Monday, March 31, 2025

„Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest”- ah, ce bine sună!

Distribuie

De câte ori treceam pe lângă fostul Hotel Boulevard din București, vis-a vis de Cercul Militar, la intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta, priveam cu părere de rău ferestrele întunecate ale clădirii lăsate în paragină… Părea că destinul acesteia e decis: demolare, dipariție… Dar, acum câțiva ani, am văzut că peste clădire s-au lăsat pânzele mari ale unui șantier de renovare și restaurare. Și m-am bucurat. Am și fost la un fel de inaugurare, la niște evenimente acolo, după care s-a lăsat din nou tăcerea…

Până azi…

Vestea bună este că, de data asta, e de-adevăratelea. S-a deschis „Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest” pe structura a ceea ce a fost „Grand Hotel du Boulevard”.

Amplasat în inima Bucureștiului din 1873, acesta a fost construit de renumitul bijutier Jacques (Iacob) Herdan și proiectat de cel mai important arhitect român, Alexandru Orăscu.

Această capodoperă neoclasică a devenit rapid o piesă centrală a înaltei societăți din capitală, iar acum este un far al strălucirii arhitecturale, al rafinamentului cultural și al ospitalității de lux sub numele de Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest.

Un pic de istorie

Încă de la începuturile sale, hotelul a introdus facilități inovatoare, inclusiv apă curentă în 1877, iluminat electric în 1904 și primele lifturi din oraș în 1912.

Marele salon, inaugurat în 1905, a devenit epitomul eleganței Belle Époque, găzduind baluri ilustre, recepții diplomatice și expoziții de artă cu lucrări ale unor maeștri precum Titian și Watteau. De-a lungul deceniilor, Grand Hotel du Boulevard a primit oaspeți emblematici, de la împăratul Franz Josef la elita culturală a României, inclusiv poeții Tudor Arghezi și Octavian Goga.

Istoria sa este împletită cu momente de referință, cum ar fi găzduirea sărbătoririi zilei de naștere a Reginei Victoria și șederea lui Constantin Brâncuși în 1924. După ce a trecut prin războaie, restaurări și trecerea timpului, hotelul rămâne un simbol durabil al istoriei vibrante și al patrimoniului cultural al Bucureștiului.

De numele lui se leagă și atentatul (eșuat), pus la cale în 1934, de patru ofițeri ai armatei române împotriva regelui Carol al II-lea. Aceștia se cazaseră la etajul doi, în camera 44, de unde au plănuit uciderea regelui în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei. Atentatul a eșuat, ofițerii fiind arestați. Mai târziu, regimul de după război a naționalizat hotelul, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, acolo unde fusese celebra Librărie Alcalay.

Acest monument Belle Époque este, de acum, un muzeu viu, un reper cultural și un simbol al farmecului durabil și al viitorului promițător al Bucureștiului.

Restaurantul Boulevard 73
SASS Restaurant and Lounge
Heritage Bar

„Corinthia a început ca o afacere de familie și, deși s-a transformat în ceva destul de diferit astăzi, încă păstrăm toate valorile prețioase ale unei familii: îngrijirea reciprocă și oferirea de sprijin personal în fiecare zi. Ne ascultăm și ne stimulăm reciproc, pentru a scoate ce este mai bun din fiecare – ca profesioniști și, mai important, ca ființe umane.”– spunea despre Corinthia, fondatorul acestui brand, Alfred Pisani.

Ce este Corinthia

Ceea ce a fost Villa Refalo, în Malta, adică un restaurant modest, a fost transformat în Hotelul Corinthia, inaugurat în 1968. Astăzi, acesta este ilustrul Corinthia Palace, piatra de temelie a brandului Corinthia Hotels. Villa Refalo se numea așa după un domn, Sir Michelangelo Refalo, care a fost cel mai tânăr Președinte al Curții Supreme de Justiție din Imperiul Britanic. După moartea sa, avea doar 47 de ani în 1923, vila a devenit loc de cazare pentru ofițerii de rang înalt din armata britanică, apoi un loc pentru nunți, asta până în 1960 când a fost cumpărată de Alfred Pisani. Deci clădirea hotelului din Attard, Malta, are peste 100 de ani!

După moartea lui Pisani, soția sa, Josephine, și copiii au transformat vila într-un restaurant. Josephine a făcut primii pași pentru a înființa un restaurant fine dining căruia i-a dat numele Corinthia. Așa a început istoria acestui brand de hoteluri de lux despre care nu știam prea multe, dar care are sedii în Europa, America de Nord, Asia și chiar Africa.

Acum, după ce istoria acestui lanț de hoteluri s-a îmbogățit și cu cea din București, nu ne mai rămâne decât să ne vedem la o cafea bună, în Heritage Bar, la o masă de fine dining în Boulevard 73 și la o șampanie veche în SASS, cum intri, pe dreapta:)

Despre SASS, cu altă ocazie:)

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand

Descoperă ceva nou