”Toată lumina pe care nu o putem vedea” este un miniserial de patru episoade produs de Netflix, bazat pe romanul omonim al lui Anthony Doerr, laureat cu premiul Pulitzer. Serialul urmărește destinele paralele ale unei fete nevăzătoare din Franța și unui băiat orfan din Germania, care se intersectează în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în orașul francez Saint Malo.

Vorbim despre o adaptare fidelă a cărții, regizorul Shawn Levy reușind să creeze o imagine impresionantă a epocii, folosindu-se de decoruri autentice, costume detaliate și efecte speciale de calitate. Colaborarea dintre Levy și Mark Ruffalo, care joacă rolul tatălui lui Marie, este una dintre punctele forte ale serialului.

Am remarcat în primul rând prezența debutantei Aria Mia Loberti, care interpretează rolul lui Marie, fata nevăzătoare. M-am întrebat dacă Loberti este cu adevărat nevăzătoare, pentru că mi s-a părut că jocul ei merge dincolo de artă actoricească. Da, este.

Louis Hofmann care îl joacă pe Werner, soldatul german pasionat de știință, mai exact de radiouri, este un alt actor care impresionează prin talent și carismă. Hofmann a mai jucat în serialul „Dark”, tot pe Netflix și a demonstrat că poate să se adapteze la roluri dintre cele mai diverse și mai neașteptate.

Toată lumina pe care nu o putem vedea este, de fapt, lumina pe care o avem în noi, ascunsă undeva sub păturile sufletului și care apare când este întunericul mai mare… Cum s-a întâmplat în timpul celui De-al doilea Război Mondial când ura, frica, moartea distrugeau o lume neputând fi învinse în cele din urmă decât de curaj, iubire și sacrificiu.

Mark Ruffalo și Hugh Laurie fac roluri luminoase, mari actori care nu se dezmint nici de această dată.

Dar cel mai mult mi-a plăcut mie, om de radio până în măduva oaselor, puterea vocii care ține lumea unită. Vocea emisă de un radio căutat de toți. Un radio care aducea speranța, care ținea loc de părinte sau prieten, care trimitea cuvintele și mesajele mai departe, acolo unde nici măcar cel care se afla în fața microfonului- și veți descoperi cine- nu știa că vor ajunge.

Este o miniserie bijuterie care încearcă și reușește de multe ori să se ridice la nivelul cărții scrise de Anthony Doerr. Are și puțin mister, și un pic de miracol, și acțiune tensionată. Este un serial de weekend ploios sau friguros, sau de orice zi sau seară în care aveți chef să vedeți ceva de calitate.

De ce-l recomand? Pentru că are ritm sănătos, pentru că vorbește despre iubire și despre imposibilul care deseori se transformă în posibil, dacă iubirea este cea care alimentează procesul. Și, cum altfel, și despre faptul că nu vedem totul cu ochii noștri fizici, iar lumina care pe care nu o putem vedea este cea pe care o putem doar simți.