#prieteniiverziaidianei (17): „Afacerile cu plante rare sunt în creștere”

#prieteniiverziaidianei (17):  „Afacerile cu plante rare sunt în creștere” Monstera delicosa leaves textured background
Ea este Diana Pop și are o pasiune: creșterea și îngrijirea plantelor. Scrie pe #peopleperson despre asta.

 

Hai, că atâta m-am frăsuit cu articolul asta, de zici că m-apucam să scriu „Idiotul” pentru prima dată.

Mă rog, am avut tot felul de sentimente amestecate, din cauza cărora am scris trei introduceri diferite, nici una care trebuie. Așa că, după ce am ars gazu’ degeaba câteva ore bune, m-am hotărât să încep abrupt:)

În esență, ideea acestui articol a pornit de la o discuție începută pe unul dintre grupurile de plant collectors din UE, subiectul fiind, desigur, “plantele rare”. Și, când vorbim despre plante rare ne referim, în proporție covârșitoare, la Aroide.

Autorul postării se întreba când și de ce au devenit atât de populare, observând, pe bună dreptate, că a existat un trend ascendent în ultimii ani, oamenii fiind la început mai degrabă into exotic plants, precum peperomiile, diversele specii de hoya și chiar aroide, dar fără un țel specific. După care, odată cu venirea pandemiei, cererea de aroide a explodat. În consecință și prețurile, de exemplu pe ecuagenera.com, unul dintre cele mai mari magazine online de plante din lume, prețurile la aroide au crescut în 2020 versus 2019 cu între 200 și aproape 400%.

Desigur, marea întrebare de la finalul postării fiind (de fapt mai multe): Pandemia a cauzat explozia popularității aroidelor sau este doar o coincidență? Și, mai ales, ce se va întâmpla în viitor? Va crește acest business sau se va opri / va scădea odată cu declinul pandemiei?

Așa cum vă puteți imagina, oamenii au început să-și dea cu părerea. Unii, ca mine, plant enthusiasts care se bucură pur și simplu de existența plantelor în viețile lor, au spus fix ce gândesc și eu: că plantele îi ajută să-și țină mințile-n cap și le dau un motiv de bucurie simplă-n viață.

Paranteză: ați observat că peste tot sunt niște grunginoși d-ăștia atoateștiutori, cărora totul le pute și pentru care orice nouă schimbare este din start condamnabilă? Vă întreb pentru că în meseria mea am fost și eu o dată un grunginos d-ăsta. Am picat și eu în această capcană acum câțiva ani. Am desconsiderat profesional niște oameni în esență pentru că am putut și am ales să o fac. Which was wrong.

Pentru că viața mi-a demonstrat că scenariile pe care le poate scrie sunt infinit mai șmechere decât tot ce poate cuprinde mintea mea. Și singurul lucru bun pe care îl găsesc în povestea asta este acela că acum, când îmi vine să mi-o ard așa prost cu un om (că-mi mai vine, nu zic nu) măcar am acest point of referral care-mi aduce aminte că pot în aceeași măsură să nu fiu mizerabilă, că pot să aleg să fiu un om ok.

Închid paranteza păstrând din ea grunginoșii, pentru că d-aia am și deschis-o în the first place.

Pentru că au apărut și la această postare (aia despre care vorbeam înainte de paranteză, că înțeleg că există posibilitatea să va fi căpiat deja) niște grunginoși, colecționari de plante cu vechime, care privesc fenomenul cu un aer de superioritate, punând tot acest hype pe seama social media, principalul generator al trendului curent de “nature and alternative lifestyle”. Și desigur și aici influencerii sunt de vină, rezultatul final fiind acela că “orice om normal, asemeni influencerului în cauză, vrea să trăiască o viață alternativă sănătoasă, dar nu cu plante normale, ci cu glamour și drama”, denumind treaba asta “o comedie superficială”.

Cred că omul are dreptate până la un punct. Adică da, e adevărat că datorită Instagram am aflat toți despre niște specii de philodendron sau anthurium despre care habar nu aveam, iar șansele să le vedem în viață reală, cel puțin la noi în țara România, erau egale cu zero (hai, virgulă ceva, să nu fiu chiar mama pesimismului). E adevărat că există aroide vedetă, în special plantele variegate, care de fapt nu-s nici atât de rare și nici nu împlinesc această așteptare de “nature and alternative lifestyle”, având în vedere că multe dintre ele provin din tissue culture, deci sunt practic niște clone.

Dar ar fi mult prea simplist să privim povestea doar din această perspectivă. Pentru că, indiferent care sau cât de superficiale sunt motivele pentru care a pornit acest trend, faptul că a generat toată această popularitate pentru aroide este ceva ce a căpătat un curs propriu și nu mai poate fi oprit de nici o hatereală.

În esență deja se vorbește acum despre Aroid mania ca fiind un fenomen asemănător Dutch tulip mania de la începutul secolului 17 (cunoscută ca fiind primul exemplu de economic bubble din istorie), Fern-Fever în epoca victoriană, sau Orchidelirium, în același secol 19, în aceeași Anglie Victoriană. Ceea ce ne spune ceva ce știam deja, și anume faptul că history repeats itself.

E târziu și n-are nici un sens să reiau toate poveștile disponibile deja pe vaștii interneți. Sunt convinsă că ați auzit despre mania lalelelor, așa cum sunt convinsă că toate lumea știe că, deși povestea în sine s-a dovedit a fi o bulă care a lăsat mulți falimentari peste noapte, olandezii, datorită spiritului lor practic (care-i definește, așa cum mi-a explicat mie acu’ vreo 12 ani un olandez, atunci când l-am întrebat de ce Olanda a legalizat consumul de marijuana) au transformat acest eșec economic nu doar într-un business foarte profitabil, ci și într-un brand de țară. Că doar toți ne-am luat magneți de frigider cu lalele, saboți și mori de vânt, vorba aia.

Nebunia cu ferigile ar merita detaliată, da’ n-are sens căci sunt niște articole foarte mișto pe net și e super fun researchu’. Totuși merită menționat faptul că la baza febrei ferigilor a stat o invenție, și anume apariția primului terrariu, inventat de un chirurg englez, pe numele lui Nathaniel Bagshaw Ward, care i-a dat și un nume – the Wardian case.

(sursa foto: Wellcome Images // CC BY 4.0)

Odată inventată cutia de sticlă și creșterea ferigilor a devenit un deziderat realizabil în UK și nu-i greu de imaginat cum oamenii au luat-o rapid razna, ajungând la niște excese greu de egalat, cum ar fi faptul că în 1869 ferigile au luat cu asalt spațiul destinat orchestrei la London Prince of Wales Theater, forțând muzicienii să performeze printre plante, pietre decorative și cascade artificiale de apă. Și oricât de exotic ar putea să pară, îmi imaginez că săracii de ei erau cei mai nefericiți în combinația asta.

Eu personal cred oricum că britanicii bogați din epoca Victoriană aveau foarte mulți bani și și mai mult timp liber, altfel nu-mi explic cum, deja pasionați de ferigi fiind, i-a mai pălit și treaba asta cu Orchidelirium. Mă rog, aici hazardul are un rol foarte important – istoria ne spune că un biolog britanic, pe numele lui William John Swainson, aflat într-o expediție în Brazilia la începutul anilor 1800, a folosit câteva orhidee fără flori, despre care credea că sunt niște buruieni fără valoare, pe post de “material de protecție” pentru niște plante exotice pe care le-a trimis în UK.

Până la destinație unele dintre ele au înflorit și au căzut englezii pe spate, practic, când le-au văzut. Iar de aici până la o nouă obsesie n-a fost decât un pas de furnică.

(sursa foto: Wellcome Images // CC BY 4.0)

Ce vreau să spun este faptul că Aroid mania nu e ceva nou sub soare, s-a mai văzut în istoria umanității, la pachet cu tot, de la entuziaști până la oportuniști, lipsiți toți de girul grunginoșilor colecționari bătrâni despre care povesteam două pagini A4 mai sus.

Poate singurul lucru cool (care btw, nu mai e cool să zici cool la cool) la această nouă manie e catalizatorul ei. Și dacă în trecut am văzut că maniile cu plante au pornit fie ca urmare a unei invenții, a unui error de împachetare sau de la un tablou cu flori de primăvară, între care și două lalele virusate (mă rog, asta s-a descoperit vreo două secole mai târziu, da’ atunci practic nu știa nimeni că striațiile alea superbe care traversau vertical fiecare petală erau de fapt efectele unui virus), pictat de Bătrânul Jan Brueghel, de dată asta totul a pornit de la un mișto.

Mai exact există teoria că totul a pornit de la hipsterii din Seattle și Portland, care au început să îngrijească monsterele, sanseveriile și snake plants moștenite de pe la bunici as an inside community joke.

Evident, treaba a devenit foarte curând un trend, mulțumită social media, și acum asistăm la momentul în care apar în scenă teoreticienii.

Adică grunginoșii colecționari bătrâni, care au hotărât că te poți bucura cu adevărat de plante numa’ în intimitatea propriei case, departe de Instagram.

Așa cum au hotărât, desigur, că pandemia va trece și că vom asista la un declin al cererii și, implicit, o scădere de hype.

Trecând la capitolul “și altele neînsemnate” chiar unul dintre motivele pentru care ei înșiși s-au apucat de crescut aroide încă de pe vremea când erau tineri, în Cretacic: faptul că-s niște plante super easy de crescut.

N-ai nevoie decât de lumina indirectă din plin (care poate fi suplinită cu lumini de creștere), nițică umiditate (ușor de obținut, fie că vorbim despre umidificatoare de cameră sau de diverse variante de strănepoți ai cutiei Wardian, de la cabinetele Ikea până la borcane / cutii de plastic transparent, cu capac / mici corturi / terrarii customizate etc etc) și de nițică bunăvoință.

Which is perfectly fine, e ceva easy, la care are toată lumea acces. Nu-ți trebuie școli de horticultură (deși alea-s bune in any case) să crești un philodendron. E suficient să știi să folosești Google, Instagram sau youtube. Și nu doar că poți găsi super ușor orice informație, dar s-au format niște comunități online de aroids collectors, care numără printre membri și dinozauri prietenoși, cu care poți discuta și de la care poți primi sfaturi valoroase cu privire la diversele probleme pe care plantele tale le poate întâmpina. Liberalizarea informației, ce să vezi?, funcționează și aici.

Mă rog, problema e departe de a se lămuri și prețurile în creștere sunt indicatori care spun mai degrabă că suntem încă departe de peak-ul poveștii și că best is yet to come. Așa că mi-am promis să nu cad în capcana grunginoșilor nemulțumiți că nu mai sunt o castă închisă, că orice ar fi o să-mi văd de plantele și de bucuriile mele și că n-o să las nimic să-mi știrbească this thing I have with my plants. Ceea ce vă doresc și vouă – să nu lăsați pe nimeni să vă minimizeze bucuriile.

 

 

 

Lasă un comentariu: