„Reveniți mai târziu. Sunt în revizie”
Sau, mai bine spus, am fost…
Am tras puțin pe dreapta pentru probleme medicale ce se impuneau a fi rezolvate. Le-am neglijat atât de mult timp, încât deveniseră acute. Așa că mi-am luat inima în dinți (biata de ea) și m-am programat la doctor. La doctori.
De câteva luni, mai ales după Covid, dar fără să fac legătura cu el neapărat, am avut motive să cred că ceva nu era în regulă cu sănătatea mea. Și am aflat că aveam dreptate, deși nu era chiar așa de grav, însă îmi trebuia neapărat un tratament. Pe scurt, am aflat că trăiesc la tensiuni arteriale înalte pe care însă trebuie neapărat să le reduc:)
Dar până să descopăr asta, am trecut prin analize și medici și am avut plăcuta supriză să constat că am fost tratată cu responsabilitate și pricepere și la stat, și în sistemul privat, căci le-am îmbinat din motive independente de voința mea. Am căutat medici, nu clinici, și i-am vizitat acolo unde lucrau: unul la stat, celălalt în sistemul privat, după cum ziceam.
A fost experiență bună în ambele cazuri, profesioniștii sunt la fel oriunde, important este să dai de ei.
În fine.
Vreo două zile au durat consultațiile și analizele în care mi-am verificat ochii care se înroșeau mai mereu, inima și vasele de sânge.
Și, ca de fiecare dată când mă duc la medic, am rămas cu o senzația amestecată.
Și asta pentru că, pe de o parte, ori de câte ori îmi aud inima amplificată de aparate de analiză specializate, parcă îl aud pe Dumnezeu care îmi vorbește într-un limbaj ritmic și, din fericire, monoton în repetiția lui: tic-tac, tic- tac…
Acest tic tac este de fapt felul Lui de a-mi transmite: ești vie, ești aici, ai în continuare gândurile, gesturile, cuvintele pe care le-ai primit în dar de la Mine.
Tic-tac, tic-tac... Miracolul vieții care se face auzită (la modul propriu) este inegalabil ca efect, asta dacă ai chef și dispoziție să te mai miri ascultându-te pe dinăuntru. Iar simptomele care anunță o anume suferință trebuie ascultate, pentru că sunt semne prin care corpul, ca întreg, cere ajutor și atenție.
Pe de altă parte, realizez că suntem organisme care, din când în când, trebuie scoase din priză și trase deoparte pentru mentenanță. Și, dacă avem răgazul și curiozitatea să aflăm ce se întâmplă în interiorul nostru, vom înțelege că una e să știm că suntem în viață, și alta e să conștientizăm asta.
Când știi că ești în viață, te miști, te hrănești, te odihnești și lucrezi pur și simplu, dar când conștientizezi că ești viu, le faci pe toate astea având profunda certitudine că se vor termina la un moment dat și de aceea ele trebuie trăite cu bucurie și recunoștință clipă de clipă.
