Castelul de cărți

Castelul de cărți Das Kartenhaus de Michael Lessel

Ce repede trec zilele, ați observat? Ce repede, ce liniar…

E greu să trăiești așa, e fără sens, dacă nu-l cauți. Se spune că sensul unei vieți este în a-i ajuta pe cei care au nevoie, în ajutorarea aproapelui, așa se obține fericirea care ține mult. Că noi căutăm fericirea și plăcerea, dar ele ni se scurg printre degete cu o viteză mare, cu atât mai mare, cu cât și fericirea, și plăcerea sunt mai superficiale.

Sună moralizator. Poate și este. Și, poate că este și momentul să ne gândim la toate astea, fiindcă tulburarea pe care această criză a adus-o este pe toate planurile. Tulburarea relațiilor umane. Tulburarea inimilor, a credințelor, a conturilor, a familiilor…

Tulburarea și revolta celor care stau în case față de cei care nu stau, a celor din țară împotriva a celor din diasporă… A bărbatului împotriva femeii, a femeii împotriva bărbatului, a omului împotriva lui însuși.

Tulburarea care vine din dezechilibru, din frică, din realitate, din realitatea că suntem fragili, da, știam asta, dar acum o simțim. Din realitatea care spune că fără Dumnezeu suntem singuri, că fără iubire nu valorăm nimic, indiferent cât de mult ne acoperă contul financiar nevoile primare sau mai rafinate.

Această criză ne arată limpede că putem trăi fără multe, dar nu fără dăruire, nu fără iubire, nu fără suflet.

Un microorganism extraspecie, venit din trupurile unor animale sălbatice care, de fapt, nu au ce să caute în farfuriile unor oameni, ne-a readus la linia zero a înțelegerii noastre ca societate, ca populație, ca individ.

Lăcomia, superficialitatea, nebunia, viteza, invidia, ura, disprețul, mândria cad ca popicele lovindu-se ele între ele ca niște obiecte însuflețite și înnebunite.

Cei care erau bine și înainte de criză, sunt bine și acum, cei care fugeau de ei înșiși, acum nu mai au unde să fugă.

Multe ne-a învățat izolarea, distanțarea asta socială, ne-a luat multe, dar ne-a dăruit multe.

Am văzut oameni egoiști, dar am văzut și caractere sublime, am văzut eroi, dar și lași…

S-a tras perdeaua și am văzut cum este viața de-adevăratealea: un castel de cărți fragil pe care îl ținem cu eforturi mari în echilibru.

Lasă un comentariu: