Multă nevoie de fericire este în această lume dacă peste tot dau de articole dedicate ei. Și nu în siteuri de clickbait, ci în publicații serioase, credibile. Și, pentru că la femei se gândește toată lumea, am simțit nevoia să extrag din recomandările găsite, ceea ce ar face un bărbat „legat” de birou, corporatist de plăcere sau de nevoie, să se simtă mai bine.
De pildă, răsfoind suplimentul The Forecast al revistei Monocle, am dat peste o formulă, prezentată ca în tabelul lui Mendeleev, de obiecte, situații și obiceiuri care te pot face mai fericit, sau „mai mult decât ok”. Se pare că doar ok nu mai este de ajuns. Pentru nimeni.
Surpinzător (sau poate nu:)) este că recomandările încep cu …
1. … ceea ce te poate scoate din mahmureala de a doua zi... Desigur, după ce te-ai făcut praf, a doua zi prețul e greu de plătit. Revista recomandă mai întâi un duș cu produse cosmetice „energizante” ca de exemplu Trehs (de care nu am auzit până acum, dar studiindu-le siteul mă tentează să le încerc). E o firmă tiroleză, care produce cosmetice naturale din ierburile alpine ce dau energie și accelerează ritmul organismului. După duș, dacă starea persistă, specialiștii recomandă consumul unor băuturi „genki” cum ar fi Oronamin C sau Lipovitan, băuturi de origine japoneze care te trezesc imediat și te pun rapid pe picioare. Se pot cumpăra online. Așa, să le ai prin casă la nevoie:)
2. Ia-ți un câine. Îți va da motive de plimbare chiar și atunci când nu ai vrea să ieși din casă, te va responsabiliza și îți va activa emoțiile. În plus, dacă îl vei duce la birou, atmosfera va deveni prietenoasă instantaneu (mi s-a întâmplat și am verificat: da).
3. Nu te feri să-ți murdărești mâinile! Curăță tu însuți garajul, scoate cutiile vechi de când ți-ai făcut casa și fă ordine. Nu te feri să faci tu însuți curat. Vei munci cu folos, vei umple timpul cu ceva concret și apoi vei sta să-ți admiri bărbătește, adică mândru, munca plin de satisfacție cu o cană de ceai în mână.
4. Nu mai sta la birou până noaptea. Sau, dacă nu poți, furișează-te afară, așa, marți după amiază de pildă, la un scurt pahar de vin cu un prieten, chiar la restaurantul de lângă firmă, la o prăjitură cu iubita, sau la un prosecco cu colega de birou. Vei avea sentimentul unai mici rebeliuni și te vei întoarce zâmbind la birou.
5. Ia-ți niște pantofi frumoși, comozi, „smart”… în care să te simți bine, să mergi fericit și să atragi atenția. Când îți vei pune picior peste picior la ședință, în timp ce comentezi cifrele, pantofii tăi vor deveni cel mai interesant subiect. Poate chiar mai interesant decât afurisitele alea de cifre. Revista dă un exemplu- Paraboot style… (cu sau fără șosete albe:)
6. Du-te undeva singur. Fără să spui unde. Și fără să dai raportul. Un pic de intimitate a ta cu tine din când în când, încarcă bateriile, te obligă să te gândești la ce trăiești, te apropie un pic de ceea ce îți fură biroul: contactul cu tine însuți. Poți lipsi o oră sau o zi. Nu are nicio importanță.
7. Răspunzi la mailuri toată ziua, chiar și când mănânci cu telefonul în mână. Dar ce-ar fi să mai scrii din când în când pe o hârtie frumoasă, elegantă, un bilet de mulțumire, sau chiar o scurtă scrisoare? Îți va da un sentiment bun, o emoție pozitivă.
8. Auzi? Știi ceva? Comandă un burger cu cartofi prăjiți și mănâncă-l cu poftă. Sau îndeplinește-ți câte o plăcere vinovată din când în când.
9. Deschide-ți inima. Dacă nu prea știi spre cine, atunci spre tine. Te poți ruga, sau citi, te poți bucura fie de șemineul de acasă dacă îl ai, fie de locuri publice cu interioare mai liniștite.
10. Și apropo de asta, încearcă să îți iei o masă la geam, sau în fața unei ferestre care să aibă o vedere plăcută. Nu te retrage, în restaurant, la perete atunci când inviți pe cineva la masă. Nu sta în colț. Prânzul trebuie să aibă și o atmosferă plăcută/luminoasă.
11. Asta este partea care îmi place cel mai mult… Un parfum bun îți va da o stare perfectă. De fapt, cel preferat sau, de ce nu, unul nou pe care l-ai găsit și care ți-a detronat vechiul parfum. Mirosurile, este demonstrat, schimbă starea, alertează senzorii, face minuni.
12. Mergi în locuri în care muzica e live. O trupă bună și energia venită de pe o scenă mică sau mare sunt tot ce trebuie pentru o seară de vineri. Vei cânta fără să vrei și îți vei mișca picioarele pe sub masă, sau vei strânge mâna iubitei cu mai multă dorință.
13. Sportul. Inutil să dezvolt, dar chiar dacă nu ești genul sală, tras de fiare, o piscină nu a omorât pe nimeni, un tenis sau pur și simplu o alergare reprezintă variante la fel de bune. În plus competiția îți place și chiar dacă ieși pe locul doi, măcar ai luptat o oră întreagă pentru primul. Și cum sunt trenduri în orice, ei bine, anul 2019 este anul alergării prin parc, adică al sportului în aer liber.
14. Fii generos! Ajută, fă o faptă bună, cumpără vecinei celei în vârstă pâine și lapte, sau pur și simplu întreabă cu ce poți fi de folos. Te va umple de sens și bucurie.
15. Fă-ți prieteni prin cartier: vânzătoare de la pâine, sau de la farmacie. Intră în vorbă, zâmbește. Du-te la cafeneaua din colț și află cu îl cheamă pe băiatul care îți aduce ceașca și câți ani are. Fă scurte conversații cu vecinii, stabilește mici relații care te vor face să zâmbești când ieși din casă. Mare lucru să vezi și vezi chipuri prietenoase. Că de cele încruntate avem parte toată ziua.
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.