Când Fine Society se întâlnește cu People Person.

După ce amândouă, eu și Diana Cosmin, creatoarea finesociety.ro, am comentat ce se întâmplă pe Youtube și ce se transmite prin acest canal, mai cu seamă celor tineri, am decis să scriem mai amplu despre acest fenomen pe care nu ni l-am imaginat având această amploare: toxicitatea mesajelor care se propagă liber și susținut.

De la început precizez că nu ne poziționăm în două profesoare de morală care îndrăznesc să dea lecții despre cum se trăiește corect. Nici pe departe. Dorim doar să atragem atenția, fiecare în stilul ei, prin această microcampanie pentru bunul simț în online.

Iată textul Dianei. Pe al meu îl puteți citi pe finesociety.ro, aici.

„Acum câteva zile, în feed-ul meu a apărut genul de material care nu te lasă să dai scroll. Te paralizează cu degetul în aer.

O influenceriță de 22 de ani, cu 4,8 milioane de followeri pe Tik-Tok, filmase un video care arăta cam așa: bunica ei stătea în patru labe, cu capul în jos, iar tânăra Tik-Tokistă stătea călare pe spatele ei și, în ritmul unei melodii, o trăgea de păr în sus.

Femeia rostea, mecanic, niște versuri în engleză. Mai era și varianta de Making-Of, în care arăta cum s-a făcut video-ul principal. Capodoperă. Filmulețele aveau 280.000 de like-uri și 1,5 milioane de vizualizări fiecare.

Înainte să scriu despre subiect, m-am luptat cu impulsul puternic de a NU o face. De a nu scrie, de a trece mai departe. Pentru o clipă, ceva din mine s-a gândit că asta înseamnă că „fac hate”, că o arăt cu degetul pe acea fată.

Auzi, procese de conștiință. Se vede că sunt bătrână. Cam de pe vremea bunului-simț.

Nu am copii, așa că nu voi scrie despre cum rețelele sociale ne pervertesc minorii, dar pot să scriu despre lumea în care vreau și eu să-mi trăiesc timpul rămas pe acest pământ.

Nu știu voi, dar pe mine mă îngrijorează sincer o lume în care vedetele iubite de copiii minori sunt influenceri care își călăresc bunicii pentru like-uri, care ling cactuși sau capace de toaletă în numele uno „challenge”-uri transmise în lanț, care instigă la violarea fetelor de 16 ani sau care vorbesc despre femei ca despre niște „zdrențe”.

Așadar, am ales să dezamorsez principalele truisme pe care le aud în raport cu problema „noii generații” și care mă obosesc și mă exasperează în egală măsură:

1. ”Se schimbă generațiile, sunteți voi depășiți și nu înțelegeți”

Desigur că vremurile se schimbă, dar indiferent de viteza internetului, unele valori și principii rămân universale. O societate normală, sănătoasă, nu poate supraviețui în absența lor.

Valori cum ar fi respectul pentru familie și pentru propria persoană. Amândouă te protejează de la a-ți umili public bunica (chiar dacă ea e dispusă la orice de dragul tău, tot ar trebui să ți se pornească un semnal de alarmă undeva în creier) pentru like-uri, de la a te schimonosi public pentru a atrage simpatie sau de la a te pune în posturi penibile pentru a înfăptui un „challenge” care ți-a fost dictat de Sfântul Trending.

Cum ar fi simțul de conservare, cel care te trage înapoi când vrei să-ți pui viața în pericol pentru a câștiga followeri, urcându-te pe poduri de cale ferată sau pe vagoane. Unii au și murit făcând asta.

Cum ar fi instinctul de a nu răni alte ființe umane, de a nu face rău, o trăsătură pe care doar psihopații NU o dețin nativ și cu care noi, restul, venim teoretic echipați din naștere.

O trăsătură care ar trebui să te frâneze de la a distruge vieți doar ca distracție, pentru like și share, precum tinerii care umilesc sau bat colegi și urcă filmulețele pe YouTube, pentru popularitate.

Amintesc de cazurile în care copii instigă alți copii la sinucidere, de tinerii care și-au luat viața din cauza veritabilelor campanii de hate orchestrate de alți tineri sau de oameni care dau foc la animale „de distracție”.

Oricât de mult s-ar schimba timpurile, o societate în care normalitatea o reprezintă hate-ul, bullying-ul, umilirea prietenilor și a familiei, cruzimea față de alte ființe și stima de sine sub nivelul mării este o societate cu probleme grave.

Dacă valorile de bază ale umanității sunt depășite, ne putem aștepta la orice: la „Hunger Games”. la „The Purge” sau la un reality-show în care publicul decide ce participant este ucis în fiecare săptămână, ca-n cartea lui Amelie Nothomb, „Acid sulfuric”.

Cărți… știu, o altă valoare depășită. Old-school. V-am spus că sunt bătrână.

2.”Așa am fost și noi la vremea lor”

Nu, nu am fost așa.

Orice generație are rebelii și neînțeleșii ei, puseurile ei de negare a tot ceea ce a fost înainte și dorința de a schimba din temelii status-quo-ul.

Există însă o mare diferență, ca să nu zic un hău, între a contesta autoritatea părinților, a-ți face un tatuaj ca semn de independență, a fugi de-acasă seara ca să mergi la un bairam și cam tot ce făcea generația noastră și toate lucrurile enumerate la punctul anterior. Cu lins cactuși, călărit bunici și instigare la nenorociri.

Ideea că nu există lucruri ”de nefăcut” și că tinerețea scuză orice nu este decât o încercare disperată de a mima normalitatea. ”E okay, se vor da pe brazdă, așa am fost și noi”. Nu, nu am fost așa.

Cât despre muzică și despre criticii care spun că și noi ascultam versuri proaste sau „fără perdea”, cu tot respectul, dar în comparație cu refrenele prezentului, versurile BUG Mafia și RACLA din anii 2000 par la fel de elegante ca șlagărele Angelei Similea.

Cât despre „Mi-ai furat banana” lui Trăistariu, naivitatea ei e bulversantă în comparație cu… sunteți pregătiți? „Am o zdreanță lângă mine zici ca-i Emy Alupei/Zdreanțo, zici că ești Iisus, zdreanțo ești bătută-n cuie/ Știi că tata e satana, iar Abi copilul lui”.

3. „Societatea s-a schimbat, trebuie să ne adaptăm”

Recitiți versurile de mai sus, cele cu zdreanța, satana și Iisus. Recitiți-le de trei ori. Au 23 de milioane de vizualizări pe Youtube. 23 de milioane. Cât populația României.

Apoi gândiți-vă dacă vreți să fiți VOI cei care se adaptează la societatea pe care o prefigurează aceste personaje, și nu invers.

4.”Copiii ăștia reprezintă viitorul”

Da, ei chiar reprezintă viitorul, iar ceea ce mă îngrijorează este faptul că nu pare să existe nimic din ceea ce acești copii NU ar face de dragul validării externe.

Like-uri, share-uri, vizualizări, toate astea înseamnă validarea unui public, iar în momentul în care ești dispus la orice pentru a le obține, puterea se duce de la tine înspre restul lumii.

Faci orice se cere, orice e nevoie doar ca să-ți primești „doza” de apreciere. Și doza trebuie să fie tot mai mare, de fiecare dată.

Citesc presa internațională, inclusiv partea de social, iar în ultimii ani se întețesc știrile despre fete de școală generală care fac depresii severe sau chiar încearcă să-și ia viața fiindcă nu primesc like-uri. Automat, ele consideră că sunt atât de urâte și inutile încât fac umbră pământului degeaba.

O viață trăită de la like la like nu e o viață, e o dependență.

Când am postat filmulețul cu vedeta Tik-Tok călărind-o pe bunica, cineva m-a întrebat, inocent: „Dar nu putea să danseze cu ea în zig-zag, să facă ceva decent?”. Și, inevitabil, în mintea mea s-a conturat pe loc răspunsul: „Pentru dans probabil ar fi primit 100.000 de like-uri, dar pentru aproape 300.000 trebuia să vină cu ceva… și mai și”.

Când viața devine o goană după „ce pot să fac și mai șocant, ca să atrag și mai multe like-uri”, respectul de sine ajunge o himeră.

Să ajungi la 30 de ani cu zero respect de sine mi se pare tragic, indiferent în ce epocă trăiești. Poate tehnologia a evoluat suficient cât să trimită oameni să facă turism în spațiu, dar mintea și convingerile profunde nu se mai „repară” cu nimic.

5. ”Mereu au existat astfel de persoane, nu e nimic nou”

Și psihopați, criminali sau alți maeștri ai răului au existat încă de la începutul timpului, dar nu aveau la îndemână platforme cu acces nelimitat, în care să-și transmită viziunile distorsionate către sute de mii sau milioane de persoane.

Când oameni care instigă la violență, la hate, la abuzuri, la umilire și la comportamente distructive ajung să sară, fiecare, de 500.000 de followeri, nu mai putem face comparații cu trecutul.

Avem de-a face cu un fenomen cu totul nou, iar din acest moment nu putem să prefigurăm ceea ce va urma și unde ne va duce.

Un lucru e sigur: normalitatea așa cum am trăit-o noi este de domeniul trecutului, iar cel mai rău lucru pe care putem să-l facem este să „intrăm și noi în horă și să jucăm”, în iluzia că vom putea cumva să batem fenomenul cu propriile-i arme.

Văd asta zilnic, urmărind adulți care încearcă să mimeze challenge-urile unor fetițe de 12 ani și care se schimonosesc cum probabil n-au făcut-o nici la grădiniță, în încercarea de a se amăgi că țin pasul cu timpurile. Că sunt actuali, moderni.

Există un banc celebru, „de pe vremea mea”, cu Bulă care se prezintă la o preselecție pentru orchestra orașului. ”Nu știu să cânt la chitară, nici la pian, nici la oboi, nici la contrabas, la nimic”. ”Bun, atunci de ce ai venit?”, se miră oamenii. „Am venit să vă spun că pe mine să nu contați”.

Așa și eu.

Eu una prefer să-mi petrec restul vieții scriind despre lucrurile în care cred, pentru oamenii care vor avea în continuare răbdare să le citească, decât să-mi petrec sfârșitul lumii dansând în chiloți pe Tik-Tok.

Pe mine vă rog să nu contați.