Monica Lăzurean-Gorgan : "Documentarul „Lemn” pune România în contextul internațional al tăierile dramatice și ilegale de păduri"

Monica Lăzurean-Gorgan

Monica Lăzurean-Gorgan este regizoarea documentarului care îți zbârlește părul pe spate și te umple de furie, jale și neputință. Este acel gen de documentar în care vezi cum distrugerea se întâmplă sub ochii noștri și din nepăsarea autorităților. 

Te doare acest film și vi-l recomand pentru trezire, pentru atitudine, pentru șoc. 

Monica Lăzurean- Gorgan a făcut un film despre tăierile dramatice ale pădurilor din România, China, Peru și Rusia, tăieri care mutilează această planetă și o schimbă în fiecare zi și, o dată cu ea, pe noi.

 

Monica, ce minunat film… Stai, am spus greșit, ce tulburător! Care e istoria realizării lui? Cum a început, cât au durat filmările, cum ai găsit oamenii, cum i-ai adunat împreună…?

Mulțumesc! Doream să fac un proiect de film documentar de lungmetraj în care să pun România într-un context internațional și mă gândeam că uneltele meseriei mele mă pot ajuta să fac mai mult decât să semnez petiții sau să particip la protestele pentru păduri.

Era un subiect care conta mult pentru mine personal și așa am pornit filmul. Am abordat-o pe Ebba Sinzinger, o excelentă producătoare austriacă și ea o știa pe Michaela Kirst din Germania, care făcuse un reportaj pentru Arte cu Alexander von Bismarck într-o misiune în Madagascar. După ce l-am văzut pe Alexander și am discutat toți împreună, am decis că este protagonistul nostru și l-am convins să vină în România. Am făcut mult research înainte, iar când a venit în România, a vizitat mai multe locuri, s-a întâlnit cu mai multe organizații, jurnaliști de investigație și activiști; la finalul călătoriei lui în România a spus că i se pare o țară importantă pentru munca EIA. Așa am ajuns să facem filmul „Lemn”.

Cu Gabriel Păun (Agent Green) și Alexander von Bismarck (EIA)

Ți-a fost vreodata frică pe parcursul filmărilor?

N-as putea să spun că mi-a fost frică. Am pregătit filmările, am făcut cercetare în locurile alese, nu am vrut nicio secundă să punem echipa în pericol. Au fost și schimbări de planuri și surprize, dar nu am avut probleme. Ne mai urmărea cineva, spre exemplu când am stat mai mult în Borșa, vedeam câte o mașină sau alta care se ținea după noi, dar nimic cu adevărat periculos. În Rusia a filmat Mihaela, care nu a mers în locuri periculoase. În Peru, ONG-ul lui Alexander s-a asigurat împreună cu colaboratorii lor că acea vizită nu va pune echipa în pericol.

Ce a spus Alexander von Bismarck despre tăierile din Romania, sunt ele mai grave decit in alta parte?

Alexander a spus multe lucruri aplicate după documentările și cercetările lor: da, tăierile sunt grave pentru că sistemul nu e transparent. Într-un raport scria că aproape 50% din lemnul tăiat de la noi este de proveniență ilicită, lemn căruia i se găsesc acte pentru a fi într-o oarecare legalitate.

L-ai însoțit peste tot, în Rusia, în China, Peru? Cum ai descrie aceste experiențe?

Eu am filmat doar în România, iar Michaela a fost cea care l-a însoțit în Rusia, China și Peru, ea fiind reporter de televiziune. Toate experiențele au fost cu adrenalină, urmăriri de camioane – eram surprinși că găseam pe drum acele camioane nemarcate. Plănuiam filmări pentru ziua următoare și ne schimbam planurile pentru că apăreau telefoane despre astfel de lucruri. A fost intens, mai ales că Alexander și echipa lui făceau și cercetări mai discrete, iar noi am reușit să punem niște limite între cele două, după discuții cât mai aplicate și deschise.

Ce elemente comune sunt între situațiile din toate aceste țări și ce le deosebește?

Elementul comun este ceea ce generic numim corupție – niște legi neclare în multe puncte, permisive sau nerespectate chiar de către guvernanți. Oamenii sunt amenințați sau chiar uciși dacă îndrăznesc să se împotrivească mafiei lemnului care vine în locuri greu accesibile, spre exemplu cum am filmat noi într-o comunicate îndepărtată unde se ajunge doar cu elicopterul sau pe râu. Li se oferă acestora niște bani și se taie enorm, iar dacă comunitatea spune ceva, locuitorii sunt amenințați sau chiar omorâți. Totuși, reprezentanții guvernelor sunt deschiși, spun că implementează aplicația de depistare a tăierilor ilegale, spre exemplu. Doar că toate promisiunile rămân doar vorbe. Când vine partea de implementare, lucrurile se diluează, se pierd în schimbări de guverne, în angajații permanenți care deservesc anumite interese economice și care nu doresc transparență și nu ajută la această schimbare.

 

La nivel de societate, știm despre tăierile de pădure și suntem nemulțumiți, dar conștientizăm mai greu pașii, atât în ceea ce privește legislația, cât și în ceea ce privește viața noastră.

 

Alexander von Bismarck a venit în România la insistențele tale. Ce anume te-a determintat să acționezi așa?

Doream să se întâmple și alte lucruri în România în ce privește observarea tăierilor ilegale, dincolo de acțiunea ONG-urilor de la noi. Cei de la EIA fac investigații, scriu rapoarte, merg apoi la presă și la autorități și această metodă poate ajuta mai mult pentru a pune presiune pe respectarea legilor și întărirea lor.

Ce s-a întâmplat după realizarea filmului? Ce s-a întâmplat după ce Alexander von Bismarck a prezentat politicienilor cele văzute în Ro?

În timp ce făceam filmul, în 2015 a apărut o discuție în parlament despre relaxarea Codului Silvic în zona în care se vorbea despre monopolul unei companii pentru dreptul de exploatarea unui tip de lemn până în 50%, ceea ce e destul de grav. Am vorbit cu Alexander despre această situație și am decis ca investigația să fie scoasă mai devreme decât planificaseră cei de la Environmental Investigation Agency. Ei pregăteau un raport, au făcut un clip de 5 minute, l-au pus pe net, m-au rugat să organizez o conferință de presă în care am vorbit despre filmul acela în care povesteau cum au mers undercover la acea companie care a zis cu relaxare că nu contează cum se aduce lemnul, doar să fie adus la ei. Presa a acoperit subiectul, iar 9 zile mai târziu, a fost o manifestație pentru păduri, cu peste 4000 de oameni, în București, care a pus încă o presiune care a dus la blocarea monopolului la un 30%. Lucruri bune s-au întâmplat, așadar, datorită faptului că făceam filmul.

Care au fost cele mai dramatice  tăieri pe care le-ai văzut? Ce ai simțit când le-ai văzut?

Am văzut multe tăieri, dar cele la ras sunt cele mai dramatice. Am văzut asta în Făgăraș, în Borșa, în Măguri Răcătău, arăta cumplit. Nu se văd la drumul principal, dar cu cât intri în pădure, se schimbă tot peisajul și ajungi să vezi din loc în loc câte un copac tânăr și firav lăsat de izbeliște pe un câmp de cioate. E absolut dureros.

Cum crezi și cum speri să fie primit acest film?

Sper să fie primit, ca toate filmele la care lucrez, cu mintea deschisă, pentru a-și atinge dimensiunea lui de awareness, pentru ne pune un pic pe gânduri și a ne responsabiliza în același timp. La nivel de societate, știm despre tăierile de pădure și suntem nemulțumiți, dar conștientizăm mai greu pașii, atât în ce privește legislația, cât și în ce privește viața noastră. Vorbesc despre obiceiul de a consuma produse din lemn și derivate (șervețele, cutii etc) fără a ne interesa de proveniența lor. Din acest confort al secolului XXI, destul de generos până acum, trebuie să fim mai responsabili, fiecare, față de ce, cum și cât consumăm.

Care este explicația pe care o găsești pentru fenomenul tăierilor abuzive peste tot în lume, după ce ai filmat și auzit tot ceea ce a constituit material pentru filmul Lemn?

Dimensiunea economică primează. Silvicultorii noștri nu văd pădurea ca o necesitate pentru ecosistem, ci o văd ca pe un bun ce poate fi valorificat și asta e marea problemă care-i îndeamnă pe toți să se folosească mai mult de pădure față de cât e necesar. Ar trebui să fie valorificată pădurea în mod sustenabil, strict și cu atenție la replantarea și întreținerea ei.

L-ai mai prezentat undeva? Unde și cum a fost primit?

Filmul a fost prezentat în festivaluri internaționale, care s-au desfășurat, însă, online, având în vedere contextul pandemiei în care ne aflăm. E greu să povestești cu publicul în acest mod, e ciudat, așadar nu știu cum a fost primit, dar am primit câteva cronici bune și foarte bune.
La TIFF, însă, a fost grozav că am avut două proiecții în aer liber, am putut interacționa și am stat de vorbă cu spectatorii și după ce s-au terminat sesiune de întrebări și răspunsuri. Am participat, de asemenea, și la o discuție aplicată la CASA TIFF, alături de Bogdan Micu, unul din protagoniști.

Alexander von Bismarck nu s-a temut să-și arate fața, având în vedere că el acționează sub acoperire de multe ori?

Am vorbit mult cu Alexander von Bismarck despre asta. El terminase niște investigații în alte țări, devenise director executiv EIA și avea deja multe discursuri publice la congrese și conferințe. De aceea și-a dat seama că nu mai poate fi el acea față ce poate merge sub acoperire, vor fi alți colegi de-ai lui care fac asta, după filmările cu noi.
În timpul filmărilor ne-a spus că aceasta ar fi ultima investigație sub acoperire pe care o face, pentru ca apoi aceste misiuni să fie preluate de colegii din EIA.


Filmul “Lemn” vorbește despre un subiect foarte sensibil în ultimi ani și anume destinul pădurilor. Nespresso înțelege foarte bine această situație, motiv pentru care dezvoltă multe campanii pentru plantarea copacilor. Nu departe a fost concursul de scurtmetraje „Nespresso Talents” care a avut o inițiativă extraordinară alături de cei de la PUR Projet și anume, pentru fiecare film înscris, se plantau 10 copaci.

De asemenea, pădurile sunt extrem de importante pentru plantațiile de cafea. Un exemplu îl reprezintă pădurile care protejează una din fermele din Mexic de unde provine Arabica din sortimentul Ispirazione Roma. Copacii creează un microclimat protejând culturile de furtuni, soarele arzător sau diferiți dăunători.

Pădurile ne protejează și noi trebuie să le protejăm la rândul nostru!

Lasă un comentariu:

jooble