Actor, dramaturg, scenarist, Mimi Brănescu este ”pasăre rară”. Nu apare public prea des, nu e monden, nu (prea) dă interviuri. Se exprimă prin scris. Asta face și face bine! Are un umor profund, ironic, sensibil… Unii zic că e atins de geniu (și eu cred asta).
E căsătorit cu actrița Mirela Oprișor cu care are o fiică, Ana. Este un om autentic, ceea ce face ca orice ar scrie- că  sunt seriale, sau piese de teatru- sau orice rol ar juca (ultima oară a năucit critica internațională cu rolul din Sieranevada al lui Cristi Puiu), să aibă credibilitate.

I-am cunoscut demult pe amândoi, pe Mimi și Mirela, pe vremea când vacanțele se întâmplau la 2 Mai și ne simțeam bine în curtea unei gazde, bând un vin și povestind până noaptea târziu…

Întâlnirile cu Mimi Brănescu sunt o bucurie. Așa cum sunt și discuțiile cu el…

În ce stare de spirit te așezi să scrii? Îți creezi una, îți vine pur și simplu?

Scrisul a devenit în ultimii ani un loc de muncă. Ca la corporație, cu program fix, cu pauză de prânz, cu concediu. Știu că trebuie să încep să scriu pe 15, să zicem, și eu pe 15 încep să scriu, indiferent de ce stare de spirit am. Starea de spirit adecvată vine după aia. Și, dacă nu vine, scriu și fără ea, că n-am incotro. Când scrii cu deadline, nu merge altfel.

Ce contează cel mai mult în scrierea unui scenariu? Primele cuvinte? O idee principală?…

Eu mă agăț de orice. E ca săritul în gol. Numai că aici, nu te faci praf când ajungi jos. Mai sari o dată si încă o dată, până găsești ceva de care să te agăți. Și apare, de fiecare dată, ceva. Mai de calitate sau nu. Mă refer la scrisul pentru televiziune, cu deadline. Să nu se înțeleagă cumva că mă plâng. E un mod de viață pe care mi l-am ales. A existat oportunitatea asta.

Personajele serialului Las Fierbinti te fac sa râzi, par simpatice, dar îmi aduc aminte de personajele lui Caragiale. Le placi, te amuză, dar de fapt, ele au multe probleme de caracter, ca să zic așa. Ce ai putea admira la Celentano, sau la Firicel, sau la Bobiță? De ce ne atrag, totuși?

Toți avem probleme de caracter. Unii mai mari, altii mai mici. Dar toți avem probleme de caracter. În serial nu învață nimeni din greșeli. Niciunul nu se gândește dacă acționează corect din punct de vedere moral sau nu. Cred că e de admirat sinceritatea lor. În mod normal ascundem ce gândim. Eu am ales să spună fiecare ce gândește. Și să acționeze numai în interes propriu. E plăcut să vezi pe altul că face ce ai face și tu din când în cand, dar nu poți, că nu se cade. Personajele din Fierbinți nu sunt deloc preocupate de ce zice lumea despre ele, sau dacă sunt, sunt la un nivel superficial. Mie, câteodată, mi-ar plăcea să fiu așa, mai nesimțit.

Pare ca femeile din Ferbinți au început să protesteze față de misoginismul personajelor masculine. Se deșteaptă Aspirina, Dalida, Gianina?…

…Sau, dacă vrei, am mai îmbătrânit eu și am început să înțeleg într-un mod mai profund femeia. Tam Tam. Vezi, și tu zici “se deșteaptă”. Adică, misoginismul a acționat mai bine câtă vreme femeile nu au fost “deștepte”, sau ce vrei sa zici? Glumă. Slabă.

Ai “baterii” pentru sezonul 14?

Nu, dar nu mai e o problemă asta.

Dacă se nimerește, prin absurd, să stau la masă cu tanti aia care a scris Ray Donovan, de exemplu, nu mai zic de alții, îți dai seama că sar să-i cumpăr țigări, dacă văd că nu mai are. Și mă și bucur că pot să fac asta pentru ea.

 

Mimi, România autentică este cea din Las Fierbinți? Cea de la oraș este doar una derivată din comunitățile de la țară?

Nu, România autentică nu este cea din Las Fierbinți. Las Fierbinți e un serial de televiziune, care se vrea comic și care prezintă, exagerat pe alocuri, niște întâmplări întotdeauna fictive, unele mai cu tâlc, altele mai fără. Eu sunt un țăran mutat la București. Am întâlnit și încă mai întâlnesc, și la țară și la București, oameni care seamănă cu cei din serial. Dar asta nu înseamnă că între România și serial se poate pune semnul egal. Pentru că am întâlnit și întâlnesc încă, slavă Domnului, și altfel de oameni. După părerea mea, serialul „Las Fierbinți” ar trebui să funcționeze ca un exemplu de “așa, nu”, nu de “așa, da”. Și atât.

La ce mai râdem azi, că trăim vremuri în care gluma s-a cam îngroșat…

Râdem la ce nu trebuie și când nu trebuie. Râdem, în loc sa luăm taurul de coarne.

Am observat că ai strecurat nemulțumirile oamenilor legate de politică în câteva episoade. Nu mai era amuzant, era dramatic… Trebuia făcut asta?

Nu știu, nu trebuia?

Te uiți la televizor? Urmărești știrile? Te inspiră evenimentele pe care le vezi?

Nu mă inspiră, mă îngrozesc știrile. Și din cauza asta nu prea le urmăresc. Realmente mă crucesc când văd evenimentele politice din ultima vreme. Sper că data viitoare să votam mai responsabil. Dacă mai ajungem la vot.

Cum simți că evoluează “comunitatea” din Fierbinți?

Din rău în mai rău. Din toate punctele de vedere.

Ce spune Ana, fiica ta, despre serial? Se uită?

Se uită rar și când se uita critică foarte pertinent. Mai și râde câteodată.

România autentică nu este Las Fierbinți. Las Fierbinți e un serial de televiziune care se vrea comic și care prezintă, exagerat pe alocuri, niște întâmplări întotdeauna fictive, unele mai cu tâlc, altele mai fără.

Personajele au devenit vedete, mai mult decât actorii care le joacă, uneori… Asta a fost și rămâne frustrant pentru unii dintre ei. Ce anume le-a facut atât de puternice?

Cred că vrei sa fii drăguță cu mine. Dacă e așa cum zici tu, când te mai întâlnești cu personajele, și le vezi că se laudă, să le transmiți din partea mea că, fără actori, ar fi rămas pe hârtie. Așa că ar fi bine să-și vadă de lungul nasului.

Cum e viața ta? Ce simți că e clar în ea și ce are umbre?

O să zic și eu cum zicea mama: „nu poți să te vaiți când ai ce să mănânci și un acoperiș deasupra capului”.

Ce te face fericit?

Ana, Mirela, și peștele de mare la grătar. Mai ales dacă l-am prins eu. Dar și niște caras prăjit în mălai cu usturoi și mămăligă. Tot așa, dacă l-am prins eu.

Ți-e frică de ceva?

Mi-e frică de toate fricile din lume.

Nu ești un sociabil, un monden… Cu toate acestea iubești și cunoști oamenii. Nu e un paradox?

Nu.

Robin Williams spunea ca fiecare om este condus de un secret adânc. Ești de acord? Care este secretul tau?

Sunt extraterestru:)

Ești pesimist sau optimist în ceea ce privește viitorul?

Și și, dacă se poate spune așa.

Spuneai cândva, într-un interviu, că ai succes mai mare ca scenarist decât ca actor. Dar asta era înainte de performanța uriașă pe care ai făcut-o în Sierranevada, filmul răvășitor al lui Cristi Puiu, în care ai jucat eroul principal. Acest succes ți-a schimbat părerea?

M-am dat mare când am spus ca am succes ca scenarist, dacă am spus așa ceva. Probabil am vrut să spun că primesc mai mult de lucru ca scenarist, decât ca actor. Asta, da. Un scenarist de succes înseamnă altceva în accepțiunea mea, nu ce fac io p-aici. Cât despre performanța uriașă pe care am făcut-o în Sieranevada, mă, tu mă minți! Esti a treia persoană în doi ani de zile, care aduce vorba de rolul meu din filmul ăla. Și îți multumesc din suflet. Dar asta, recunosc, mai degrabă mă împiedică să uit, decât să mă facă fericit. E adevărat, nici eu nu mă învârt în medii foarte elitiste și nici nu sunt monden.:)

Mai vine vreun film?

Cine știe?… Dumnezeu cu mila. Nu-mi place să vorbesc despre filme. Mă întristează. Am crezut multă vreme că sunt un actor mai bun decât am dovedit că sunt. Probabil d-aia și scriu așa cu patimă, ca să recuperez anii ăia în care am crezut că sunt mai actor decât eram de fapt. E o meserie grea, actoria. Și cazi repede din pom. Oricât de sus de cațări.

Vorbește-mi puțin te rog despre piesele tale de teatru care se joacă cu casa închisă și la care nu prinzi bilet nici dacă dormi în fața teatrului. Cum le explici succesul și de ce nu se joacă în săli mai mari sau de mai multe ori pe stagiune?

Cristina, hai ca nu-i chiar așa. Găsești bilete. Și dacă nu, sună-mă pe mine că-ți fac eu rost. 🙂 Se joacă în săli mici și se programeaza rar, tocmai d-aia, ca să pară că nu se găsesc bilete.:) Uite ce cred eu că înseamnă succes. David Mamet înseamnă. Donald Margulies. Marlon Brando. Pink. Amy Winehouse. Pe bune, ce fac eu pe-aici, e fotbal în teniși. Păi, dacă despre piesele mele zici ca au succes, pentru ce s-a întâmplat cu David Mamet, ce cuvânt folosești? Să nu mă înțelegi greșit, sunt mândru de tot ce-am făcut, da’ dacă se nimerește, prin absurd, să stau la masă cu tanti aia care a scris Ray Donovan, de exemplu, nu mai zic de alții, îți dai seama că sar să-i cumpăr țigări, dacă văd că nu mai are. Și mă și bucur că pot să fac asta pentru ea.

Ce scrii acum? Ce anunți nou?

Lucrez la sezonul 14 din Las Fierbinti. Din 13 episoade duble, câte o să aibă noul sezon, eu o să scriu 10. Duble.

Revenind la serial… Care este replica ta preferată din Las Fierbinti, dacă există una…

“Ești ca frunza de salată în senviș. Dă bine, da’ n-o mănâncă nimeni.”
Mai sunt si altele. Multe.

Foto: La Cannes © Getty Images / Pascal Le Segretain și © Getty Images / Dominique Charriau