Cătălin Striblea : "Văd mai degrabă lucrurile care ne leagă, decât cele care ne despart"

Cătălin Striblea

Cătălin Striblea este jurnalist, are o emisiune la Europa Fm în fiecare zi la prânz.

L-am văzut și la Digi, și la Realitatea, și îl urmăresc alături de Radu Paraschivescu în podcastul lor, „Vorbitorincii”.

Cătălin nu strigă, nu e agresiv, nu toarnă acid în opiniile sale. Dimpotrivă, este elegant, echilibrat… Mai face moderația audiență?


Cătălin Striblea, se pot spune lucrurile și fără acid, și fără răutate, și fără sarcasm. Tu demonstrezi acest lucru zilnic la Europa Fm. Te face asta mai puțin credibil?

Mă face mai puțin popular… Oamenii nu țin, într-o societate divizată, să asculte lucrurile spuse în mod echilibrat. Suntem construiți, cel puțin în ultimii ani, de societatea virtuală ca să spunem lucrurile apăsat. Cei care fac asta, care înjură, care răspund hotărât, care divizează și atacă sunt mult mai populari.

Așa funcționează lumea de azi, mie nu-mi place cum funcționează, nu o înțeleg, nu pot și nu vreau să trăiesc așa. De aceea, când mă duc la radio, întotdeauna mă întreb: oare produsul meu la cine ajunge?

În general, oamenii vor să audă lucruri rele despre alții, asta îi motivează foarte tare. Dar nu așteaptă să audă lucruri rele despre ei, sau nu așteaptă să audă soluții sau întrebări care îi leagă de ceilalți… Și încerc să mă uit așa, din lateral, la ceea ce se întâmplă cu emisiunea mea și, până acum, dacă e să mă refer la audiențe, ea funcționează.

La radio audiențele sunt foarte mari și pe social media sunt mari, nu sunt cele mai mari, dar sunt mulțumit. Îmi place să am de-a face cu oameni echilibrați cu care să am un schimb de idei deștepte, să văd ce e bun în lume și în țara asta și ce fenoneme mai interesante se întâmplă. Altfel, e foarte ușor să zici că cineva e prost.

Dacă oamenii te adoră nu înseamnă că ai și dreptate

 

Popularitatea nu înseamnă și credibilitate.

În mod evident! Sunt personaje ale pandemiei, oameni care au făcut niște valuri uriașe și din cauza cărora a murit multă lume. Ei sunt cei „populari”.

Dar s-au aruncat înainte, au spus lucruri monstruoase, așa cum se face de obicei în România în spațiul public fără nicio penalizare și s-a construit un pol în jurul lor. Dar pentru mine ei nu sunt credibili, nici pentru tine, că mai sunt și „alții” în țara asta. Dacă oamenii te adoră nu înseamnă că ai și dreptate.

Dacă e o mulțime lângă tine, nu înseamnă că și gândești bine. Noi, cei care apărem la tv, la radio sau scriem avem o putere foarte mare. Pe mine mă urmăresc cam 100 000 de oameni- dacă îi adun de pe toate conturile sociale- iar la radio cam 500 000 de oameni.

Este ca și cum aș vorbi unui oraș. Ca și cum aș avea un stadion în față! Îți dai seama ce putere e asta? Ei bine, această putere trebuie folosită pentru a face bine, nu rău. Este o mare responsabilitate.

Așa că am reușit ca, în mare măsură, să mă schimb pe mine, să văd ce e bine, ce greșesc, ce pot să continui, unde să-mi caut echilibru. Am început să mă uit altfel la oameni, am ales să văd mai degrabă lucrurile care ne leagă, decât cele care ne despart.

Tu ai simțit totuși stresul acestei meserii, pentru că era cât pe ce să-ți dau inima pentru ea.

Capul, nu inima. Am avut un accident vascular cerebral la 35 de ani, sunt 9 ani de atunci. Am stat de multe ori să mă gândesc că, pe lângă stresul meseriei, mai și fumam, trăiam și pe fusuri orare complicate, lucram într-un mediu cu niște oameni toxici cu care aveam de dus multe bătălii…

Accidentul acela a dus la o schimbare majoră a vieții mele. Am trecut pe lângă moarte atunci, am paralizat pe partea stângă, am stat mult în spital, a trebuit să reînvăț multe lucruri. A fost nevoie să mă reconstruiesc nu numai fizic, (nici acum nu sunt ca înainte de accident) ci și ca om. A fost o incursiune formidabilă.

Am avut un an de pauză în care am stat deoparte și m-am uitat la lume, la meseria mea și mi-am dat seama că sunt multe lucruri care nu sunt bune. Eu, până la vârsta aceea avusesem senzația că pot schimba multe, dar mi-am dat seama că nu pot face asta și că trebuie să încep cu mine mai întâi.

Ca să schimbi lumea, trebuie să te schimbi mai întâi pe tine. Așa că am reușit ca, în mare măsură, să mă schimb pe mine, să văd ce e bine, ce greșesc, ce pot să continui, unde să-mi caut echilibru. Am început să mă uit altfel la oameni, am ales să văd mai degrabă lucrurile care ne leagă, decât cele care ne despart. Așa că, acest eveniment din viața mea, deși nedorit, mi-a fost de folos.

Meseria asta a avut trecut, are un prezent, dar are și viitor?

Da. Eu acum sunt într-un moment în care mi-e drag de meseria mea, deși nu mai fac jurnalism de știri, nu mai fac muncă de redacție. Eu construiesc programe de radio și diverse alte produse de internet care sunt axate pe opinie. Dar vine din urmă o generație formidabilă de jurnaliști, să știi!

România are o presă bună, vă asigur. Are și presă proastă, în mod evident, dar are și multă presă bună. Sunt publicații noi care fac chestii fantastice. Și unele din cele vechi și cu autoritate fac lucruri bune. Sigur, cota de încredere în presă este de 20%. Ok, e stigma noastră și trebuie să muncim! Eu văd o grămadă de semne bune în presa românească. Sunt și semne rele? Sigur, dar fiecare pasăre pe limba ei piere.

Faci un cuplu cu Radu Paraschivescu în podcastul „Vorbitorincii” unde eleganța, limba română bine vorbită și umorul fin creează un conținut despre care ai zice că nu se va face remarcat în gălăgia generală. Dar nu a fost așa…

Nu, podcastul nostru audio este printre cele mai ascultate din România și asta ne face foarte mândri. Faptul că sunt câteva mii de oameni care aleg să ne asculte și să ne acorde două ore din timpul lor, ne bucură. Podcastul nostru, „Vorbitoricii” este o dezbatere de idei, un produs construit pentru prezentarea lucrurilor bune și rele, un produs care te obligă să gândești, care te provoacă.

Și faptul că sunt atâția care ne ascultă arată că avem resursă în țara asta. Acest podcast a apărut în pandemie când și mie, și lui Radu Paraschivescu ne-a dispărut obiectul muncii. Radu nu putea lansa cărți, eu nu mai mergeam la evenimente și așa că ne-am hotărât să… stăm de vorbă.

Și am realizat că aveam niște lucruri pe care lumea nu le vedea, sau pe care le citea” greșit. La mine se uitau și ziceau că sunt băiatul de la tv care vorbește despre politică. Ori viața mea era cu totul alta, analiza politică era doar un job. Mie îmi plac multe alte lucruri; filmele, muzica, sportul… Îmi place cafeaua… mult de tot, îmi place un pahar de vin, îmi place să spun bancuri.

Iar despre Radu lumea știa că e omul care apare la tv și ține cu Poli Timișoara:). Dar nu e așa, oamenii sunt mult mai complecși în realitate. Social media te lasă să vezi doar felii din viața oamenilor.

Când vine vorba despre opțiunea individuală, te asigur că toată lumea crede în știință.

 

Social media în pandemie s-a transformat într-un front plin de troli și minciuni. Care este lecția pe care o învățăm?

Uneori spui că mai rău decât atât nu se poate. S-a putut. S-au rostit minciuni uimitoare! Și din prostie, dar și din ticăloșie, din multă ticăloșie. Să nu îți iei tu un prag de rezervă, indiferent dacă crezi sau nu în știință, sau vezi lucrurile altfel, să nu pui întrebări oneste legate de vaccinare, de cum funcționează medicina, etc, asta mi se pare foarte grav. Cum, măi, să afli că 2/3 din români cred că pandemia a fost pusă la cale de elitele mondiale?

Cum am ajuns noi, ca nație, să credem într-o tâmpenie de genul ăsta? E vreun grup acolo undeva care a zis hai să punem de-o pandemie? Cum să crezi așa ceva când, în mod evident, tulburarea eterminată de pandemie duce la niște reașezări cumplite pentru majoritatea companiilor și piețelor? Este cineva care își permite să spună hai să sărăcim?

Dar nu este și mai ciudat că în secolul al 21-lea se pune întrebarea dacă cineva crede sau nu crede în știință?

Libertatea formidabilă dată de rețelele sociale i-a făcut pe oameni să creadă în tot felul de lucruri care mai de care mai aberante. Și neîncrederea în știință a dus, iată, la moartea a milioane de oameni. Sunt și decizii proaste care au fost luate de-a lungul acestor ani, dar a pune la îndoială știința este absolut catastrofal. Dar să știi că o pui la îndoială până la un punct: când te duci tu la doctor. Pentru că acolo te vei întâlni cu știința la nivel de persoană!

Că acel doctor face niște lucruri uimitoare, îți intră în cap, în inimă, pune stenturi… Deci, când vine vorba despre sănătatea personală, nu cred că cineva mai pune la îndoială știința. Când vine vorba despre opțiunea individuală, te asigur că toată lumea crede în știință.

La nivel de societate, a nu crede în știință ne va duce la o catastrofă și mai despre care noi știm foarte bine că vine, vorbim de încălzirea globală.

Vom vedea lucruri și mai rele pe parcursul vieților noastre și, uimitor este faptul că nu ne gândim absolut deloc la viața copiilor noștri care vor mai trăi de acum încolo niște zeci de ani. Pare că nu e problema noastră.

Catastrofa care va veni va fi mai mică în părțile astea de lume, dar pe măsură ce anii vor trece, vom ajunge la un tip de dezvoltare și la niște lucruri pe care umanitatea nu le-a cunoscut. Viața pe care noi am cunoscut-o va fi doar o poveste scrisă în cărți.

În acești ani fiecare a luat decizii pentru el și pentru familia lui, clasa politică a apreciat acest model și rezultatul este că avem cei mai mulți morți din istoria noastră de după război

Am învățat ceva după această pandemie, (spun „după” pentru că sperăm cu toții ca pandemia să se termine anul acesta)? De fapt, omenirea învață ceva din ceea ce i se întâmplă?

Sunt oameni care învață. Există un pol de oameni foarte deștepți pe planeta asta care au învățat lucruri importante și pot face progrese. Dar la nivel de societate, învățămintele nu vor fi foarte mari. În ceea ce ne privește vom fi la fel de nepăsători față de cei din jur, până la moartea acestora.

Lumea va trece peste trauma asta și în rândurile elitelor științifice și sociale vor rămâne niște învățături care, cu timpul poate vor fi transferate mai jos, către publicul general. Dar asta ține și de modul în care vor acționa clasele politice de peste tot. Pentru că, fără motorul clasei politice, e foarte greu.

Uite cum a făcut clasa politică din România care a avut ca singur model de lucru în această perioadă principiul „scapă cine poate!”

Și, deși poate vor fi scrise manuale cu tot ce a învățat lumea în acest timp, transmiterea informațiilor către populație se va face foarte greu, pentru că unele nu sunt populare, iar cei care trebuie să le pună în practică nu-și vor asuma să fie nepopulari.

Înseamnă că terminăm acest interviu cu clasa politică?

Politica este vitală. Tot ce se întâmplă în jurul nostru este politică. Și indiferent ce am discuta noi, Cristina, ce este de rezolvat în societate tot de la vârful politicii se poate rezolva. Iar rezolvarea va veni pe măsură ce oameni din ce în ce mai bine pregătiți vor intra în politică.

Unii fără alții nu putem funcționa! Societatea, economia, politica, presa… Când lucrurile scârțâie într-o parte, se dezechilibrează totul. Iar la noi este un profund dezechilibru. Suntem o societate individualistă și modelul acesta funcționează într-o oarecare măsură. Dar asta este și problema : că funcționează într-o oarecare măsură. Când ai nevoie de comunitate, e mai greu.

În acești ani, fiecare a luat decizii pentru el și pentru familia lui, clasa politică a apreciat acest model și rezultatul este că avem cei mai mulți morți din istoria noastră de după război. Eu cred că în 2022 avem dreptul la o schimbare în bine și aș începe să gândesc mai departe de „celula de bază a societății”, că altfel vor veni alte probleme cărora nu le vom găsi răspunsuri.

Iar lipsa de răspunsuri a politicienilor pleacă exact din acest gen de individualism. Orice decizie vor lua va fi supusă acestui sistem social, de aceea să nu ne mire dacă ea nu va funcționa.

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published.