Laura Mușat, redactor șef „Films in frame” : "Azi nu mai avem dive, dar este și din cauza lipsei de interes a presei față de filmul românesc"

Laura Mușat, redactor șef „Films in frame” foto Sabina Costinel

„Films in Frame”, revista online de film, a lansat cel de-al doilea număr pe care îl puteți comanda aici în print. Este singurul număr scos așa pe an, pentru că printul este un lux, desigur.

Tema centrală a revistei se referă la femeile din filmul autohton, cărora le-a fost dedicat dosarul editorial  „Stop-cadru la Feminin”. Vorbim, așadar, despre rolul femeii în industriile performative.

Laura Musat, redactorul șef al revistei mi-a răspuns la 10 întrebări legate de film, de reviste, de femeile din cinema-ul românesc. Laura este manager cultural și fondator al ADFR (Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc) și a visat de mic copil că va avea o revistă într-o zi. Și o are.

Da, știu, subiectul este de nișă, dar contează.

Acum mulți ani exista- chiar pe vremea comuniștilor- revista Cinema, unii își aduc aminte.

Ce plăcere era să o răsfoiești!

Azi cei care fac reviste sunt, din punctul meu de vedere, eroi. Iar cei care au ambiția să le scoată și pe hârtie sunt supereroi!


Laura Mușat, cine sunt femeile din sumarul revistei?

Sunt critici și jurnaliste de film. Ilustratoare. Actrițe. Regizoare. Restauratoare de film sau manageri culturali. Dar dincolo de acest job title pe care-l poartă, sunt femei care își doresc să se afirme într-un mod liber și onest. Și să fie apreciate și judecate după munca lor și nu după niște tipare adânc înrădăcinate în societatea românească profund patriarhală.

 

Ne-am dorit sa vorbim despre și cu femeile din filmul autohton pentru că în sfârșit am simțit că vocea lor contează și credem că e important să le susținem. Și să le încurajăm.

 

De ce ați ales acest subiect?

Am ales să dedicăm un dosar femeilor din filmul autohton pentru că acum, mai mult ca niciodată, acestea există în toate departamentele unei echipe de producție (fie de film, sau de festival) și ne-am dorit să fie văzute și (mai) apreciate. Apoi, pentru că noi suntem preponderent în online și scoatem doar un număr tipărit pe an, este foarte important ca fiecare ediție să reflecte anul cinematografic respectiv, iar în cazul lui 2022, cel mai important moment a fost, după părerea noastră, declarația curajoasă a actriței Viorica Vodă, pe scena Premiilor Gopo din aprilie.

Pentru prima dată, abuzurile la care sunt supuse de ani de zile, femeile din mediile performative, a fost explicat cu subiect și predicat de o victimă, la un eveniment televizat și intens mediatizat, ceea ce s-a transformat apoi într-o mișcare apropiată #metoo-ului american. Ne-am dorit sa vorbim despre și cu femeile din filmul autohton pentru că în sfârșit am simțit că vocea lor contează și credem că e important să le susținem. Și să le încurajăm.

 

Cred că femeile trebuie să lupte mult mai mult pentru locul lor, decât bărbații.

 

Ce aduc femeile în industriile performative, cu ce vin ele?

Cu multă sensibilitate și empatie. Și o motivație fascinantă de a face lucruri, a le mișca.

Laura Mușat

 

Ce loc au femeile în filmul autohton de azi?

Nu cred că au mereu un loc asigurat. Cred că femeile trebuie să lupte mult mai mult pentru locul lor, decât bărbații. Dar este evident că astăzi este mult mai ușor să-ți găsești acel loc. Mentalitățile se schimbă, cu greu, dar se poate observa. Generațiile născute după căderea comunismului ajung la maturitate și sunt mult mai curajoase și dispuse să lupte pentru egalitate.

Noi suntem o publicație de nișă, strict de cinema, ori pentru a fii considerată o divă, ai nevoie de atenția întregii prese, căci doar așa ajungi să captezi și atenția publicului larg.

 

Dar de ieri?

Nici nu știu dacă cele de ieri au avut vreodată un loc, dacă nu erau la brațul unui bărbat influent, sau dacă nu erau membre de partid. Erau, practic, dependente de partenerul lor. Sunt și excepții, bineînțeles.

Câteva exemple?

Câteva exemple de ieri ar fi Elisabeta Bostan, Malvina Urșianu și Cristiana Nicolae – fiecăreia îi acordăm un amplu portret în numărul tipărit de anul acesta. Cât despre cele de azi, sau de mâine – pe multe le puteți descoperi în același număr tipărit și n-aș vrea să stric surpriza.

 

Vreau să cred că revista noastră este citită de un public deschis la minte, care nu judecă gratuit, ci care este mai degrabă curios să descopere și dornic de dezbateri.

 

Nu am avut și nu avem dive. O fi bine? O fi rău? Contează?

Eu cred că am avut dive, există și o carte pe acest subiect, scrisă de Andreea Ionescu-Berechet. Ea le menționează pe Lica Gheorghiu, Irina Petrescu, Violeta Andrei, Tora Vasilescu sau Margareta Pâslaru, printre altele. E adevărat că în ziua de azi nu mai avem dive, dar este și o cauză a lipsei de interes a presei față de filmul românesc. În câte reviste cu tiraj mare mai vezi interviuri largi și ședințe foto cu actrițe autohtone?

Și apoi, câte astfel de reviste mai există? Noi suntem singurii care fac astfel de interviuri, cu tot cu ședințele foto. Însă noi suntem o publicație de nișă, strict de cinema, ori pentru a fii considerată o divă, ai nevoie de atenția întregii prese căci doar așa ajungi să captezi și atenția publicului larg. Cât despre cât de grav este, sau cât de mult contează – rețelele de socializare sunt pline de „dive” care influențează în mod negativ felul în care ne raportăm la viața și corpul nostru, la realitatea în care trăim. Nu cred că avem nevoie de mai multe astfel de „dive”, cât mai degrabă de niște exemple care să ne recomande, măcar din când în când, și o expoziție de artă, un spectacol de teatru, un film, o carte și orice altceva care ne poate îmbogăți real.

Nu te temi ca vei fi acuzată de sexism, misandrie, feminism, sau mai stiu eu ce, prin alegerea acestui dosar?

Nu mă tem de nicio critică. În general, îmi asum fiecare mișcare, gând, declarație pe care o fac, sau o dau, din viața mea profesională. Întotdeauna se va găsi cineva să judece. Dacă nu pe mine, atunci revista, sau un material din revista, sau coperta ei roz „de fete” și câte și mai câte. Vreau să cred că revista noastră este citită de un public deschis la minte, care nu judecă gratuit, ci care este mai degrabă curios să descopere și dornic de dezbateri.

Se mai citesc revistele print?

Asta este o foarte bună întrebare. Părerea mea este că nu prea. Deși în bula mea de oameni, toată lumea răsfoiește câte o revistă într-o duminică liniștită. Ăsta este și motivul pentru care scoatem un singur număr pe an. Print-ul a devenit un lux și apreciez toate publicațiile de nișă care încă se încăpățânează să facă asta.

foto Sabina Costinel

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *