Eram pe malul mării. Fugisem un pic de acasă doar noi două și aveam de gând să petrecem un weekend departe de stres și griji. Aveam joburi solicitante și ne simțeam obosite și slăbite. Așa că ne-am dus la 2 Mai să facem plajă, să ne uităm la mare, să mâncăm ceva bun și să ne odihnim.

Când am ajuns acolo, nu ne-am luat camera în primire, ci ne-am dus direct pe nisip. Ne-am întins prosoapele, ne-am lungit sub soarele fierbinte și am ascultat valurile așa, dis de dimineață. Dar liniștea durat numai câteva minute, pentru că am auzit-o pe D. zicând: „ce-o fi asta?”

M-am întors spre ea și i-am zărit chipul speriat, corpul încordat. Avea mâna pe sânul drept. Îmi spune că, în timp ce și-a aranjat mai bine sutienul costumului de plajă, a simțit ceva tare în partea dreaptă a sânului. A pipăit. Era ceva compact, rotund, ca o mică bilă…

„Ce-o fi?” -m-a întrebat speriată… Acest „ce-o fi” îmi sună și acum în urechi.

Evident că weekendul s-a scurs greu, încărcat și plin de gânduri negre. La întoarcerea în București prietena mea s-a dus la medic. Au urmat luni și luni de tratamente, dar cancerul era incipient, așa că D. a câștigat lupta. Dar îmi aduc aminte și acum de starea aceea care a precedat analiza, de weekendul acela încărcat de tensiune și de perspective sumbre. Nu toată lumea reușește să fie tare, să aibă un tonus bun, un psihic puternic. Contează mult să fii tare în orice situație dificilă care apare în viața ta, dar nu reușești mereu, asta e sigur.

Prietena mea nu mai fusese la analize de vreo 2 ani. „Lasă, că n-am nimic” îmi răspundea la întrebarea pe care o puneam legată de acest subiect. Nu neapărat de controlul la sân, ci la analize generale, la o discuție cu un medic, la o consultație de rutină, etc. „Ești ipohondră”- râdea ea. Și spunea mereu bancul ăla cu „ce scrie pe mormânul unui iphondru: „V-am zis eu?!”

Nu de puține ori în viață am auzit de femei dragi mie, pe care le cunosc bine, care au ajuns la medic în al 12-lea ceas, cu sânii distruși: mama unui prieten care a ajuns la spital la cei 80 de ani ai săi cu un sân puternic afectat și care mai avea puțin și se așeza pe pat așteptând să se moară.

Noroc cu fiul ei care a smuls-o efectiv din casă și a salvat-o. Sau alta care, la 55 de ani, a ales să-și pună pe sân nu știu ce frunză care cică trage boala. Vorbim de persoane educate la care frica de medic (?!) a dus la reacții absurde în care emoția a rupt legătura cu rațiunea.

*Scriu toate acestea și îmi aduc aminte de aceste persoane pentru că am răspuns, alături de colegele mele din #acinceaputere la inițiativa brandului C&A de a face parte dintr-o campanie de conștientizare a importanței prevenției, în lupta împotriva cancerului la sân.

Ultimele date oficiale pe care le-am găsit legate de cancerul de sân nu sunt deloc roz, așa cum e culoarea luptei împotriva lui, pentru că, surprinzător, deși sunt atâtea campanii, deși se vorbește peste tot despre control grijă, responsabilitate, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2020,  cancerul de sân a reprezentat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (531.086 cazuri noi, 12.1% din toate cazurile noi de cancer diagnosticate în Europa).

Conform Eurostat, numărul deceselor prin cancer de sân a crescut în perioada 2012-2020 cu 6.14%, România înregistrând în această perioadă o creștere de 10.75% a cazurilor de cancer de sân. În 2020, în UE, cancerul de sân a dus la un număr de decese de aproximativ 91826, cu o mortalitate standardizată în funcție de vârstă de 14.8‰oo.

În România, în 2020, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, s-au înregistrat: 12.085 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidență standardizată pe grupe de vârstă de 65.8‰oo și 3.918 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 17.4‰oo.

Cifrele reprezintă oameni, nu-i așa? Nu sunt cifre, sunt vieți

Prietena mea D. este astăzi în viață și fericita mamă a unui proaspăt licean care are nevoie de ea mai mult decât oricând și îmi spune adesea că a avut noroc că a depistat boala la timp. Unele cancere nu sunt însă atât de ușor de depistat, sunt mult mai perfide, se întind în tăcere, fără manifestări și apoi lovesc dintr-o dată, deseori mortal.

Am realizat cândva un interviu cu doamna doctor Claudia Teodorescu, cea care a creat clinica Donna Medical Center. Este un renumit medic care depistează și acele forme de cancer tăcute, ascunse, despre care scriam mai sus. Și am întrebat-o care sunt reacțiile pacientelor după ce află ce au.

Mi-a răspuns: „Am avut paciente care au căutat miracole. Am încercat să le explic ce se întâmplă, unele m-au ascultat, unele nu m-au ascultat. Una întâi s-au dus în Siberia, alta a fost la un șaman prin America de Sud. S-au întors așa cum au plecat. Până la urmă s-au operat și s-au tratat și acum au cel puțin 10 ani de de la operație și sunt bine merci în continuare.”

Mi se pare o pledoarie scurtă și eficientă pentru a merge la control o dată pe an, pentru mamografie sau ecografie în funcție de vârstă, pentru grija față de corpul nostru de care suntem responsabili toată viața.

Foto Alexandru Roșieanu, ținutele noastre sunt C&A