Cum am învățat să fiu o „furnică” și ce fapte bune am aflat că pot face

Cum am învățat să fiu o „furnică” și ce fapte bune am aflat că pot face Irina Nicolau, cea care m-a învățat frumusețea gesturilor mari și mici. Sursa foto: MNȚR

Am cunoscut-o când făceam interviuri la Radio Total (oh, Doamne!). Erau anii 90, ani grei, confuzi, dar plini de entuziasm pentru tânăra generație (din care făceam parte) care se apuca de presă. Cu studii (sau fără) în domeniu, noi toți aveam același foc interior. Ne ardea curiozitatea, dorința de a vorbi, de a fi auziți. Voiam să transmitem adevărul, oricare ar fi fost acela, aveam o putere de muncă incredibilă, stăteam zi și noapte prin redacții și ne plăcea al naibii de mult.

Aveam invitați și, ca de obicei, eu centram, eu dădeam cu capul. Îi alegeam, mă documentam, puneam întrebările.

Am auzit la un moment dat de Irina Nicolau, etnograf/etnolog, muzeograf și antropolog extraordinar care a pus bazele Muzeului Țăranului Român împreună cu Horia Bernea.  Și mi-am dorit să o invit să vorbim despre români și despre tradiții. Le știa mai bine decât oricine.

Am sunat-o într-o dimineață. Mi-a răspuns o voce caldă, gravă, cu o nuanță de umor fin, cu o mângâietoare tonalitate. A acceptat invitația mea de a veni la radio.

După câteva zile, la data fixată, a apărut o femeie frumoasă, brunetă cu ochi mari, negri, cu un părul împletit într-o coadă foarte lungă!

Avea un fel de fotă peste o ținută urbană, avea inele și cercei. Era, categoric, exotică.

Inteligentă. Fantastică.

Am intrat în studio. Nu știu când a trecut o oră, ora de emisie, firește.

A plecat strângându-mi mâna și spunându-mi că nu s-a mai simțit atât de bine într-un radio de la ultimul interviu pe care i l-a dat Monicăi Lovinescu la Europa Liberă.

După un asemenea compliment, am respirat mai greu vreo 2 ore.

Am devenit prietene. Avea o chemare interioară, aproape o urgență de a face bine. Mă întâlneam cu ea și-mi povestea despre fapte bune, fapte mici pe care copiii, din asociația pe care o înființase, învățau să le facă. Aduna copii pe care îi învăța lucruri minunate.

Mă impresiona de fiecare dată când îmi povestea ce au mai făcut copiii. Într-o zi au decis că vor organiza „ziua dulceții”. Toți copiii din asociație aveau obligația ca în ziua respectivă să servească farfurioare cu dulceață tuturor vecinilor lor. Ziua dulceții, ziua limonadei, ziua zâmbetelor, ziua ajutorului…

Zile în care copiii aveau ceva de făcut pentru comunitatea în care trăiau.

Mi-a plăcut atât de mult această idee încât, de câte ori ne-am mutat de-a lungul vieții noastre , am servit și eu, nu dulceață, ci prăjituri, tuturor vecinilor. Ce reacții am primit, asta… într-un episod următor:)

Faptele acelea mici făcute de copii, „furnicile” cum le spunea Irina Nicolau, m-au contaminat și pe mine. Zâmbetele pe care le-am provocat au fost o răsplată în sine.

Irina îmi povestea că binele se învață, ca și răul. Că educația trebuie să includă și gesturi- deloc spectaculoase- care să aducă fericire în sufletele oamenilor.

Iar copiii aceia au avut parte de cea mai bună educație. Cel puțin din partea ei.

Oamenii buni au o lumină specială, așa avea și Irina.

Din păcate a murit de un foarte agresiv cancer de sân.

Am văzut-o în ultimele sale zile. Coada de pe spate dispăruse, ochii negri se aprinseseră de suferință. Dar vocea îi rămăsese la fel, iar inteligența ei sclipitoare i-a îmbogățit pe ceilalți, mai ales pe copii, până la ultima suflare.

Cu toții suntem, până la urmă, „furnici”. Alergăm zilnic, construim, ne apărăm, trăim în grupuri mari. Ducem în spate greutăți cu mult mai mari decât greutatea noastră, adunăm de toate cât e ziua de lungă.

Să fim „furnici” și la făcut bine.

Și, dacă nu aveți idei și nu știți ce anume puteți face, intrați pe faptemici.ro unde sunt expuse o mulțime de idei. Faceți una, sau două, sau nouă… Și veți vedea că vă veți molipsi de dorința de a educa „furnici” în jurul vostru. Și veți vedea că există o contaminare cu bine, singura „epidemie” care contează…

Și Irina, de acolo de unde va fi fiind ea, se va bucura.

Textul face parte din campania 200 de fapte mici în fiecare lună inițiată de HARTMANN România.

De 200 de ani compania Hartmann ajută și inovează în domeniul medical oferind produse pentru tratamentul rănilor, aparatură pentru diagnostic la domiciliu, produse pentru incontinență sau prevenirea riscurilor în sălile de operații.

În luna decembrie compania HARTMANN România a ales să fie alături de Asociația MagiCAMP și să doneze 200 de pachete cu termometre Veroval Febră 2în1 și termometre Thermoval Kids Flex copiilor bolnavi aflați în situații vulnerabile.

Lasă un comentariu: