorul vine din familii în care aceste lucruri se întâmplă, poate?

Da, există o legătură cu educația din familie și cum continuă ea în școală.

Copilul victimă nu vorbește despre problemele lui, nu-i așa?

Nu, decât foarte târziu. De obicei nu vorbește despre problemele lui nici cu părinții, nici cu profesorii. Poate suferi de depresie, poate ajunge la autoizolare… E singur și deznădăjduit și înfricoșat.

Ce vreți să faceți cu această campanie?

Vrem să informăm atât copiii, cât și părinții și, mai ales, cadrele didactice. Atragem atenția asupra faptului că trebuie să existe un cod de conduită al profesorilor față de elevi și al elevilor față de elevi. Și profesorul trebuie să știe că etichetarea unor copii nu este în regulă, nu ar trebui să accepte așa ceva, pentru că va da apă la moară altor copii să facă la fel. Actele de agresiune se întâmplă cel mai des în pauzele în care ei ar trebui să socializeze, să se simtă bine… dar în care se întâmplă iată, altceva…

Deci #DesființațiRecreațiile, nu înseamnă decât „desființați atitudinea din pauze!”.
Exact! Desființați lucrurile care fac rău dezvoltării copiilor, desființați atitudinea agresivă… De asta am numit-o așa. Adică ori desființați recreațiile, ori stopați bullying-ul! Ori faceți una, ori faceți alta! Am numit-o așa pentru a atrage atenția asupra acestor lucruri, nu vrem să desființăm recreațiile! Campania va fi mai cu seamă în online, pentru că vrem să atingem și copiii și adolescenții. Am creat și un site care chiar așa se numește: desfiintatirecreatiile.ro unde sunt foarte multe date, sfaturi etc. Dorim ca mai multă lume să sesizeze astfel de situații ca să le reclame! Am dorit să începem câteva proiecte pilot în 12 școli, să includem toată lumea, de la director la părinți. Căci, până la urmă, bullying-ul are legătură cu cultura unei școli. E un demers pe termen lung, nu se schimă lucrurile peste noapte.

Ce pot face părinții? Părinții victimei ajung să amenințe părinții abuzatorului. E un cerc vicios care nu se termină niciodată.

De asta spuneam că e nevoie de o echipă care să gestioneze astfel de cazuri. Deocamdată ce pot face acum este să apeleze la diriginte sau director, că dreptatea asta pe care încearcă să și-o obțină singuri, duce la ceva și mai rău. Nu te duci cu autoritatea ta să-l cerți pe copilul acela. Cred că ar trebui dirigintele, educatorul să discute cu părinții implicați și să ajungă la niște concluzii și niște reguli de conduite. Copiii ar trebui să-și aleagă un reprezentant al lor în școală, o persoană în care să aibă încredere că le susține drepturile în mod corect. Nu toată lumea este dispusă să accepte noi metode de educație și comunicare cu copiii!

Noi, generațiile mai „vechi” am trecut prin bullying la rândul nostru. Are efect azi asupra copiilor noștri? Asupra noastră?

Eu cred că da… Acum ține de fiecare să ajungă să se cunoască atât de profund, încât să-și dea seama cât l-a influențat. Și să știi că eu cunosc oameni de 50 de ani care spun și azi că, dacă nu m-ar fi bătut tata atunci, eu nu aș fi fost unde sunt…

Există un bullying diferit la fete și la băieți?

La băieți apare și violența fizică. Băieții au și dorința aceasta de a se măsura în forță, să-și arate puterea în felul acesta, dar nu cred că este foarte diferită starea pe care resimt băieții sau fetele. Cred că oricine poate deveni subiect de bullying: elevul mai sărac, sau noul venit în clasă, sau unul are o dizabilitate, sau care are un anume comportament datorat unei fragilități emoționale… Nu există un profil al victimei.

Nu toată lumea este dispusă să accepte noi metode de educație și comunicare cu copiii!

Dar al agresorului?

Agresorul provine de regulă dintr-o familie în care suferă comportamente abuzive ale părinților. În general, sunt copii care au învățat acasă că anumite situații se rezolvă cu bătaia, cu umilința, cu violența…

Care mai sunt datele statistice care ne-ar putea îngrijora?

Faptul că școlile au foarte puțini consilieri școlari. Consilierul școlar are un rol foarte important, dar numai 30% dintre școli au consilier școlar, iar consilierul lucrează cu 800 de elevi, deci impactul este foarte mic, pentru că nu poate face și consiliere individuală. Un număr de 200 de copii ar fi mult mai potrivit. De asemenea, sumele alocate educației sunt foarte mici. Măcar 6% din PIB ar trebui dat la educație… Chiar dacă vrei să mergi cu copilul la o consiliere în afara școlii, și acele servicii costă… Noi, cei de la „Salvați copiii”, oferim consiliere emoțională gratuită în 6 centre de consiliere. Credem că ar trebui extinse, dar statul nu se gândește la acest lucruri… Până acum, gândiți-vă că la învățământ au fost 28 de miniștri, 28 de mandate de fapt, fiecare cu agenda lui… Nu a existat continuitate, mulți directori de școli au fost numiți politic… Stăm foarte prost azi la testele PISA, teste de cultură generală a copiilor. De ce? Pentru că azi copiii se confruntă cu alte probleme: lipsa părinților de acasă, sărăcia, violența. Nici forță de muncă calificată nu mai există… Migrația tinde să se extindă, visul celor tineri este să plece afară, țara e depopulată, în anumite zone rurale sunt numai bătrâni, nu se gândesc măsuri reale de încurajare a natalității… S-a văzut că și sistemul de asistență socială scoate din sărăcie doar 4% din cei vizați, deci o grămadă de bani care se dau oamenilor, se dau fără să-i ajute să iasă în mod real din sărăcie… Problema României este că românii sunt mult mai deștepți decât clasa politică pe care o au și sunt mult mai harnici.

Lasă un comentariu:

Comments are closed.