Raluca Leafu, creatoarea brandului Bon Bijou, s-a visat o doamnă notar. Pentru asta a învățat foarte mult, a făcut Facultatea de Drept și a ajuns, într-adevăr, să lucreze într-un notariat. Și nu i-a plăcut. Deloc. Așa că și-a dat demisia.
Creativitatea pe care o ai ți-a dat planurile peste cap, nu?
Da, nu mă regăseam în spatele unui birou. Deloc. Și așa că mi-am dat demisia și am intrat într-o depresie care a durat 3 luni. Nu știam ce să fac, ai mei mi-au spus „ai casă, ai mașină, descurcă-te”. De aici încolo ești pe cont propriu. Și de unde aveam totul, deodată nu am mai avut nimic. Am început să lucrez la The One făcând internship, m-am integrat foarte bine, iar după o lună am cerut să rămân ca să învăț. Mi-a plăcut foarte mult, dar… nu puteam trăi din asta.
Și ce ai făcut?
Mi-am pus într-o zi calitățile și defectele pe o foaie ca să văd ce pot înțelege din ele despre mine. Mi-am dat seama că pot lucra ușor cu oamenii. Defectele mele erau însă sensibilitatea și faptul că tind săiau lucrurile personal și încă unul care nu era de neglijat, că sunt foarte dezordonată și împrăștiată. Pe unveva se potrivește cu creativitatea, dar nu și cu businessul … Așa că a trebuit să mă educ, pentru că dezorganizarea însă mă agita, în loc să rezolv un lucru în 3 ore, îl rezolvam în 5.
Cu cine te-ai sfătuit înainte să faci acest business?
Cu oameni de business care m-au învățat multe. Eu iau totul de la cei din jur, învăș mult, pe partea de business am avut destul de mulți oameni cu care m-am consultat.
Îi plăceau foarte mult accesoriile, și de fiecare dată când călătorea, își cumpăra „accesorii fantezie” care în România nu prea existau dar erau erau foarte admirate și căutate.
Și cum ai început?
Mi-am dat seama că este o nișă de business și am căutat, am găsit niște siteuri din China de unde am început să aduc în România. Așa am început. Aveam cam 200 de euro pe care mi-i dăduse mama. Numai că, în loc să-mi iau niște pantofi cum mă gândeam inițial, am decis să-i folosesc pentru a cumpăra aceste bijuterii. Și la o zi de naștere, (noi suntem un grup de 10 fete), am adus la masă aceste bijuterii și am plecat fără niciuna. Așa am început.
Și apoi?
Apoi, inspirată fiind de la munca din revistă, am început să fac marketing, comunicare pe partea de business, pentru că vedeam cum se comportă revista cu clienții, am făcut și eu la fel.
Acela a fost începutul, dar nu cred că acum vinzi bijuterii din China…
Nu (râde)... Acela a fost începutul, da, dar după doi ani, deși mi-a mers foarte bine, pentru că m-am bazat mult pe marketing- aveam ambalaje frumoase, mesaje, dar produsul în sine nu era unic. După aceea a început să se umple piața și am decis să încep să le fac chiar eu. Mi-am creat o echipă cu care am început să lucrez, am un atelier unde se creează efectiv aceste bijuterii.
Care e mantra Bon Bijou?
Am dus bijuteria la nivel de experiență. Sunt mai mult decât bijuterii. Am făcut evenimente related to brand, evenimente cu ginuri, de pildă, aici în showroom, lumea a venit pentru ginuri, dar a văzut și bijuteriile. Nu comunicăm, veniți să cumpărați pentru că avem reduceri. Nu. Fiecare bijuterie care va ieși din acest atelier vreau să aibă un mesaj. Să aibă legătură cu ceva personal din viața ta, nu ceva care să fie cumpărat „fast”. Suntem într-o eră a consumerismului și trebuie să ne diferențiem, pentru că eu cred că sunt milioane de fete pe planeta asta care vând accesorii, dar cred că fiecare are touch-ul ei și personalitatea ei și eu cred că am reușit să mă exprim pe mine însămi prin ceea ce fac.
Ce combinații îți plac?
Ei bine, sunt puțin fixistă, îmi plac combinațiile negru-auriu. În plan perosnal. Dar în business eu mă adaptez cerințelor, desigur. Mie nu-mi plac culorile (pentru mine), dar îmi plac pe alții.
Suntem încojurate de o nouă colecție, mai artsy, mai abstractă…
Da, ea a pornit dintr-o nebunie.. Pe lângă acest Bon Bijou, eu vreau să fac o linie din aur și diamante neșlefuite. În aprilie am fost în Anvers unde e cea mai mare piață de diamante din Europa. Am avut întâlniri cu bijutieri, am fost și la Muzeul Diamantului și acolo aveau o carte în care erau prezentați pictori și sculptori care, pe lângă operele lor, au făcut și bijuterii, mai puțin cunoscute…
Mie mi-a plăcut foarte mult ce a făcut Picasso pe partea de bijuterie, fiica lui, Paloma, a și fost Head of Design la Tiffany pentru mulți ani. Mi s-a părut foarte interesant și am decis să facem o colecție Zodiac. El a făcut pandante cu un mesaj, un înțeles. Noi ne-am inspirat din cubismul lui, desenând aici, în atelier imaginile pentru fiecare zodie. Le-am transpus în medalioane, dar ele pot fi declinate în cercei, pot fi puse pe lanțuri, sau fire cu piatra zodiei respective.
Și dacă cineva va citi acest interviu peste doi ani și va dori să aibă așa ceva, ce va putea face? Ce se întâmplă cu colecțiile vechi? Mor?
Nu. Fiecare colecție are o piesă vedetă și, pentru ca un brand să aibă continuitate, trebuie ca o colecție nouă să aibă ceva din touch ul colecției vechi. Eu am păstrat din colecția veche metalul, auriul, pietrele naturale…
Ce contează în antreprenoriat?
Să simți. Să nu te ghidezi după niște reguli citite. Totul pornește din noi. Contează să vezi ce vor oamenii, să fii cu un pas înainte, să poți anticipa lucrurile.
Ai făcut lucruri pe care apoi să descoperi că le-au făcut și alții?
Da, mi s-a întâmplat în campania aceasta pe care am făcut-o cu Cristina Crăciun. Am râs când am văzut că și alte campanii au fost făcute cu sculpturi, nu am știut, nu ne-am inspirat, pur și simplu așa s-a nimerit… Cred că există niște trenduri pe care le simți fără să-ți dai seama.
Ce conturi urmărești în social media?
BoF, Condenast traveler, Lena Perminova, Cristina Centenera, Vogue Living, Carol Woolton, Rachel Garrahan, My restaurants…
Ce te deosebește de celelalte branduri de accesorii?
Organizăm clase de bijuterie, ajutându-i pe oameni să-și facă propria bijuterie, unică. „Create your own”. Vii, îți alegi materialele, te ajutăm să le montezi. Și e drăguț că vezi 5, 10 oameni în aceeași încăpere, de meserii diverse, sunt uniți de creativitate. Vin la început stânjeniți și neîncrezători și pleacă apoi mulțumiți că au trăit o experiență inedită și că au o bijuterie unică.
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.