Prietenii verzi ai Dianei (2): care sunt greșelile pe care le faci la început cu plantele tale

Prietenii verzi ai Dianei (2): care sunt greșelile pe care le faci la început cu plantele tale

Salut. Numele meu este Diana Pop, sunt dependentă de plante și scriu săptămânal despre pasiunea mea pe blogul Cristinei. Click pe foto să vezi contul meu de Instagram plin de plante.

Realizez acum că prima scriere s-ar putea să vă inducă în eroare. Pare cam idilică povestea, privind retrospectiv, și mi se pare corect să vorbesc despre downside-uri as well. Deși, la cum mă cunosc, până la finalul acestui articol voi fi trecut deja la altele, mai importante:).

Primul și cel mai neplăcut neajuns este acela că la început am omorât destul de multe plante. Din nepricepere.

Le udam pe toate în același timp, deși aveau nevoie de apă în mod diferit și la intervale diferite.

Altă greșeală legată de apă a fost că nu știam să dozez cantitățile-  unora le place în solul reavăn all the time, altora le place să fie udate numa’ după ce li s-a uscat complet pământul.

Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că, oricât de frumoase ar fi vasele decorative din ceramică sau ciment, dacă sunt fixe pe recipientul în care crește planta (care de obicei este din plastic, cu multe găuri la bază, pentru drenaj) asta va face ca apa să băltească și astfel planta are mari șanse să moară de root rot (adică putrezește de la rădăcină în sus). Mă rog, mi-a luat ceva vreme să aflu că există așa ceva și că au mai pățit-o și alții.

În timp am învățat că există plante suculente cărora nu le place soarele direct, că sunt predispuse la paraziți, sau că gărgărițele sunt cel mai bun remediu împotriva lor, al paraziților. Dadada, nu râdeți, chiar sunt. Spider mites (niște nenorociți de păienjenei mici care mănâncă nervurile frunzelor până omoară planta cu totu’) sunt pentru gărgărițe sinonimul celui mai bun hamburger pentru oamenii care consumă carne. Motiv pentru care am și început să le vânez și să le bag în casă (disclaimer: nici o gărgăriță nu a fost rănită în timpul procesului și toate au fost așezate finuț, pe frunzele diverselor plante din casa mea).

Și, desigur, în toată această perioadă am învățat care-s plantele care-mi fac sufletul să tresară. Visez și eu, la fel ca tot restul lumii, să adun cât mai mulți philodendroni, anthuriums și monstere, mor după caudexi, pe alocasii pe care cred că le-a furat Eva din Rai și le-a adus pe Pământ (chiar dacă-s hrana preferată a nenorociților de spider mites despre care povesteam mai sus).

Mno, ce-i bun și păianjenului îi place, vorba aia) și tocmai ce mi-am comandat pe Amazon niște semințe de Christia Obcordata. Probabil aș minți dacă aș spune că este cea mai frumoasă plantă pe care am văzut-o eu vreodată (deja, în timp ce scriu rândurile astea, îmi fuge mintea la o alocasie watsoniana sau la inorogul meu personal – colocasia pharaons mask), dar adevărul e că frunzele alea ca niște fluturi pe băț cred că-s divine irl. Și cel mai important, am nevoie de ele în viața mea:)

(mai jos minunăția de Obcordata, să înțelegeți despre ce vorbesc. Sursă foto aici)

 

Dar poate cel mai bun și mai important lucru pe care l-am învățat în toată această perioadă este faptul că nu sunt singură, că există o întreagă comunitate de iubitori de plante very friendly și că tot timpul, dacă ai o problemă, se va găsi cineva să te ajute cu o soluție.

Practic, am dat peste o sumedenie de oameni pasionați de plante, care-și regândesc propriile cămine astfel încât să poată trăi înconjurați de ele. Că și ei au aceleași probleme pe care le am și eu și că există rezolvări. Că-și pun aceleași întrebări pe care mi le pun și eu, că încet, încet începi să dezvolți filosofii de viață, pornind de la traiul printre plante.

Oricât de măgulitor ar fi pentru tine să crezi că ai o colecție de plante, la un moment dat înțelegi că în realitate nu tu le deții pe ele și începi să te întrebi serios dacă nu cumva ele te dețin pe tine.

Începi să înțelegi că de fapt plătești luxul de a trăi înconjurat de niște plante care în mod normal trăiesc în niște zone fără nici o legătură cu apartamentul tău din România, continentul Europa, climă temperată and so on. Niște plante care-și au habitatul natural în insule precum Borneo sau Filipine – alocasiile, de exemplu, trăiesc în zonele cu climă tropicală și sub-tropicală din Asia și estul Australiei. Și credeți-mă, sunt unii oameni pe planeta asta care plătesc niște sume outrageous pentru astfel de plante rare, las mai jos captura unei postări care mi-a apărut zilele trecute în feed (sursă aici).

 

Și știu că nu vă vine a crede ochilor, dar treaba e 100% adevărată. Aici îl găsiți pe fericitul câștigător al licitației, enjoy:).

Ba ajungi chiar să afli că sunt unii mult mai nebuni decât toți nebunii cu plantele la un loc, care pleacă în expediții în astfel de zone, în căutarea diverselor specii rare de Araceae și documentează toată treaba pe Instagram.

Nu știu voi ce părere aveți, dar mie deja îmi zburdă mintea prin pădurile alea tropicale și mă văd în capu’ meu descoperind noi specii de philodendroni:). Acum sunt la faza de planificare – la ce mă apuc să joc, să fac repede banii necesari (loto, bingo, păcănele, o sumedenie de opțiuni), cum îmi conving familia că e mișto să pleci de nebun prin junglă, în căutare de plante rare, d-astea.

Am plecat de la downside-uri și am ajuns, două pagini mai târziu să scriu despre expediții în junglă. E bine.

De fapt (și această fugă de idei nu face decât să susțină teoria, într-un mod ciudat) cred că vreau să spun un singur lucru – că, oricât de descurajatoare ar fi semnele la început, dacă reușești (cu puțină perseverență și cu dorința de a te îmbunătăți câte puțin în fiecare zi) să le depășești, ajungi invariabil un fericit dependent de plante.

Și cum zice o vorbă veche din bătrâni că suma viciilor e constantă, mă gândesc că asta cu plantele nici nu e cea mai rea dependență dintre toate:).

 

 

Lasă un comentariu:

jooble