Să ai consecvența ca, timp de aproape 30 de ani (pe care îi va aniversa în 2020), să ajuți copiii acestei țări prin Organizația Salvați Copiii, mi se pare demn de lăudat și de remarcat. Gabriela Alexandrescu este neobosită, este un exemplu, un model, o forță. Desigur, împreună cu ea, toți cei care fac parte din această echipă puternică și determinată a organizației. După încă un eveniment Brazii de Crăciun unde s-au strâns 700 000 de euro, am rugat-o pe Gabriela Alexandrescu să îmi răspundă la câteva întrebări. Nu este pentru prima oară când îi iau un interviu, mai puteți citit aici cel legat de fenomenul bullying din școli.
Gabriela Alexandrescu, prima mea întrebare se leagă de proaspătul eveniment, Brazii de Crăciun, încheiat cu succes. Suma care s-a strâns anul acesta este egală cu cea de anul trecut. Deci, un succes ai putea spune, nu?
E un succes, așa cum spui, dar nu e un succes care se măsoară exclusiv în fondurile pe care am reușit să le strângem în beneficiul copiilor care au nevoie de sprijin, pentru a avea cu adevărat acces la educație gratuită și de calitate.
Sigur, e mare lucru că am reușit să fim convingători și consecvenți într-un an deloc ușor, nici economic, nici social și politic, pentru că știm cu toții că inconsecvența guvernamentală afectează în primul rând politicile publice și, prin asta, cele mai vulnerabile categorii sociale.
Dar mai presus de bani, reușita noastră se cântărește în solidaritate, iar aici trebuie să îți mărturisesc că am doborât recordurile, de la an la an. Echipa acestui Festival al Brazilor de Crăciun e din ce în ce mai mare și mă refer atât la voluntari, la designerii aceștia formidabili care și-au pus atât creația, cât și sufletul în brazii pe care i-au realizat special pentru copiii de care suntem responsabili, cât și la sponsori, la susținătorii care ne stau umăr la umăr și care, iată, au ales să le fie pavăză celor mai mici și mai vulnerabili dintre noi. Acesta e marele succes: am reușit să creăm un scut afectiv în jurul acestor copii, să nu îi lăsăm singuri.
Te privesc cu multă admirație… Ai aceeași energie și determinare de aproape 30 de ani! Cum de reușești asta?
Te voi dezamăgi, dar răspunsul e simplu: nu am de ales. Toată munca mea din ultimele decenii a fost pentru cauza copiilor și aici nu există zile de încărcat bateriile și zile de muncă. Determinarea e, așa cum bine spui, sursă de energie, pentru că am văzut cât de mult contează să fii consecvent, să nu renunți, să nu te refugiezi în zone de confort. Am reușit în acest fel să schimbăm legi, să construim programe care au devenit reper pentru susținerea accesului la educație, să reducem rata mortalității infantile într-o țară în care și școala, și maternitatea sunt cronic subfinanțate. De unde îmi iau eu energia? În primul rând, de la copiii pe care îi sprijinim și aici e lesne de înțeles ce înseamnă să poți proteja un copil, să îl vezi bucurându-se, învățând. Apoi, de la echipa de la Salvați Copiii, o echipă unică și creativă, care învață să gândească inventiv soluții, pe măsură ce societatea își definește noi nevoi. Îmi iau energia și de la comunitate – de la medicii cu care lucrăm în programul de combatere a mortalității infantile, de la profesorii din centrele educaționale, de la partenerii care ne țin spatele și ne stau alături. Mai am un secret: îmi iau energia de la familia mea, din speranțele fiului meu și din dorința lui de a-și crește propriii copii într-o țară mai bună.
Atunci când un copil nu mai vine la școală, cineva să știe și să îl recupereze, să nu îl lase anonim într-o statistică a abandonului școlar.
Fericirea vine din dăruire, asta mi-e foarte clar, fiindcă văd că numai acești oameni care dăruiesc, simt fericirea și o pot defini. Ai făcut un calcul, câte evenimente legislative ai inițiat? Câte comunități ai salvat? Câți bebeluși i-ai ajutat să respire din nou? Faci aceste calcule?
Fac aceste calcule, la bilanț. Eu sunt o persoană destul de matematică să spun așa, și analizez impactul deciziilor pe care le luăm în fiecare zi. Obiectivul nostru este garantarea drepturilor reale ale tuturor copiilor și atunci orice număr e unul de traseu, dar care ne ajută să ne ajustăm programele și să ajungem la cât mai mulți copii.
Ce va aduce 2020? Ce pregătiți la nivel național și la nivel de București? Ce campanii se impun anul viitor?
În primul rând, vom continua programele pe care le avem demarate și care au nevoie de și mai multă dezvoltare, de și mai mult advocacy, până când le putem impune ca politici publice și priorități naționale. Dincolo de intevenția punctuală pe care o facem, de sprijinul concret pentru fiecare copil care are nevoie, proiectul nostru major este acela de a genera acele schimbări care să poată preveni discriminarea copiilor și încălcarea drepturilor acestora.
Pe scurt: continuăm dotarea maternităților cu aparatură medicală vitală și pentru asta ne este esențial mecanismul de redirecționare a 20% din impozitul pe profit, ne gândim la o dezvoltare a programului, lucrăm îndeaproape cu medicii, pentru ca toți prematurii să aibă șansa la viață. Centrele și programele educaționale vor fi și ele prioritare, mai ales că școala în România rămâne un efort pentru copiii vulnerabili. Ne concentrăm pe prevenirea violenței în școli, dar trebuie să îți spun că vom fi vigilenți cu autoritățile, să pună în aplicare cele mai bune măsuri pentru copii.
Care sunt nevoile de azi ale copiilor?
În România, nevoia fundamentală este ca interesul superior al copilului să devină prioritate națională. Copiii trebuie să aibă acces egal la educație, servicii medicale și securitate, în mod real. Banii alocați copiilor trebuie să ajungă cu adevărat la beneficiar. Dincolo de asta însă, copiii au nevoie să fie văzuți și auziți. Atunci când un copil nu mai vine la școală, cineva să știe și să îl recupereze, să nu îl lase anonim într-o statistică a abandonului școlar.
Ce ți se pare că se schimbă cel mai greu în România?
Cultura politică și instituțională sunt cele mai rezistente la schimbare. Societatea se schimbă mult mai dinamic și devine mult mai pretențioasă, ceea ce e bine, pentru că de jos în sus se produc acele schimbări de durată și capabile să genereze mai binele.
Fiecare ministru avea obiceiul de a veni cu o mică reformă în buzunar, iar aceasta instabilitate instituțională a fost decontată de societate.
Mai e loc de voluntari la voi, la Salvați Copiii?
E loc și e rost. Voluntariatul este extraordinar, pentru că are un beneficiar dublu: pe de o parte, cel care este ajutat, iar pe de altă parte, cel care ajută, se implică câștigă înmiit. Nu am refuzat niciodată un voluntar și încurajăm implicarea, altruismul, generozitatea de a-l vedea și pe cel mai slab decât tine.
Ce alte nevoi are Organizația Salvati Copiii?
Avem nevoie de stabilitate politică și guvernamentală, să se așeze reformele, să facem analize de sistem. Avem în continuare nevoie de solidaritate socială, este un capital neprețuit. Avem nevoie de acces la fonduri, pentru a le converti în programe pentru copiii care au cea mai mare nevoie.
Mă feresc de acest termen, influencer, și în general de etichete, fie ele și de succes. Eu cred că omul este util societății, atunci când face ceea ce știe el mai bine. În acest fel, fiecare dintre noi devine o resursă de neînlocuit a societății și lucrurile intră într-o ordine care funcționează.
Cum faceți față schimbărilor atât de dese ale miniștrilor, ale politicului din România? Nu este năucitor?
Fiecare ministru avea obiceiul de a veni cu o mică reformă în buzunar, iar aceasta instabilitate instituțională a fost decontată de societate. De aceea noi am militat mereu pentru diagnoze de sistem, norme și proceduri care să reziste indiferent de ministru și de partidul de la guvernare.
Ești un influencer, te-ai gândit la asta? Ești una dintre cele mai puternice, mai influente femei din România, alături de celelalte care au adus schimbări societății civile. Cum ți-ai defini succesul?
Mă feresc de acest termen, influencer, și în general de etichete, fie ele și de succes. Eu cred că omul este util societății, atunci când face ceea ce știe el mai bine. În acest fel, fiecare dintre noi devine o resursă de neînlocuit a societății și lucrurile intră într-o ordine care funcționeaza.
Succesul meu personal, ca să nu evit răspunsul direct, se măsoară aritmetic, în rezultatele pe care le am și în capitalul personal pe care îl pun mereu la bătaie. E un succes care cere și sacrificii, și ajustări de ambiții pe traseu, și sinceritatea de a mă baza pe cei de lângă mine.
Cum colaborați cu companiile?
Companiile sunt partenerii noștri de bază. De altfel, din totalul bugetului anual, mai mult de 50% este asigurat prin generozitatea directorilor de companii. Aceste fonduri ne ajută să asigurăm dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie, serviciile de sănătate a mamei și copilului din zonele rurale, accesul la educație al copiilor din medii defavorizate, serviciile de protecție pentru copiii fără un suport parental adecvat, programele de suport al copiilor victime ale violenței, programele de educație pentru un stil de viață sănătos și cele privind drepturile copilului. Unele companii ne susțin atât financiar, cât și prin servicii, altele prin asigurarea de suport specializat pentru copiii.
De exemplu Dent Estet asigură controlul și tratamentul stomatologic de specialitate în centrele sale, pentru copiii cu care noi lucrăm, copiii care au mare nevoie de investigații și tratament stomatologic, pe care mulți dintre ei nu și l-ar permite.
În plus de aceasta, modul în care sunt pregătiți medicii să interacționeze cu copiii este remarcabil. Nu am întâlnit până la ei copiii care ăa se ducă cu plăcere la stomatolog, să vadă acel mediu ca unul prietenos, de joacă, dar și de maximă atenție pe care adulții le-o oferă copiilor. Până în prezent au fost tratați peste 450 de copii la Dent Estet. Suntem foarte bucuroși de acest parteneriat!
DENT ESTET a creat un Masterplan DE Implantologie Digitală pentru a raspunde cererii accelerate de implanturi dentare de calitate. Ultimele analize statistice pe România, plasează țara noastră cu 10 procente peste media europeană în ceea ce privește populația edentată (care nu mai are dinți).
„În era în care tehnologia face tot mai mult parte din viața noastră, am folosit avantajele acesteia și am creat un protocol unic, având ca obiectiv binele pacientului. Masterplanul DE Implantologie Digitală este un pachet complex de servicii dedicate implantologiei ce oferă pacienților soluții moderne de tratament. Unicitatea acestei metode vine din faptul că pacienții au acces garantat, în aceeași clinică, la servicii complete și personalizate înainte și după efectuarea actului chirurgical: la chirurgie premium (implanturi de tip Nobel Biocare și Straumann) protetică dentară, tehnologii sigure și performante, echipe multidisciplinare certificate internațional. Colaborarea dintre medicul stomatolog implantolog si medicul stomatolog protetician asigură un rezultat final desăvârșit”, spune dr. Oana Taban, Fondator & CEO al grupului DENT ESTET.
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.