Thursday, March 13, 2025

Calendarul Lavazza 2022- „Pot schimba lumea”

Distribuie

Am cunoscut-o pe Francesca Lavazza, moștenitoarea imperiului Lavazza și director al Consiliului Lavazza Group, acum 10 ani, când, la Torino, asistam la lansarea unei ediții a calendarului Lavazza.

Țin minte că ne-a însoțit la o plimbare prin oraș, arătându-ne cafenelele Lavazza și povestindu-ne despre istoria familia sale. Iată că s-a lansat din nou calendarul și de data aceasta, așa cum era de așteptat într-un fel, date fiind vremurile pe care le trăim, mesajul ales este despre schimbare. Schimbarea mentalității, a stilului de viață, a noastră, a tuturor.

Calendarul Lavazza 2022 este cu portretele a 6 ”artiviști realizate sub îndrumarea artistică a multi-premiatului artist cinematografic Emmanuel Lubezki

  • Calendarul a fost lansat în Florența, în cadrul The Renaissance Awards, gala de premiere a tinerilor lideri și a inițiativelor lor de sustenabilitate.

 


Timpul pentru pauză și reflecție a trecut, e momentul să trecem la acțiune. Acesta e conceptul  Calendarului Lavazza 2022. Proiectul ”I can change the world” (”Pot schimba lumea”) îndeamnă la acțiuni de schimbare pozitivă, acum, fără întârzieri, la acțiuni de impact, prezentând poveștile a 6 activiști care, prin artă, încearcă să schimbe lumea zi de zi.

Poveștile lor au fost imortalizate de unul dintre cei mai mari directori de imagine din istoria cinematografică: câștigătorul a trei premii Oscar consecutive, Emmanuel Lubezki.

De aceea  ”I can change the world” este mesajul pe care îl transmit cei 6 artiști-activiști, diferiți ca vârstă, cultură și locul nașterii, dar care au în comun povești puternice de viață și alegerea de a-și manifesta activismul prin artă.

În concluzie, conceptul ”The New Humanity” trasat de Lavazza rămâne punctul central și pentru ediția calendarului din 2022, cu accentul pe abilitatea oamenilor de a asimila valorile în care cred, integrându-le în viața lor.

Exemplele de bune practici pentru noua umanitate vin chiar de la cei 6 artiviști care încearcă să schimbe lumea pe anumite direcții:

Ben Harper, muzician care vorbește despre inegalitățile sociale și atrage atenția asupra crizei provocate de schimbările climatice;

Saype, un pionier în domeniul artei sustenabile, un artist care creează fresce enorme, sustenabile din punct de vedere ecologic, direct pe sol, creații care surprind teme precum protejarea planetei și coeziunea socială;

Sonita Alizada, rapper afgan refugiat și o activistă vocală împotriva căsătoriilor forțate și a fenomenului de ”mirese copil”;

Shilpa Yarlagadda, creatoarea de bijuterii etice prin care promovează și sprijină femeile;

Cristina Mittermeier, fotograf și biolog care documentează distrugerea progresivă a oceanelor;

Shamell Bell, activistă care folosește street dance ca strategie alternativă de schimbare socială prin care să pună capăt rasismului, sexismului și homofobiei.

“Calendarul Lavazza 2022 este o nouă ocazie de a sărbători poveștile celor care, printr-un talent artistic excepțional, își dedică fiecare zi din viață pentru a încerca să facă lumea un loc mai bun. Prin acest proiect vrem să promovăm un mesaj că toți putem să ne schimbăm pe noi înșine, în același timp schimbând și lumea în care trăim”, spune Francesca Lavazza, director al Consiliului Lavazza Group.

Calendarul LAVAZZA 2022

De 30 de ani, de când creează calendare, Lavazza a lucrat cu fotografi de top, de la David LaChapelle la Steve McCurry. Totuși, pentru „I can change the world” s-a orientat către lumea cinematografiei, alegând să lucreze cu Emmanuel Lubezki, cunoscut în lumea filmului sub numele de Chivo, primul director de imagine care a câștigat Oscarul la aceeași categorie de trei ori la rând.

Lubezki a fost ales nu numai pentru talentul său incontestabil, dar și pentru a oferi o perspectivă diferită și mai profundă asupra sentimentelor subiecților.

El a reușit să traseze esența celor șase artiviști, producând imagini evocatoare ale eforturile lor sociale și de mediu.

Dar Chivo este recunoscut și pentru abilitatea sa extraordinară de a fi creativ cu lumină naturală: cei 6 protagoniști sunt imortalizați fiecare în 12 cadre făcute în 6 momente diferite ale zilei – zori, răsărit, zi, apus, crepuscul, noapte – rezultând șase povești de lumină spuse de Maestrul Luminii, bazate pe emisfera în care trăiesc.

November, Saype

Rezultatul general este o serie de portrete care sunt aproape feerice și totuși adânc înrădăcinate în realitate. Toate fotografiile prezintă mediile naturale ale planetei, unele emblematice în discuția despre criza climatică, cum ar fi  ghețarii, dar întotdeauna legate de personalitatea subiectului sau de domeniul lui de activitate, cum ar fi apa pentru biologul marin Cristina Mittermeier, sau piatra pentru puternica personalitate a dansatoarei stradale Shamell Bell.

Efectul este cinematografic. Și, datorită imaginilor și orizonturilor infinite, Calendarul Lavazza 2022 intră într-o dimensiune diferită, mai intimă. Aceasta este intenția lui Lubezki care ne amintește de puterea lumii naturale pe care o punem în pericol și ne sensibilizează prin valorile și voința artiștilor din calendar.

 

 

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand