Anul acesta am ajuns în sfârșit la Brand Minds. De mult timp îmi doresc și, firește, vorba aia, când îți dorești, se întâmplă.

Eram curioasă să aud și să învăț, pentru că Avi Cicirean mă avertizase în interviu că nu voi ieși la fel din sală, după o zi de conferințe.

A avut dreptate.

Recunosc că am vrut foarte tare să-i văd pe Guy Kawasaki, Yuval Noah Harari și Brene Brown. Aceștia erau speakerii care mă interesau. Din păcate, Brene nu a mai putut veni, dar echipa Brand Minds a găsit repede o soluție, în locul ei pe scenă venind Denise Jacobs, specialistă în creativitate și inner criticism.

Aș începe prin a spune că mi-a rămas în minte un slide pe care l-aș pune copertă de facebook:

”Your negative self-talk is the No.1 barrier to succes”– Sara Blakely, Founder of Spanx.

Și, probabil că nu întâmplător mi-a rămas acesta, fiindcă de obicei gândurile negative despre noi înșine, de genul nu pot, nu voi fi în stare, nu am cum, mă voi face de râs, etc, sunt destul de des întâlnite. Întreaga zi de conferințe a avut acest fir roșu. Poate pentru că sunt #peopleperson, poate pentru că sunt într-un moment în care mă întreb cum și ce să fac mai bine pentru mine, nu știu, cert este că, exact ca în bancul acela în care un trompetist aude dintr-o simfonie doar sunetele instrumentului la care se pricepe, așa și eu am fost atentă la mesajele care m-au întors pe mine spre mine.

Emoția, dezvoltarea personală, cunoașterea sinelui, curajul, etica, mesajele pe care le transmitem, toate acesta au fost prezente în conferințele speakerilor.

Pragmatismul nu mai este sec, emoția în business este mai mult decât necesară, iar identitatea personală este la fel de importantă ca identitatea brandului pentru care lucrezi. Uneori cele două se confundă.

Citatul de mai sus a fost folosit în prezentarea sa de către Denise, pe lângă altele care au susținut de fapt întregul concept al prezenței sale pe scena Brand Minds: #byeinnercritic.

Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de criticul interior dacă el ne spune numai ce nu trebuie să facem, ce nu e bine cu noi, ce bariere avem în față, ce obstacole nu vom depăși, ci avem nevoie să ni-l educăm, să-l întărim prin decizia noastră de face lucrurile altfel. Să-l luăm aliat, să construim împreună cu el, nu să-l lăsăm să distrugă.

Mesajele pe care ni le spunem nu se vor mai fixa pe predicate ca trebuie, sunt obligat, nu pot altceva, ci pe eu decid să, eu vreau să, eu aleg să.

Despre inner, despre interior, despre noi înșine a fost vorba și în prezentarea lui Hitendra Wadhwa, un #worldchanger care schimbă lumea prin liderii pe care el îi ajută să se schimbe.

Cum trebuie să fie un lider?

Ce înseamnă a fi autentic?

Care sunt cei 5 piloni ai personalității noastre? 

Guy Kawasaki mi-a fost profesor acum 12 ani la Stanford, la cursul de publishing. De fapt, a fost invitat de organizatori să țină o prezentare. Și atunci a fost pentru prima dată când am auzit, live, într-o sală de curs, The Art of innovation.

Am fost așa de marcată, că am ținut minte fiecare cuvânt. Ei bine, jumătate din prezentarea de pe scena Sălii Palatului a fost identică la cuvânt cu ce am auzit acum 12 ani.

The Art of Innovation, dincolo de umorul pe care Guy Kawasaki îl are fără îndoială, înseamnă, de fapt, asumarea eșecului fără să faci din el o dramă, să încerci de mii de ori până iese, să crezi în produsul tău, să înveți să te prezinți celor care nu te cunosc.

Și uite că tot la credință a ajuns, tot la pasiune, tot la umorul cu care ar fi tare bine dacă ne-am trata momentele de slăbiciune- despre care Denise Jacobs spunea că e ultra necesară în creativitate, că fără slăbiciune, nu suntem humans.

Humans despre care Yuval Harari ne-a dat vestea care a încheiat ziua: Homo sapiens vor dispărea în viitorul apropiat.

Vom fi înlocuiți cu… noi înșine, dar într-o versiune mai bună, mai performantă, mai sănătoasă și intim legată de tehnologie. Ea va face parte din noi la modul propriu.

Omul va deveni Dumnezeu, fiindcă omul va avea la dispoziție 3 căi prin care va ajunge să creeze: prin ingineria biologică, non organică și bionică.

Vom ajunge să creăm organisme vii, oameni, de ce nu?, o combinație a biologiei cu tehnologia- omul bionic și vom crea roboți pentru toate nevoile, prin non organic engineering.

Vestea este dură, nu vom apuca probabil în viața noastră aceste schimbări, ci poate doar începuturile lor, dar m-a nedumerit puțin, totuși, concluzia profesorului Harrari care și-a expus teroria așa, ca la școală, într-o manieră academică. El spunea că în ultimii 5000 de ani, omul nu s-a schimbat deloc, că am rămas la fel. Și atunci, de ce am simți totuși nevoia să facem un „upgrade”? Nu va fi periculos? Forța creației poate fi și distrugătoare, dacă nu știi totul despre ea. Asta a lăsat și Yuval Harari să se înțeleagă, fiindcă omul, oricât de mult ar vrea, nu poate fi Dumnezeu, iar echilibrul pe care Acesta l-a ținut în creație, probabil că nu va putea fi ținut și de Omul-Dumnezeu. Și atunci, puterea pe care el o va avea, va fi ca o sabie cu două tăișuri. 

Concluzia lui Harari a fost mai mult un îndemn și anume: pentru fiecare dolar și secundă investite în înțelegerea viitorului roboticii, ar fi bine să cheltuim un dolar și o secundă pentru înțelegerea mai produndă a noastră, a oamenilor.

Cumva, tot la asta s-a ajuns. Și mă gândesc că e normal. După atâta tehnologie, după atâta alienare care a venit la pachet cu ea (sigur, pe lângă incredibilele beneficii), omul simte din ce în ce mai mult nevoia de a se cunoaște. Și businessul, leadershipul, etc, se întorc către el însuși aproape natural, ca o manifestare a supraviețuirii viitoare.

Fără identitate și fără suflet, singurele care nu pot fi înlocuite în viitor, nu vom mai putea păși pe un drum cunoscut. Iar necunoscutul nu-mi aduc aminte să fi încântat pe cineva.

A te arunca în necunoscut fără nicio plasă de salvare sau măcar o proiecție a ceea ce s-ar putea întâmpla, nu mai are legătură cu curajul, ci cu nebunia pură. Ori, exact despre asta a fost vorba la Brand minds: despre înțelepciune. Despre umanitate și imperfecțiune și despre permanenta învățare pe baza lor.