Discriminarea pe criteriu de vârstă scurtează viața. Cum se poate îmbătrâni frumos?

Discriminarea pe criteriu de vârstă scurtează viața. Cum se poate îmbătrâni frumos?

#ACinceaPutere

Urâte sunt abordările românești legate de bătrânețe. Se dă de înțeles că ar fi o boală, sau o stare precară, sau o perioadă în care omul e tras pe dreapta și lăsat ca într-o stație de autobuz, așteptând să moară. Peste tot în lume se vorbește despre un nou criteriu de discriminarea care este vârsta. Părul alb, ridurile de pe față, mâinile mai puțin frumoase, ochelarii groși sau kilogramele în plus au devenit subiecte de dat coate și chiar de comentarii răutăcioase.

Și la asta contribuie presa (mai ales), social media, lipsa de educație și politicile sociale precare.

 

Nu am remarcat acest fapt, până când nu am făcut eu însămi 50 de ani, o vârstă pe care nu aș da-o pe alta, credeți-mă. De ce? Mă simt cel mai confortabil acum, neliniștile s-au transformat în înțelegeri și acceptări, pacea s-a instalat prin cunoașterea de sine, relațiile cu ceilalți s-au definit mai bine, credința, înțelepciunea și frumusețea vieții mi se arată mai des.

Și probabil că nu mi-ar fi picat niciodată privirile pe o carte care se numește Cum să îmbătrânești frumos, dacă în mine nu ar fi început demult un asemenea proces.

Și am citit-o cu nebdare. Este scrisă de Anne Karpf, sociolog, publicist, o femeie care a studiat fenomenul îmbătrânirii din punct de vedere uman, social, psihologic, etc.

Am extras ceea ce mi s-a părut important și mai ales ceea ce cred că are șanse să schimbe percepția asupra bătrâneții, dar și asupra discriminării pe bază de vârstă. Discriminarea aia care începe cu „lasă-l, că e bătrân”, sau „uite ce pretenții are acum, la bătrânețe”, „e prea bătrână, nu o angajez”…

Așa că această carte m-a ajutat să definesc foarte bine ceea ce și eu am crezut mereu și ceea ce simt de la o vreme încoace.

Anne Karpf

Anne Karpf scrie că ”e de la sine înțeles că tuturor acelor oameni care păstrează intactă capacitatea pentru iubire și afecțiune li se va părea îmbătrânirea mai ușoară, dar ceea ce trecem deseori cu vederea este că această abilitate trebuie dezvoltată... Odată ce o persoană și-a definit propria identitate, e mai capabilă de a crea relații intime reciproce și descoperă alte căi prin care să-și exprime dragostea, în loc de, sau alături de cele sexuale.

Cei care au o înclinație specială spre recunoștință găsesc bătrânețea, de asemenea, mai ușoară.

S-a demonstrat că dezvoltarea psihologică poate avea loc în orice etapă a vieții- și pe tot parcursul său.

Creativitatea, la fel ca vitalitatea, nu este legată de vârstă.

Cine spune că după 50, 60 de ani nu mai putem învăța, este în mare eroare… Studii recente arată că mintea, la vârsta mijlocie, aproximativ de la 35 de ani la 65, și chiar mai mult, rămâne elastică. Neurologii afirmă că, la vârsta mijlocie, începi să-ți maximizezi abilitatea de a folosi întreaga informație din creierul tău în fiecare zi, încontinuu, secundă de secundă.

Abilitatea de a evalua cu calm idei contradictorii, spun studiile, crește mai ales în deceniul al cincilea sau șaselea de viață. Precum un mușchi, mintea poate continua să se dezvolte, mai ales când este stimulată și de exerciți fizice.

Mai mulți psihanaliști spun că pasiunile nu trebuie neapărat să se diminueze cu timpul. Se poate trăi o „bătrânețe ardentă”, o expresie care îmi place foarte mult:)

Bineînțeles că nu putem fi optimiști încontinuu. Ne putem plânge de oameni, de soarta lumii și a trupurilor noastre, dacă alegem ca, facând asta, să manifestăm o mizantropie ce poate fi, de ce nu, o plăcere în sine, dar care trebuie privită diferit față de furia pe care oamenii în vârstă o simt față de felul în care cultura noastră îi marginalizează, îi împovărează și îi înlătură.

Una din marile provocări ale îmbătrânirii este să-ți dai seama ceea ce rămâne și ceea ce se pierde.

Părerile de rău fac foarte bine- paradoxal- pentru că pot contribui la a îmbătrâni cu bucurie. Ele ne pot ajuta să ne despărțim de unele aspecte ale vieții, făcându-ne liberi să întâmpinăm altele noi.

Efectele discriminării pe bază de vârstă

 

Tot prin studii intense făcute pe grupuri de oameni în vârstă chinezi și americani, psihologul social Ellen Langer și epidemiologul Becca Levy au descoperit că chinezii, mai puțin discriminați ca omologii lor americani, au rezolvat teste de memorie cu rezultate comparabile cu ale tinerilor chinezi, în timp ce americanii au pierdut mult la acest capitrol.

Prejudecățile asupra vârstei pot chiar să provoace o reducere a speranței de viață, cei care au o viziune negativă asupra bătrâneții trăiesc cu 7 ani și jumătate mai puțin decât cei care au o viziune pozitivă.

Tot ce am scris până acum ține mai mult sau mai puțin de noi, dar ceea ce ține de politicile sociale poate fi influențat… tot de noi. Cum? Cerând și având pretenția ca orice etapă a vieții noastre să fie preocuparea celor pe care îi plătim și care ne reprezintă în toate locurile în care pot decide soarta noastră. Și aici nu mă refer la pensii, la valoarea lor, veșnica și unica preocupare a politicienilor de parcă ar fi singurul lucru care contează, ci la respectul, integrarea, și nediscrimarea celor care trec în partea a doua a vieții. Discriminarea vine din tratarea seniorilor ca niște copii metaforici, semnele dedicate lor în spațiile publice sunt niște persoane cocârjate, cu bastoane și ochelari, discursul cinematografic și artistic în ceea ce-i privește, ceea ce vedem în filme sau în artă, nu sunt deloc măguitoare. Presa, comunicarea și, în general, abordarea de azi dăunează grav bătrâneții, cu toate că bătrânețea secolului XXI este cu totul altfel decât pe vremea lui Rembradt, ceea ce trebuie să ducă și la schimbarea percepției asupra ei, dar și a felului în care alegem să o trăim.

Și, ca să închei într-o notă veselă, dar și pișicheră acest articol, vă recomand o poezie a lui Jenny Joseph despre pălăriile roșii și culorile violete într-un avertisment pe care mi l-aș însuși.

Avertisment

Când voi fi bătrână mă voi îmbrăca în culori violete
Şi voi purta pălării roşii, care mi se vor potrivi ca şaua pe câine.
Îmi voi cheltui pensia pe coniac bun, pe mănuşi de vară,
Pe sandale de satin – şi voi pretinde că nu am bani pentru pâine.
Mă voi aşeza de-a dreptul pe trotuar când voi fi obosită
Şi voi devora toate mostrele din magazine,
Şi voi apăsa butoanele de alarmă,
Şi îmi voi înfige bastonul în toate balustrăzile publice,
Şi îmi voi face de cap, răzbunând sobrietatea din tinereţele mele.
Voi ieşi în papuci afară în ploaie
Şi voi culege flori din grădinile altor oameni,
Şi voi învăţa să scuip.

Atunci poţi purta cămăşi stridente şi te poţi îngrăşa oricât,
Şi mânca o duzină de crenvurşti dintr-odată
Sau numai pâine şi murături o săptămână întreagă,
Şi strânge în cutii creioane şi stilouri, şi capace de bere.

Dar acum trebuie să purtăm haine în care nu se transpiră
Şi să plătim ratele, şi să nu înjurăm pe stradă,
Şi să fim un exemplu bun pentru copii.
Trebuie să avem prieteni cu care să ieşim la cină şi să comentăm ştirile.

Dar oare n-ar trebui să-încep prin a mă antrena un pic de pe-acum?
Astfel că cei care mă ştiu să nu fie surprinşi sau şocaţi
Când, deodată bătrână, voi începe să port culori violete.


Articolele scrise de colegele mele pe această temă sunt în linkurile active din numele lor.

Subiectul este abordat și de Diana Cosmin, Mara Coman, Ana Bîtu și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.

Lasă un comentariu:

jooble