Amalia Enache, „solidaritate” este singurul cuvânt care se pronunță de mii de ori pe zi în aceste vremuri… Am asistat acum la lansarea unei coperți virtuale, un NFT al revistei Biz care poate fi licitat pe OPENSEA, iar banii obținuți se vor dona către . Iar tu ești la această lansare pentru a povesti despre acțiunile acestei organizații care ajută acum copiii instituționalizați din Ucraina! Cum?
Hope and Homes nu a avut încotro decât să-și extindă activitatea încă de la început, când asistenții și toți psihologii lor au plecat la toate vămile să preia refugiați. Ne-am dat seama însă curând că e ceva mai mult de făcut și că e bine ca orice organizație implicată să-și păstreze și să acționeze în aria de expertiză. Astfel, 184 de copii instituționalizați din Ucraina veniți prin niște culoare umanitare în România sunt acum în grija Hope and Homes.
Un astfel de război duce la o relocare a unei țări, prin refugiații săi, o relocare a tuturor problemelor lor, a tuturor situațiilor de viață de acolo!
Da, eu am plâns mult la televizor zilele acestea, fiind chiar în studio uneori, urmărind imaginile cu mamele care își țineau copii strâns în brațe în timp ce fugeau de război. Am înțeles că așa ar face orice mamă, ne-am identificat ușor cu această situație. După care, vorbind cu cei de la Hope and Homes am aflat că sunt peste 100 000 de copii instituționalizați în Ucraina.
Și ne-am întrebat: pe ei cine îi liniștește când sună alarmele? Pe ei cine îi ține în brațe? Cine le alungă spaimele? Lor cine le face rost de apă, cine merge la cozile la alimente? Cine se aruncă cu corpul peste corpul lor în cazul unui bombardament? Și pe ei cine îi scoate din țară?
Așa că am decis să facem ceea ce știm noi să facem în ceea ce privește copiii instituționalizați. Primii 50 de copii care au ajuns, au ajuns împreună cu asistenții lor de acolo, dar cel mai recent grup de peste 50 de copii a fost adus printr-un efort uriaș! Până când au ajuns la graniță nici nu am îndrăznit să vorbim despre asta, să comunicăm acest lucru!
E un război împotriva copiilor!
Exact! Uite. Îți voi spune și despre Hospice Casa Speranței care, de asemenea face o treabă minunată. Nu pe toți oamenii războiul acesta i-a prins în cea mai bună formă a sănătății lor. Unii sunt bolnavi de cancer! Și unii dintre ei sunt îngrijiți acum la Adunații Copăceni de cei din organizație. E un miracol că au reușit să iasă de acolo și că au ajuns aici, unde pot fi îngrijiți…
Și mi se pare foarte greu, deși pandemia asta m-a învățat să iau lumea așa cum este, când văd comentarii care spun „ce mașini” au unii dintre refugiați. Da, sigur, sunt și aici oameni cu Porsche, nu contează, ucrainienii aceia fug, chiar dacă au mașini de lux, tot din fața războiului! Poate sunt oameni care au muncit foarte mult și și-au luat o mașină, nici măcar nu contează. Dar de ce aleg unii dintre ei să vadă asta? Și de ce eu văd adolescenta de 16 ani care are leucemie și este la Adunații Copăceni?
Nu avem telefonul lui Vladimir Putin să-i spunem ce părere avem despre război, dar avem acest mijloc și, cu cât vom fi mai mulți care vom face bine, cu atât acest rău va fi mai puțin arogant.
Nu știu, poate că fiecare vede așa cum are și sufletul… Sunt chiar și comentarii acide în legătură cu solidaritatea aceasta! Sunt și mesaje care spun că nu-i ajutăm, vezi Doamne, pe ai noștri, dar îi ajutăm pe ai lor!
Ai să râzi, dar cei care îi ajută pe ai noștri, îi ajută și pe ai lor, pentru că sunt aceiași oameni! Iar cei care comentează sunt tot cei care comentează și când îi ajutăm pe ai noștri. Trebuie să ne obișnuim că pe marginea terenului pe care câțiva joacă și asudă, vor fi foarte mulți care vor zice că nu fac bine ce fac.
Și am văzut asta și la începutul pandemiei. Câteva zile totul a fost minunat, se duceau flori medicilor, mâncare caldă, după care, acolo, la ajutor au rămas aceiași oameni și aceleași organizații pe care le știam de dinainte că nu se lasă.
Pentru solidaritate îți trebuie anduranță și multă credință
Acolo unde e credința că Dumnezeu e acolo Sus și că, în secolul acesta 21, care a venit fără manual de instrucțiuni, singura noastră șansă este de a face cât de mult bine putem. Este singura noastră armă în fața unui război groaznic. Nu avem telefonul lui Vladimir Putin să-i spunem ce părere avem despre război, dar avem acest mijloc și, cu cât vom fi mai mulți care vom face bine, cu atât acest rău va fi mai puțin arogant.
Ce facem concret pentru a ajuta?
Eu zic că fiecare să facă cât poate, sunt oameni care se pricep foarte bine să-și ia haina pe ei și să se ducă, să împacheteze, să doneze lucruri, să ajute, să facă voluntariat și sunt oameni care pot ajuta puțin de la distanță, prin donații. Acest ajutor conteză însă foarte mult, să știi, pentru că sunt ceilalți care știu ce să facă concret cu banii adunați. Avem donațiile pe SMS, avem
Și vin donații din astea de câțiva lei, dar sunt donațiile cu ajutorul cărora s-au făcut, uite, spitale cum nu mai există în România. În felul acesta putem ajuta și mai putem ajuta și dacă ne oprim din a chestiona ajutorul. Eu cred foarte mult în oamenii buni din România! Și sunt foarte mulți oameni buni printre noi, trebuie cumva să ne hotărâm în ce „gașcă” vrem și noi să fim. Hai în gașca binelui că e tare frumoasă!
Cui ți-ai încredința ajutorul dacă ai fi un om oarecare?
Acelor organizații care au dovedit până acum că fac treabă. Alegeți-vă cauza! Sunt foarte multe ONG uri care fac treabă bună. Alegeți o cauză apropiată de sufletul vostru și spijiniți-o pe aceea. Este ceva extraordinar! Acei 10 lei lunar fac lucrurile să se miște. Nu am reușit în lumea asta să echilibrăm binele și răul, iar faptul că avem un război la graniță arată tocmai asta. Dar în fața răului nu există altă variantă decât ca masa de oameni buni să se adune, devenind o mare forță. Altfel nu se poate.
