Mama taximetristă și femeie fast forward

Mama taximetristă și femeie fast forward Artă de Malika Favre

Vă scriu vouă, celor care știu că faceți tumbe. Cu viața, cu iubirea, cu copiii, cu șefii, cu nervii, cu dietele, cu necazurile, cu bucuriile, cu dilemele…

Vouă, celor care încă știți să aprindeți dorința în iubitul vostru, în timp ce reușiți cumva să vă creșteți copiii și să vă prezentați în cea mai bună formă în fața board-ului, sau doar a colegilor.

Știu prin ce treceți.

Am făcut copil târziu, dacă eram cu 5 minute mai deșteaptă și mai încrezătoare, îl făceam mai repede. Nu contează, oricum nu  se mai schimbă nimic.

Dar l-am făcut târziu, ca să mă ocup de revistă, de radio, de carieră, de ceea ce mă împlinea pe mine. Un pic de egoism… Poate chiar mai mult.

Și aveam în cap vorba asta care nu știu de unde venea, că tare prost venea, întâi să ai o profesie, o carieră, apoi să vină copiii, pentru că un copil te încurcă.

Nimic mai greșit.

Nu numai că nu m-a încurcat, dar m-a stimulat, mi-a dat un boost de energie cum nu prea am avut în viață…

În fine, cu ocazia asta am înțeles câte pot face, am înțeles că nu am limite: emisiuni la radio, reviste, interviuri, ședințe, dar și copil la grădiniță, apoi la școală, și nopți cu febră, în plus și mai ales, și el, omul meu, partenerul meu la bine și la rău de care îmi era mereu dor…

Zilele au curs repede, au fost intense, nu am avut timp de pierdut și chiar dacă îl aveam, nu știam cum să-l pierd.

În mașină, pe umeraș, atârna tot timpul o rochie neagră, rezerva de rujuri mi-a fost infinită, și azi am în portbagaj niște stiletto negri… Colierele sunt prin buzunarele genților, pe unele nu le mai găsesc… Eram în stare să mă schimb pe drum spre un eveniment, în așa fel încât să nu mai semăn cu cea care pleca de la birou… Asta era meseria mea atunci…

Aveam însă bucurie. Și viață. Și nu știu cine mă ținea în priză, și nu știu cine îmi dădea energie.

Și nici azi nu știu Cine (deși știu…:) și nici azi nu simt că fac altfel.

Sigur, programul meu e delimitat de orele fixe nu ale unui orar de birou, ci ale copilului care trebuie dus la școală, la cursuri, la meditații, la sport… Sunt mereu la volan. Rochia neagră nu mai atârnă de umeraș, însă la rujuri nu am renunțat.

Fac orașul ca un taximetrist adevărat, Aș putea chiar să mă apuc de ubereală.

Și mă simt la fel de vie, de puternică și plină de chef. Deși am momente în care cad grămadă și nu visez decât că dorm. Sau dorm și nu visez decât… că dorm.

Mă simt femeie. Chiar dacă pe repede înainte.

Femeia nu se fabrică. Femeia este. În capul ei se vede făcând piruete ca o balerienă pe tocuri, chiar dacă  merge pe stradă cu capul în jos, înfofolită în fulare și strânsă în bocanci.

Pe dinăuntru e o visătoare, o doritoare, care așteaptă mereu ceva… care nu are nici formă, nici nume… Pe dinafară, ea știe drumul spre service, bate la ușa ANAFului, face tabele și organizează echipe, concediază și angajează. Este o rechină și-o leopardă:)…

De fapt, este doar un om agitat care are de demonstrat, de rezolvat, de crescut, de făcut, de construit și de zidit. Uneori chiar pe ea însăși…

Și chiar dacă secolul e greșit, viteza e prea mare, responsabilitățile nedrepte, nevoia de iubire este mereu acolo, în spatele sufletului ei de femeie, de care însă nu-și mai aduce aminte din cauza grabei cu care se rujează la volan, în timp ce vorbește la telefon, pe drumul către școala de unde trebuie să-și ia copilul, după ce va fi terminat ședința…

Lasă un comentariu: