L-am întâlnit pe Stefan Ahnhem la lansarea cărții sale „Minus 18 grade” apărută la Editura Litera, o carte din seria Fabian Risk, detectivul suedez care descoperă, evident, crimele și criminalii. Stefan Ahnhem scrie cărți noir care te țin cu răsuflarea tăiată și cu ochii largi deschiși nopțile. Construcția cărților este surpinzătoare și ce este cu adevărat inedit este că fiecare adresă, loc, oraș, stradă sau benzinărie sunt cât se poate de reale, ceea ce oferă poveștilor lui o autenticitate dătătoare de fiori.

Cum dormiți nopțile?

Foarte bine, mă descarc de gândurile din timpul zilei și am vise foarte frumaose.

Pentru că dacă scrieți despre toate aceste crime și criminali, mă gândesc că sunteți bântuit de aceste povești.

Mi se pune adesea întrebarea de unde vin toate aceste povestiri întunecate… Aș spune că, odată ce faci din asta o meserie, este ca orice meserie normală pe care o practici ziua… Încerc să spun o poveste bună și nu o las să mă bântuie noaptea, din fericire…

Cărțile mele sunt înfricoșătoare, dar nu sunt horror.

Întreb pentru că cititorii dvs nu dorm bine… Eu nu am dormit bine…

Sper că nu (râde)… Nu le doresc niște nopți fără somn cititorilor mei, decât în sensul în care să simtă nevoia să citească mai departe și să-și ia ziua următoare liberă. Cred că asta se întâmplă când ai în față o carte bună. Nu poți dormi, nu o poți lăsa din mână și trebuie să o citești! Îmi pare rău că ai avut coșmaruri după cărțile mele, nu acesta a fost scopul, scopul a fost doar să te sperie puțin. Cărțile mele sunt înfricoșătoare, dar nu sunt horror. E vorba mai mult de suspans și de nevoia de a ști ce se întâmplă mai departe.

Fabian Risk este un detectiv din categoria Sherlock Holmes sau Hercule Poirot? Ați fost inspirat de acest gen de literatură?

În cărțile mele am fost inspirat mai mult de antagonistul lui Sherlock Holmes, de personajul negativ, iar detectivul Fabian Risk este un om normal, un om modern, care trăiește într-o familie normală, este la mijlocul vieții lui, are problemele vieții pe care o duce și toate aceste cazuri mari vin peste el, îi cad în cap toate aceste crime în serie… Deci scopul meu a fost să prezint un om normal. Sherlock Holmes nu a fost un om normal, nici Hercule Poirot, ei sunt niște personaje foarte speciale și cred că ce fac ei este să rezolve cazuri de crime de tip puzzle, pe când Fabian Risk se ocupă de criminali în serie.

Am descoperit prin cărțile dvs o Suedie foarte umană, imaginea ei și a nordului Europei fiind a perfecțiunii, fericii și belșugului.

Cred că noi, în Scandinavia, suntem foarte privilegiați din toate punctele de vedere, există însă probleme cu spălarea banilor, cu tot felul de bande ucigașe care funcționează în subteranul acestei vieți perfecte, despre care spuneați… Nu vă imaginați că ne plimbăm sub un soare care strălucește mereu și că râdem tot timpul, deși așa ar putea părea. Însă, deși există probleme, suntem foarte privilegiați, pentru că sistemul funcționează. Ca societate în ansamblul ei, trăim într-un spațiu bun. Acesta este și motivul pentru care spunem poveștile astea înfricoșătoare, pentru că, dacă am trăi într-o țară în care oamenii ar fi abuzați, violați, sau ar fi războaie, nu am mai vrea să și citim despre așa ceva. În Scandinavia sunt foarte mulți oameni care duc o viață bună, se trezesc dimineața, se duc la serviciu, se întâlnesc cu colegii lor care sunt foarte amabili, se întorc la familiile lor drăgălașe, se culcă seara liniștiți. Viața lor este foate bună și atunci au nevoie să simtă ceva, au nevoie să fie puțin speriați, de aceea se uită la Netflix, citesc cărți, au nevoie să simtă adrenalină. Au nevoie să fie excitați, stimulați, iar dacă acest lucru nu se întâmplă când citești o poveste de genul acesta, atunci înseamă că ea este moartă. Cred că de asta scriem povești întunecate, pentru că viața este ok pentru noi.

Descrieți foarte exact locurile unde se întâmplă acțiunea, de aceea am intrat, citindu-vă, pe Google Earth și am văzut locurile și chiar am scris un articol despre destinațiile turistice inspirate de cărțile dvs. Ați avut în intenție așa ceva?

Oh, mă simt flatat să aud asta. Cred că motivul este că poveștile pe care le scriu eu sunt larger than life, sunt pline de lucruri neașteptate și întrebarea pe care mi-o pun când le inventez, este dacă se pot întâmpla cu adevărat. Și atunci îmi bazez povestea pe locuri reale. Nu vreau să inventez un loc nou, ci vreau să caut mereu un loc bun pentru povestea mea, de aceea lucrez și eu cu Google maps și Google Earth. Și când găsesc locul potrivit, încep să scriu un capitol sau o scenă care se întâmplă acolo. Scopul meu nu a fost să transform aceste locuri în destinații turistice, dar cred că este o idee bună totuși, pentru că avem locuri frumoase în Scandinavia… Am vrut să fac povestea cât mai credibilă și pentru asta am vrut să găsesc adrese și locuri reale. Mulți dintre colegii mei își creează propriul sat, de exemplu, pentru că apoi au libertatea de a face să se întîmple acolo orice. Locurile din poveștile mele sunt reale, pentru ca atunci când treci pe lîngă ele, să spui uite, asta s-a întâmplat chiar aici. De curând o doamnă a venit la mine și mi-a spus că ea locuiește acum în casa care apare în prima mea carte, în „Victimă fără chip”. O prietenă i-a spus că adresa la care stă apare în cartea mea și asta a făcut-o să cumpere volumul, să vină la lansare și să-mi spună toate astea. Sigur, în casa ei, în carte, se întâmplă lucruri îngrozitoare. Doamna s-a mutat acolo după ce am scris eu cartea, deci nu știu ce s-a mai întâmplat după:)

Aș vrea să vă spun un secret. Eu nu suport suspansul și nu am răbdare, de aceea când tensiunea este prea mare, eu trag cu ochiul la final… Dar aveți o scriitură care face inutil acest lucru, fiindcă tot nu mă prind cine este criminalul…

Trișați! Nuuu… Cărțile mele nu sunt prentru trișori:) Cărțile mele sunt despre a intra în poveste! Iar povestea nu este una obișnuită care se construiește după logica obișnuită a unei cărți polițiste. E foarte ușor să folosești o rută normală. Dar ce vreau eu este ca cititorii mei, care sunt unii obișnuiți cu romanele polițiste sau noir, să aibă impresia, atunci când deschid cărțile mele, că citesc pentru prima dată un roman noir. Nu vreau ca ei să știe ce se va întâmpla, ce urmează, cum se termină romanul. Pentru că nici eu nu știu ce se va întâmpla când mă apuc să scriu. Romanele mele sunt organice, și ce este important pentru mine, este ca ele să aibă noimă. Deci dacă sari la finalul cărții direct, nu vei afla cine este criminalul, pentru că nu despre asta este vorba, ci despre motivele, modalitățile criminalului. Deci este vorba despre de ce nu despre cine.

De ce atâta violență? E aproape chirurgical descrisă crima

Când m-am apucat să scriu această serie, mi-am spus că nu mă voi cenzura absolut deloc, pentru că am vrut să scriu cartea cât mai bine și la fel cum este în sex, așa este și cu violența. Nu te cenzurezi. Și am vrut să scriu o poveste cât de bine pot. În „Victimă fără chip” am scris despre un criminal care a vrut să fie faimos, văzut, și atunci crimele lui sunt spectaculoase. În „Al nouălea mormânt” este vorba despre traficul de organe, despre piața roșie și atunci când scoți un organ dintr-un corp cu siguranță e mult sânge… În cel de-al treilea roman, „Minus 18 grade” este vorba despre un cuplu de criminali care nu vor să fie văzuți, vor să rămână invizibili, pentri că ei, de fapt se ocupă cu furtul de identitate pentru a obține bani și atunci crimele lor sunt ingenioase, dar nu spectaculoase… Deci încerc diferite lucruri…

Ce cărți citiți?

Acum să citesc o carte de Stephen King, care nu este așa de înfricoșătoare. Este vorba despre un bărbat care vrea să se întoarcă în timp ca să oprească asasinarea lui Kennendy. Este o carte plină de suspans. Dar citesc și foarte multă literatură, sau cărți de nonficțiune și încerc ca o carte din două să fie suedeză sau scrisă de un autor scandinav. Nu citesc multe thrillere pentru că eu mă ocup cu ele și atunci s-ar amesteca un pic în mintea mea.

Ce ați schimba dacă și dvs v-ați putea întoarce în timp?

L-aș scoate pe Hitler ca să nu se mai întâmple Cel de-al Doilea Război Mondial. Dar cred că aș scoate din istorie asasinarea lui Franz Ferdinand și astfel și cele două războaie care au urmat.

Deci sunteți împotriva violenței.

Da, în realitate, da, în cărți e altceva…