Dr. Valeriu Bronescu (ORL) : "Apneea nu se rezolvă în 5 minute într-un cabinet medical, e nevoie de intervenții chirurgicale complexe"

Dr. Valeriu Bronescu (ORL)

Am ajuns la Brașov, la dr. Valeriu Bronescu, medic primar otorinolaringologie- ORL, într-o stare de oboseală și spaimă, pentru că nu mai respiram bine, apneea mă chinuia și mă trezea de câteva ori din somn în timpul nopții, luptând pentru o gură de aer pe care o trăgeam cu putere și disperare, simțind că mor prin sufocare. 

Îl știam pe doctorul Bronescu, auzisem de el. Este doctor în apnee, adică, da, are doctorat pe tema asta, deci era omul potrivit pentru mine. În plus, la Brașov există singurul aparat modern de coblație din România de care am beneficiat și eu, ca pacientă a lui Valeriu Bronescu. 

Pe scurt, am plecat vineri dimineață spre Brașov cu mașina, am ajuns la spital, am stat o zi și o noapte, am fost operată, reanimată, hrănită, îngrijită, etc, și sâmbătă la 11 eram deja la volanul mașinii pe drumul de întoarcere spre București.

Cam așa. Înainte de eveniment, am avut o discuție cu dl. doctor despre impostura în medicină și minciuna sau falsele soluții la probleme medicale serioase.


Domnule doctor Valeriu Bronescu, câtă încredere au azi oamenii în medici și câtă în internet & influenceri?

Cred în medici pentru că sunt nevoiți, dar ei sunt orientați foarte mult spre internet, mai ales în ultimii 5 ani… E o infuzie de google și informări și uneori am senzația că pacientul vine mai pregătit la cabinet, decât noi, specialiștii:).

Am cazuri de părinți care vin și îmi spun că aplică copiilor lor tratamente naturiste, sau folosesc aerosoli, uleiuri esențiale, sau mai știu eu ce, că acuma nu mai vor să vină la operații, că știu ei mai bine…

Am și spus unora dintre ei că, dacă știu mai bine și au citit pe net, atunci să-și opereze copiii uitându-se pe Youtube și eu îi supraveghez, nu-i problemă… Ce să mai caut și eu în ecuația asta? Am și scris într-o zi, când eram mai supărat, pe pagina mea de facebook, că, decât să vină la mine ca să audă ceea ce vor ei să audă, mai bine să nu mai vină.

Dacă vor o părere, eu le-o spun, dar nu fac ce vor ei. Internetul e bun, dar e bun mai degrabă ca o informare generală, consultul doctorilor rămâne de actualitate și tratamentele sunt cele date de rezultatele științifice.

„Acuma am auzit că medicul trebuie să fie „empatic”. Dar el este prin natura meseriei lui, nu? Ce să facă doctorul „empatic” mai mult? Vii la medic să ne luăm în brațe sau cum? Să ne pupăm?”

 

Există și o etică în meseria dvs care trebuie respectată, nu?

Trebuie, da, deși există și colegi de breaslă care se mulează mult prea mult pe așteptările pacienților care vor să audă un anume lucru. Eu îi numesc pe aceștia salesmen

Salesmen sunt și acei medici care ți-ar putea rezolva problema în două ședințe, dar, pentru că lucrează la privat, te cheamă de 4 ori și îți mai dau și niște analize de făcut…

Da, așa e. Dar nu despre ei vorbesc, eu nu fac asta… Nu e corect față de pacienți… Eu vorbesc despre cei care nu respectă pacientul. Eu sunt așa, mai de modă veche. Spun pacientului ce e de spus și gata.

Acuma am auzit că medicul trebuie să fie „empatic”. Dar el este prin natura meseriei lui, nu? Ce să facă doctorul „empatic” mai mult? Vii la medic să ne luăm în brațe sau cum? Să ne pupăm? Noi expunem cu profesionalism o părere medicală, asta facem. În medicina mai nouă, mai actuală, cu colegi mai tineri, e important de spus că nu numai empatia rezolvă problemele. Ele se rezolvă printr-un diagnostic corect, un tratament corect, o opinie serioasă asupra cazului medical.

Că tot vorbeam despre internet, feedul meu de Facebook este plin de reclame la sprayuri, device-uri sau gulere care ne ajută la rezolvarea problemei apneei, a sforăitului, a respirației insuficiente pe timp de noapte. Sunt minciuni?

Nu există așa ceva! Eu mi-am dat doctoratul în apneea de somn și sforăit, și l-am dat chiar în anul în care a fost scandalul cu doctoratul lui Ponta😊, deci a fost corectat și supervizat cu multă atenție. Toate aceste deviceuri sunt niște minciuni și tocmai de aceea sunt așa de multe, pentru că niciunul nu este eficient. Nici operațiile nu rezolvă întotdeauna această problemă, succesul e cam de 80% în cazul intervențiilor chirurgicale.

Am mai văzut reclame la inițiative de marketing ale unor clinici ORL… E ok să se facă asta?

Da, am văzut și eu unele ca: ”Ziua nasului desfundat” sau ”Ziua sforăitului” în care suntem invitați să stăm pe un scaun și să ni se rezolve problema în 5 minute, deci… Ce să zic? Asta este șarlatanie, pentru că intervenția în cazul acesta este, de fapt, mult mai complexă. Se rezolvă obstrucția nazală, dacă există, apoi arhitectura palatului se modifică printr-o intervenție specifică în așa fel încât să nu mai vibreze vălul palatin, se scurtează lueta, adică omulețul, în termeni populari. Adică nu e o chestie de 5 minute și gata…

De fapt, ce este apneea?

Pacientul respiră din ce în ce mai greu, până când respirația se oprește la un moment dat în timpul somnului. Asta înseamnă că presiunea oxigenului din sânge scade. Și, când ajunge cam pe la 60%, creierul dă semnalul și omul se trezește brusc din somn și trage atunci puternic aer în piept. Dar poate să nici nu sesizeze, pentru că totul se petrece în somn.

Ce altă cauză mai are apneea?

Obezitatea. Eu chiar spun pacienților mei că, dacă nu slăbesc, degeaba fac eu operația.

De când faceți aceste intervenții?

De 17 ani , am câteva mii de pacienți operați cu o rată de succes de peste 80%.

Să revenim la salesmen. Cine sunt ei?

Vânzătorii de imagine. Cei care se poartă frumos, le spun pacienților ce vor ei să audă, le mai dau un puf în nas, ne mai vedem și data viitoare, și, când e să le facă operația, o fac praf și pacienții ajung la ceilalți doctori care… nu sunt așa de „empatici”.

Ce ați observat în ultimii ani ca noutate în patologia ORL?

La copii am sesizat în ultimii 10-15 ani că fac niște otite care necesită tubulețe în timpane și degeaba le scoți polipii, că nu se rezolvă problema, lucru care nu exista, repet, în trecut.

Și care este cauza?

Se formează un lichid, o textură cleioasă, în spatele timpanului… Dacă acum 10-15 ani făceam asta de două ori pe an, acum aceste intervenții sunt foarte dese…

În afară de operație și slăbit mai există și o altă soluție pentru apnee?

Da, mai există. Soluția vine de la colegii pneumologi care fac polisomnografie și identifică apneea. Numai că următorul pas nu e să trimită pacientul la ORL la operație, ci să-i închirieze CPAP-uri, adică aparate de „ventilație cu valori pozitive în timpul somnului”. Adică pacientul pune o mască de oxigen și doarme cu ea.

Și, când aparatul sesizează scăderea presiunii oxigenului în sânge, pentru că pacientul nu mai respiră, bagă aer prin mască, apneea fiind corectată în acest fel. Dar e greu de suportat masca asta de către unii pacienți care au, de exemplu, o obstrucție nazală, o deviație de sept, o polipoză. Ei nu pot sta cu masca pe nas multă vreme. Sigur, dacă nici după operație nu se rezolvă apneea, atunci trebuie folosită masca, altă soluție nu mai este.

„Voi ce vreți să fiți? Chirurgi sau spălători de urechi?”

Care este riscul la care se supune cineva care are apnee și nu se tratează?

Riscul de deces. Ați auzit de oameni care mor în somn. O cauză este și apneea… Când dormim, ritmul inimii încetinește și trezitul acela brusc din cauza lipsei de oxigen, bagă inima din bradicardie în tahicardie și ea bate dintr-o dată foarte tare și se poate produce infarctul. Apneea este o boală din ce în ce mai studiată în ultima vreme.

ORL nu înseamnă doar nas, amigdale și polipi.

Nu, și noi încercăm să schimbăm această percepție în continuare. Specializarea a evoluat foarte mult, facem operații de sinuzite sfenoidale, de bază de craniu, tehnica ne ajută azi mai mult ca oricând…

Sunt mulți ORL-iști în România?

Da, foarte mulți și, mai ales, în marile orașe, în mediu rural sau micile orașe nu prea. Eu îi și întreb pe tinerii specialiști care ies azi de pe băncile facultăților: „Voi ce vreți să fiți? Chirurgi sau spălători de urechi?” Că se poate câștiga foarte bine și dintr-un cabinet unde mai spălăm o ureche, mai dăm un puf în nas. Nu cer ca toți să fie chirurgi, dar cei care vor să practice meseria asta, trebuie să facă și chirurgie, dar nu ca bișnițăreală medicală.

Spray-urile de urechi sunt eficiente?

Nu. Ele nu rezolvă problema dopului de ceară. Pacienții dau cu tot felul de uleiuri, de sprayuri, dar noi suntem ok cu asta, că le mai înmoaie și le scoatem mai ușor😊Dar se înregistrează o vânzare uriașă la aceste categorii de produse, este adevărat…

Orice reclamă medicală ar trebui interzisă prin lege!

Sunt sprayuri de nas care dau dependență?

Da. Cele care conțin xylometazolină dau dependență. Ca să scape de asta, le zic pacienților să înjumătățească picăturile, să pună ser fiziologic peste ele până ajung să pună doar ser fiziologic.

Care a fost cel mai spectaculos caz pe care l-ați avut?

Oh, au fost multe… Și sper să mai fie… E o meserie tare frumoasă, păcat că mulți o bagă în derizoriu.

Prin ce?

Prin ceea ce fac. „Zilele nasului desfundat”, în 5 minute plecați și veți respira perfect și după aia ne trezim cu toate nenorocirile pe care trebuie să le reparăm! Asta se datorează tehnicilor moderne care nu produc sângerări. Unii colegi prind curaj, micșorează cornetele nazale cu radio frecvență, pacientul respiră bine două zile, după care vine la ORL că nu mai e bine.

„Banii luați, ochii la ușă”- vorba aia… Și toate aceste reclame se fac pe Tik Tok în mod agresiv! Și doctorul serios te cheamă la operație, îți spune ce ai de făcut, aoleo, dar mă adoarme, zice pacientul, o să fie rău, uite e unul pe TikTok care zice că mă rezolvă în 5 minute!

Ceea ce nu este ok, pentru că noi, care ne respectăm meseria și o practicăm, nu facem reclamă pe net. Orice reclamă medicală ar trebui interzisă prin lege! Afară nu se face așa ceva, nu există reclame de genul acesta! Vorbim de practică medicală în sine, nu mă refer la OTC-uriacele medicamente care se cumpără fără prescripție medicală. Nu vedeți afișe prin orașe cu medici și spitale că uite ce facem noi, ce tari suntem noi. Nu există așa ceva… Unde e nevoie de prescripție, nu se face reclamă.

Deci medicina nu se face cu Tik Tok!

Nu, nu, că acolo e pericol mare!

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *