Cabral : "Eu nu sunt o vedetă. Vedetele nu au rate la bancă"

Cabral Foto: Călin Tudor

Cabral este omul pe care îl poți întreba orice. Râde mereu, e vesel și parcă știi totul despre el atunci când îl vezi. Dar nu știi. Se pot spune câteva cuvinte definitorii despre el: este personalitate tv, are 40 de ani, blogger de cursă lungă, tatăl unei fete aflate la vârsta adolescenței, este soț îndrăgostit și călător pe planetă. Face emisiuni cu oameni obișnuiți („Ce spun românii”- la PROTV) pe care mai întâi îi liniștește și abia mai apoi îi aduce în platou.

Cuvântul pe care îl folosești foarte des este…

Imbecil.

Nu, nu… „Zâmbet”. „Zâmbet” cred că este…

Da, ai dreptate….

Zâmbește, lume, motoul blogului tău, zâmbet și suflet – numele fundației pe care o susții… Te întreb acum care este al doilea cuvânt pe care îl folosești?

Văleleu!

De ce?

Pentru că nimeni nu mă lasă și pe mine să-mi trăiesc viața și să fiu fericit. Vreau și eu să stau în vacanță mai mult, nu se poate că mă cheamă de la muncă. Vreau să stau și eu la bere mai mult cu băieții, nu se poate, că mă cheamă acasă nevasta. Nu pot să fac nimic, toată lumea vrea ceva de la mine!

Dar nu a fost așa mereu?

Ba da. Dar mă răsfăț. Cred că al doilea cuvânt este „răsfăț”. De fapt „văleleu” face parte din răsfăț. Și am învățat ceva: că dacă nu te răsfeți tu, nu te răsfață nimeni.

Ai fost un copil alintat?

Dimpotrivă. Armată! „Apă, paie și bătaie!” Am făcut arte marțiale de la 6 ani, deci…

Care au fost perioadele din viața ta când nu ai zâmbit?

Eu cred că în viață zâmbetul nu vine natural întotdeauna. Nu cred că ai zilnic motive să zâmbești. Din exterior, adică. Dar cred că este cu mult mai important să fii tu ăla care aduce zâmbetul, care îl provoacă. Noi toți am zâmbi, numai că uităm.

Și, revenind, care au fost perioadele în care nu ai zâmbit?

Eu mereu zâmbesc… Ce să zic? Știu unde vrei tu să mă duci cu întrebarea asta.

Fiecare om vesel are în spate…

O „draperie”, da știu… Dar eu nu intru acolo, că cine știe ce scheleți sau păpuși moarte or fi și… nu m-a preocupat să le scot de acolo. Și nu pentru că sunt acest superficial și fericit, eu am totuși fire analitică, ci pentru că știu ce am pus eu însumi acolo! Îmi cunosc regretele care sunt legate de ceea ce am făcut eu, de fapt de ce nu am făcut eu. Am dat și eu vina pe alții la început, dar… nu e niciodată vina altora. E mereu vina noastră.

Viața ta pare transparentă pentru ceilalți… Ești acest zâmbitor din blogul căruia aflăm cam tot… De fapt, nu e așa, nu?

Nu. Și nu pentru că ascund ceva, dar… Eu cred că e foarte frumos să ai impresia că toată lumea se învârte în jurul tău. Dar devine și mai frumos atunci când îți dai seama că nu se învârte nimic în jurul tău și că, dacă îți înțelegi și locul în lume, totul devine și mai frumos și mai simplu. Pentru că atunci când ai pretenția că ești Soarele te aștepți ca toate planetele să se învârtă în jurul tău. Și nicio planetă nu se învârte. Nici prima, nici a doua, nici a șaptea… Și uite cum ai deja 3 motive de nefericire.

Tu ești o vedetă care pare că nu a rupt legătura cu oamenii obișnuiți și care…

Eu nu sunt o vedetă. Vedetele nu au rate la bancă. Nu. Știi unde avem vedete? În America. Ăia care zic „casa mea de 18 milioane de dolari”, ăia care nu se pot duce la mall, că dacă se duc, crapă mall-ul în două! Eu sunt un băiat din Berceni care mă duc săptămânal să văd un film și dau 5 autografe și fac 40 de poze. Și atât.

Crezi că vedeta se măsoară în câte insule are? Sau câți bani are?

Vedeta se măsoară și în asta, așa cum se măsoară și în reacția oamenilor atunci când ea coboară ca o boare strălucitoare printre ei… Și mai cred că vedeta se măsoară și în funcție de nivelul la care se implică în societatea în care trăiește. Toate chestiile astea la un loc fac o vedetă. Iar noi nu avem, o spun cu tot respectul față de starurile „intergalactice” care vorbesc limba română… Dar, în momentul în care ieși la mall sau la magazin, sau te duci la benzinărie sau pe stradă și 97% dintre oameni trec pe lângă tine fără să te bage în seamă, nu ești vedetă, cu tot respectul, încă o dată! Scoate-l pe Michael Jackson… acu e mai greu 🙂 … scoate-l dintr-un Lexus la o pompă de benzină din America și toată partea aia de cartier va fi cotropită și dărâmată! Plus că vedetele nu au credite la bancă, după cum ziceam! Să ne înțelegem, eu nu am măsurat niciodată omul după banii pe care îi are, dar totuși, dacă vrei să te numești vedetă, nu poți să îți faci griji pentru 800 de euro pe care îi dai pe 21 ale lunii la bancă! Nu poți! „Ce ești? Vedetă? Și? Și dă-mi 200 de euro împrumut că trebuie să-mi plătesc rata?”. Avem pretenția că învârtim lumea pe degete și când colo încercăm să facem rost de 50 de euro să avem 437 cu dobânda inclusă să ne plătim rata la creditul luat în franci elvețieni! Sigur, avem și fețe cunoscute în România care au la nivel de milioane de euro. Foarte bine, dar asta este doar o parte a poveștii. Cealaltă este: și ce faci cu ei? Câți ai ajutat?

E important să faci asta?

Da, că altfel ești degeaba… Adică eu cred că „eu sunt EU”! Foarte egoist sună, nu? Numai că în EU-l ăsta al meu intru eu, intră familia mea, intră colegii mei, intră vecinii mei, intră țara mea, intră lumea asta! Ăsta sunt EU! Nu pot fi EU de unul singur, că eu de unul singur mor repede și gata!

Eu cred că e foarte frumos să ai impresia că toată lumea se învârte în jurul tău. Dar devine și mai frumos atunci când îți dai seama că nu se învârte nimic în jurul tău și că, dacă îți înțelegi locul în lume, totul devine și mai frumos și mai simplu.

Deci nu ai rupt legătura cu oamenii obișnuiți…

Păi cum să rup legătura, când eu stau în continuare în Berceni la mine?

De ce mai stai în Berceni!?

Că acolo îmi place și acolo am bani să stau! Că probabil m-aș fi dus să-mi iau un P+6-2 cu piscină și heliport în Primăverii, da’ de unde bani, soro? Sau pot să mă duc la bancă să-mi iau un credit pentru măcar un P+1-1, dar… de ce să mor sărac?! Să mă chinui să plătesc o rată la bancă care mă cocoșează doar ca să-mi invit prietenii la un grătar duminica?…

Ești tată de adolescentă…

De ce trebuie să deschizi subiectul ăsta?

Cum e?

Nu are nicio legătură cu ce te aștepți și te lovește în moalele capului zilnic cu câte o chestie care nu ar trebui să fie în viața ta. De exemplu: „Cine te-a sunat?”. „Mihai”. „Cine e Mihai?”. „Un coleg”. Și gata discuția… Dar după un timp dragonul lui Khaleesi care e în tine și te mănâncă și te face să întrebi „Și? Cum e Mihai ăsta?”. „Frumos!”

Frumoasă și vârsta de 15 ani.

Da, dar nu pentru părinți. Eu sunt, totuși, norocos, că a mea învață, citește… Ne-am certat înainte de capacitate că eu voiam să învețe! Adică eu o voiam legată fedeleș în casă, cu fața în cărți, tocind ca în desene animate. Dar ea are stilul ei de a învăța care nu are nicio legătură cu învățatul! Ea este atât de conștiincioasă încât toată ziua nu făcea nimic, adică NIMIC și evident că o vezi și îți vine să mori. Și se culca la 8, se trezea la 1 noaptea și învăța până la 6! Dar tu, pentru că nu o vezi că ea învață de la 1 la 6, normal că ești pe tavan. Și ultima noastră discuție a fost cam așa: „ori mă omori cu învățatul și eu mă fac că învăț ca să fiți voi mulțumiți, ori mă lăsați să învăț ca să intru la ce liceu vreau eu, la ce clasă vreau eu la ce specialitate vreau eu”.

Și a intrat?

La ce liceu a vrut ea. La ce specialitate a vrut ea, la clasă a vrut ea.

Încăpățânată?

Extrem, dar nu pot să mă supăr pe ea pentru că seamănă cu mine, cu mama ei, cu mama mea… Și e genul care, decât să fie forțată să facă ceva, mai bine își taie o mână. De pildă. Vrea la munte. Și atunci îi dau target: „dacă vrei la munte, trebuie să faci asta”. Dacă exagerez cu target-ul atunci zice „da? nu mai vreau niciun munte”. Și eu știu cât își dorește și nu mai știu cum să o trimit după aia la munte, dar nici să nu par că am luat-o razna.

Ai pierdut multe bătălii cu ea?

Da… da…

Să ne înțelegem, eu nu am măsurat niciodată omul după banii pe care îi are, dar totuși, dacă vrei să te numești vedetă, nu poți să îți faci griji pentru 800 de euro pe care îi dai pe 21 ale lunii la bancă!

Cum e generația lor?

Generația fiicei mele este prima generație cu care eu iau contact și care are legătură cu fericirea. Mi se pare o chestie foarte șmecheră… Vorbesc despre fericire. Ei vorbesc despre ce așteptări au. Noi nu am vorbit despre asta.

Noi am vorbit despre ce așteptări au alții de la noi.

Exact! Uneori derapează, chiar exagerează, dar ei își spun, dacă e cazul, unul altuia în față, băi, nu ne înțelegem! Nu e chimie, hai să nu ne întâlnim, că nu are rost. Nu pierd timp!

Cum merge căsnicia ta?

Auzi? Tu ai vrut interviul ăsta ca să îmi pierd ratele, nevasta, vrei să-mi iau acum un cort să dorm aici în curte, sau ce? Doamne ferește!… Merge! Merge așa cum a mers și în ultimii 10 ani! Știi cum e? O iei așa cum e și te gândești, „lasă, mă, că o fac eu cum vreau în 2-3 luni. O dau pe brazdă”. Numai că așa și-a făcut și ea calculul cu mine!

Tu te-ai îndrăgostit într-o secundă…

Da, m-a lovit de nici eu nu știam ce se întâmplă. Că eram băiat tânăr, deștept, independent, ocazional șarmant! Citeam la un moment dat un articol despre mine în care se scria că par mai însurat decât registrul de la starea civilă! Adică dacă îmi tai o mână, crește la loc verigheta pe alt deget!

Dar tu ești genul însurat!

Eeei, lasă că nici burlac, nuuu… Doamne! Aș fi fost ca lupul prin oraș, chiar și la vârsta asta, dar… asta e, nu a fost să fie, că sunt îndrăgostit lulea de nenorocirea asta bipedă :).

În continuare? La fel ca acum 10 ani?

Mai rău. Da, mai rău! Este penibil, eu știu, nu trebuie să-mi zici… După 10 ani te aștepți să te plictisești, să nu mai vrei. Nu e cazul. Deloc. Și este mai clar că așa stau lucrurile atunci când pleci într-o excursie cum am plecat eu cu motorul.

Ai plecat singur?

Da. Cuc. Și totul a fost bine o zi, două, cinci, până când mi-am dat seama că am uitat de ziua ei…

Vai!

Mda. Nu a fost prea bine… I-am trimis un buchet de flori pe care nu l-a primit. Că nu a răspuns la telefon curierului….

Dar de ce ai plecat singur?

Că nu puteam pleca cu ea cu motorul 12 zile, că m-ar fi înjunghiat la primul mic dejun…

La ce te gândeai când mergeai cu motorul pe șoselele acelea lungi, interminabile care se duceau spre orizont și pe care nu era nimeni?

Mă gândeam ce aș putea să fac ca fiu plătit să merg tot înainte, să fac numai asta? În afară de politică și trafic de droguri nu mi-a venit nimic în cap. Și mi-e scârbă de amândouă, așa că m-am întors aici.

Crezi în Dumnezeu?

Da.

Ce I-ai spus ultima oară?

Mulțumesc. Asta Îi spun de fiecare dată. Mi-e frică să-I cer lucruri, că mi se pare că nu ai dreptul să-I ceri în fiecare zi ceva sau în fiecare săptămână, sau lună… Îi cer acuma o mașină și săptămâna viitoare vine vreo nenorocire și zice gata a fost rândul tău…

Dacă ai auzi că cineva că a plecat în miez de august în Nordul Europei acasă la Moș Crăciun, singur 12 zile pe motor, cum ai făcut tu, ce ai spune?

Că omul acela fuge de ceva.

Și-o fi fugit?

Eu așa cred, dar nu știu de ce. Treaba e că s-a întors și, atâta vreme, cât e întreg la cap, e pace în lume… Eu cred că e bine ca în cuplul nostru să ne luăm și distanțe. Eu cred că în cuplul nostru e bine să rămână 2 indivizi, că dacă simbioza asta ne transformă într-un singur organism, nu mai e cuplu! Și atunci, e la fel de bine să avem în continuare chestiile noastre, care sunt doar ale noastre și să avem momente care sunt doar ale noastre. Și cred că despre asta a fost vorba, în parte, cu plecarea asta…

Și acum e pace în lume…

Da.

Lasă un comentariu: