Andra Nistor : " Zero waste înseamnă să nu pierzi niciuna dintre bucuriile vieții "

Andra Nistor

Am remarcat-o pe Andra Nistor pe social media, desigur. După ce am intrat apoi pe blogul ei, mi s-a părut deșteaptă și iute ca un ardei mexican. Este angajată la Ambasada SUA și răspunde de bugetul guvernului acestei țări pentru trade și marketing în partea asta de lume, adică în România. A creat un proiect, Delicious România, de promovare a produselor americane care se găsesc și la noi și pe care mulți nu le cunosc și nu știu, deci, cât de gustoase sunt sau ce rețete wow se pot face cu ele…

Are ieșiri publice de bun simț și umor și este influencer într-o bulă educată. Are pregătire în marketing și știe să gătească și să mănânce cu mare plăcere. Avem multe în comun, așa că i-am propus să ne vedem. Ceea ce am și făcut. Am vorbit despre zero waste – mi-am propus să atac cât mai des acest subiect – dar și despre consum, de ce nu? Consumul face parte din viața noastră, întrebarea este cum îl reducem pentru a ne fi bine și nouă și acestui Pământ pe care locuim.


Andra Nistor, acest subiect, „zero waste”, nu e prea sexy…

Nu, nu este. Dar ca să-l abordezi sau ca să-l faci un subiect principal în viața ta trebuie să muncești un pic. Și nouă nu prea ne place munca, ne place să trăim mai simplu, mai „acum”, mai de azi pe mâine. Nu prea ne gândim la lucrurile astea, pentru că ne scot din zona de confort.

Dar pe tine te preocupă acest lucru.

Da. Dar nu pot spune că aș vrea să-mi fac viața grea, doar ca să bifez la capitolul acesta. Fac lucruri care țin de mine cum ar fi reciclarea cartonului, a sticlei, a plasticului, a capsulelor de cafea și chiar a hainelor dacă vrei. Dar asta nu înseamnă că dacă ar trebui să reciclez, iar punctul de reciclare este la 100 km mai încolo, mă voi plimba cu sacii de gunoi în mașină. Deci ca să facem toate astea, zero waste sau reciclare, etc trebuie să avem și unde și cum.

Lucrezi la Ambasada Statelor Unite, deci lucrezi pentru o țară care are ca imagine publică ideea de consum.

Da, consumă, dar face și multe alte lucruri. Vezi tu, toate țările consumă. Toți oamenii. Nu avem cum să trăim fără să consumăm resurse. Dar trebuie să consumăm cu cap și fără a face exces doar pentru că putem și avem de unde în acest moment. Noi avem training-uri în fiecare an la Ambasadă, nu vorbesc numai de domeniul zero waste, ci și pe anti discriminare și multe alte categorii.

Avem programe de responsabilizare, de implicare, etc. Susținem multe asociații, ieșim la curățenie, avem puncte de reciclat pe fiecare etaj din clădire. Normal că se consumă, dar facem tot posibilul să dăm și înapoi. Și apropo de consum pe țară – nu putem compara ce consumă o țară cu 338 milioane de oameni cu consumul unei țări de 19 milioane.

 

Oamenii se preocupă de lucruri serioase doar forțați de împrejurări

 

Vezi o schimbare de mentalitate? Lumea se schimbă într-adevăr?

Da, se schimbă. Dacă nu erau toate aceste știri despre încălzirea globală, dacă nu veneau informații de sus, nu ne apucam de asta, să știi. Oamenii se preocupă de lucruri serioase doar forțați de împrejurări. În bula mea, care e foarte mișto, educată și implicată în multe cauze sociale, există oameni care se dedică nu doar reciclatului, dar și educatului celorlalți. Dar lucrurile nu stau așa în toate bulele.

Ce te face să pui mâna pe tastatură pentru a scrie pe blog?

Nedreptatea. Sigur, acesta este subiectul care mă face să scriu imediat, că altfel scriu despre vacanțe, cărți  sau despre altele atunci când le vine rândul, însă reacția imediată de a scrie este declanșată de nedreptate. Pe vremuri, când mergeam cu metroul, aveam o agendă unde scriam la cald ce vedeam și gândeam apoi un articol cu tâlc. Acum nu mai merg cu metroul, iar notițele mi le iau pe telefon.

De unde vine nevoia de a scrie despre nedreptate?

Cred că de pe  la vârsta de 18 ani când am venit la București și mi-am furat-o din toate direcțiile…

De unde ai venit?

Am venit de la Ploiești, deci nu de foarte departe. Cred că doar vreo 5% din oamenii pe care i-am cunoscut în cei 19 ani pe care i-am petrecut aici au fost oameni faini. În rest dacă puteau face rău, făceau.

Și de ce făceau asta?

Pentru că puteau, cred… Nu îi tragea nimeni la răspundere. Erau oameni frustrați care se gândeau că e mai ușor să pui piedică celuilalt decât să alerge mai repede decât el.

 

Lucrez de 19 ani în București și am văzut că, în ultimul timp, se admiră și se vinde vorbăria multă, cu zero fapte

 

Și cum sunt din acest punct de vedere colegii tăi, americanii?

Sunt crescuți altfel, nu știu cum să spun…  Eu muncesc într-un mediu în care diplomația este cheia în comunicare. Ei sunt așa, niște oameni care se comportă după modelul do no harm, but take no bullshit. Adică dacă nu poți ajuta cu ceva, ok, îl lași în pace pe omul acela care are nevoie de ajutor.

Nu te apuci să-i faci și rău pe deasupra… Sunt sigură că știi că de la ei a plecat tot ce înseamnă motivațional. Dar vezi tu, ei chiar cred asta. Ei se motivează reciproc să se ajute, să își de putere unul altuia, să prindă aripi și să arate că se poate. Am preluat și noi treaba asta, doar că noi am preluat doar poveștile, nu și faptele. La noi e vorbă multă și fapte zero. Ei pun și în aplicare ce propovăduiesc.

Ce fel de nedreptăți sesizezi?

Ultima a fost cu publicitatea…  Lucrez de 19 ani în București și am văzut că, în ultimul timp, se admiră și se vinde vorbăria multă, cu zero fapte. Important e ca lumea să se vândă bine și cam atât. Să aibă imagine importantă pe internet și în public. Mai apoi, dacă au noroc și crezi povestea, încerci o colaborare și te trezești că ai cheltuit bugete aiurea pentru că de la citate din cărți la fapte și rezultate concrete mai e ceva de muncă. Și acești oameni iau locul altora care sunt mai capabili și care ar putea face lucrurile mult mai bine. Vorbeam cu alți bloggeri care fac și ei educație în comunitatea lor, dar care se plâng că lucrul acesta nu face audiență. Așa este, nu face. Așa că mai lingi un cactus, mai dansezi din buric pe TikTok și gata audiența.

Eu am fost și agenție, și client și blogger. Client și blogger încă mai sunt și văd că în momentul în care se pompează bugete, au parte de colaborări doar cei care fac audiență mai mult cu cancan decât cu scrisul și educația. De ce? Pentru că bunul simț și decența nu fac audiențe!…

Sunt o grămadă de jurnaliști care au ieșit din presă și s-au angajat în alte domenii pentru că din presa quality nu se fac bani. De aceea nici nu mai avem presă quality în România. Dacă nu se oprește acest lucru de către cei care au puterea s-o facă, atunci nu vom ajunge nicăieri. O să fie hunger games foarte curând în piață. Eu încerc să găsesc oameni cu care să lucrez și mi-e foarte greu. Dacă am o listă de propuneri de 100 de oameni, abia găsesc 10 profi. Oamenii s-au învățat să le vină banii fără să facă o treabă serioasă.

De ce te-ai apucat de marketing? Ce e așa minunat în acest domeniu?

Să știi că habar nu aveam ce este marketingul atunci când am venit în București. În facultate am stat la niște rude care aveau un apartament în Piața Unirii de acolo vedeam pe geam toate reclamele luminoase și colorate și mă gândeam că vreau și eu acolo la artificii și lumini, să fiu în lumea aia care face așa ceva. Nu am intrat din prima în publicitate. În primii 3 ani am lucrat în pharma, apoi m-am angajat la ZF în vânzări. Apoi am plecat la Intact unde era Săptămâna Financiară și Jurnalul Național.

Mai târziu am ajuns la Medien Holding, la România Liberă. Știu că mă uitam la colegul meu de la marketing care făcea tot felul de proiecte, lansări, parteneriate și avea idei creative și mi se părea minunat. Și eu gândeam proiectele astea strategic pentru clienții din print și cred că atunci am realizat cât interesantă este strategia. Și nu doar interesantă, ci și importantă. Pentru că strategia vinde! Am avut ocazia la Medien Holding, după ce a plecat directorul de marketing, să preiau eu funcția. Mi-a plăcut enorm, am muncit foarte mult.

 

Noi avem un ecran între noi, iar unora chestia asta le dă curaj să spună orice

 

Ai umor. Atunci când scrii, chiar și dacă subiectul nu are, la prima vedere nimic amuzant, tu găsești exact chestia aia care te face să râzi… Și este un umor care taie, dar nu iese sânge…

Dacă nu am face asta, atunci probabil că am înnebuni… De exemplu, acum am venit de la Paris și mi s-au pierdut bagajele, așa încât eu am venit cu un avion și bagajele mele cu altul. Am scris că așa sunt bogații adevărați, au câte un avion pentru orice…. Umorul ăsta biciuitor este și pentru lumea care se prinde, să știi. Trebuie să înțelegi substratul din spate. Se spun multe printre rânduri.

Dacă eu aș înjura în fiecare zi pe Facebook și m-aș enerva mereu, aș fi mereu nemulțumită și sătulă de orice nu merge în viață, atunci mi s-ar lua și mie, ți s-ar lua și ție. Am fi o bulă de oameni nervoși care ar exploda foarte repede. De ce ai citi pe cineva care permanent se supără, se plânge?

Pentru că toți avem problemele noastre. Ale mele nu sunt mai importante ca ale tale și viceversa. Dar dacă iți povestesc o situație aiurea prin care am trecut intr-o manieră hazlie, poate mai uiți și tu de nervi, mai uit și eu, și trecem mai repede peste. Asta nu înseamnă că totul e roz cu luminițe în viața asta. Înseamnă să știm să ne alegem bătăliile, înseamnă să știm pe ce merită să ne consumăm nervii, sau să ne stricăm ziua.

Cum vezi social media? Ce părere ai despre asta?

Știi cum o văd? S-a dat internet la toată lumea, cam așa o văd… Depinde și în ce bulă te afli. Uite, comunitatea mea este foarte educată. Am încercat să mai ies din bulă din când în când, să văd ce se întâmplă și în afara ei și m-a luat capul. Așa că m-am întors la ai mei. Normal că vreau să văd și realitatea din afara bulei, dar nu cu prețul liniștii și tensiunii mele.

Ai făcut și educație în bula ta?

Da, uneori cu forța. Contul meu de social media este sufrageria mea. Dacă vrei să intri și să stăm la povești, intră! Dacă vrei să vii doar ca să arunci cu noroi pe pereți, te poftesc afară. Internetul este pentru toată lumea, dar din păcate mulți oameni postează înainte să gândească.

Noi avem un ecran între noi, iar unora chestia asta le dă curaj să spună orice. Cred că înainte să primim internetul, cineva trebuia să ne dea și manualul de folosire împreună cu cel de bune practici sau bune maniere. Dar sigur există și partea bună a social media, cea în care afli ce cărți a mai citit unul, unde s-a mai plimbat altul, ce cauze susține cineva, ce mâncare bună mănâncă. Deci social media e cu de toate, așa… depinde ce extragi de acolo.

 

Atunci când plec în America merg și mănânc exact acele lucruri pentru care ei sunt renumiți

Am văzut că îți place să mănânci și să gătești… Vorbești mult despre gusturi bune. Ți-ai educat acest talent dintotdeauna?

Nu cred. Mama îmi spunea că eram cam sclifosită când eram mică. Nu-mi plăceau toate mâncărurile. Nu țin minte asta, în schimb țin minte că nu mâncam animale frumoase: iepure, rață… Nu știu când s-a întâmplat trecerea asta la plăcerea gustului. Sunt 10-15 ani de când eu nu mănânc prostii ca să-mi potolesc foamea. Mai bine rabd. Nu mănânc fast food, de exemplu, nu prăjesc nimic de mai bine de 10 ani încoace, nu am sucuri în casă… De ce să mănânci lucruri care nu sunt ok? Adică sunt atâtea lucruri bune în jur, de ce să alegi ceva fără gust?

Și cum îmbini asta cu meseria ta?

Știi cum e? Dacă povestești cu pasiune despre lucrurile care-ți plac și oamenii vor fi curioși să descopere. Eu promovez produsele americane care îmi plac și pe care vreau să le „dau” mai departe. Vorbim de un pește bun, de un steak, de un vin sau o bere craft. Atunci când plec în America merg și mănânc exact acele lucruri pentru care ei sunt renumiți. Nu pun piciorul în fast food-uri acolo.

Am fost în Brooklyn, de exemplu, unde pe vremuri era cel mai mare port de intrare a cafelei în America. În consecință acolo sunt numai cafenele cu cafea de origine, care se râșnește, care se servește în toate cafenele de sub podul Manhattan, în Boston am mâncat chowder, homar și multe fructe de mare pentru că de acolo pleacă tot ce e bun în toate colțurile lumii. In Philadelphia am fost special pentru faimosul Philly cheesesteak și pentru una dintre cele mai vechi berării craft.  Mă atrag, peste tot pe unde merg, istoria locului, felurile de mâncare specifice, băuturile, etc.

Cum stai cu timpul? Există un zero waste în petrecerea timpului?

Nu stau bine deloc. Tocmai de asta țin foarte mult la el. Fac urât dacă cineva îmi consumă cu bună știință timpul, dacă mă face să-l pierd aiurea. Poate se percepe egoist treaba asta, dar eu sunt foarte strictă în ceea ce privește timpul meu. De pildă, dacă eu am o întâlnire de business de o oră și tu ai întârziat 30 de minute, mi-e clar că nu te interesează. Dacă sunt invitată la zeci de evenimente, nu mă voi duce decât la cele care mi se potrivesc. Dacă te interesează să vorbim despre business și tu nu ai făcut un minim de research să vezi cu ce mă ocup înseamnă că pescuiești aiurea, iar eu nu am timp pentru asta. Serios, timpul e prețios. E singura resursă care odată consumată, nu se mai întoarce.

Ai răbdare?

Grea întrebare… Da, am cu lucrurile care contează și am cu oamenii care își doresc să fie ajutați sau vor să învețe ceva… Altfel nu, nu am.

Cum stai cu disciplina?

Depinde. Sunt foarte riguroasă profesional, personal sunt ceva mai relaxată.

 

Nu poți să reduci o țară la ceva ce ai încercat tu o dată

 

Care este ultimul proiect de care ești mândră?

DelicioUs. Eu am venit cu 14 ani de marketing în spate la Ambasada SUA și mi-a luat 2 ani să-i conving să comunicăm spre și cu consumatorul direct. Înainte comunicarea se făcea doar B2B. Dacă întrebi pe cineva ce știe despre mâncarea americană, va spune în primul rând „fastfood”. Dar dacă eu dau mai departe poveștile despre vinurile din California, despre fisticul american, prunele confiate sau friptura de vită americană, peștele sălbatic din Alaska sau caviarul de somon, poate le stârnesc interesul și curiozitatea.

De aceea am simțit nevoia să povestesc despre aceste lucruri. Și continuăm să o facem pe site, în evenimente, că imaginea nu se schimbă de azi pe mâine. Și nici educația nu se face într-o lună.  Când am dat drumul acestei platforme, am structurat-o educativ în povești, rețete, etc. Un om educat percepe altfel mediul înconjurător și informațiile despre el. Un pasionat de mâncare ar vrea să știe informațiile de pe acest site, eu însămi am învățat enorm de când am început acest proiect.

Și ce urmează?

Să facem niște traininguri cu chefii din România aducând chefi din State (de fapt să le reluăm pentru că le-am început și a venit pandemia peste noi), mă gândesc să organizez niște seri de degustare și masterclass-uri pentru berile craft și pentru vinuri. Poate voi repeta tabăra de cooking. Am făcut una de curând cu 9 bloggerițe de cooking care au stat 5 zile la munte și care au creat rețete cu ingredientele pe care le-au avut la dispoziție, desigur de origine americană. Nu este vorba doar de mâncat și gătit. Este important să știm cum să citim o etichetă, cum să scoatem ce e mai bun dintr-un produs, de ce unul este mai scump decât altul și de ce țara de origine poate fi diferită de țara de producție.

O țară se iubește sau nu în funcție de senzațiile pe care ea le creează celui care o vizitează. Cum ai descrie România pe piața simțurilor, pe piața senzorială?

România noastră este fabuloasă, numai că nu suntem în stare să o „dăm mai departe”, să o promovăm cum se cuvine. Colegii mei americani sunt foarte îndrăgostiți de România, de mâncarea noastră, de peisaje… România este produs foarte vandabil.

Iar America?

America este și țara fast food-ului, dar și a vegetarienilor care găsesc infinite variante de rețete, sau ingrediente, este și țara peștelui și a cartofului dulce, este țara fisticului și a fructelor, este țara vinurilor făcute din podgorii lovite de briza oceanului. Este țara tuturor posibilităților. Nu poți să reduci o țară la ceva ce ai încercat tu o dată. Din păcate nu suntem destul de capabili să nu generalizăm.

 

 

 

 

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *