Poate că era nevoie totuși de un pic de roz anul acesta, culoarea aleasă de Pantone. Cred că, de data asta, culoarea e potrivită cu anul ce a început. Aveam nevoie de roz, e clar. E o culoare prin filtrul căreia putem privi la cer sau la viitor sperând la tot ce e mai bun.
Ce va aduce anul acesta? La fiecare început de an aștept să văd cu ce vin futurologii. Și au apărut, în sfârșit, opiniile lor. M-am uitat peste trendurile de lifestyle și sociale ale acestui an surprinse atât de futurologul Marian Salzman despre care am mai scris în 2020 aici, cât și în barometrul Edelman pe care compania îl publică de 23 de ani încoace.
O parte dintre concluzii se referă la faptul că societatea este din ce în ce mai polarizată și că oamenii sunt de ce în ce mai puțin dispuși să lucreze sau trăiască alături de alți oameni care nu le împărtășesc opiniile și valorile.
Bulele se strâng și încrederea scade în media și mai ales în social media, pe de altă parte însă apar tehnologii revoluționare care detectează, după voce, afecțiuni ascunse.
Trend 1: Pierderea controlului asupra realității
Trăim într-o societate în care tehnologia “deepfake”, influencerii virtuali, serialele produse de AI și prietenii virtuali la cerere sunt la ordinea zilei. Întrebarea care se deschide și cu care ne vom confrunta în 2023 și în anii următori este foarte simplă: în ce și în cine mai putem avea încredere? Cu noile tehnologii, nu mai este vorba despre ochii și urechile noastre. Creșterea numărului de informații false și a dezinformării este atât de gravă, încât Organizația Națiunilor Unite a îndemnat statele membre să adopte politici de sprijinire a alfabetizării digitale.
Trend 2: Totul e o farsă
Acum, când oamenii nu mai acceptă pur și simplu postulatele tradiționale ale muncii și valoarea învățământului superior, pun sub semnul întrebării și sistemul care stă la baza tuturor acestor lucruri: capitalismul. Acest sistem economic, care s-a impus în Europa la începutul secolului al XIX-lea și s-a răspândit în întreaga lume, este acum citat ca fiind cauza a tot felul de rele, de la schimbările climatice și distrugerea ecologică, la inegalitățile economice și creșterea tulburărilor psihice.
Un sondaj global realizat în 2019 de Edelman a arătat că 56% dintre cetățeni au fost de acord că capitalismul, așa cum există în prezent, face mai mult rău decât bine în lume
Trend 3: Sustenabilitatea devine o normalitate
Preocuparea publicului față de schimbările climatice a atins un nivel record, potrivit unui sondaj GlobeScan realizat în 17 țări, în care 65% dintre respondenți consideră situația “foarte gravă”. S-a ajuns la un punct în care 4 din 10 participanți la un sondaj realizat în 2022 în 31 de țări citează schimbările climatice ca fiind un factor de descurajare pentru a avea copii.
În 2023 vom asista la mai multe inovații în ceea ce privește conștientizarea ecologică, cum ar fi noi modele de livrare, etichete cu amprenta de carbon pe alimente și produse și tehnici de sustenabilitate pasivă, cum ar fi așa-numitul “asfalt însetat” pentru zonele predispuse la inundații, o nouă vopsea ultra-albă care reduce nevoia de aer condiționat și mici păduri urbane care promovează biodiversitatea – acestea scad temperaturile și reduc poluarea.
În contextul unei crize energetice globale și al creșterii inflației, tot mai mulți oameni vor evita călătoriile cu avionul și vor opta pentru călătorii cu autobuzul și trenul.
Trend 4: Puterea sunetului
Din ce în ce mai mult, sunetul este văzut ca o posibilă soluție la cel puțin unele dintre relele societății moderne. Băile de sunet și concentrarea pe sunete sunt prescrise pentru a calma sufletul și a reduce anxietatea. Din ce în ce mai mulți oameni apelează la zgomotul cu frecvență joasă, brown noise, pentru a se izola de exterior, care, spre deosebire de sunetul roz sau alb e mai calm și mai liniștitor.
În 2023 vom continua să explorăm noi (și vechi) aplicații ale sunetului, cum ar fi relația dintre voce și boală. Cercetătorii de la National Institutes of Health colectează date despre voce pentru a dezvolta o inteligență artificială capabilă să diagnosticheze boli, de la tulburări neurologice și autism până la cancer, pe baza vorbirii unei persoane.
Trend 5: Oamenii trăiesc în bule din ce în ce mai mici, casa devenind principalul loc de trai
Oamenii își creează lumi din ce în ce mai mici, centrate din ce în ce mai mult pe casele lor, care astăzi sunt adesea și locurile lor de muncă. Pe lângă faptul că se simt în largul lor, oamenii simt o nevoie mai mare de protecție împotriva a orice, de la virusuri mutante și fenomene meteorologice extreme până la piețe ale muncii și lanțuri de aprovizionare nesigure. Aceștia răspund prin fortificarea locuințelor lor cu tehnologie, stocuri de bunuri și opțiuni de divertisment de care cred că vor avea nevoie pentru a face față oricărei crize iminente.
În 2023, vom vedea tot mai mulți oameni care își vor transforma locuințele în sanctuare ale sănătății și bunăstării. Se estimează că piața plantelor de interior va depăși 26 de miliarde de dolari până în 2029, de la mai puțin de 18 miliarde de dolari în 2021.
Din ce în ce mai multe companii produc cabine modulare prefabricate care pot servi drept spații pentru meditație (sau pur și simplu oaze fără copii). Și tot mai multe dușuri oferă experiențe multisenzoriale cu tratamente hidroterapeutice, iluminat, sunete personalizate și multe altele.
4 lucruri care vor duce societatea la o polarizare semnificativă
Optimismul economic se prăbușește în întreaga lume, cu 24 din 28 de țări care au înregistrat cele mai scăzute valori din toate timpurile a numărului de persoane care cred că economiile și familiile lor vor avea o situație mai bună peste cinci ani.
Afacerile sunt acum singurele care sunt văzute ca fiind competente și etice, guvernele fiind percepute invers, ca incompetente și ne-etice.
Persoanele din vârful piramidei veniturilor trăiesc cu o încredere în realitate diferită de cele de la baza acesteia, cu diferențe mari între ele de peste 20 de puncte în Thailanda, Statele Unite și Arabia Saudită. aoare din nou o diferență de clase și de fapt se vorbește din nou despre asta.
Se remarcă o scădere a încrederii în media tradițională și mai ales în social media, ceea ce duce la o lipsă de colaborare între oameni pentru rezolvarea problemelor.
foto unslapsh
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.