Mihai Vasilescu este blogger și iubitul Marei Coman, colega mea din #acinceaputere. Bine, acum dau din casă, din casa lor, dar înainte de mine au făcut-o ei, așa că sunt iertată. De când colaborăm în #acinceaputere, am devenit mai apropiate și de aceea mi-am dorit să îi pun câteva întrebări lui Mihai, pentru că sunt plină de admirație față de acest bărbat care locuiește și iubește o familie formată dintr-o femeie, Mara, (căreia el îi spune „fashionista”:), cele două gemene ale Marei și… pisica Suzana. Deci numai persoane de sex feminin, mi-am zis, așa că trebuie că a aflat el ceva despre femei…
Update: există și un motan, Vasile, pe care l-am omis…șșșșt!
Mihai, locuiești cu trei persoane de sex feminin: o femeie și copilele sale, gemene. Cum ai descrie situația asta din punctul tău de vedere?
Din punct de vedere logistic, al spațiului locativ, ca să zic așa, ne descurcăm binișor. Din celălalt punct de vedere, afectiv, e ceea ce mi-am dorit. Și cred, sper, că și ele și-au dorit același lucru. Că nu e ca și cum m-ar fi băgat în casă cu forță și nici nu s-au trezit într-o zi cu mine la ușă: „Bună dimineața! Azi mă mut aici. Aduc lucrurile acum sau mai târziu?
Ah, încă ceva, locuiesc cu patru persoane de sex feminin, Suzana o să se simtă foarte ofensată c-ai omis-o la numărătoare.
Sincer, de când faci asta, te-ai prins cum sunt femeile? Le vezi de mici, le cunoști comportamentul, le afli răspunsurile la întrebări. Ce ai descifrat până acum?
Adică tu crezi că eu aveam nevoie să locuiesc cu trei reprezentante ale sexului frumos ca să mă prind cum sunt femeile? Știu că par extrem de tânăr, practic un adolescent, dar am și eu o vârstă, niște experiență, am trecut printr-o căsnicie, am mai crescut un copil, am mai avut și niște relații. Nu e ca și cum am ieșit din peșteră săptămâna trecută.
În schimb, e drept că e prima oară când interacționez cu gemeni, mai bine zis, cu gemene. E foarte tare că, de unde la început nu reușeam să le deosebesc, trebuia să mă uit tot timpul după alunițe (au fiecare câte una pe față, dar sunt plasate diferit), acum nu înțeleg cum puteam să le încurc. Mi se pare că nu seamănă deloc, că sunt total diferite, le pot deosebi și după cum respiră. De-aia sunt uimit când mai primesc pe stradă întrebarea: „Sunt gemene?”. Îmi vine să răspund: „Serios? Adică tu chiar le vezi la fel?”.
Care sunt principalele lor dorințe?
Ești sigură că vrei să știi care e principala dorință a distinsei lor mame? 😛
La fete e simplu, principala lor dorință este: „Avem voie dulce?”. De-aici începe orice negociere, pe orice subiect.
De ce au nevoie femeile la orice vârstă ar fi ele?
De patru lucruri: iubire, atenție, protecție și luna de pe cer.
E greu să înțelegi ce vor alții când tu ești singura ta preocupare
Ce trebuie sau ce ar trebui să știe un bărbat atunci când pe lângă soție, mai are două trei copile, o mamă și o soacră, de exemplu. Adică trăiește mult în mediul feminin…
Un bărbat ar trebui să știe că mama și soacra trebuie să stea la ele acasă. Din momentul în care conviețuiești cu oricare dintre cele două, poți să faci pipi pe ea de relație. Da, știu, există mame și soacre extrem de cool, e o plăcere să stai cu ele, unde mai pui că te ajută și cu copiii. NU, NU EXISTĂ! Iar dacă ai făcut copiii ca să ți-i crească mă-ta sau soacră-ta…
Cât despre mediul feminin, nu cred că se deosebește în vreun fel de mediul masculin. Nu e ca și cum ar fi vreo o boală care se ia. Dimpotrivă. Să știi că uneori poate fi extrem de plăcut să fii înconjurat de fete care, atunci când vor să alinte pe cineva, te au doar pe tine la dispoziție. Iar mie-mi place să fiu alintat.
Chestia asta are influență asupra psihicului lui? În ce fel?
Dacă faptul că locuiești cu persoane de sex feminin are vreo influență asupra psihicului tău, alta decât aceea de a simți nevoia să le iubești și să le protejezi, răspunsul este la psiholog, nu aici.
Se spune că femeile sunt adevărate enigme. Nu mai știu cine a spus-o, dar sigur a fost un bărbat. Cum se rezolvă enigmele astea?
Au inventat ăștia roboți care merg pe Marte și nu ne descurcăm noi cu femeile? Serios acum, nu există niciun fel de enigmă atunci când ești atent și la dorințele celor din jur, mai ales când e vorba despre femei. Dacă nu-ți pasă decât de persoana ta, oricum o să trăiești într-o permanentă enigmă. E greu să înțelegi ce vor alții când tu ești singura ta preocupare.
Dacă ești într-o relație în care îți lipsește ceva, ești în relația greșită
Îți lipsesc activitățile tipic masculine- adică fotbal la tv cu berea și chipsurile în față, sau nu ești genul?
Nu-mi lipsește nimic. Dacă ești într-o relație în care îți lipsește ceva, ești în relația greșită. Ca să înțelegi exact despre ce vorbesc, astă vară și astă toamnă, când am avut chef de ducă, m-am urcat în mașină și-am plecat singur prin Europa. Plecam și câte două săptămâni, că asta e nebunia mea, asta îmi place să fac cel mai mult pe lume. Iar Mara știe cât îmi place și m-a încurajat în permanență. Apropo, dacă ești într-o relație în care nu poți face lucruri și singur, din nou, ești în relația greșită.
În rest, nu sunt genul care bea bere la tv. Mă rog, nu sunt genul care bea, punct. Dar când am chef de-o bere acasă, o prefer pe balcon, ca sa pot fuma și să mă gândesc la ale mele. Cât despre meciuri, da, mă uit ori de câte ori am chef. Uitatul meu la meciuri nu perturbă în niciun fel activitățile din casă. Nici măcar faptul că poate nu toată lumea vrea să se uite la meci, că poate există persoane de sex feminin care exact în momentul ăla ar vrea să se uite la altceva. Well, avem două televizoare, de săptămâna viitoare chiar trei. Deci se pot uita și la Simfonia Neterminată a lui Schubert, că meciul meu nu le încurcă în vreun fel.
Ce activități faceți împreună? Cum devine totul amuzant? Cine e cel care creează atmosfera în casă?
Din nefericire, din cauza contextului pandemic cam toate activitățile se fac aproape exclusiv împreună. Dar, ca să-ți răspund la întrebare, în vremuri mai bune, mergem la film, la teatru, mergem la restaurant, mergem în vacanțe și excursii, cam toate lucrurile pe care le faci împreună cu ăia pe care-i iubești.
Da, ok, ne uităm și acasă la filme împreună, mai gătim împreună (adică le implicăm și pe fete), dar nu e la fel de mișto. Nouă ne place să mergem la cinema (eu cu cele mici, fără Mara), să le iau popcorn și pepsi, iar acasă să spunem toți c-au băut apă plată. Să mergem la înghețată și la pizza, după film, să fie o experiență completă pe care acasă nu poți s-o ai, indiferent cât te-ai strădui.
Responsabil cu atmosfera în casă sunt eu. Mai bine zis, eram eu. Că se pare c-am crescut niște mici monștri care au început să înțeleagă care e treaba cu ironia si miștourile. Acum nu mai ai loc de ele, cum faci o glumă, cum, pac, vin cu replica de zici c-o aveau pregătită. Dar e fun, e foarte fun să vezi două fetițe care încearcă să te imite în orice. Inclusiv imitat la propriu, îmi imită vocea prin casă sau rostesc anumite lucruri exact cum le-aș spune eu.