Cum era să fac un interviu cu solistul trupei A-Ha, dar n-am vrut

Cum era să fac un interviu cu solistul trupei A-Ha, dar n-am vrut Foto: Marieke van der Veen

Când mă gândesc la câte emisiuni, întâlniri, interviuri, ședințe foto și altele am făcut în cei 27 de ani de când am ajuns în această industrie numită presă, îmi aduc aminte și de greșelile (uneori monumentale!) prostiile sau accidentele, dar mai ales de gafele care au pigmentat drumul meu profesional. Și una din ele este dintr-o emisiune pe care o realizam la Europa Fm prin 2002. Era o emisiune de duminică dimineața, numită Magazin Deschis.

Era un fel de… magazin, după cum îi zice și numele, în care aduceam informații din diverse domenii, în care aveam invitați prin telefon cu care discutam pe scurt ultimele știri din lifestyle și în care exista și un invitat special, căruia îi luam interviu, tot prin telefon, timp de 10 minute…
Unele interviuri le făceam în direct, altele le înregistram, pentru că era greu să-i suni pe oameni (medici, artiști, isorici, profesori, etc) duminica dimineața.
Emisiunea avea o audiență bună (îmi aduc aminte) și asta era o mare satisfacție pentru mine, în mod firesc.

Nu aveam producător, nu aveam documentarist, nu aveam nici măcar „om la butoane” cum se spune, de altfel nu îmi aduc aminte dacă vreodată în experiența mea de radio am avut producător. Făceam totul: de la idei, la punerea lor în practică…
Și îmi aduc aminte cum, într-o duminică dimineața, am primit un telefon în timp ce eram în emisie. Muzica se auzea frumos pe post, eu pregăteam ceva prin cabină, telefonul emitea insistent semnale luminoase (în radio telefonele nu sună, din motive lesne de înțeles).
Am răspuns (nu, nu eram în direct). S-a auzit o voce de bărbat, care, cu un puternic accent pe care nu l-am definit, vorbind într-o engleză sonoră, mi-a spus că e solistul trupei A-HA și că a sunat pentru interviul prevăzut la această oră.

Foto: Just Loomis

Am ascultat, am zâmbit, mi s-a părut imposibil, nu știam de un așa interviu, și am conchis că e o glumă a cuiva care nu are ce face acasă.
„Yep-am zis eu, A-Ha, you said? Ok, and I am Snow White. Good bye, baby!”
Și am închis. Inutil să spun că era cine zicea că e și că eu i-am închis telefonul ca o zână…
Pe urmă am aflat că informația nu ajunsese la mine, că se împotmolise undeva și că fusese prevăzut/stabilit un astfel de interviu despre care eu, însă, habar nu aveam.
D-aia zic acu, ca să mă ierte domnul solist și drept pedeapsă, ofer un tribut video mai jos.

 

 

Lasă un comentariu: