M-am uitat azi la HBO GO și am văzut documentarul despre viața lui Jane Fonda. Viața ei în 5 acte. Bine, durează 2 ore, dar nu le simți fiindcă filmul e produs de Susan Lacy.
Jane Fonda and Director Susan Lacy
‘Jane Fonda in Five Acts’ film premiere, Los Angeles, USA – 13 Sep 2018
Filmul are 5 părți, primele patru purtând numele bărbaților din viața ei: Henry (tatăl, Henry Fonda), Roger, (Roger Vadim, primul soț), Tom (Tom Hayden, al doilea), Ted (Ted Turner, al treilea soț) pentru ca ultimul capitol să fie … Jane, adică ea, adică ea cea definită.
Nu vreau să fac critica filmului, nici să vi-l povestesc… Ceea ce a fost extraordinar pentru mine a fost că această femeie, această activistă celebră împotriva războiului, împotriva abuzurilor de tot felul, a spus că ea a fost formată de acești bărbați. Ei i-au ocupat cea mai mare parte a vieții, deși niciunul nu și-a dus până la capăt rolul.
„O fată bună nu este o fată ambițioasă”
Tatăl, o legendă a filmului american- nu i-a arătat iubirea, Tom, soțul nr 1, nu credea că e foarte deșteaptă, așa încât atunci când ea a scris cartea despre excercițiile fizice care a vândut vreo 2 milioane, el s-a simțit frustrat.
Al treilea soț, dinamita numită Ted Turner, a cărui istorie avea ceva în comun cu a lui Jane (mamele ambilor s-au sinucis) a iubit-o 10 ani și mai mult, dar a fost părăsit de Jane pentru că… pentru că ea nu era ea, nu se simțea ea, nu se mai știa ea…
Și asta m-a pus pe gânduri: faptul că ea, o divă, o celebritate, o femeie bogată, un om căruia nu i-a lipsit nimic, i-a lipsit chiar propria ei persoană…
Spunea într-un interviu când era măritată cu Roger Vadim că el e regizorul, vizionarul și că ele, actrițele, sunt cam prostuțe, de aceea ei, bărbații, regizorii, trebuie să le deseneze viețile…
De la aceste declarații, a ajuns cine e azi. Liberă. Asumându-și regretele: că nu a fost o mamă bună, ceea ce e adevărat, că nu a fost o soție pe viață, sau de cursă lungă fiindcă nu a putut.
Și o vezi în filmul ăsta dezgolită și sinceră. Dar demnă chiar atunci când plânge.
Și m-a emoționat o replică „aș fi vrut să-mi asum ridurile și fața vârstei mele, dar am făcut operații estetice. Aș fi vrut să am curajul Vanessei Redgrave care își asumă și își arăta fața, dar nu am putut. Dar asta sunt eu.”
O femeie deșteaptă, scrutătoare, vie, care și-a propus ca până la finalul vieții ei să afle cine este. Și a aflat, se pare… Și care și-a asumat tot, mai puțin ridurile. Magnific.
Femeie!
