Friday, March 14, 2025

Mi-am luat și „adidași” japonezi. Treaba devine serioasă

Distribuie

… dar și colagen pentru articulații, și antiinflamatoare pentru genunchi… Să am, că nu se știe…

„Dacă nu ai făcut sport în viață, e momentul să te apuci”- așa mi-a spus cândva un medic cu care vorbeam despre lucruri generale… Mă bătea la cap să încep să mă mișc pentru că, zicea el, odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade și îmi va fi din ce în ce mai greu să… să orice…

Am luat în serios cele spuse, mai cu seamă că am lângă mine un om care gătește dumnezeiește- #candgatesteel este hastagul pe care i l-am asociat pe Instagram și unde puteți vedea o mică parte din operele sale de artă culinară. Și nu-i vorbă, gătește sănătos, cu ingrediente de calitate, nu avem pe masă porci și slană, deși nu avem nimic nici contra acestora, ci preparate ușoare și gustoase. Numai că aici e problema. Sunt așa de gustoase, încât mâncăm mai multe porții la o masă (adică vreo 2 de om). Deci nu mâncarea este „de vină”, ci lipsa noastră de măsură… Și poftele, da…

În plus, la menopauză cum sunt eu, aportul alimentar trebuie să fie mai mic cu 200 de calorii/zi decât în mod normal, deoarece nici arderile, nici mecanismele metabolice nu mai au viteză.

Deci mișcarea este soluția, daaa. Știu!

(Eu nu am înțeles niciodată de ce trebuie să alerg după ceva, vorba lui Pleșu, nu mai bine stăm noi de vorbă la un pahar și după aia ne culcăm?)

Nu. Se pare că nu.

Am început împreună cu sotzul această activitate și încercăm, pe cât putem, să ne ținem de ea.

Inițial, cunoscându-mă bine, mi-am spus că voi merge cu pantofii de sport pe care îi aveam deja, fiindcă sigur voi abandona și nu are rost să investesc în ceva ce nu voi folosi prea mult.

Dar după ce un timp am făcut așa, am început să am dureri, mai ales în tălpi și la spate.

Și, pentru că am un frate expert, care a început să alerge acum câțiva ani după ce se îngrășase de la multa colă și fast foodul pe care îl adora și care acum este un marathonist mai slab cu 23 de kg, l-am sunat să-i cer sfatul. Mi-a recomandat pantofii de sport cu care aleargă el, Hoka, numai că el este profesionist, iar eu nu. I-am povestit despre temerile mele, cum că mă voi lăsa pe tânjeală, sunt sigură. Și atunci m-a sfătuit să „pândesc” reduceri la Sportguru și să-mi iau ceva de calitate japoneză. Așa m-am făcut cu o pereche de  Mizuno.

Am găsit pe ultima sută de metri o pereche Mizuno. Și da, „fac diferența” cum spune corporatistul. Evident că am dat un search și am aflat că acești pantofi au următoarele calități și specificații:

  • AIRmesh – respirabilitate sporită si confort crescut;
  • DynamotionFit – adaptare perfectă la mișcarea piciorului în timpul fiecărei etape de alergare;
    Premium Insock – branț anatomic detașabil ce oferă o potrivire excelentă, confort și ajută la amortizarea impactului și durabilitatea pantofilor;
  • SmoothRide – reduce impactul si creste flexibilitatea;
  • Mizuno Wave – oferă amortizare si stabilitate;
  • Mizuno Enerzy – aterizare ușoară, revenire uimitoare a energiei.

Mai mult, am citit despre firmă că a fost înființată în 1906 și că are o istorie continuă în stilul perfect impus pe piață de japonezi…

Acum, când mă întorc de la tura mea de lac, nu mă mai dor tălpile. Genunchii au devenit de curând problema:). Gata, nu mă mai plâng!

Am reușit deci să mă țin de treabă pentru că:

1. nu fac asta singură, rareori mă duc neînsoțită, numai atunci când programele noastre nu se potrivesc.

2. Am niște pantofi în care mă simt bine.

3. Se văd rezultatele, firave, dar se văd, iar Mihai îmi spune că doarme mai bine, chiar dacă după un asemenea efort, ai crede că nu…

 

 

 

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand