Nu prea am dormit azi noapte…

Și am stat așa, cu ochii în tavan, să ascult sunetele nopții, pașii pufoși ai pisicii prin casă, câte o alarmă pe stradă, o sirenă… Sunetele orașului noaptea sunt variantele în miniatură ale sunetelor zilei, ați observat?

Și m-am mai gândit azi noapte că eu nu știu să fi dormit până acum. Și am început să număr nu oi, ci perioadele n-aș zice de insomnie, ci de ne-somn…

La 20 de ani nu prea dormeam. Eram tânără, vie, înmugurită, înfometată. Voiam să aflu tot, eram studentă la două facultăți, că se dăduse voie, și eram prinsă în cursuri. Apoi am lucrat în radio și aveam emisiuni de zi, de noapte… Apoi erau Club A și Vama Veche… Și petrecerile și amorul…

Și cum să dormi la 20 de ani?!

Pe urmă, pe la 30, n-am apucat să dorm, că mi-am început cariera. Revista VIVA, radio Europa FM… M-au „furat” călătoriile. Mi-am găsit sufletul pereche și a urmat căsătoria…

Mai târziu… mi-a fost imposibil să dorm, fiindcă a venit pe lume el, sensul vieții noastre și marea noastră iubire. Care țipa de ne muta urechile, plângea de toate colicile și nu voia să doarmă. Niciodată. Mai ales noaptea. Și nu dormea, fiindcă nici eu nu dormisem 9 luni. Fusesem activă în sarcină, am dansat mult, am călătorit și mai mult, am fost peste măsură de fericită, euforică chiar. Cred că eram injectată cu niște hormoni în plus, că aș fi stat, Doamne ferește, însărcinată toată viața.

De dormit nu am dormit nici după aceea, că au apărut grijile, apoi criza financiară, apoi vânzarea companiei de presă la care lucram. Apoi stresul. Sabia care stătea mereu deasupra capului presei tipărite și a noastră…

Pe urmă mi-a dispărut somnul de tot, fiindcă am luat-o de la capăt de una singură într-un nou domeniu.

Somnul n-a venit nici când am început să mă întreb ce vreau, cine sunt, unde mă duc și dacă îmi place ce fac, de fapt, dacă are sens, că de plăcut îmi plăcea…

Mi-au (re)apărut întrebările de genul celor la care nu e niciodată un răspuns clar. De aceea, am început să simt  nevoia de ajutor în căutarea lui. Și am ajuns să întreb psihologi, prieteni, oameni mai deștepți ca mine.

Și așa, încet, încet, pentru că nimeni nu-mi dădea decât bucățele de răspunsuri, am ajuns în fața Lui. Care mi-a spus, fii „trează”, fii mereu conectată cu tine și cu Mine.

Așa că… am început să dorm mai bine. Mai intens. Mai adânc.

Și reușesc acum să fiu „trează” mai mult timp ca înainte. Îmi îngădui să văz enorm și să simț monstruos, vorba aia…

Numai că, deși nu am prea dormit în aceste perioade, practic cam întreaga viață și, deși m-am simțit tot timpul în toate felurile pe care vi le puteți imagina, într-unul singur nu m-am simțit niciodată.

Pentru că niciodată nu m-am simțit obosită.