Psihiatrul Mihai Bran : "Trendul „depresiei funcționale” este resimțit mai ales de generațiile născute după 1995"

Psihiatrul Mihai Bran

Mihai Bran este medic psihiatru la Spitalul Colțea din București și fondatorul platformei de servicii medicale și consiliere psihologică, Atlas. Am avut ocazia să vorbesc cu Mihai despre depresie, anxietate și tulburări de somn, forme de viață aproape normale acum pentru unii. Pentru mulți, de fapt.

Suntem stresați, incertitudinea, oboseala, boala, frica, grija, lipsa de perspectivă, toate acestea la un loc ne-au dat ritmul vieții peste cap. Ne-au furat somnul, ne-au pus gheara anxietății în gât.

Mihai Bran, cum se simte un psihiatru în această perioadă?

Dacă îmi pun halatul de psihiatru și nu vorbesc despre mine ca om pur și simplu, atunci tot ce pot spune e că sunt mai ocupat ca de obicei, pentru că oamenii au devenit mai conștienți de ceea ce înseamnă sănătatea mintală și de importanța ei și pun mai des mâna pe telefon sunând să se programeze. Din păcate, se lovesc de noile limitări de funcționare, cel puțin la mine în spital, la Colțea, pentru că jobul meu s-a mutat mai mult în online. Eu nu mi-am mai văzut cabinetul din martie, pentru că a fost transformat în zonă tampon unde se cazează pacienții suspecți de Covid. Așa că, până în septembrie nu am văzut niciun pacient față în față, în persoană, din septembrie s-au mai schimbat ușor ușor lucrurile, cu o limitare de 4 ore pe săptămână. Și da, vin din ce în ce mai mulți oameni cu tulburări de anxietate, insomnii…

Deci sunt mai mulți pacienți acum?

Da, eu așa simt că da.

Preocupările tale merg mult în zona de anxietate insomnie și depresie…

Da, aceasta este patologia care îmi place mai mult și acesta este profilul pacientului pe care îl văd eu acum în spital.

Ce stă la baza acestor afecțiuni de fapt? Ce le declanșează? Există ceva comun?

Încă nu se știe, există multe teorii, dar nu e una care să le unifice. Sunt tot felul de curente care se întrepătrund și care se bazează pe dovezi, cum ar fi că depresia are o componentă genetică, ea se transmite, sau că provine dintr-un anumit dezechilibru în cadrul unor neurotransmițători. Există și o componentă psihologică a bolii- anumite evenimente, sau traume care o pot declanșa… Deci depresia este o boală cu componente psiho-bio-sociale. Anxietatea e cam la fel.

Și toate au nevoie de tratament medicamentos?

Au nevoie de evaluare medicală pentru început. Din păcate, oamenii aleg să meargă mai întâi la psiholog. Există o dispută între psihologi și psihiatri, deși cred că ar trebui să stea la aceeași masă și să trateze pacientul împreună. De ce spun că pacientul trebuie să vină mai întâi la psihiatru? Pentru că pregătirea aceasta medicală îl ajută pe acesta să identifice boala și în alte contexte, o tulburare de anxietate poate să apară, de exemplu, și în cazul tulburării glandei tiroide, ceea ce un psiholog nu o poate evidenția și nici nu o poate vindeca.

Noi, psihiatrii, legăm contextele altfel. Și da, dacă cineva are o tulburare de anxietate ușoară, fără cauze medicale, el poate fi trimis la un psihoterapeut, dar asta numai psihiatrul poate spune. Sigur că și colegii mei se ambiționează să intervină direct farmacologic în loc să lucreze cu un psihoterapeut. Aici cred că ar trebui să lucrăm mai bine, dar e o chestie de colaborare dintre profesioniștii din domeniul sănătății mintale.

Îmi spunea un englez pe care îl cunosc și care s-a plimbat mult prin București că simte că oamenii sunt mai agresivi ca în alte părți, că sunt conflictuali și certăreți.

Da, e bună remarca lui. Și mie mi se pare că suntem destul de încruntați și nu cedăm ușor. Cred că e și o trăsătură balcanică, dar mai e și o chestiune de educație, de felul în care ne influențează media, tot timpul simțim nevoia să fim într-o tabără sau alta, nu căutăm drumul de mijloc… Nu știu dacă e vreo componentă genetică, dar avem o răutate care ni se tot transmite din generație în generație.

Dacă poporul român ar fi un pacient, ce diagnostic i-ai pune?

(râde) Poate că ar fi de tulburare de personalitate cu niște manifestări în zona de agresivitate. Cred că așa…:) Și poate și o tentă ușor depresivă pentru că, pe lângă agresivitate, pe stradă nu prea vezi oameni care să zâmbească, vezi mai degrabă fețe triste. Și există acum trendul ăsta al „depresiei funcționale” este resimțit mai ales de generațiile născute după 1995. Cei care au în jur de 20 de ani tind să fie mai depresivi…

Anxietatea ar trebui luată ca o normalitate, anxietatea ne-a ajutat să supraviețuim ca specie. Contextul actual este unul în care simțim panică, sfatul meu ar fi în primul rând să nu mai stăm cu ochii la știri nonstop și să ne ferim de informația abundentă și anxiogenă

Se datorează social media sau internetului și a device-urilor?

Ei sunt născuți și obișnuiți ca, pentru orice problemă pe care o au, să caute o aplicație sau ceva care să-i scoată din ea. Pe termen lung e posibil ca acest lucru să ne ia din instinctul de supraviețuire, să nu mai știm să facem lucruri normale, să ne urcăm într-un copac, de exemplu să ne luăm un măr, mai degrabă azi ne comandăm mărul prin Glovo…

Ești co-autorul, co-fondatorul platformei Atlas care îi ajută pe cei cu probleme de sănătate mintală…

Da, am intrat într-o zonă de antreprenoriat medical. Nu prea știam eu cum se face asta, am învățat și am creat o platformă cu o dimensiune importantă de business, o platformă de telemedicină pe care inițial am livrat doar programe de consiliere psihologică, pentru că altceva nu permitea legislația. Odată cu pandemia am mutat-o și către zona de servicii medicale pentru că au fost în sfârșit permise prin lege, de ieri avem chiar și o HG care permite telemedicina, ceea ce va schimba mult relația dintre medic și pacient prin prisma asta tehnologică.

Și cum va funcționa asta?

Într-un sistem hibrid, cred. Relația medic-pacient va continua în modul clasic, numai că anumite momente ale ei se vor putea digitaliza. Mie îmi este suficient să te văd o dată în cabinet, după care două săptămâni te pot vedea online. Acum apar tot felul de intervenții și mai profunde în zona de AI, cum ar fi diverși algoritmi care pot ajuta medicul în punerea diagnosticului.

Lucrezi la Spitalul Colțea care este un spital oncologic. Cum îi ajuți pe cei care au cancer și cum îi susții? În ce constă psihiatria oncologică?

Abordarea pacientului oncologic, la modul ideal, ar trebui făcută multidisciplinar, împreună cu un psihiatru, psiholog și asistent social. În unele țări chiar se întâmplă acest lucru.

Un astfel de pacient suferă de insomnie, tulburări de anxietate și depresie. Sunt studii care arată clar faptul că în cazul pacienților oncologici depresia este prezentă de două ori mai frecvent decât în alte cazuri, tulburările de anxietate de două, sau trei ori. Și atunci scopul tratamentului în cazul unui pacient oncologic este să aibă o funcționare cât mai bună și o calitate a vieții ridicată. Dacă pe lângă tratamentul oncologic- chirurgical, chimioterapeutic, etc- nu ai în vedere și partea asta psihică, e degeaba, pentru că dacă pacientul are depresie și nu se mai ridică din pat, nu ai făcut nimic. Psihiatrul luptă împreună cu oncologul pentru a obține o calitate a vieții cât mai bună pentru pacientului oncologic, alături de psihoterapeut, desigur. Acum avem o colegă în echipa de la spital, un psihoterapeut, dar până la venirea ei făceam și partea asta de consiliere psihologică, de acceptare a diagnosticului, de privire obiectivă a lui.

„Cu răbdare, cu timp, cu grijă și cu terapie farmacologică, cam toate bolile psihice se pot vindeca”

În atribuțiile unui medic psihiatru intră și empatia?

Empatia intră obligatoriu în atribuțiilor oricărui medic. Și aici e o discuție mare, din păcate lipsește din pregătirea medicului ceva important și anume comunicarea cu pacientul. Nu e rea voință din partea colegilor mei, e un automatism și o chestiune de eficientizare a timpului. În spital trebuie să văd 14 de pacienți pe zi în contractul cu Casa de Sănătate, pe lângă asta mai trebuie să văd și pacienții spitalului, deci ajung undeva la 20 de pacienți  pe zi. În Suedia un psihiatru vede 4, 5 pacineți pe zi. Firește că el are timp, mult mai mult timp decât mine. Noi aici ne facem meseria în viteză și empatia și comunicarea au de suferit. Și comunicarea nici nu se predă la facultate, nu te învață nimeni cum să transmiți același mesaj unui profesor universitar și unui om cu 4 clase. Pe urmă sunt pacienții dificili care nu colaborează, cum comunici cu ei? Cum îi convingi să ia tratamentul?

În fine, vorbim de pacienții de psihiatrie acum. 50% dintre cei cu depresie ajung la psihiatru, și din ei doar 50% își iau și tratamentul. Deci noi tratăm foarte puțini în realitate. Și apar și aici chestiuni de comunicare. Cum îi spui pacientului că are depresie, cum îi spui să-și ia tratamentul având în vedere că acum are acces la Google și citește multe tâmpenii cum ar fi că tratamentul psihiatric dă dependențe, te face legumă… Și te chinui să-i explici că sunt prostii și încerci să faci cumva echipă cu pacientul, lucru foarte important.

Cum a evoluat subiectul acesta al sănătății mintale în România?

Încet. Deși acum nu-l mai considerăm un subiect tabu, e loc și de mai bine. Tinerii încep să accepte și să caute răspunsuri legate de sănătate mintală. Ar trebui să se facă educația sanitară în școli, poate face mult bine!

Mi se pare că suntem destul de încruntați și nu cedăm ușor. Cred că e și o trăsătură balcanică, dar mai e și o chestiune de educație, de felul în care ne influențează media, tot timpul simțim nevoia să fim într-o tabără sau alta, nu căutăm drumul de mijloc…

Ai văzut în experiența ta de medic cazuri spectaculoase de oameni care erau ok și deodată sănătatea lor mintală s-a deteriorat și invers?

Da, am văzut. Boala psihică nu alege, indiferent de statut, poți face o cădere, fie că faci un episod psihotic, sau o depresie. În tot ce înseamnă boală psihică există niște semne discrete care apar înainte de declanșarea ei, dar nu le dăm importanță sau nu știm să le vedem. Vindecările miraculoase peste noapte în psihiatrie nu există. Aici e nevoie de timp, așa cum se întâmplă și la psihoterapie unde sunt procese lungi. Cu răbdare, cu timp, cu grijă și cu terapie farmacologică, cam toate bolile psihice se pot vindeca. Scopul tratamentului la bolile psihice trebuie să fie funcționalitatea, adică omul să funcționeze bine acasă și la serviciu și să aibă o calitate a vieții cât mai bună.

Ce le transmiți celor insomniaci, anxioși, depresivi în această perioadă?

Celor cu probleme legate de somn le spun să aibă în primul rând o igienă a somnului, adică să se culce cam la aceeași oră în fiecare seară, să nu consume cafea sau alcool înainte de culcare, să nu se uite la telefon, computer sau televizor înainte de culcare, mai bine să citească o carte, ultima masă, cea de seară să fie pe la 6, sau 7. Dormitorul să fie dedicat somnului, nu vizionării filmelor la tv, camera să fie mai răcoroasă decât celelalte camere. Nu e ok să facă sport seara, mai bine în prima parte a zilei. Vorbim mult de insomnie din perspectivă cantitativă, nu dormim 8 ore, dormim 5, dar putem vorbi și din perspectiva calitativă, adică dormi 8, dar le dormi prost.

Și anxioșii?

Anxietatea ar trebui luată ca o normalitate, anxietatea ne-a ajutat să supraviețuim ca specie. Contextul actual este unul în care simțim panică, sfatul meu ar fi în primul rând să nu mai stăm cu ochii la știri nonstop și să ne ferim de informația abundentă și anxiogenă. Când anxietatea devine supărătoare, trebuie solicitat ajutorul medicului de familie, sau specialistului. Și trebuie să încercăm să vorbim despre probleme noastre. E foarte important, a vorbi despre problemele acestea cu cineva ajută la conștientizarea lor și ușurează luarea deciziilor.

Lasă un comentariu: