Mi-a plăcut mereu să stau la masă cu prietenii, cu familia, cu oamenii dragi. De când gătim, ne-a plăcut să invităm la noi și să „facem mese”, cum se spune. Mese lungi, mese încărcate, mese vorbite.
Mesele de tip rusesc, de te pui la prânz și te ridici după cină.
Sigur, între timp nu mai facem chiar așa, dar de invitat tot vom invita persoanele dragi care ne fac onoarea de a ne trece pragul.
În fine, chestia asta cu statul la masă se și vede în kilogramele în plus care s-au pus în lipsa sportului pe care nu l-am înțeles niciodată și care acum, iată, se răzbună, eu fiind prima care suferă că nu mă pot duce la sală. Că așa e în viață, ce exagerezi fie din plăcere, fie din refuz categoric, se răzbună într-o formă, sau alta.
Dar mi-a mai plăcut ceva și îmi mai place, desigur, și anume arta de a pune masa, arta de face ca acel dreptunghi lung, care se află între cei adunați împreună, să devină el însuși o bucurie vizuală.
Am căutat mereu vase, veselă, fețe de masă, pahare, tacâmuri, inele de șervețele, etc. care să se îmbine fericit sau neașteptat unele cu altele și mă inspir căutând ore în șir pe internet tot felul de branduri de design.
Acum sunt o mare iubitoare a brandului Seletti, un brand care, sau sub care, obiectele sunt reinventate într-o manieră seducătoare. Nou și vechi, modern și clasic îmbinate într-o formulă câștigătoare. Colaborările pe care le are Seletti cu CRTLZAK, sau cu SALEB, sau MARCANTONIO, designeri care semnează colecțiile pe care le vedeți, au dus la premii internaționale și la aprecieri ale presei de specialitate. Seletti s-a înființat în Italia 1964 și are un concept care îmi place și sub care funcționez și eu, într-un fel: amestecul artei și a bucuriei izvorâte din frumos cu viața de zi cu zi…
Câteva obiecte Seletti găsiți la Galateca.





Fabulos la această colecție Palace, este că designerul a folosit fiecare obiect de veselă care, prin suprapunerea cu celelalte să reconstituie clădirea atât pe exterior cât și pe interior (!), fie că sunt farfurii, capace, boluri, sau platouri.
