Am fost sceptică, în general vorbind, atunci când concepte inventate de alții au pătruns și la noi.
De pildă SPA-ul… Când au apărut SPA-urile, nu am dat buzna în ele cerând să intru în procesul de relaxare pe de o parte, pentru că nu mă pot relaxa așa ușor, o dată ce sunt anxioasă sau tensionată. Pe de alta, pentru că pe mine mă relaxează ceea ce pe alții îi enervează… fac parte din categoria, dac-o fi vreuna, care doarme în aparate de RMN, pentru că știu sigur că ăla e un loc în care nu mă va deranja nimeni.
Deci nu sunt, desigur, un termen de comparație pentru nimeni, dar pentru că experiența mea personală a fost una destul de amuzantă, o voi scrie măcar și de dragul poantei.
Am ajuns, deci, la ușa unui SPA, atunci când, după o perioadă foarte grea și intensă pe care o trăisem, energia și vitalitatea mea erau efectiv la pământ. Muncisem tare pentru un subiect, o copertă la VIVA, la care ținusem și pentru care dădusem mult din sufletul meu. Așa că, pentru prima dată în mulți ani simțeam nevoia să mă răsfăț, să mă relaxez, să mă duc deci, la un SPA.
Apăruseră primele SPAuri în București și mi-am zis „hai să mă duc la cel mai cel”, în centrul capitalei, într-o vilă proaspăt renovată, unde eram sigură că voi avea parte de experiența vieții mele.
Am intrat în superba clădire și am dedus că, și dacă restul zilei va fi măcar la fel de frumos ca recepția din spatele căreia îmi zâmbea perfect o tânără fată, atunci am ales bine și scepticismul meu nu a avut nicio bază.
Mi-am spus numele, făcusem rezervare și am fost preluată de o doamnă în halat alb, toată numai un zâmbet.
M-a băgat într-un cabinet/salon de masaj unde, la o mică masă, mi-a oferit un ceai asiatic firește, care calmează, desigur.
I-am spus că nu doresc acum un ceai, că aș vrea mai întâi să aflu ce mi se pregătește.
Doamna zâmbitoare mi-a răspuns că vom începe cu un masaj, mai întâi al mâinilor, apoi al corpului. Și apoi voi avea 20 de minute de răsfăț în fân pe pat de apă caldă. Sau cam așa ceva…
Încet, încet, am început să mă îndoiesc de mine și de alegerea făcută, explicându-i, la rându-mi cu un zâmbet larg pe față, că am putea începe cu mâinile și da, și masajul pe întregul corp, dar că partea cu fânul aș vrea să o lăsăm, fiindcă eu am crescut la țară și fânul mi-a dat întotdeauna alergii.
M-am dezbrăcat, am pus și eu un halat moale și alb și m-am așezat la masă, față în față cu femeia care începuse să-mi maseze mâinile. Mișcarea ei îmi părea mai mult a mângâiere, lucru care m-a derutat și tulburat, că nu prea știam cum să răspund la asta și nici ce să spun. Sau cum să procedez?
Desigur, stând față în față cu o femeie care îți masează mâinile, de fapt ți le atinge ușor, ce faci cu ochii? Unde îi ții? Pe fața ei? În bolul cu apa și petale? Pe pereți? Dar dacă te uiți la ea intens în timp ce ești atinsă, cu mâinile blocate într-ale ei, ce se poate înțelege? Că-ți place? Că nu? Că ar putea fi mai bine? Că ți se pare prea intim?
Un pic anxioasă, i-am spus că aș vrea să ne oprim și că mâinile mi se par în regulă și că putem continua cu masajul corporal.
M-a întrebat dacă aș vrea să-mi pună o muzică de relaxare. „Da”, am zis eu cu o voce mică să nu o supăr și din difuzoare a pornit un fel de ding și dong, un instrument de suflat, niște clopoței care mă enervau cumplit, că nu le găseam nici ritmul și nici nu știam dacă e o muzică sau doar niște sunete ce se succed la întâmplare… Așa că am rugat-o să dea drumul la un radio, dacă se poate cu știri, că astea mă relaxează pe mine. Femeia, uimită, a dat drumul radioului. Dintr-o dată m-am simțit ca acasă și m-am destins puțin… Dar când a început masajul, vraja s-a rupt.
Ca și la mâini, doamna nu îndrăznea să facă masaj, de fapt părea că știe ce are de făcut, dar intensitatea cu care lucra era foarte mică. Ori eu, venită după vreo 2 luni de stat pe scaun în birou și-n ședințe, după spinări tensionate și încordări zilnice combinate cu stres și nesomn, aveam nevoie de un buldozer care să treacă peste mine, o mână care să deznoade toate contacturile și niște contratensiuni care să mă echilibreze, ori mângâierea continuă a femeii mă scotea din minți. Combinată și cu ding dongul, în fine, mi-a tăiat tot cheful. Noroc cu radioul.
I-am spus că mi-a plăcut și că-i mulțumesc și că abia aștept faza cu fânul, nu de alta, dar nu am vrut să mai intru în vreo dezbatere. Așa că am intrat într-o baie…
Cada era plină cu apă caldă pe care plutea un fel de costum de plastic în care se afla un fân umezit. Costumul se închidea etanș, nu atingeam fânul, Doamne ajută… M-au închis ca pe o mumie, au tras fermoare și m-au lăsat să zac în apa caldă, în timp ce fânul mă îmbrăca din cap până la picioare. Numai că acel costum era până la gât, capul mi se rezema liber de marginea căzii și apa era suficient de sus încât să-mi atingă urechile. Puțin peste lob. Exact cât să-mi intre ca un firișor în interior.
Mă irita grozav și, atunci întorceam capul, scoteam apa dintr-o ureche, dar ea intra în cealaltă. Și am făcut semirotațiile astea 20 de minute, timp în care am bombănit printre dinți fânul, SPAul, coperta, viața și apa caldă.
A intrat cineva și m-a eliberat, dându-mi un prosop mare și invitându-mă la un duș. În altă baie. După 20 de minute de apă caldă, am ieșit și intrat în altă încăpere unde, desigur, mi s-a făcut frig.
Apa nu curgea prea bine și era mai mult rece. Am ieșit repede, cu niște fân pe mine, dar ce mai conta.
Visam doar să mă șterg, să mă îmbrac și să fug.
A. Și să plătesc.
Suma care mi s-a cerut a fost colosală. Ceea ce m-a scos din minți și m-a umplut de nervi.
Am plecat acasă unde mi-am făcut o baie, am băut un pahar cu vin și m-am culcat îmbrăcată în halat și cu părul ud.
A doua zi m-am trezit înțepenită.
Revista a vândut bine.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Later edit: De atunci încoace SPA-urile au căpătat experiență, povestea este de la începuturile industriei de beauty din România, București.
