Am promis că în secțiunea #smartcity pe care am creat-o special pentru articolele dedicate vieții urbane, voi scrie despre companiile sau oamenii care o fac mai bună și azi mă țin încă o dată de cuvânt. Nespresso este partenerul oficial al siteului Peopleperson tocmai pentru că are valori în care cred și pe care le respect.
Am primit, ca mulți alți jurnaliști, un mesaj de la Guillaume Le Cunff, CEO Nespresso în care era comunicată o nouă etapă a politicii de sustenabiltate a companiei. De data aceasta este vorba despre amprenta de carbon a fiecărei capsule de cafea.
Nespresso promite ca până în 2022, orice ceașcă de cafea Nespresso, atât din gama pentru pentru acasă cât și din gama profesională, să aibă o amprentă de carbon neutră. Acest nou obiectiv ambițios vine să completeze acțiunile pe care Nespresso le-a întreprins în ultimii 10 ani pentru a-şi reduce emisiile de carbon şi a le compensa pe cele rămase prin reîmpăduriri.
Au reușit până acum să neutralizaze amprenta de carbon generată de procesele operaționale încă din 2017, iar acum își indreaptă eforturile către neutralizarea emisiilor de carbon care apar ca urmare a operațiunilor logistice și în ciclul de viață al produselor.
“Schimbările climatice sunt parte din realitatea pe care o trăim, iar viitorul depinde de accelerarea și lărgirea obiectivelor de sustenabilitate. Astfel, ne luăm angajamentul de a ne intensifica eforturile în așa fel încât să reușim ca nu mai târziu de 2022 să le oferim consumatorilor posibilitatea de a savura o cafea excepțională, cu o amprentă de carbon neutră. O cafea realizată folosind cele mai bune și mai rare boabe de cafea, obținute în mod sustenabil. Cred sincer că, atât afacerea noastră cât și industria cafelei, pot fi forțe ale binelui în ceea ce privește acest subiect urgent şi important.” a spus Guillaume Le Cunff, CEO Nespresso.
Video mai jos:
Pentru a neutraliza integral emisiile de carbon, Nespresso va reduce şi mai mult emisiile de carbon, va reîmpăduri zone extinse în cadrul plantaţiilor de cafea și în împrejurimile acestora și va finanța și susține proiecte de înaltă calitate în ceea ce priveşte compensarea emisiilor de carbon.
Nespresso va utiliza energie regenerabilă în proporţie de 100% în toate magazinele Nespresso şi creșterea proporției în care este folosit biogazul în procesele de producție, va folosi plasticul reciclat în fabricarea espressoarelor și a aluminiului reciclat, sau a aluminiului virgin obținut prin procese cu emisii de carbon reduse, în producerea capsulelor de cafea.
Plantarea copacilor în cadrul plantaţiilor de cafea și în împrejurimile acestora va oferi cea mai eficientă metodă de absorbție a carbonului din atmosferă și totodată o modalitate de a investi în protejarea mediului înconjurător și de a construi un sistem regenerabil de agricultură. Plantarea copacilor poate oferi umbra necesară pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea recoltelor de cafea. Rădăcinile copacilor protejează solul de eroziuni și alunecări de teren și ajută la regenerarea acestuia. Cu ajutorul partenerilor de la PUR Projet, Nespresso va tripla numărul copacilor plantați în țările producătoare de cafea cum sunt Columbia, Guatemala, Etiopia și Costa Rica.
Acest angajament de a neutraliza integral amprenta de carbon face parte dintr-o ambiţie mai mare pentru sustenabilitate ce va fi comunicată în viitorul apropiat: aceea de a proteja cafeaua de cea mai înaltă calitate, de a construi un sistem rezistent și sustenabil pentru agricultura cafelei și de a le oferi fermierilor premisele unui mod de viață sustenabil, ca parte dintr-un model de afaceri circular.
Tristan Lecomte, co-fondator, Pur Project și membru al Comisiei pentru Sustenabilitate din cadrul Nespresso. spune că
“Toate afacerile simt din ce în ce mai mult presiunea de a-și reduce amprenta de carbon. Nespresso cu siguranță și-a demonstrat voința de nestrămutat în ceea ce privește reducerea emisiilor sale de carbon prin implementarea unui program ambițios, menit să ducă la îndeplinire acest scop. În timp ce încă mai căutăm inovații tehnice care să reducă emisiile de carbon, este imperativ ca toate companiile să investească de asemenea în soluții pentru captarea emisiilor de carbon, pentru a echilibra balanţa cât mai repede cu putinţă.Suntem mândri să fim alături de Nespresso în acest demers încă din 2014. De atunci am ajutat la plantarea a milioane de copaci în întreaga lume, în regiunile de cultivare a cafelei, în țări precum Columbia, Guatemala și Etiopia, ajutând la captarea emisiilor de dioxid de carbon din aer. Vom continua să lucrăm împreună pentru a tripla capacitatea acestui program de compensare a emisiilor de carbon, contribuind astfel la regenerarea ecosistemului de care depindem cu toții.”
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.