Horia Manolache, fotograful despre care scriam aici și care anunța acum câteva luni un proiect nou în care voia să „re-picteze istoria” încercând să arate că refugiații, cei care pleacă de nevoie din casele lor, ar fi putut fi altcineva, doar soarta i-a adus aici. Horia spune că se uită „în presă,  pe social media, cum se urăște lumea din orice motiv și toată tensiunea asta mă împinge să-mi spun și eu punctul meu de vedere, în modul în care știu eu să mă exprim.” Proiectul se numește „What if ”. Da… chiar… Ce-ar fi?

Proiectul cel nou s-a născut. Cu ce nume a pornit?

Proiectul a pornit cu numele de “What if?” și, pentru că nu am găsit un domeniu web liber, s-a transformat în Repainting History. Mi se pare că are mai mult sens așa, dar, cumva, am unit cele două nume pentru a explica mai ușor proiectul. O prietenă, care a și lucrat în proiect, mi-a sugerat numele ăsta și așa a rămas.

De când te gândești la el si… de ce te-ai gândit la el?

De doi ani cred că mă gândesc la proiect în forma asta. Timpul trecut de la stadiul de idee, la cel de proiect finalizat, a ținut mai mult de găsirea unui mod de a finanța realizarea lui. Am avut norocul să fie selectat anul trecut de Administrația Fondului Cultural Național pentru cofinanțare și am putut în sfârșit să mă apuc de treabă. Datorită proiectului am avut norocul să și aflu că există astfel de finanțări care îmi dau posibilitatea să continui cu proiectele mele.

Mă uit în presă, mă uit pe social media cum se urăște lumea din orice motiv și toată tensiunea asta mă împinge să-mi spun și eu punctul meu de vedere, în modul în care știu eu să mă exprim. Am fost și sunt încă sensibil la nedreptate și la etichetele pe care oamenii și le pun. Refugiații au primit eticheta asta de “teroriști”. Chiar acum am venit de la Timișoara de la un festival dedicat refugiaților. Acolo, după prima seară, cineva a scris pe ușile galeriei în care fusese expus și proiectul meu “azi palestinian, mâine terorist”. Și totuși, am avut lideri europeni care au provocat moartea a milioane de oameni și nu s-a gândit nimeni să-i catalogheze ca fiind teroriști. Câți refugiați pleacă de bine din calea războiului? Cine a cauzat acele războaie?

Proiectul meu a pornit și de la faptul că multe descoperiri arheologice în Europa sugerează că localnicii, acum ceva timp, ar fi avut pielea închisă la culoare. Și de aici realizăm că putea să fie diferit totul.

Cu cine ai lucrat la realizarea lui?

Atelier Persona a făcut costumele, Ciprian Gherghinoiu, fundalurile. Domnica Bodogan s-a ocupat de păr/peruci, Cristina Ghergu de machiaj, Alina Kartman a scris eseul de pe site. În general, aleg oamenii în funcție de cât de dedicați sunt ei în ceea ce fac, dar și după cât de mult rezonează cu proiectul meu.

Care au fost imaginile pe care le-ai ales și cum ai făcut castingul?

Alegerea imaginilor pe care să le reproduc a depins de mai multe criterii. Am vrut să aleg monarhi cu “probleme” de oameni normali, dar și monarhi care și-au lăsat amprenta pe istorie într-un mod sau altul. M-a interesat și originea lor. Am vrut, de exemplu, să am și o pictură a unui rege sau regină din România. A mai avut și legătură cu bugetul, a trebuit să ajung la un echilibru astfel încât să fie proiectul realizabil. Am ținut ca persoanele fotografiate să aibă o conformație asemănătoare cu acești monarhi, tocmai pentru a evidenția cât de asemănători suntem. M-a ajutat multă lume în acest proiect, mai ales pentru găsirea oamenilor.

Există refugiați la noi?

Există, dar încearcă să se protejeze. Mi s-a părut că nu vor să fie identificați cu acest statut tocmai din cauza etichetelor pe care le-ar putea pune comunitatea din care încearcă să facă parte. Sunt centre, chiar dacă nu cu cele mai bune condiții. Eu asta nu înțeleg în mentalitatea oamenilor. Cum să nu realizezi că un om din altă țară pleacă de nevoie de acolo? De ce nu ne ne gândim că oamenii ăștia preferă să stea cu ploșnițe, decât să moară în niște războaie cu care nu au nici o legătură.

Fiecare om ales are legătură cu personajul din pictură?

Amro, băiatul care este în locul lui Leopold a fost ales pentru a reprezinta continentul African, locul unde Leopold a omorât milioane de oameni de culoare.

Cine sunt acești oameni? Le știi poveștile?

Sunt oameni deștepți, oameni care ar fi putut avea o viață bună la ei acasă, dacă nu erau războaie. Dar mulți preferă să nu se vorbească despre ei, n-ar fi în siguranță. Am preferat să nu apară identitatea lor pe site-ul dedicat proiectului.

Cât a durat munca la el?

Proiectul a fost planificat în opt luni cred. Au durat mult formalitățile, primirea finanțarii, dar și găsirea oamenilor.

Cine te-a inspirat? Există vreun proiect similar?

Nu am auzit să fie. Cred că am fost mai mult inspirat de proiectele mele precedente. Îți dă un sentiment minunat un mesaj primit de la cineva care a simțit că, în sfârșit, este reprezentat într-un mod care-l onorează. Proiectele mele au ideea asta comună de “role playing” în ele, de reprezentare diferită, de reprezentare într-un mod în care oamenii să realizeze că nu suntem atât de diferiți. M-am întrebat de ce am facut proiectul în care fotografiam oamenii străzii așa cum au visat să fie. Nu sunt om al străzii ca să spun că am legătura cu subiectul. Nu sunt nici refugiat. Dar am simțit că pot prezenta acești oameni într-un fel în care oamenii să-i privească cu respect. În care să fie interesați de ei.