Dr. Mihai Craiu : "Ceea ce primează acum în interesul copiilor este deschiderea școlilor"

Dr. Mihai Craiu Sursa Facebook Mihai Craiu

L-am sunat pe doctorul pediatru Mihai Craiu pe care îl admir și-l respect, să-l întreb dacă ar trebui ca școlile să fie deschise și în ce condiții, și cum se simt copiii noștri în perioada asta. Mi-a spus că au apărut patologii noi, copiii reclamă boli care de fapt sunt imaginare, preluate de la adulții cu care stau foarte mult, și că rolul părinților este mai mult ca oricând foarte important. Iubire, îmbrățișare și comunicare, de acestea au nevoie acum copiii.

Mi-a mai spus și că e greu să facă față valului de ură izvorât din social media, nu numai domnia sa, ci toți medicii care trec prin asta. Adevărul este că, ori de câte ori scriu „vaccin”, sau „mască”, sau „Covid” comentariile parcă izbucnesc la comandă, pline de ură.

O fi vreo „agendă”, nu-mi pasă, dar pentru medici cred că e foarte greu.


Domnule doctor, copiii nu sunt bine… Adică sunt bine fizic, i-am ferit de virusuri, dar nu sunt bine psihic vorbind… Ce facem cu ei? Deschidem școlile? Care este răul cel mai mic, sau binele cel mai mare?

Din punctul meu de vedere, școlile trebuie deschise în momentul în care avem un plan. Este evident că școlile trebuie deschise și nu se pune întrebarea care este răul cel mai mic. Trebuie căutate toate modalitățile de a deschide școlile. Întrebarea mea, a medicului, este dacă trebuie cu orice preț să le deschidem, iar vehicularea unor date de deschidere, cum este cea de 8 februarie, seamănă cu un concurs viteză, ceea ce nu ar trebui să fie.
De aceea spun că ar trebui să existe un plan, pentru că, în lipsa lui, le vom dechide și le vom închide la loc, dacă nu ne inspirăm și nu plecăm de la experiența altor sisteme școlare la fel de aglomerate ca ale noastre.

În acest moment, povestea de succes este a statului Israel care are exact aceeași structură școlară ca și noi, adică clase cu peste 30 de elevi, și care are, în acest moment, peste 20% din populația generală vaccinată. Unii vor spune că Israelul e o țară mică, bine organizată unde sistemul medical militar ajută sistemul medical civil, ceea ce e adevărat. Dar putem găsi soluții. Personal cred că putem beneficia de multiple experiențe care au fost făcute, de la modelul german în care se testează săptămânal, atât elevii, cât și profesorii pentru a fi siguri că nu există transmitere comunitară, până la modelele epidemiologice, adică în zonele verzi să se deschidă școala și dacă apar focare, numai dacă apar într-o clasă, atunci să se închidă clasa respectivă, nu toată școala. Evident că în acest moment primează, în interesul copiilor, deschiderea școlilor și cred că această prelungire a izolării se simte deja.

Seara când ajung acasă și închid ochii, mă simt încărcat de emoțiile negative declanșate de atât de multă ură din spațiul social media, de acuze, de minciuni pe care nu e ușor să le duc.

Cum?

Avem un număr din ce în ce mai mare de copii prezentați care au patologie psihosomatică, în sensul că au boli imaginare: leșină, au dureri ale vârstnicilor care provin de la o expunere repetitivă la bunici, chiar și virtuală. „Primesc” prin simpatie o patologie neurologică și cardiovasculară care evident că nu e reală. Copiii suferă. Această distanțare are efecte, pentru că noi suntem ființe ludice, sociale, avem nevoie de contact și de vorbele care nu sunt spuse. Dispozitivele inteligente, oricât ar fi de inteligente nu țin loc de jucat de-a v-ați ascunselea și de ținut în brațe și de toate celelalte pe care le făceam înainte. De aceea cred că noi, părinții, trebuie să acceptăm să ne vaccinăm când ne vine rândul și să existe deschiderea instituțională de a plasa dascălii în prima linie de vaccinare, pentru că, din punctul meu de vedere, alături de armată, jandarmerie, ar trebui să fie și dascălii.

Și de ce oare nu s-a făcut așa?

În Statele Unite, unde s-a lăsat libertate la nivel de state, unele dintre acestea au început cu profesorii, ca personal esențial, pentru că oamenii și-au dat seama că asistenții medicali și doctorii nu-și pot lăsa nicăieri copiii, pentru că nu pot face muncă de la domiciliu.

Vă dau un exemplu: foștii mei rezidenți sau colegi care lucrează în acest moment în Marea Britanie au avut creșă și grădiniță a spitalului, unde se făcea testare periodică și unde cadrele medicale și-au adus copiii ca să poată să vină la serviciu.

Cred că putem învăța din aceste exemple și să știți că sunt foarte optimist, copiii foarte mici respectă foarte bine regulile. Stau cu masca când li se spune, se spală pe mâini și sunt foarte mândri că respectă regulile. Noi avem de luptat cu prejudecățile adulților, „că ne trage curentul”, de exemplu. Am avut multe comentarii când am zis că trebuie aeriste clasele…

Că tot ați pomenit de Israel… De acolo vine știrea că vaccinul ar putea fi făcut la o vârstă mai mică, adică la 12 ani. De acord? Cum comentați?

Eu nu pot comenta decât în spiritul autorităților de reglementare. În acest moment, atât Pfizer cât și Moderna au în studiu vaccinuri pntru adolescenți cu vârste mai mari de 12 ani. Pfizer a vaccinat până acum peste 1000 de adolescenți, desigur, cu acordul părinților s-au făcut aceste studii clinice. Și Moderna a început, și eu cred că la sfârșitul acestui trimestru vom avea rezultate preliminarii, ceea ce înseamnă că este foarte posibil ca în toamnă anul școlar să înceapă cu elevi și studenți vaccinați.

Copiii stau enorm în fața computerului, ochii lor sunt roșii, mulți părinți se plâng de asta. Acestea sunt efecte care influențează pe termen lung vederea copiilor?

Modificările cele mai serioase pe termen lung sunt cele ale relației noastre cu lumea înconjurătoare. Evadarea într-o lume virtuală sau paralelă care generează validare sau emoții pozitive ocolind viața reală plină de dificultăți, reprezintă un pericol mai mare pentru suflet decât pentru ochi.

Și ce facem cu capacitatea lor de concentrare care scade văzând cu ochii? Le dăm medicamente pentru asta, nu știu, suplimente alimentare?

Soluția este una singură și anume aceea de a ne apropia cât mai mult de viața de dinainte, adică să încercăm să ne-o trăim împreună cu copiii noștri, nu să-i facem prizonierii unor chimicale. Azi stăm la distanță, ne ferim, ne uităm peste umăr, nu ne mai întâlnim cu familia lărgită, ceea ce duce la estomparea atât a emoțiilor pozitive, cât și a celor negative. De aceea trebuie să facem tot ce putem pentru a avea cât mai puțină transmitere comunitară. Iar soluția nu stă în suplimente alimentare, ci în aerul curat, mișcarea, fructe, legume…

Am văzut știri care spun că din ce în ce mai mulți copii sunt afectați de Corona. E adevărat?

Nu… Noua variantă sub investigare, mutația britanică și cea sud africană care au multe similitudini, sunt cu transmisibilitate mai mare, cam cu 50-70% și asta afectează în mod uniform grupele de vârstă active care ies, se mișcă și interacționează. Dar în statisticile medicale, inclusiv cele de la noi se vede că nu există mai multe cazuri pediatrice, atâta vreme cât școlile sunt închise și se respectă ordonanțele de urgență și reglementările.

Lupta cu actuala boală este pe modelul „totul sau nimic”. Ori învingem, ori omenirea se va face praf, nu medical, ci emoțional, economic, educațional.

Ați constatat o scădere a reticenței față de vaccin?

Cred că puterea exemplului a influențat în mod pozitiv o mare proporție din cei nehotărâți. Cei care au fost împotrivă, au rămas la fel de împotrivă. În rezultatele sondajului IPSOS care a fost îndelung mediatizat, s-a văzut că o treime voiau să se vaccineze, o treime era formată din cei nehotărâți iar cealaltă treime erau împotrivă.

Cred că vor fi influențați mai mulți din cei nehotărâți prin puterea exemplului, iată, s-a vaccinat domnul doctor Arafat, dr Valentin Gheorghiță, Președintele, Primul Ministru… Puterea exemplului este deci foarte mare și dacă autoritățile sunt deschise, atunci e și mai bine. Există acum voci de la înalți ierarhi, până la Papă, care pot schimba lucrurile prin modelul și mesajele lor. Liderii spirituali din toată lumea, indiferent de confesiuni, au realizat că grupe fragile cum e cea a seniorilor, trebuie protejate atunci când se adună în spațiile confesionale care de regulă sunt mici și aglomerate.

Deci avem câteva semnale pozitive în acest sens și cred că e bine să nu ratăm oportunități, că noi românii suntem specialiști la a pierde trenul, rămânând pe peron și contemplând foarte mult. Când vor vedea că peste 150 000 de cadre medicale sunt vaccinate, le va crește un pic curajul.

Ce v-a învățat perioada asta?

Am învățat că nu e de ajuns să facem numai ceea ce facem și că din fericire, un lucru care nu era bun în România până acum, adică mai exact comunicarea în spațiul medical, a început să se schimbe ușor, ușor. M-aș referi acum la conferința organizată de noua conducere a Colegiului Medicilor din România care mi se pare exemplară. A fost un fenoment informațional de peste 3 ore și jumătate în care experți de toate tipurile, și din toate ariile au dat răspunsuri la întrebările jurnaliștilor. Am învățat că un medic nu ajunge să trateze numai corpul pacientului, el are în grijă și sufletul lui, și fricile lui… Din păcate, în facultățile de medicină din România, până acum erau zero ore de cursuri de comunicare. În acest moment, experții în domeniu ne învață comunicare, rezidențiatul presupune ore de comunicare, deci se fac pași.

Și la nivel de umanitate?

La nivel de umanitate încă mai caut… Seara când ajung acasă și închid ochii, mă simt încărcat de emoțiile negative declanșate de atât de multă ură din spațiul social media, de acuze, de minciuni pe care nu e ușor să le duc/să le ducem. Că, de unde în primăvară eram eroii țării, medicii, asistentele, personalul medical în general, acum suntem dușmanii acesteia.

Pe mine se vede asta, am slăbit mult, mă sună prietenii și mă întreabă dacă nu sunt bolnav. Dacă vă uitați la imaginile mele publice este evidentă o schimbare acum față de, nu știu… momentul interviului cu doamna Steer. Noi, medicii, primim insulte, și eu de asemenea, suntem acuzați că suntem plătiți de industria farma sau mai știu eu ce… E clar că există niște agende în spate și ar fi de zâmbit, dacă nu ar fi deprimant. Ne-am asumat acest lucru, întregul proces de comunicare pentru ca toată lumea să înțeleagă cu adevărat perioada prin care trecem. Dar avem ceva sechele din comunism, fie vorba între noi, că nu ne plac regulile, nu suntem obedienți.

În acest moment și autoritățile au găsit alt ton, sunt foarte încântat de energia, ușurința, pozitivitatea și profesionalismul pe care le degajă Col. Valeriu Gheorghiță care a adus un suflu special. Oamenii cred în armată ca instituție și, cum și biserica a început să spună cam același lucru, începem să avem o șansă.

Și o ultimă întrebare: dacă ați trecut de la „erou” la „dușman” și ați fost înjurat și amenințat, ce vă mai ține în meseria asta?

E o întrebare pe care mi-o pun în fiecare zi. Dar așa cum orice pompier care este în mijlocul focului, stă acolo și-l stinge de tot, până la ultima scânteie, până când e sigur că nu se va aprinde din nou, așa și noi luptăm cu această boală. Fiindcă lupta cu actuala boală este pe modelul „totul sau nimic”. Ori învingem, ori omenirea se va face praf, nu medical, ci emoțional, economic, educațional. E o bătălie în care nu ai timp să fii obosit. Ne vom odihni când ajungem la capăt. Nu avem prea mult motive de optimism, dar nu ne putem permite să fim deprimați.

Lasă un comentariu: