Andrei Dăscălescu & Paula Niculescu : "Sperăm ca filmul „Holy Father” să-i inspire pe cei care își caută relațiile pierdute"

Andrei Dăscălescu & Paula Niculescu

Andrei Dăscălescu și Paula Niculescu sunt invitații mei la #interviuldeluni pe care îl puteți vedea și în format video mai jos.

Despre Andrei Dăscălescu ați auzit, dacă ați auzit și de documentarul său, „Planeta Petrila”. Paula Niculescu este actriță, soția lui Andrei și mama Anei Sofia (3 ani).

Cei doi sunt regizorul și protagonista unui documentar ce poate fi vizionat și pe HBO și HBO Go, al cărui titlu este incitant: „ Holy father”.

Cine este „Holy Father”? Ce legătură are cu cei doi?

Atunci când Paula află că este însărcinată, moment prins în documentar, e chiar scena cu care el începe, rezultatul pozitiv al testului i-a emoționat profund pe amândoi, această sarcină nefiind una programată.

Acela a fost momentul în care Andrei, dându-și seama că va fi tată, a realizat în același timp că nu știe ce înseamnă asta fiindcă, în cazul lui, a crescut fără a avea tatăl alături, pentru că tatăl, Constantin, acum Calinic, este de mulți ani călugăr în Muntele Athos. Astfel ia naștere acest documentar de reconectare a fiului cu părintele său.

Documentarul surprinde toate etapele trecerii de la înstrăinare la cunoașterea propriului tată, Andrei aflând, în cele două vizite pe care le face la Mănăstirea Prodromu din Athos, multe despre copilăria sa, lămurindu-și, în parte, câteva necunoscute…


Andrei, când ți-a venit ideea de a face acest documentar? Chiar în momentul în care ai aflat că vei fi părinte? Chiar atunci ai decis să îți vizitezi tatăl?

Am avut mai demult ideea asta de a explora noua viață a tatălui meu, el fiind călugăr de mulți ani și o mare parte din acești mulți ani, călugăr în Athos. Și de mult timp mă gândeam să-i fac o vizită, care să nu fie o simplă vizită, ci poate să fac un fotoreportaj, sau un film documentar, dar ideea nu era conturată, totuși. Momentul în care am filmat testul de sarcină și am aflat pe neașteptate că vom deveni părinți, l-am conectat cu dorința asta găsind contextul perfect de a merge la tatăl meu pentru a-i spune că va deveni bunic. Și am decis în doar câteva ore de la aflarea rezultatului testului de sarcină să merg la el.

Pozitiv…
Andrei Dăscălescu, Paula Niculescu și Ana Sofia

Dar până atunci nu ai simțit nevoia să-l vizitezi?

Ba da, cât a fost călugăr în țară, l-am vizitat de câteva ori pentru diverse probleme administrative sau medicale, deci ne-am mai întâlnit așa la un an, sau la doi, dar de când a plecat nu am găsit puterea sau motivul de a mă duce în Athos.

I-ai înțeles alegerea? Spui undeva în film că te-ai simțit în competiție cu Dumnezeu în ceea ce-l privește pe tatăl tău.

În momentul în care devii călugăr, te lepezi de toate lucrurile lumești. Iar pentru mine a fost cam greu de înțeles, având în vedere că eu eram chiar unul din acele „lucruri”. Asta a fost de fapt, marea mea dilemă de-a lungul timpului. Nu pot să zic că, după aceste vizite, am ajuns să înțeleg neapărat, ar fi prea mult, dar am învățat să accept.

Paula, ce ai simțit tu atunci când ai aflat că vei fi mamă?

Bucurie, spaimă… Țin minte că atunci când am constatat că vom deveni părinți și Andrei filma, mă gândeam că ar trebui să arăt cât mai bine și să am o reacție cât mai faină în cazul în care testul ar fi fost pozitiv pentru că, dacă mai târziu copilul va vedea asta, să spună ce mamă mișto am eu. După aia m-am gândit foarte scurt la ce zodie o să fie copilul meu, după care, o dată cu conștientizarea faptului că voi deveni mamă, a crescut o nevoie în mine de a-mi rezolva și eu problemele cu mama mea, cu tatăl meu și cu familia mea. Și „procesul” lui Andrei m-a ajutat mult, probabil, deși la început nu am simțit așa.

Amândoi aveți căutări în această direcție. Te-ai gândit să faci și tu un documentar😊?

Nu, dar nu e prima dată când cineva propune sau întreabă asta. Cred că în cazul fiecăruia dintre noi este o poveste de documentat. Noi doi suntem norocoși pentru datorită lui Andrei care asta face și care a avut curajul să abordeze lucrurile luând taurul de coarne, iar eu am l-am urmat instinctiv.

Andrei, a fost greu să iei „taurul de coarne”? A fost greu să îl vizitezi pe tatăl tău pentru a-i adresa toate întrebările tale?

Da, a fost foarte dificil și cred că, dacă acesta ar fi fost primul meu film, ar fi fost un eșec, pentru că încărcătura emoțională pe care am simțit-o în multe momente când filmam în Athos cu tatăl meu, a fost copleșitoare. Ceea ce m-a ținut pe linia de plutire a fost fix acest gând că, pe lângă demersul meu personal de afla niște lucruri, de a căuta un oarecare grad de reconciliere cu tatăl meu, am avut și demersul profesional și atunci am reușit să am mai multă răbdare, să am un fel de strategie, chiar, de a-l face pe tata să vorbească, l-am împins cu delicatețe spre asta. A fost dificil pe toate planurile, și în plan profesional, pentru că nu obțineam ceea ce îmi trebuia pentru film, și în plan personal cu atât mai mult, pentru că prima vizită la el s-a soldat cu refuzul lui de a vorbi, de a deschide trecutul.

Din fericire, pentru film am avut nevoie și de o a doua vizită, pentru că dacă nu era filmul, poate că nu aș mai fi făcut-o, plecasem de la el supărat și dezamăgit. Numai că, din motive care îmi sunt necunoscute, a doua oară l-am găsit mai deschis și, pe parcursul acestei a doua vizite, s-a deschis și mai tare și eu zic că am ajuns undeva… Mie mi se pare foarte frumoasă secvența din film în care urcăm muntele Athos împreună, e ca o metaforă a întregului demers, pentru că urcăm, dar nu ajungem în vârf. Cu alte cuvinte, am „urcat” în relația cu tatăl meu, deși nu am ajuns în vârf.

 

Behind the scenes, din documentarul „Holy Father”

A văzut filmul?

Nu, nu l-a văzut încă și am să-l sun să-l rog să-l vedem împreună. Fie să merg eu în Athos să ne uităm împreună la film, fie, ceea ce am tot sperat, să fie o proiecție publică la care să participe și el.

 

Pentru mine, să fac filmul a fost o terapie, dar produsul cinematografic este mai mult decât atât. Sper ca filmul să-i inspire pe cei care caută ajutorul sau relațiile pierdute. Sper ca pentru aceștia să fie un început de terapie.

 

Cred că este important să vadă filmul și prin ochii publicului, nu numai prin ochii lui, pentru că așa cum a fost dureros pentru mine să fac filmul, așa cred că va fi și pentru el și atunci vreau să vadă că publicul îl privește ca pe un personaj în documentar cu căldură, nu-l condamnă, nu e o imagine negativă în film, ceea ce ar putea simți și crede, dacă îl va vedea singur, în chilia lui, pe telefon (fiindcă altă metodă nu are).

Mănăstirea Prodromu

În același timp, Andrei tu ai arătat în acest documentar și viața călugărilor de la Athos, necunoscută nouă…

Da, e o lume închisă cea a călugărilor de la Athos, printre cele mai închise locuri de pe Pământ, dar preocuparea mea principală nu a fost aceea de a face un film despre viața călugărilor. Sigur, am filmat multe secvențe despre călugărie pe care însă nu le-am lăsat la montaj pe de o parte și ca să mă concentrez pe povestea cu tatăl meu, pe de alta gândindu-mă că poate călugării care s-au dus acolo să-și găsească liniștea, nu-și doresc neapărat să apară pe marele ecran sau pe HBO, asta deși și-au dat acordul.

Paula, ce face Ana Sofia?

E bine, acum are 3 ani și 3 luni.

Ai învățat să fii mamă?

Cred că da, dar mai am de învățat. Eu sper și cred, dar cel mai mult sper că am folosit experiența pe care eu am/n-am avut-o cu mama mea, într-un sens pozitiv și că am luat ceva din ea care să fie benefic pentru fiica mea.

Sigur că greșesc și voi greși în relația cu ea pentru că e ceva ce nu pot să controlez și nu cred că ar putea cineva vreodată. Ce am învățat, căutând răspunsuri împreună cu Andrei și cu alte mame, uneori chiar și cu mama mea când s-a putut, este că mi-am dat seama că aceste greșeli pe care le facem cu copiii noștri se pot repara foarte repede dacă tu, ca părinte, ești deschis și spui că-ți pare rău. E cel mai bine să-ți tratezi copilul ca pe un om mare și să nu încerci să-ți găsești în continuare scuze. Eu fac asta mereu cu Ana Sofia, sigur, cu lucruri mici, pentru ca ea să fie antrenată în sensul iertării și acceptării. Până la urmă despre asta este vorba.

Andrei Dăscălescu și Ana Sofia

Ce va spune oare când va vedea acest film?

Glumeam cu Andrei și spuneam că ne va da în judecată:)) că i-am exploatat puțin imaginea. Dar filmul acesta ne va ajuta pe noi în a-i explica ei cum este să fii părinte, copil fiind și tu la rândul tău. Avem o punte deja creată cu ea și sperăm ca atunci când îi vom arăta filmul să spună că a înțeles ceva din el…

Andrei, filmul a funcționat ca o terapie?

Eu cred că da, am avut chiar un story consultant în persoana lui Roberto Blatt, un om extraordinar din Uruguay care trăia în Spania și care mi-a repetat mereu „dacă vrei să faci terapie, fă terapie, dacă vreo să faci film, fă film”. El a avut grijă la montaj ca filmul să nu meargă totuși în direcția aia, pentru că el nu trebuia să fie pentru sufletul meu, ci pentru spectatori. Deci pentru mine să fac filmul a fost o terapie, dar produsul cinematografic este mai mult decât atât. Sper ca filmul să-i inspire pe cei care caută ajutorul sau relațiile pierdute. Sper ca pentru aceștia să fie un început de terapie.

Ce răspunsuri ați obținut după acest film?

Per total sunt date de metafora asta a muntelui pe care am urcat cu tatăl meu, deși nu am reușit să ajungem în vârf. Pentru a deveni părinte eu am avut nevoie să aflu de ce familia mea nu a funcționat, aceasta a fost premisa. Numai că ea s-a dovedit falsă pe parcurs și mai ales spre final… Adică cu toții venim cu un bagaj, dar acest bagaj nu se poate rezolva miraculos într-o conversație sau două, cred că e de datoria noastră să construim în loc să dăm cu pietre și să găsim soluții, nu vinovați. Acesta cred că este lucrul pe care l-am învățat și în plus că e nevoie să ieșim din cercul acesta vicios în care am fost aduși pe lume (sau crescuți) fără ca părinții să fi fost acolo pentru noi.

Și tu, Paula?

Sper ca atunci când Ana Sofia va crește și va vedea acest film, ne va ajuta să ne înțelegem mai bine. Și poate că  există acolo undeva un film pe care nu l-a făcut nimeni și nici nu cred că are cine să-l facă – despre povestea mamei mele, a tatălui meu (lăcrimează)...

Andrei: Fiecare venim, după cum ziceam, cu un background. Nici mamei Paulei nu i-a fost ușor, sunt convins că nici tatălui meu nu i-a fost ușor. Lecția noastră este să lăsăm judecatul deoparte și să încercăm noi să facem lucrurile mai bine.

Până la urmă, fiecare dintre noi poartă propriul documentar nespus și nefilmat… Andrei, cine este Holy Father?

Proabil că sunt și eu într-o oarecare măsură. Nu există o explicație filosofică a titlului, ci una foarte simplă: așa era trecut pe tatăl meu pe telefon. Poate puțin ironic, da, dar așa l-am avut trecut de când a devenit călugăr, așa cum și sora mea este „Big Sister”, cu trimitere desigur la ”Big Brother”. Atunci era cumva ironic, dar acum nu mai e așa și consider că nici titlul filmului nu este așa, de altfel există o importantă latură spirituală, creștină, filosofică în el și nu-mi doresc ca acest film să devină o armă a posibilelor grupuri de spectatori, ci un îndemn la dialog și o inspirație pentru toată lumea.

Ce sfaturi dintre cele primite de la tatăl tău, oferite la finalul filmului, ai ascultat?

Sfaturile sunt mai ușor de dat decât de urmat:). Noi încercăm ca, atunci când avem o problemă, să facem un pas înapoi, să ne uităm la ea și s-o rezolvăm, sau să trecem peste ea, dacă nu se poate rezolva. Nu suntem nici pe departe un cuplu perfect. Deocamdată nu am avut probleme majore, așa că poate ne iubește cineva acolo sus, poate în Muntele Athos sau mai sus, pentru că eu cred că noi, acum, suntem într-un punct mai bun decât au fost ai noștri la timpul lor.

Fotografii Andrei Dăscălescu, Paula Niculescu, Răzvan Anton


Interviul video:

Lasă un comentariu: