Dacă ai putea afla ce afecțiuni cronice te-ar putea afecta, probabil, în viitor,
ce ai face?
Ai vrea să știi? Cum ai trăi după aceea? Ce ai simți în fiecare zi știind că, de exemplu, ești predispus genetic la cancer pulmonar, la cancer de sân sau la boli degenerative?
Știu, vei spune că „asta e”, că, mai devreme sau mai târziu, toți suferim de ceva.
Dar dacă, printr-o analiză genetică făcută profesionist, cu o tehnologie de milioane, ai putea afla exact ce boală te pândește, ce ai face ca să-ți prelungești viața sau să-i îmbunătățești calitatea?
Eu, sincer, mi-aș recalibra viața. Aș încerca să reduc toate riscurile care ar putea ușura apariția acelei boli și m-aș obișnui să trăiesc într-un fel care să mă expună cât mai puțin.
Longevity 100+
MedLife a anunțat lansarea unui proiect ambițios: Longevity 100+, primul program de testare genetică din regiune. Prin acest program pot fi identificate peste 100 de predispoziții genetice, dintre care 75 sunt boli comune, de la cele mai frecvente tipuri de cancer, până la afecțiuni metabolice, cardiovasculare sau neurologice.
Într-o primă etapă, vor fi testați 4.000 de angajați din patru companii: MedLife, BCR, WorldClass și Decathlon, fără costuri pentru aceștia. Rezultatele vor contribui la realizarea primei hărți genetice a României, oferind o bază științifică solidă pentru studii și politici publice de sănătate.
Fiecare participant va beneficia ulterior de consiliere genetică, cu interpretarea profilului personal și recomandări concrete.
Din 2026 programul va fi extins către întreaga populație
Prin această inițiativă, MedLife marchează începutul unei noi ere în sănătate, una în care testarea genetică devine un instrument valoros pentru a fi sănătos, nu doar pentru a nu fi bolnav.
Personalizarea în medicină nu mai este, așadar, o expresie frumoasă, ci o acțiune concretă.

Mihai Marcu, CEO & Președinte CA MedLife Group a explicat, la evenimentul de lansare al programului:
„Am demarat acest proiect pentru că mi-am dorit ca MedLife să fie o companie care merge înaintea vremurilor. În fond, toți vrem să trăim 70, 80, 90 de ani, poate și mai mult, făcând ceea ce ne place. Eu vreau să navighez cu barca, tu vrei să alergi la maraton, altul vrea să stea cu nepoții și să le ofere o viață frumoasă și activă.
Cum facem asta? Astea sunt lucrurile care m-au mișcat. Mi-am adunat echipa, am făcut calculele și așa a început totul. Acum suntem prima companie din România care realizează, aici, cu specialiști români, analiza genetică Low-Pass Whole Genome Sequencing. După ce am lansat proiectul, am primit telefoane din cinci-șase țări din regiune care vor să facă același lucru.
A doua componentă a programului ține de cei 4.000 de oameni care vor fi testați, angajații companiilor partenere. Ei au înțeles miza. Unii vor afla că au boli grave despre care nu știau, alții vor descoperi la ce afecțiuni sunt predispuși. Vorbim despre 75 de boli generale, de care murim sau cu care trăim mai greu la bătrânețe, dar care pot fi prevenite.
Mi-am dat seama că, dacă nu devenim o companie de tehnologie, nu vom avea viitor în următorii cinci ani. Vom ajunge să întrebăm inteligența artificială la ce medic să mergem, ce spun analizele și care este tratamentul. MedLife nu-și putea permite să nu fie în fruntea schimbării.
Cât despre stat, pentru că am fost întrebat, el nu intră în această discuție. Când a fost pandemia de COVID, nu statul a făcut cercetarea, ci companiile private, care au descoperit vaccinul. Cred că a venit momentul ca și în România companiile private să producă schimbările de care avem nevoie.”
Deci, te bagi? Vrei să-ți afli viitorul? Dar nu la globul de cristal, ci la testul de genetică, nu la vrăjitoare, ci la medicul specialist, nu în întunericul unui oracol, ci la lumina științei?
Din 2026 vei putea face asta.
Fotografie de la Google DeepMind
carieră
