Despre Mircea Meșter aș spune că este un James Bond al mașinilor, jurnalist auto care scrie și superbe cronici sportive.

Meșter organizează, la milimetru și minut, caravane cu mașini conduse de persoane publice, vedete și influenceri invitați în mod pragmatic -pentru a scrie despre experiența în sine- dar și emoțional, pentru a demonstra că oamenii frumoși se asociază mereu cu lucrurile bune. Sport, mașini, oameni, locuri. Meșter știe să facă echipe și așa scoate tot miezul care-i susține businessul și imaginea.

Are (și scrie) la Autocritica și Cronici.ro, condeiul fiindu-i iubit și așteptat de mii, și mii, și mii de cititori, fani declarați ai lui Meșter. Ultima ispravă a fost un tur Cars&Roads în care a scos pe drumurile din afara țării, 6 mașini electrice și hibride conduse, până la hoteluri sau resorturi frumoase/uimitoare din Bulgaria și Grecia și la restaurante cu mâncare senzațională, de către 12 persoane cu comunități mari și frumoase în SM.

I-am picat și eu în mrejele profesionale, pentru că ador să cunosc oameni consistenți, deștepți, iuți la minte și vizionari, așa cum este el.

Ne-am întâlnit într-o cafenea. Mi-a spus că are tot timpul din lume, că tocmai l-a dus pe cel mic (7 ani) la grădiniță. Mi-a mai spus că a doua zi urma să-și ducă mașina la revizie și că, nu știe dacă știu, dar se face revizie și la electrice. Nu, nu știam. Da, se face, deși nu ai ce să schimbi la ele și costă de trei ori mai mult decât la la celelalte. Asta e, mi-a zis cu un zâmbet larg care a umplut cafeneaua la care merge foarte des, pentru că acolo își ține întâlnirile.

Îl urmăresc de multă vreme pentru că, din timp în timp, feed-ul meu se umple de năzdrăvăniile astea de caravane auto, mașinile ca mașinile, da, superbe, dar locurile în care ele ajung sunt extraordinare, inedite, despre care se scrie  apoi minunat, mult și în detaliu. 

Mircea Meșter e bistrițean. În copilărie citea ziare de sport, se uita la fotbal și visa cu ochii deschiși. A și jucat fotbal 12 ani, timp în care a învățat care sunt dinamica, resorturile și mecanismele unei echipe. Iubește tenisul până la adorație și, în general, iubește poveștile. Pe unele le scrie chiar el, transformându-le, prin muncă sisifică, în realitate.

Mircea Meșter, industria auto se schimbă? Transportul, felul în care ne raportăm la mașină se schimbă?

E schimbată deja. Vestea bună este că, dacă oamenilor li se pare că nu o să se poată adapta, e ok, pentru schimbările nu sunt pentru generația noastră. Mașinile electrice, sistemele autonome sau semiautonome nu-ș pentru noi, sunt pentru generația copiilor noștri.

Uite, copilul meu va face 18 ani în 2035, fix când, conform Comisiei Europene nu vor mai avea loc în showroomuri decât mașini cu emisii zero. Nu mă refer aici doar la mașinile electrice, ci și la acelea cu e-fuels, carburanți sintetici produși în laborator, care nu mai emit CO2. Doar că sunt foarte scumpi și vor fi folosiți doar la mașini scumpe: Porsche, Ferrari…

Nu e cam târziu?

Pentru ce?

Pentru reducerile acestea de emisii, pentru că stricăciunile s-au produs deja…

Eu urăsc asta cu „salvăm planeta”. Dacă noi crăpam că suntem imbecili, planeta asta va continua să se învârtă în jurul Soarelui, mai are niște miliarde de ani de învârtit. Noi suntem cei care am putea dispărea, dar planeta, nu…

Există o mașină creată pe gustul tău?

Oooo, dar câte sunt! Dacă ar exista doar o mașină perfectă, am lua-o cu toții și gata. Dar nu există, și atunci fiecare își cumpără după nevoi. Sunt întrebat foarte des „ce mașină să-mi iau, Meșter, care este mașina cea mai bună” – eu răspund că nu știu, pentru că nu am idee ce nevoi ai tu, câți oameni intră în mașina ta, de câte ori faci vacanță, unde te duci… Așa că, pentru fiecare, există o mașină potrivită…

„Partea mai puțin interesantă este că, în acest moment, pe piață, există maximum 10 mașini”

Prin „mașini” înțeleg platforma pe care ele se produc, baza tehnică. Din 10 platforme din astea ai construit toată industria auto. Mă distrează când aud că unii sunt cu mașina germană Opel, alții cu cea franțuzească Peugeot, iar alții preferă italiană, deși toate sunt într-un grup și sunt identice din punct de vedere tehnic.

Îmi sună ciudat…

Da, dar așa a fost mereu. Există câteva mașini pe piață, foarte puține. Și sunt foarte puține mărci care fac mașini pentru ele și atât, dar sunt foarte scumpe, nu te atingi:)…

Ultima ta ispravă a fost Cars&Roads în Grecia. Ai făcut 6 ediții în România și acum ai scos caravana asta în afara țării. De ce?

Că nu mai aveam ce să vedem aici😊 Am făcut 5 ani tururi în România, câte două pe an, unul cu hibride, unul cu electrice. Conceptul Cars&Roads este acela de a amesteca mașinile cu experiențele culinare și cele turistice- hoteluri, etc. Și, după 5 ani în România, am început să repetăm locurile în care mergeam, pentru că nu se construiește în ritmul în care facem noi tururile.

Și, cum ideea era să găsim mereu alte și alte locuri, lucru care a devenit din ce în ce mai greu, am început să le repetăm, ceea ce nu este ok pentru proiect. Așa că am ieșit afară din țară, iar atunci când am decis asta, deși știam că ne înhămăm la o muncă sisifică, am simțit un entuziasm revigorant!

Și mai este un motiv pentru care am scos Cars&Roads în afara țării: horeca românească.

Cu tot regretul, spun că, în mare parte, nu e la nivelul la care ar trebui să fie. Am avut tot felul de experiențe neplăcute de la rezervări plătite la hotel de 5 stele- și vorbim de 20 de camere!- care au fost dublate cu alte rezervări, restaurante care nu răspund la telefoane, după ce am făcut rezervările- și asta pe un mare proiect!

Sau prețuri supra umflate în contextul în care, dacă făceam rezervări pe Booking, ieșeam mai ieftin. Eu nu vreau gratuitate, vreau să plătesc partea mea, hotelurile sunt parte din proiect, da? Dar au fost cazuri în care hoteluri mari și importante din România mi-au făcut o ofertă mai scumpă decât dacă rezervam pe Booking.

Și când le-am spus, nu au avut nicio reacție… Și multe… Sunt multe pe care le-am putea pune într-o carte despre horeca din România sub titlul „Așa nu”. Așa că am zis, gata, hai să vedem cum e în afară! Să nu înțelegi că afară e perfect, dar e mult mai bine, asta e sigur.

Se spune despre tine că ești un as al organizării.

Da, dar să-ți spun un secret… Eu sunt un as al organizării pentru că… altfel aș uita:)! Sunt organizat la mm și minut pentru că știu în fiecare moment unde trebuie să încărcăm mașinile electrice, cât timp trebuie să dureze asta, când trebuie să ajungem la hotel, când trebuie să plecăm… Asta ca să nu avem surprize și, repet, pentru a nu uita! Că uit, să știi! Eu sunt ăla care vede filmele de două ori și nu-și dă seama, înțelegi?

😊 Deci tu, un meșter al organizării, trăiești și muncești într-o țară care nu este caracterizată de asta. Conflictul e  asigurat😊

Da, day by day.

Câte mașini ai în tur?

Caravana este concepută astfel încât să conțină mașinile de tur, cele testate de invitați, mașinile de asistență, din care una este doar de foto video, și o safety car, mereu un Volvo, care merge mult în fața noastră ca să se asigure că totul este ok, că la restaurant e ok, că la hotel e în regulă, etc.

Dar cele de tur sunt între 6 și 9… În mai, în Grecia, am avut 6 mașini hibride, plus 2 de asistență, în turul din toamnă o să avem 7 mașini electrice plus două de asistență. Am pus cumva o limită logistică, pentru că aș putea aduce mult mai multe, fiindcă sunt multe mărci care își doresc să intre în aceste tururi…

Nu cred că am mai văzut până acum un eveniment de o asemenea amploare în care mărci concurente să se alinieze una după alta fără probleme....

Da, mașinile ca mașinile deși aici, ce să zic, dacă ai mașini electrice este normal să ai de la mai multe branduri, dar noi avem parteneri concurenți mai ales cei din zona non auto, de exemple rețelele de stații de încărcare. Și acesta nu este un tur de  vânzări, noi nu facem sales, ci unul de awarness.

Și, cumva, s-a ajuns că în turul ăsta trebuie să fii, că nu ai cum să nu fii! Așa de simplu este. Și ăsta este un avantaj, da, dar s-a muncit mult,  nu a venit de la sine. Deci faptul că sunt mașini diferite este ok și chiar necesar. Și fiecare mașină este testată de doi oameni, deci dacă sunt 8 mașini, vor scrie 16 oameni despre ele. Acesta este proiectul, ăsta este tot conceptul.

Înțeleg că tu lucrezi în numele bucuriei, pur și simplu.

Da, exact. Mă bucur să deblochez lucrurile, să caut locuri inedite, speciale. Cred că, după Autocritica și Cronici, asta aș putea face toată ziua: să caut locuri.

Cum le găsești?

Timp muult petrecut pe Booking, Travel, caut, caut, răscolesc netul. Asta fac.

Care a fost provocarea în Grecia?

Să găsesc locuri faine, dar care să-mi dea și facturi😊. Și poate că nu au fost cele mai spectaculoase locuri, dar au fost cele mai spectaculoase care mi-au dat facturi.

Cuvinte, cuvinte, cuvinte…

Care este ritmul tău de scriere?

Aș vrea să scriu mai mult, din păcate nu mai pot, pentru că ambele proiecte, Autocritica și Cronicile au devenit proiecte de echipă. Și mă ocup de chestii mai puțin sexy, cum ar fi vânzări, salarii, etc pe care trebuie să le facă cineva. Timpul meu e mega limitat. Unde mai pui că atunci când scrii despre mașini trebuie să fii în ele, să te miști, deci nu prea stau locului.

Citești?

Cred că scriu mai mult decât citesc😊 Nu mai am timp, citesc, dar mult mai lent, însă am citit când a trebuit. În anii în care îți formezi mintea și vocabularul este foarte important să citești.

Uite, eu mă țin minte mic citind ziare de sport. Așteptam, la Bistrița, să vină ziarele la chioș în pachete legate cu sfoară. Citeam atunci și Academia Cațavencu, nu știu câtă lume mai știe de ea (AC era o publicație pamflet, iute, aspră și neîndurătoare, care șfichiuia mai ales clasa politică și politicenii- n.m). Și chiar am ajuns să colaborez la un moment dat cu ei. Scriitura mea aș numi-o mai degrabă joc de cuvinte. Nu am „învățat” de undeva să scriu…

Au fost cărți care te-au format, care te-au făcut să spui „aha”?

Da, clar. Ar fi o problemă să nu ai așa ceva. Dar au fost cărți, momente, oameni care m-au făcut să spun „aha”. Țin minte că eram mic, mic și am citit „Singur pe lume” de Hector Malot. Și, cumva, cartea aia mi-a dezvoltat empatia, pentru că am aflat că oamenii sunt diferiți, că au nevoi diferite… Și acesta a fost declicul când am înțeles că oamenii nu seamănă cu mine și că trebuie acceptați așa cum sunt.

De la Bistrița la București

Ce simte un ardelean în București? Ai avut probleme de adaptare?

Puteam rămâne în Bistrița și să scriu la ziare sau să lucrez la radio. Dar am ales Bucureștiul acum 21 de ani, pentru că aici se întâmplă totul. M-am integrat imediat, nu am avut probleme de adaptare așa cum cred mulți ardeleni.

Dar eu le-am spus că mi se pare că pun problema greșit, pentru că mulți dintre ei cred ne plimbăm prin tot Bucureștiul în fiecare zi, că bifăm niște check point-uri… Nu e așa! Eu am găsit în București oameni foarte faini, profesioniști… Nu cred că există o localizare a profesionalismului în România, procentul e la fel peste tot, cred, toată mișcarea e să selecționezi oamenii cu care vrei să lucrezi. E ca în sport, selecționerul face echipa.

Social media, bule, internet

Proiectele tale se viralizează rapid pe social media. Dar nu ajung în toate bulele…

Ajung în bulele care mă interesează pe mine! Sunt oameni care îmi spun, apropo de bule, că se duc să vadă și acele bule în care nu se simt confortabil, ca să vadă cum gândesc oamenii din comunitățile alea.

De ce? Eu am această paralelă că, atunci când stăteam cu prietenii mei în fața blocului, cu fundul pe o țeavă de gaz și vorbeam, nu erau, în acel grup, oameni cu care să mă simt bine. Așa e și cu bulele astea.

Soția mea înțelege cu ce mă ocup și știe că trebuie să plec mult de acasă. Știe și pe cine a luat și că nu pot scrie despre mașini din fotoliu…

Soția ta trăiește cu dor de tine?

Soția mea, Eliza,  înțelege cu ce mă ocup și știe că trebuie să plec mult de acasă. Știe și pe cine a luat și că nu pot scrie despre mașini din fotoliu… La rândul ei conduce niște echipe, deci nu e departe de subiect.

Dar da, îmi spun că ar trebui să mai stau pe acasă, mai ales când eu sunt, nu știu, în Azore, și mă dau cu niște mașini, și aflu că cel mic are un streptococ, e bolnav… Și îmi pare rău, mă simt prost și îmi promit să nu mai fac asta… dar îmi trece reprede😊

Cum organizezi vacanțele pentru familie?

Mergem mereu acolo unde ne place să ne întoarcem. Mergem în locuri pe care le considerăm „pentru noi!”. Nici nu știu cum să le definesc. De exemplu, în Grecia, merg în același loc din 2020. Și merg și prietenii mei acolo, deci înseamnă că e de bine.

Ce fel de tată ești?

Entuziasmat! Mă uit des, cu Eliza, la filmulețele cu băiatul nostru de când era mic de tot- și avem multe, crede-mă, și ne minunăm de cât de repede și cum a evoluat. Acum are 7 ani și face jocuri de cuvinte (o fi genetic) spune lucruri la care nu te aștepți, evoluția asta este entuziasmantă! Și nu poți să știi cum e să ai un copil… până nu-l ai. De asta spun că viața, indiferent cum o împarți tu, este cea de dinainte și cea de după copil.

foto- arhiva personală