Nu, nu vreau asta, nu vreau să vă spun cum să vă creșteți copiii, nu vreau să vă spun cum să slăbiți (ar fi și culmea s-o fac eu!), nu vreau să vă spun cum să vă îmbrăcați și ce mașină să vă luați.

Nu vreau să vă spun ce parfumuri să folosiți și ce vaccin să vă faceți.

Nu vreau să vă spun cum este viața și nici cum va fi viitorul, pentru că pur și simplu nu am căderea asta, nu am dreptul și nici cunoștințele.

Am dat sfaturi, da, am dat, poate unele chiar bune, izvorâte fiind din intenții ce au fost mereu curate.

Și sfaturile mi-au fost ascultate de cele mai multe ori, dar nu a ieșit mereu bine.

Am spus, și nu de puține ori, ce ar trebui să facă unul sau altul, și mereu am avut cele mai bune intenții, dar nu întotdeauna ceea ce am spus a dus la ceva bun.

Există o foarte mare tentație, nu-i așa?- să te implici în problemele celui care are nevoie de ajutor, sau care îți cere o părere, o soluție.

Dar cum s-o faci cu ușurință? Îți asumi responsabilitatea că, fiind ascultat, deznodământul nu va fi cel sperat, ci dimpotrivă?

Mă uit cu câtă lejeritate se emit păreri în social media despre ce ar trebui să facem și ce nu ar trebui și, deși multe idei vin din bune intenții sau se supun moralei, ele nu duc, pentru toată lumea, la finalul dorit.

Așa că nu vă spun nimic, ci vă arăt doar cum trăiesc eu și atât. Și ce-mi place mie să fac sau să folosesc/citesc/privesc și în ce univers trăiesc.

De aceea zic: blogul nu e pentru toată lumea, ci pentru cei care seamănă într-un fel sau altul cu mine.